De ce sa alegi Agentia
Cardinal Travel Bucuresti?
  • Experienta de 20 ani in turism
  • Pachete fara costuri ascunse
  • Gama foarte variata de oferte, pentru toate bugetele
  • Peste 40 de destinatii vizitate de noi pana in prezent
  • 95% dintre clientii care au calatorit cu noi si ne-au trimis feedback s-au declarat multumiti de calitatea serviciilor

Excursii in Argentina - Informatii generale despre destinatie

Excursii Argentina

Capitala si cel mai mare oras: Buenos Aires
Limba oficiala: spaniola
Moneda: Peso argentinian
Fus orar: UTC - 3
Prefix telefonic: 54
Populatie: 47.327.407 locuitori (estimare 2022)
Suprafata: 2.780.400 km²
Ziua nationala: 25 Mai (marcheaza finalul Revolutiei din Mai)

 

Vacante in Argentina - Stiati ca?

O excursie in Argentina este un prilej sa vedeti ghetarul Moreno, nesfarsitul pampas si vibranta metropola Buenos Aires. Numele tarii este foarte frumos si vine de la cuvantul latinesc "argentum" (argint), cu referire la primele expeditii efectuate de conchistadorii portughezi si spanioli in zona fluviului Rio de la Plata, cand acestia au primit in dar diverse obiecte din argint de la triburile bastinase cu care au venit in contact. Astfel, s-a nascut o legenda care vorbea despre existenta pe aceste teritorii a unui munte fabulos  numit Sierra de la Plata, plin de zacaminte din pretiosul metal. Povestea  a ajuns in Spania in jurul anului 1524, iar intr-o harta din 1554 cartograful portughez Lopo Homem mentioneaza numele de "Terra Argentea". Denumirea de Argentina apare pentru prima oara in 1602, intr-un poem istoric al clericului spaniol Martin del Barco Centenera, intitulat "Argentina si cucerirea Fluviului Rio de la Plata, impreuna cu alte evenimente din regatele Peru, Tucuman si statul Brazilia". Se pare ca Centenera a colindat regiunea timp de douazeci si patru de ani si si-a relatat experientele in aceasta lucrare ampla, care cuprinde peste zece de mii de versuri si mixeaza fictiunea cu faptele reale. Haideti sa descoperim impreuna si alte lucruri interesante despre Argentina:

  • Argentina are cel mai pronuntat caracter european dintre toate tarile Americii de Sud, aceasta idee fiind intarita si de abundenta numelor spaniole, italiene, basce si de alte origini europene. Totusi, populatiile indigene de pe teritoriul argentinian s-au dovedit extrem de rezistente de-a lungul timpului. In prezent, peste 70.000 membri ai tribului Kolla se ocupa de cultivarea cartofilor pe versanti terasati si de cresterea lamelor pe platoul Puna. Cei mai numerosi indigeni apartin tribului Mapuche; acestia au transformat granita Patagoniei intr-o zona foarte periculoasa pentru spanioli si argentinieni la finalul secolului al XIX-lea. Multi dintre reprezentantii Mapuche de astazi reflecta stilul de viata gaucho – calaretul romantic al pampasului si al tinuturilor indepartate, care a inspirat o multime de legende locale.
  • Felul de mancare « clasic » in Argentina este parrillada, un gratar mixt care cuprinde maruntaie, carnati chorizo, fleica, costita si alte feluri de carne. Desigur, carnea de vita este vedeta absoluta, desi in unele regiuni, precum Patagonia , este preferat mielul fript la protap. Atunci cand mergeti la restaurant, este bine sa spuneti cum preferati sa fie pregatita carnea – bien cocido (bine facuta), a punto (mediu gatita) sau jugoso (in sange). Daca doriti o gustare rapida, alegeti placintele numite empanadas, facute din aluat pufos cu diferite umpluturi, precum carne tocata, sunca, branza, legume, oua, masline ori stafide. La capitolul dulciuri, veti intalni peste tot dulce de leche sau flan (crema de oua cu caramel sau frisca), dar si inghetata – helado.
  • Ceaiul de yerba mate este nelipsit din viata argentinienilor, acestia construind un adevarat ritual social, in care toata lumea soarbe licoarea de plante din aceeasi bombilla (tub metalic), pana cand ultima persoana spune Gracias. Pentru un strain poate fi mai greu sa se obisnuiasca cu gustul amar al infuziei, dar in acelasi timp o invitatie de a savura impreuna un mate este un prilej excelent de socializare cu localnicii.
  • Buenos Aires a fost intemeiat in 1536, la marginea pampasului umed, de catre conquistadorul Pedro de Mendoza. Timp de doua secole, orasul a fost doar o asezare izolata, insa, o data cu crearea Coloniei Rio de la Plata, el a devenit treptat unul din cele mai mari porturi din lume. In prezent, o treime din populatia Argentinei traieste in Buenos Aires, care este divizat in patruzeci si sapte de cartiere (barrios). Cel mai vechi dintre ele este Montserrat, locul unde Juan de Garay a inceput reconstructia orasului, dupa ce colonistii infometati ai lui Pedro de Mendoza l-au abandonat, in 1542. Buenos Aires se mandreste si cu edificii istorice impresionante, dar este si o metropola infloritoare in ceea ce priveste arta, arhitectura si designul contemporan. Museo de Arte Latinoamericano, cu exponatele sale avangardiste, este bun exemplu in acest sens, ca si vechile docuri din Puerto Madero, convertite in restaurante, cladiri de birouri si apartamente elegante. Unul din evenimentele cele mai importante care au loc in oras este Festivalul de Tango, un amestec de reprezentatii de dans in decoruri intime – parcuri si mici teatre, unde spectatorii pot vedea artistii de aproape. Prima editie a festivalului a fost organizata pe 11 decembrie, marcand astfel aniversarea zilei de nastere a celebrului Carlos Gardel. Ulterior, perioada de desfasurare a festivalului s-a mutat in martie, apoi in luna august.
  • La vest de capitala se intinde pampasul. Multe din mosiile istorice (estancias) si-au deschis portile pentru turisti, care vin aici sa petreaca o zi la tara si sa ia parte la activitati precum curse de cai, polo, drumetii, ciclism si evident un ospat copios cu asado. In aceasta regiune se afla si cel mai sacru loc din Argentina, Lujan, care atrage anual milioane de pelerini, dar si San Antonio de Areco, centrul argintarilor. Initial mestesugarii confectionau obiecte pentru gauchos – precum curele de piele ornate cu monede, pumnale cu diverse decoratiuni, pinteni ori scari de sa, dar cu timpul au ajuns sa creeze si accesorii pentru mosierii bogati, precum trofee de polo, sfesnice, potire, butoni si bijuterii.
  • O excursie in Argentina nu poate fi completa fara o vizita in Patagonia, regiunea care se intinde de la Atlantic la Anzi si unde gasim lacuri superbe, promontorii spectaculoase, paduri, vulcani, ghetari si baze pentru observarea balenelor si a pinguinilor. Atat Argentina, cat si Chile, detin teritorii in Patagonia, insa partea care revine Argentinei, la est de bariera Anzilor, este mai mare. Se pare ca Magellan a dat numele regiunii, dupa un urias imaginar, iar bravii calareti Mapuche au reusit sa tina fortele europene si argentiniene la nord de Rio Colorado timp de peste trei sute de ani. O data cu infrangerea populatiei Mapuche, Patagonia s-a deschis catre imigrantii europeni, iar peisajul natural a inceput sa fie imbogatit de constructii in stil euroandin, multe dintre ele fiind creatia arhitectului Alejandro Bustillo (1889-1982). Zona din jurul lacului Nahuel Huapi este adesea asemuita cu Elvetia – sapte mii cinci sute de kilometri patrati de versanti impaduriti, ape albastre si varfuri inzapezite, unde se pot practica alpinismul, ratingul, caiacul pe timp de vara, dar si schiul in sezonul de iarna. Coasta patagoneza este o atractie de neratat pentru cei care isi doresc sa vada coloniile de pinguini de la Punta Tomba si Cabo Virgines. Din pacate, existenta pinguinilor Magellan este amenintata de pescuitul intensiv care imputineaza ansoa patagoneza, principala lor resursa de hrana.
  • Desi unii o considera o continuare a Patagoniei, Tara de Foc are o identitate proprie. Situat in varful sudic al continentului, arhipelagul Tierra del Fuego este impartit in doua – o regiune argentiniana destul de populata si una chiliana cu mai putini locuitori. In secolul al XIX-lea, cand exploratorii care se incumetau sa inconjoare Conul trebuiau sa infrunte vijelii teribile, care lasau zeci de vase naufragiate pe maluri, taramul a fost descris drept « Pamantul Focului », aluzie la focurile aprinse de indienii canoe care traiau aici. Capitala provinciei este Ushuaia, cel mai sudic oras al lumii, care ofera privelisti incredibile spre Canalul Beagle. Din Ushuaia pleaca si cele mai multe vase de croaziera care se indreapta inspre Antarctica.

De vazut, de incercat, de gustat:

  • un spectacol la Teatro Colon din Buenos Aires, opera veche de un secol, care a atras personalitati din intreaga lume, precum Igor Stravinski, Leonard Bernstein, Enrico Caruso, Placido Domingo sau Maria Callas
  • o vizita la Cascada Iguazu, cascada de doua ori mai lata si de doua ori mai inalta decat Niagara, inconjurata de sase sute saptezeci de kilometri patrati de padure subtropicala
  • o plimbare cu barca in Delta Parana, pentru a admira labirintul de canale linistite, strajuite de paduri dese, unde locuitorii din zona isi au cabanele si fermele
  • o dupa-amiaza la o ceainarie galeza din Patagonia, intr-unul din satele care au conservat mostenirea colonistilor veniti din Regatul Unit in 1965. Insasi printesa Diana s-a bucurat de o vizita la Ty Te Caerdydd, unde a savurat un ceai acompaniat de prajituri, placinte si biscuiti
  • un pahar de vin « Malbec tinto » sau « Torrontes blanco », Argentina numarandu-se printre cei mai importanti producatori de vin de pe plan mondial.

 

Vacanta placuta in Argentina!