Venetia
Momentan nu exista oferte introduse pentru aceasta categorie. Va rugam sa ne contactati prin e-mail sau telefon pentru o oferta mai completa.
De ce sa alegi Agentia
Cardinal Travel Bucuresti?
  • Experienta de 20 ani in turism
  • Pachete fara costuri ascunse
  • Gama foarte variata de oferte, pentru toate bugetele
  • Peste 40 de destinatii vizitate de noi pana in prezent
  • 95% dintre clientii care au calatorit cu noi si ne-au trimis feedback s-au declarat multumiti de calitatea serviciilor

Vacante la Venetia - Stiati ca?

Excursii Venetia

O vacanta la Venetia inseamna o incursiune intr-un oras fascinant, cu o pozitie geografica si o arhitectura unice in lume. Regina a marilor, creatoare a unui sistem politic care imbina monarhia si democratia, Venetia s-a aflat de-a lungul istoriei la confluenta civilizatiei occidentale cu cea orientala. In sprijinul aceste afirmatii putem aduce nenumarate exemple, dar ne oprim doar la doua: calatoriile venetianului Marco Polo in Asia, pe Drumul Matasii, intreprinse intre 1271 si 1295, si Bazilica San Marco, inchinata unui sfant latin, dar avand cupole bizantine. Chiar daca in prezent Venetia se confrunta cu probleme serioase (poluare, exodul masiv al populatiei din centrul orasului, inundatii extrem de grave, care au afectat cladirile istorice), ea isi pastreaza farmecul inegalabil si ne provoaca sa visam, pentru ca, nu-i asa, sa vezi Venetia e un vis care nu moare niciodata. Iata cateva detalii interesante despre aceasta destinatie:

