ALASKA & YUKON, CANADA - Călătorie în nordul îndepărtat al Americii
23 AUGUST – 03 SEPTEMBRIE 2026 (12 ZILE)
Descoperiți Alaska și Yukon într -un circuit prin ținuturile legendare ale Nordului, acolo unde natura rămâne grandioasă, iar istoria goanei după aur încă se simte la fiecare pas. Vom călători cu autocarul și la bordul trenului panoramic, vom naviga printre
fiorduri și ghețari și vom afla povești fascinante despre pionieri, exploratori și tradițiile popoarelor native din regiune.
Peisajele alpine, pădurile boreale și ghețarii impunători din Yukon, Denali și Kenai Fjords, alături de orașele și comunitățile izolate din inima Alaskăi, conturează o experiență completă, o combinație echilibrată între aventură, confort și explorare autentică.
Itinerar vacanța
ZIUA | DATA | PROGRAM
1 | 23.08 | BUCUREȘTI – MUNCHEN – DENVER – ANCHORAGE
2 | 24.08 | ANCHORAGE – TOK
3 | 25.08 | TOK – WHITEHORSE (CANADA)
4 | 26.08 | WHITEHORSE
5 | 27.08 | WHITEHORSE – DAWSON CITY
6 | 28.08 | DAWSON CITY – CHICKEN – FAIRBANKS (ALASKA)
7 | 29.08 | FAIRBANKS – PARCUL NAȚIONAL DENALI
8 | 30.08 | PARCUL NAȚIONAL DENALI
9 | 31.08 | PARCUL NAȚIONAL DENALI – ANCHORAGE
10 | 01.09 | ANCHORAGE – SEWARD – ANCHORAGE
11 | 02.09 | ANCHORAGE – DENVER – FRANKFURT
12 | 03.09 | FRANKFURT – BUCUREȘTI
Ziua 1. București – Munchen – Denver – Anchorage
DUMINICĂ, 23.08.2026
Ne vom întâlni la ora 03:00 în Aeroportul Henri Coandă cu reprezentantul agenției și vom pleca spre Munchen cu zborul LH 1655 (06:05 – 07:15). Escală în Munchen și plecare spre Denver cu zborul LH 480 (11:15 – 13:45). Escală în Denver și plecare spre Anchorage cu zborul UA 1592 (16:00 – 19:42). După formalitățile de sosire vom fi transferați la hotel.
•Cazare: în Anchorage la hotel de 4* (Marriott Anchorage Downtown sau similar).
Ziua 2. Anchorage – Tok
LUNI, 24.08.2026
Astăzi ne vom bucura de o primă interacțiune cu priveliștile sălbatice ale Alaskăi pe parcursul transferului panoramic către orașul izolat Tok. Vom traversa spectaculosul Parc Național Wrangell–St. Elias, cel mai întins din Statele Unite, o regiune sălbatică impresionantă, dominată de munți înalți, ghețari masivi și peisaje alpine de o frumusețe rară. Acest teritoriu vast, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, adăpostește o biodiversitate remarcabilă și oferă priveliști memorabile asupra lanțurilor montane Wrangell și St. Elias. Vom avea șansa să observăm și faimoasa conductă Trans-Alaska Pipeline, una dintre cele mai importante realizări inginerești ale statului Alaska, care transportă petrolul din zona arctică Prudhoe Bay până în portul Valdez, pe o distanță de peste 1.200 km.
•Cazare: în Tok la hotel de 3* (Young's Motel sau similar).
•Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 3. Tok – Whitehorse (CANADA)
MARȚI, 25.08.2026
Astăzi vom traversa frontiera dintre Statele Unite și Canada și vom continua până la Whitehorse, capitala Teritoriului Yukon. Traseul este unul panoramic, cu priveliști captivante asupra Parcului Național Kluane, renumit pentru ghețarii întinși, pădurile și vârfurile semețe, inclusiv Mount Logan, cel mai înalt munte din Canada. Sosire în Whitehorse în cursul serii.
