Revelion - Dubai
Momentan nu exista oferte introduse pentru aceasta categorie. Va rugam sa ne contactati prin e-mail sau telefon pentru o oferta mai completa.
De ce sa alegi Agentia
Cardinal Travel Bucuresti?
  • Experienta de 20 ani in turism
  • Pachete fara costuri ascunse
  • Gama foarte variata de oferte, pentru toate bugetele
  • Peste 40 de destinatii vizitate de noi pana in prezent
  • 95% dintre clientii care au calatorit cu noi si ne-au trimis feedback s-au declarat multumiti de calitatea serviciilor
Curs valutar

Excursii in Dubai - Stiati ca?

Excursii Dubai

O excursie in Dubai nu mai este de mult doar un vis inaccesibil. In prezent, puteti vizita Dubaiul si celelalte emirate la tarife foarte bune, in orice perioada a anului (desi, evident, toamna si iarna este sezonul recomandat pentru a merge in aceasta destinatie). Dubaiul imbina perfect cultura araba, arhitectura islamica si traditiile beduine cu hotelurile de lux, restaurantele rafinate si zgaraie norii ametitori. Iata cateva lucruri pe care merita sa le stiti atunci cand va planificati vacanta in Dubai :

  • Partea veche si cea noua a orasului Dubai sunt despartite de Dubai Creek, un canal lung de 14 km, pe care il puteti strabate intr-o calatorie placuta cu abra (o barca – taxi cu fundul plat) sau cu dhow – barca traditionala din lemn cu panze, folosita in scop turistic sau comercial. Pe latura nordica a canalului se afla Deira, partea veche, cu turnuri de vant, minarete si cupolele Marii Moschei, iar pe cea sudica, Bur Dubai. In Deira veti gasi o mica piata de mirodenii, un souq de parfumuri, dar si celebrul bazar de aur, argint si pietre pretioase, unde se aduna comercianti din intreaga lume. Nu uitati ca in orice souq preturile se negociaza, asa incat nu ezitati sa oferiti jumatate din suma ceruta de vanzator, apoi continuati targuiala pana se ajunge la un compromis !
  • Cultura Dubaiului isi trage esenta din Islam si fiecare cartier isi are propria sa moschee. Cea mai frumoasa este Jumeirah, ridicata in 1998, un exemplu splendid de arhitectura islamica moderna, construita din piatra alba neteda, cu doua minarete bogat ornate. Cupola grandioasa a devenit unul din simbolurile orasului, iar noaptea edificiul este luminat spectaculos. Frumosul mihrab – nisa din perete care indica directia in care se roaga credinciosii, creeaza senzatia unui culoar indreptat catre Mecca.
  • Orice excursie in Dubai este incompleta fara o vizita la muzeul orasului, amenajat in fortul Al - Fahidi care dateaza din 1787. Exponatele din muzeu va vor ajuta sa faceti o incursiune in istoria Dubaiului, transformat dintr-o mica asezare din desert in puternicul centru comercial, financiar si turistic de astazi. In curtea fortului veti gasi o casa din lemn de curmal, cu turn de vant, sistem de racire des intalnit in zona pana in 1950. Prin cele patru laturi scobite in forma de V aerul racoros era deviat catre camerele de dedesubt. De asemenea, veti gasi in muzeu o colectie de diorame foarte interesante, cu o scoala islamica si cu souqul de acum 50 ani.
  • Despre Burj al Arab se pot povesti multe lucruri, incepand de la faptul ca este unul dintre cele mai luxoase hoteluri din lume, castigator al multor distinctii de-a lungul anilor. Desi costurile constructiei nu au fost facute publice, este totusi considerat a fi una dintre cele mai scumpe cladiri din lume. Edificiul este sustinut de 250 piloni fixati la 40 m adancime pe fundul marii. Constructia este placata cu 43 446 metri patrari de sticla, iar in interior au fost utilizate 30 tipuri diferite de marmura si 8000 metri patrati de foita de aur de 22 carate. Pentru a intra in hotel, trebuie sa faceti o rezervare la restaurant sau la bar.
  • Pentru cateva ore de relaxare, mergeti neaparat la Madinat Jumeirah, o statiune eleganta care poarta amprenta vechii Arabii. Aici veti gasi doua hoteluri de lux (Al Qasr si Mina A’Salam), un complex de case traditionale de vara cu gradini, un teatru si un amfiteatru multifunctional, o multime de resturante si o retea de canale labirintice, pe care va puteti plimba ca intr-o Venetie araba.
  • Traditiile si modul de viata seminomad al beduinilor sunt un important motiv de mandrie pentru locuitorii din Emirate. Beduinii calatoreau pe camile din oaza in oaza –verile toride le petreceau in oazele umbrite de curmali, iar iarna migrau spre tarm si pescuiau. Laptele de camila potolea setea pastorilor atunci cand nu gaseau apa, iar din parul animalelor acestia confectionau corturi, haine, traiste, covoare si mantale. Daca inainte de infiintarea Federatiei triburile se luptau intre ele, beduinii fiind renumiti pentru priceperea in manuirea armelor, in prezent, tinerii din Emirate se aduna de sarbatori si danseaza, aruncandu-si pustile in aer.
  • cea mai cunoscuta plaja din Dubai este Jumeirah Beach, care are o lungime de 9 km si pe care se afla unele din cele mai luxoase hoteluri din oras. In largul marii a fost construit celebrul palmier - insula artificiala Palm Jumeirah, care a extins linia de coasta cu 120 km. Aici a fost inaugurat in 2008 celebrul hotel Atlantis, care include un parc de aventuri unde vizitatorii pot inota cu delfinii, o plaja privata superba si multe restaurante de calitate.