  • La origini, Venetia pare sa fi constituit un refugiu pentru populatiile limitrofe din Aquileia, Monselice si Altino, care incercau sa fuga de invaziile hunilor. Astfel, insulele linistite ale lagunei au devenit apendicele solitar al unei provincii romano – bizantine periferice, iar la Torcello s-a dezvoltat un port infloritor, pentru ca mai tarziu, in secolul al V-lea, aici sa se fondeze un episcopat. Treptat, guvernatorul venetian, initial numit de rege, a capatat din ce in ce mai multa autonomie si, astfel, Orso Ipati, primul doge, a pus bazele unui sistem de conducere care avea sa dureze o mie de ani. Corabiile venetiene au ajuns sa cucereasca Adriatica si Mediterana, indreptandu-se apoi catre Orient. Devenita Republica Maritima, alaturi de Pisa, Amalfi si Genova, Venetia se bucura de putere si, printre altele, este o sustinatoare ferventa a cruciadelor. Galerele lui Marco Polo pleaca catre Asia cu gandul de a gasi noi piete si revin incarcate cu mirodenii, grau, matase si pietre pretioase. In acest context, Venetia isi atrage ostilitatea Genovei, dar si a otomanilor, care isi vad amenintate propriile interese comerciale si maritime. In fata presiunilor externe, orasul - laguna incearca sa isi echilibreze fortele interne si, pentru a evita ca dogele sa detina puterea absoluta, creeaza diverse organisme (Marele Consiliu, Consiliul celor Zece), alcatuite initial din nobili, apoi si din comercianti.
  • Din nefericire, secolul al XIII-lea aduce cu el marea ciuma, iar populatia orasului este redusa la jumatate. Venetia cunoaste, de asemenea, mai multe infrangeri in conflictele cu turcii. Totusi, doua secole mai tarziu, orasul este prosper si infloritor – pe mare, ajunge sa cucereasca Cipru, iar pe uscat, dominatia sa se extinde pana la Padova, Vicenza, Verona si Friuli. Curentul renascentist, nascut la Florenta, isi exercita influenta la Venetia gratie lui Leon Battista Alberti, Donatello si discipolilor lor, precum Pietro Lombardo si Mauro Coducci. Secolul al XVI-lea este cel al marilor capodopere in pictura, cand artisti precum Titian, Tintoretto, Giorgione sau Jacopo da Bassano aduc culoarea drept contrapunct la linia si desenul toscane. Pierderea Ciprului, apoi, in mod paradoxal, victoria venetiana repurtata in Batalia de la Lepanto din 1571, marcheaza inceputul unei perioade de declin politic si economic, care continua in secolele XVII si XVIII, fara a incetini totusi efervescenta artistica. Infrangerea in razboaiele napoleoniene plaseaza Venetia sub dominatia austrica in 1797 – o perioada trista pentru oras si locuitorii sai. Abia in 1866 Venetia este anexata Regatului Italiei si astfel, la finalul secolului XIX si inceputul secolului XX, orasul laguna incepe sa renasca. Portul este reorganizat, se incearca o dezvoltare a industriei la Mestre, este organizata prima Bienala de la Venetia, iar turismul isi ia avant, devenind in prezent principala sursa de venit a orasului.
  • Orice tur prin Venetia incepe obligatoriu cu Piazza San Marco, unde vedem reunite simbolurile puterii religioase (Bazilica), politice (Palatul Ducal), judiciare (Procuratura) si culturale (Biblioteca Marciana). Piazza San Marco a fost de-a lungul vremurilor locul de desfasurare a procesiunilor, ceremoniilor, sarbatorilor, dar si executiilor. Privirea ne este imediat atrasa de Bazilica San Marco, a carei constructie in forma actuala a inceput in 1063, pe ruinele unui lacas de cult ridicat in 832 pentru a pastra relicvele Sfantului Marcu, aduse de la Alexandria. Fatada sa unica este alcatuita din doua etaje de galerii, arcada centrala fiind impodobita cu un vitraliu imens care lasa sa patrunda lumina in interior. Deasupra intrarii principale se gasesc faimosii cai de bronz adusi la Venetia ca trofeu de razboi in urma cruciadei din 1204 (de fapt o copie a acestora, originalele fiind pastrate in Museo di San Marco). Interiorul bazilicii incanta vizitatorii cu pavimentul bogat, asemanator unui covor oriental, cu uluitorul altar Pala d’Oro, capodopera a orfevrariei mondiale, cu mozaicurile splendide, reprezentand facerea lumii si scene din viata lui Iisus, si cu icoana Madonei Nicopeia, provenita de la Constantinopol si ornata de jur imprejur cu pietre pretioase.
  • Palatul Ducal, cu dantelaria sa superba de un roz delicat, este cea mai mare constructie civila din Venetia. Ridicat intre secolele XIV si XV cu contributia mai multor artisti (Dalle Masgne, Pietro Lamberti, Antonio Rizzo, P. Lombardo), a spulberat toate regulile arhitecturale cunoscute la acea vreme prin plasarea galeriilor si arcadelor in partea inferioara, in timp ce peretii plini se gaseau la nivelurile superioare. In vremea Republicii, palatul servea drept resedinta a dogelui, cancelarie, sediu de birouri, sala de consiliu, tribunal, dar si inchisoare. Va recomandam calduros sa ii vizitati interiorul si sa va plimbati agale prin salile decorate cu tablouri superbe de Tintoretto, Veronese si Titian.
  •  Intre cele 391 poduri ale Venetiei, Puntea Suspinelor este invaluita de o aura tragica. Ridicata in secolul al XVI-lea, odata cu construirea noilor inchisori (de partea cealalta a canalului), puntea facea legatura dintre acestea si salile tribunalului aflate in Palatul Ducal. Vechile inchisori din palat au continuat si ele sa functioneze, condamnatii ducand o existenta infernala in celulele umede si foarte stramte situate la subsol (Pozzi) ori sub acoperis (Piombi). Despre aceasta experienta teribila vorbeste atat Giacomo Casanova in faimoasele sale Memorii, cat si mesajele dramatice inscriptionate de-a lungul vremii pe peretii celulelor de catre nefericitii prizonieri.

Excursii la Venetia - De incercat, de vazut, de gustat

  • pasionatii de arta se vor simti ca in paradis la Venetia si vor incerca sa-si dramuiasca cat mai bine timpul, pentru a putea vizita macar unul sau doua din fabuloasele muzee ale orasului: Galeria Academiei, Scuola di San Giorgio (cu cele noua panze ale lui Carpaccio dedicate Sfintilor Gheorghe, Trifon si Ieronim), Scuola di San Rocco, Muzeul secolului XVIII venetian, gazduit in splendidul palat Ca'Rezzonico, si Muzeul Correr.
  • plimbare cu vaporul sau gondola pe Canal Grande, un parcurs de patru kilometri pe care odinioara soseau marfurile din Orient si pe care astazi trec mii de turisti, fascinati de edificiile superbe care strajuiesc ambele maluri.
  • Carnavalul de la Venetia, cu pleiada sa de cantece, rasete, farse, jongleuri, actori, mimi si vanzatori ambulanti. Adoptat inca de la inceput, obiceiul purtatului mastii insemna anularea identitatii si, prin aceasta, a diferentelor de statut social - pe perioada carnavalului, nu mai conta daca erai nobil sau om de rand, bogat sau sarac, toti bucurandu-se deopotriva de marea sarbatoare.
  • excursie la insulele Torcello (leaganul Venetiei), Burano (cunoscuta pentru mestesugul dantelariei) si Murano (cu obiectele de sticla colorata renumite in intreaga lume).
Vacanta placuta la Venetia!