•Cazare: în Whitehorse la hotel de 3* (Best Western Gold Rush Inn sau similar).
•Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 4. Whitehorse
MIERCURI, 26.08.2026
Vom explora Whitehorse, capitala și cel mai mare oraș al Teritoriului Yukon, aflat pe malul fluviului cu același nume. Turul orașului ne va oferi o introducere captivantă în istoria și cultura regiunii, Whitehorse fiind cunoscut drept poarta de acces către legendara perioadă a goanei după aur Klondike (1898). Un moment special al zilei îl reprezintă vizita la celebrul Klondike Sternwheeler (SS Klondike), vaporul cu zbaturi care a navigat odinioară pe fluviul Yukon, transportând mărfuri și pasageri între Whitehorse și Dawson City. Vasul, devenit o veritabilă emblemă a epocii pionierilor, oferă o autentică întoarcere în timp, în atmosfera începutului de secol 20 și în spiritul aventurier al Nordului canadian.
•Cazare: în Whitehorse la hotel de 3* (Best Western Gold Rush Inn sau similar).
•Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 5. Whitehorse – Dawson City
JOI, 27.08.2026
Astăzi vom continua traseul panoramic spre nord, către legendarul Dawson City, inima istorică a goanei după aur Klondike. Admirăm peisajele spectaculoase ale Yukonului, unde pădurile boreale, râurile întinse și vastitatea sălbatică definesc frumusețea autentică a Nordului. Goana după aur, declanșată în 1896, a atras zeci de mii de aventurieri din întreaga lume, transformând rapid această așezare izolată într-un oraș efervescent și plin de speranțe. Dawson City ne întâmpină astăzi cu atmosfera sa de frontieră, clădiri istorice din lemn și povești interesante despre pionierii care au modelat destinul regiunii.
•Cazare: în Dawson City la hotel de 3* (Eldorado Hotel sau similar).
•Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 6. Dawson City – Chicken – Fairbanks (ALASKA)
VINERI, 28.08.2026
Părăsim astăzi teritoriul Yukon pentru a ne reîntoarce în Alaska. Traseul ne conduce prin Chicken, o localitate cu doar câțiva locuitori ce păstrează atmosfera autentică a comunităților miniere de odinioară. Fondat în perioada goanei după aur, acest loc izolat a rămas un simbol al spiritului de frontieră al Alaskăi. Călătoria continuă către Fairbanks, considerat inima Alaskăi interioare și un important centru cultural și istoric al regiunii.
•Cazare: în Fairbanks la hotel 3* (Pike's Waterfront Lodge sau similar).
•Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 7. Fairbanks – Parcul Național Denali
SÂMBĂTĂ, 29.08.2026
Vom pleca într-un tur al orașului Fairbanks și vom avea ocazia să observăm de aproape impresionanta Trans-Alaska Pipeline, simbol al dezvoltării moderne a statului. Vom vizita Centrul Cultural Morris Thompson, unde vom afla mai multe despre istoria, cultura și tradițiile populațiilor native din Alaska. Expozițiile permanente se concentrează pe relația fundamentală dintre oameni și mediu, ilustrând fauna sălbatică, peisajele și schimbările sezoniere specifice interiorului Alaskăi. Mai târziu vom pleca spre sud, către renumitul Parc Național Denali. La sosire, vom putea vizita Centrul Denali, punctul ideal pentru a înțelege ecosistemul unic al parcului și pentru a ne pregăti pentru experiențele care urmează.
•Cazare: în Denali la hotel 3* (Denali Park Village sau similar).
•Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 8. Parcul Național Denali
DUMINICĂ, 30.08.2026
Pătrundem în inima Parcului Național Denali în compania unui ghid local specializat, care ne va oferi informații valoroase despre fauna, flora și ecosistemele specifice acestei regiuni sălbatice și pline de farmec. Vom avea ocazia să observăm peisajele vaste ale tundrei și, cu puțin noroc, animale sălbatice precum caribu, elan sau urs grizzly în habitatul lor natural. Parcul Național Denali este una dintre cele mai impresionante arii protejate din America de Nord și se întinde pe o suprafață vastă de peste 24.000 km², protejând un ecosistem subarctic spectaculos, dominat de tundră, păduri boreale și lanțuri muntoase dramatice. Parcul adăpostește cel mai înalt vârf din America de Nord, Mount Denali (6.190 m), un simbol al sălbăticiei alaskane, cunoscut în trecut sub numele McKinley. Cuvântul "Denali" provine din limba populației native Koyukon Athabascan și înseamnă „Cel Înalt” sau „Cel Mare”.
•Cazare: în Denali la hotel 3* (Denali Park Village sau similar).
•Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 9. Parcul Național Denali – Anchorage
LUNI, 31.08.2026
Vom fi transferați către Denali Rail Depot, de unde vom pleca spre sud, cu trenul. Vom călători la bordul unui vagon deluxe până la Anchorage. Această rută face parte din celebra linie Denali Star a Alaska Railroad, una dintre cele mai pitorești călătorii feroviare din regiune, ce leagă interiorul statului de coasta sudică. Trenul ne oferă o experiență relaxantă și confortabilă, cu ferestre mari pentru panorame superbe asupra reliefului, râurilor și munților din Alaska. Sosire în Anchorage, cel mai mare oraș din Alaska, situat între Munții Chugach și apele golfului Cook Inlet. Anchorage surprinde prin contrastul dintre natura impresionantă care îl înconjoară și atmosfera urbană modernă, cu restaurante locale, galerii de artă și magazine specifice regiunii. Vom face un tur pietonal în centrul orașului (Downtown Anchorage), prilej de a descoperi principalele obiective: Resolution Park, statuia dedicată Căpitanului James Cook și tradiționala „Iditarod Start”, ce marchează celebra cursă de sănii trase de câini, vechea Primărie, Anchorage Hotel, locul unde a fost găzduit fostul președinte ale SUA, Herbert Hoover, dar și un bar celebru din anii 1940 care, în mod surprinzător, era destinat exclusiv femeilor. De asemenea, vom vedea prima casă construită în oraș în 1915, Casa Oscar Anderson, astăzi muzeu și un simbol al spiritului de pionierat al regiunii.
•Cazare: în Anchorage la hotel de 4* (Marriott Anchorage Downtown sau similar).
•Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 10. Anchorage – Seward – Anchorage
MARȚI, 01.09.2026
În această dimineață vom porni către pitorescul oraș Seward, situat pe malul golfului Resurrection Bay, de unde ne vom îmbarca pe un catamaran pentru o mini-croazieră în inima Parcului Național Kenai Fjords, care protejează unul dintre cele mai impresionante peisaje costiere din Alaska, unde ghețarii coboară dramatic din câmpul de gheață Harding Icefield direct în apele oceanului. Fiordurile adânci, sculptate de ghețari de-a lungul mileniilor, creează un decor spectaculos, dominat de pereți stâncoși abrupți și ape populate de o faună marină bogată. Cu puțin noroc, pe parcursul croazierei vom putea observa balene cu cocoașă sau orci, lei de mare, vidre marine, foci și numeroase specii de păsări, inclusiv pufini. Vom servi masa de prânz la bord. După-amiază ne vom întoarce la Anchorage.
•Cazare: în Anchorage la hotel de 4* (Marriott Anchorage Downtown sau similar).
•Mese: mic dejun la hotel, dejun la bordul catamaranului.
Ziua 11. Anchorage – Denver – Frankfurt
MIERCURI, 02.09.2026
Vom fi transferați la aeroport pentru zborul spre Denver UA 259 (09:00 – 16:17). Escală în Denver și continuare spre Frankfurt cu zborul LH 447 (17:55 – 11:25).
•Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 12. Frankfurt – București
JOI, 03.09.2026
Escală la Frankfurt și continuare spre București cu zborul LH 1416 (13:10 – 16:30).
|
PERIOADĂ PROGRAM
|
TARIF
|
|
23 august – 3 septembrie 2026
|
6.390€ /persoană
|
|
|
TAXE de AEROPORT INCLUSE
|
Prețul este calculat pe persoană, cu loc în cameră dublă/ twin, la un grup de 15 de persoane.
Suplimentul de cameră single este de 1.230 €/persoană.
Pentru un grup mai mic de 15 persoane, prețul se recalculează.
Transport intercontinental cu avionul București – Munchen – Denver – Anchorage / Anchorage – Denver – Frankfurt – București;
Taxele de aeroport;
10 nopți cazare la hoteluri 3* și 4 * (norme locale), cu mic dejunuri incluse;
1 dejun;
Însoțitor român vorbitor de limba engleză;
Transport cu autocar / microbuz, adaptat numărului de pasageri, conform programului;
Transferuri, tururi si vizite conform programului ;
Transfer cu trenul panoramic de la Denali la Anchorage;
Mini-croazieră cu catamaran in Parcului Național Kenai Fjords;
Intrările în parcurile naționale vizitate;
Ghid local.
Alte mese decât cele menționate în program;
Băuturile alcoolice și nealcoolice;
Cheltuieli de natură personală;
Taxă de viză SUA aprox. 185$/pers. (echivalent în lei), se achită individual la Banca Transilvania sau online pe site -ul aplicației de viză;
Bacșișuri recomandate pentru ghizi și șoferi locali: 200 - 220 $/persoană, în funcție de mărimea grupului (suma se va înmâna conducătorului de grup);
Excursiile opționale ;
Asigurare medicală și asigurare storno (recomandate).
Conditii de inscriere, retragere, penalizari
CONDIȚII DE REZERVARE:
• La încheierea contractului se va achita un avans de minimum 30% din tariful total al pachetului turistic.
• Diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului turistic se achită cu 65 de zile înainte de plecare.
• Diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului turistic se achită cu 35 de zile înainte de plecare.
ACTE NECESARE:
• Pentru călătorie aveți nevoie de pașaport valabil cel puțin 6 luni în momentul întoarcerii în țară. Nu se acceptă pașapoarte temporare. Documentele necesare obținerii vizei vor fi ulterior transmise de către agenție.
OBSERVAȚII:
• Prezentul document constituie anexa la contractul de prestări servicii.
• Tarifele sunt in euro / persoană. Tarifele sunt valabile pentru un grup minim de participanți. În cazul în care nu se întrunește numărul minim menționat, tariful se poate majora cu până la 10%, dacă nu este precizat altfel. Această condiție este acceptată de cei înscriși la excursie automat, la semnarea contractului de prestări servicii turistice și nu constituie motiv de anulare. Numărul minim de participanți pentru a se organiza excursiile opționale este egal cu numărul minim de participanți pentru întregul program, dacă nu este precizat altfel. Sub acest număr, agenția poate majora prețul sau anula opționalul.
• În cazul în care turistul renunță la excursie (circuite), indiferent de motive, acesta va suporta următoarele penalități calculate din valoarea totală a excursiei:
• penalizare 10% din prețul excursiei dacă anularea se face între 120 – 91 de zile până la plecare;
• penalizare 30% din prețul excursiei dacă anularea se face între 90 – 61 de zile până la plecare;
• penalizare 50% din prețul excursiei dacă anularea se face între 60 – 30 de zile până la plecare;
• penalizare 100% din prețul excursiei dacă anularea se face cu mai puțin de 30 de zile până la plecare sau pentru neprezentare la plecare (no-show).
• Aceste penalizări se aplică în toate cazurile, cu excepția programelor cu croazieră, sau programe confirmate cu propriile reguli de achitare, anulare, penalizare (ex: programe de Paște, Crăciun, Revelion, Early Booking, sejururi, pachete individuale, etc).