Vacante in Dubai - De incercat, de vazut, de gustat

  • safari in desert, pentru a admira splendidele nuante ale nisipului. O astfel de excursie poate include nu doar plimbarea printre dunele spectaculoase, dar si un show cu soimi dresati, sandboarding, un bufet bogat cu specialitati arabe si traditionalul dans din buric.
  • excursie la Abu Dhabi, un oras – insula cu o multime de plaje cu nisip alb, bulevarde ample si parcuri verzi, frumos amenajate. Pe drumul dintre cele doua emirate veti vizita a opta cea mai mare moschee din lume, care poarta numele fondatorului si primului presedinte al EAU, Sheikh Zayed, inmormantat aici. Orasul Abu Dhabi este strabatut de la un capat la celalalt de faleza numita The Corniche, pe care puteti sa va plimbati pe jos sau cu bicicleta. Spre capatul de vest veti putea admira magnificul Palat al Emiratelor, hotelul din piatra de coral roz, finalizat in 2005 si care gazduieste in conditii de lux personalitatile care viziteaza Abu Dhabi-ul, de la printi sauditi la presedinti de state si vedete de la Hollywood.
  • tot in Abu Dhabi puteti vizita insula Yas, intinsa pe o suprafata de 2500 ha si dedicata divertismentului, unde gasiti parcurile tematice Ferrari World si Warner Bross, dar si parcul acvatic Yas Underworld, cu piscine si tobogane pentru toate gusturile.
  • Spectacolul de sunet si lumini al fantanilor din Dubai, comparate adesea cu cele de la hotelul Belagio din Las Vegas. Performantele tehnice sunt uluitoare : fantanile coregrafice din Dubai pot arunca in aer 83.000 litri de apa pana la o inaltime de 150 m (echivalenta cu cea a unei cladiri cu 40 de etaje).
  • Ascensiune in Burj Khalifa, cea mai inalta cladire din lume, cu liftul de mare viteza care te duce cat ai clipi pana la platforma de observatie de la etajele 123 si 124. De aici panorama este pur si simplu ametitoare, iar senzatiile traite - memorabile !
  • plimbare prin Dubai Mall, nu doar pentru cumparaturi, dar si pentru a vedea acvariul cu peste 33000 vietati marine, de la pisici de mare la rechini, sau pentru a va racori la patinoar!.

Vacanta placuta in Dubai!