• Rezervările pentru pachetele de Crăciun/Revelion/Paște/Early Booking anulate, sunt supuse unor condiții speciale de penalizare:
• penalizare 10% din prețul excursiei dacă anularea se face între 120 – 91 de zile până la plecare;
• penalizare 50 % dacă retragerea se face între 90 – 61 de zile înaintea începerii excursiei;
• penalizare 80 % dacă retragerea se face între 60 – 45 de zile înaintea începerii excursiei;
• penalizare 100 % dacă retragerea se face cu mai puțin de 45 de zile până la plecare sau pentru neprezentare la plecare (no-show).
• În cazul programelor care includ croaziere, temenele se modifică, astfel:
• penalizare 10% din prețul excursiei dacă anularea se face între 120 - 91 de zile până la plecare;
• penalizare 30 % dacă retragerea se face între 90 – 61 de zile până la plecare;
• penalizare 50 % dacă retragerea se face între 60 – 45 de zile până la plecare;
• penalizare 100 % dacă retragerea se face cu mai puțin de 45 de zile până la plecare sau pentru neprezentare la plecare (no-show).
• Clasificarea hotelurilor, restaurantelor, vasului de croazieră este cea oficial atribuită de organele de resort din țările respective.
• Pentru anumite facilități din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; în momentul sosirii la hotel, solicitați recepționerului sau conducătorului de grup să vă informeze cu exactitate asupra lor.
• Agenția noastră depune toate eforturile necesare pentru a vă respecta preferințele, dar nu putem garanta camere duble sau twin (pat matrimonial sau paturi separate), respectiv camere de fumători sau nefumători decât în limita disponibilității acestor facilități la hotelurile partenere.
• În situații de excepție (evenimente, congrese, conferințe, târguri etc.) agenția poate opera modificări în structura programului, fără a afecta vizitarea obiectivelor turistice.
• Compania aeriană și orele de zbor menționate în program sunt cu titlu informativ și pot fi schimbate. Agenția nu este responsabilă în cazul în care programul turistic nu poate fi realizat, parțial sau total, din cauza modificării orarului de zbor, întârzierii sau anulării curselor aeriene. Siguranța bagajelor pe durata transportului aerian cade în sarcina companiei aeriene.
• Taxele de aeroport sunt valabile la data întocmirii programului și pot fi modificate până la emiterea biletelor de avion.
• Pe durata circuitelor, sosirea la cazare se face de regulă seara, putând apărea întârzieri din cauza condițiilor de trafic, vreme, etc. Orele de sosire la cazare variază de la o zi la alta, în funcție de programul turistic. Agenția nu se face răspunzătoare pentru nerespectarea sau întârzierea programului turistic din cauza condițiilor de trafic (ambuteiaje, închiderea sau schimbarea anumitor sectoare de drum etc.), a vremii, a controalelor vamale sau a indisciplinei anumitor turiști (întârzieri, atitudini ofensatoare sau ostile față de ghizi, conducătorii auto etc.).
• Pentru programele care presupun obținerea vizei înainte de plecare, turiștii au obligația să trimită toate documentele solicitate agenției în termenul prevăzut de aceasta pentru a evita orice risc de a nu se obține viza din cauza timpului scurt până la plecare. În cazul în care obținerea vizei este condiționată de prezența fizică a turiștilor pentru interviu, aceștia au obligația de a se prezenta la data și ora la care s-a făcut programarea. Refuzul autorităților consulare de a acorda viza, din orice motiv care nu poate fi imputat agentiei, exonereaza agenția de la orice răspundere. Turiștilor cărora li s-a refuzat acordarea vizei, li se va returna întreaga sumă achitată în avans, mai puțin anumite costuri percepute de partenerii locali / companii aeriene pentru anularea excursiei, costurile variind în functie de data anulării serviciilor. Taxa de viză percepută de Ambasade pentru procesarea vizelor nu se ramburseaza. În cazul în care turistul își planifică mai multe vacanțe succesive și nu trimite documentele la timp / nu se prezintă personal pentru obținerea vizei, agenția nu poate fi trasă la raspundere iar turistul are obligația de a-și obține singur viza necesară călătoriei.
• Pe durata croazierelor toate plățile efectuate (băuturi, cumpărături, masaj etc.) se înregistrează pe cardul personal pe care fiecare turist îl primește la îmbarcare. Micul dejunul se servește în regim bufet iar cina se servește ori în restaurantul bufet, ori a la carte (cu meniu la alegere) fiecare pasager având o anumită masă rezervată, de la începutul până la sfârșitul croazierei. Bagajele, atât la îmbarcare cât și la debarcare, sunt transportate de personalul vasului. Seara, fiecare cabină primește un buletin informativ cu toate activitățile care au loc a doua zi ( excursii, spectacole etc ). Cabinele pot să difere din punct de vedere al confortului unele față de altele, cu toate acestea diferența de preț este dată de poziționarea acestora pe vas, cele aflate pe punțile superioare fiind de regulă mai scumpe. Cabinele rezervate la grupuri sunt de regulă cabine interioare / exterioare sau cu balcon, din categoria celor garantate (fără posibilitatea alegerii poziției pe o anumită punte) și se nominalizeaza cu cel mult o săptămână înainte de plecare. Agenția nu se face responsabilă în cazul în care apar nemulțumiri legate de acest aspect. De asemenea, linia de croazieră poate face un upgrade la una sau mai multe cabine (un schimb dintr-o categorie inferioară la o categorie superioară) fără o informare în prealabil și în mod aleatoriu iar agenția nu poate fi trasă la răspundere. În porturile în care oprește vasul, turiștii au posibilitatea să cumpere excursii de la biroul de turism aflat la bord sau să își facă propriul program, însotitorul roman neavand obligativitatea de a-i însoți.
• Agenția nu răspunde în cazul refuzului autorităților de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu.
• Copiii minori pot călători doar: a) însoțiți de ambii părinți b) însoțiți de unul dintre părinți care să aibe acordul notarial al părintelui care nu călătorește ( sau încredințare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces ); c) însoțiți de un adult cu certificat de cazier judiciar în original și acordul notarial al ambilor părinți. Copiii care nu au carte de identitate, vor clălători obligatoriu cu pașaportul.
• Turistul are obligația să se asigure că documentele de călătorie precum cartea de identitate sau pașaportul, nu sunt deteriorate (în special elementele de siguranță și/sau poza). Atenție: Cărtile de identitate romanești emise înainte de anul 2009 nu sunt recunoscute ca documente de călătorie în Norvegia. Pentru toate celelalte state din afara Uniunii Europene și pentru acele state pentru care cetățenii români nu au nevoie de viză de intrare, accesul se face pe baza pașaportului valabil cel puțin 6 luni de la data terminării călătoriei. Pentru țările în care cetățenii români au nevoie de viză de intrare, este necesar pașaportul valabil cel puțin 6 luni de la data terminării călătoriei. Anumite state nu permit accesul cu pașaport temporar sau nu aplică vize pe pașaport temporar, de aceea vă rugăm să consultați serviciul consular al țării în care intenționați să faceți deplasarea sau vă consultași în această privință cu agenția de turism. Atenție, persoanele recent căsătorite au obligația de a-și schimba Cartea de Identitate anulată de autorități (perforată/ tăiată).
• Pentru a consulta lista statelor pentru care nu este necesară viza de intrare sau informații suplimentare legate de călătoria cetățenilor români în străinătate, accesați site-ul Poliției de Frontieră www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions.
• Pentru a evita eventuale situații de confuzii sau neînțelegeri, turiștii au obligația ca la înscriere să citească Condițiile Generale de Participare.