Circuit Turcia - Gustul Orientului

Plecari 2026: conform programului 

Pret: de la 690 €


Program detaliat

TURCIA - Gustul Orientului


Antalya – Pamukkale – Efes – Casa Fecioarei Maria – Selcuk/ Kusadasi – Pergamon – Troia – Canakkale – Istanbul – Ankara – Cappadocia – Konya – Antalya


7 nopti - demipensiune

 

Orase de plecare

Ziua

Date

BUCURESTI, BACAU

Luni

15.06, 13.07, 27.07, 17.08, 14.09.2026

TIMISOARA, CONSTANTA

Miercuri

10.06, 01.07, 22.07, 26.08, 16.09.2026

IASI

Joi

11.06, 02.07, 23.07, 20.08, 10.09.2026

CLUJ, BRASOV, BAIA MARE, ORADEA, TG MURES

Vineri

12.06, 03.07, 24.07, 21.08, 11.09.2026

 

 

In antichitate, Cappadocia era renumita pentru caii crescuti in aceasta regiune, iar legendele o numeau „tara cailor frumosi”. In secolul XX, aceasta zona a devenit cunoscuta la nivel international, atunci cand turistii
si exploratorii occidentali au descoperit peisajele sale spectaculoase si unice.
Cappadocia este un taram sacru si nelumesc, care ascunde in interiorul formatiunilor sale vulcanice biserici sapate in piatra, fortarete impresionante, labirinturi subterane complexe si orase stravechi construite sub pamant pentru aparare. Aceasta regiune este considerata una dintre cele mai frumoase si fascinante zone ale Turciei.




PROGRAMUL CIRCUITULUI:

Ziua 1: BUCURESTI – ANTALYA

Calatorie spre Antalya. Intalnire cu reprezentantul agrentiei la aeroport, urmata de imbarcarea pe cursa charter cu destinatia Antalya. Sosire la destinatie in functie de orarul de zbor si transfer la un hotel de 3* in zona Antalya-Alanya, unde ne vom intalni cu ghidul local. Cina inclusa la hotel. Timp liber la dispozitie
Ziua 2: ANTALYA – PAMUKKALE – EFES – CASA FECIOAREI MARIA – SELCUK/ KUSADASI 450 KM)
Mic dejun. Dimineata devreme (ora 07:00), pornim spre Pamukkale, unde vom sosi in jurul pranzului ("castelul din bumbac") – o minune a naturii, loc unic in lume, inclus in patrimoniul UNESCO. Peste terase naturale de piatra curge apa unor izvoare calde, care au creat aici bazine de calcar, cu margini de stalactite. Alaturat teraselor de calcar se afla orasul antic Hierapolis, ale carui ruine dateaza din perioada regelui Eumenes al II-lea din Pergam. Cetatea a fost reconstruita de romani in timpul domniei imparatului Tiberiu si a fost parasita in 1219, dupa cutremurul care a distrus-o (taxele de vizitare nu sunt incluse). Dupa-amiaza ne indreptam catre Efes, unul dintre cele mai faimoase si bogate orase ale antichitatii, unde vom admira ruinele vechiului Templu al zeitei Artemis (una dintre cele 7 minuni ale lumii), prima dintre cele 7 biserici ale Apocalipsei, celebra librarie a lui Celsius si marele amfiteatru. In continuare, vom opri la casa Fecioarei Maria – locul in care Fecioara Maria si-a petrecut ultimii ani ai vietii sale pamantesti. Seara, sosire in zona Selcuk-Kusadasi pentru cazare la hotel 3*.
Ziua 3: SELCUK/ KUSADASI – PERGAMON – TROIA – CANAKKALE (410 KM)
Mic dejun. Trecand pe langa Izmir, al treilea oras ca marime din Turcia, locul unde s-au nascut Homer si Aristotelis Onassis, vom ajunge la Pergamon (Bergama) – centru cultural important in Grecia antica si in Imperiul Roman, locul unde a fost inventat pergamentul. Urcand cu telefericul la situl arheologic, vom putea admira Acropola, Templul lui Traian, situat maiestuos pe o colina cu panorama asupra orasului, Altarul lui Zeus, Teatrul si Templul lui Dionysos. In continuare, vom vizita Troia, renumita cetate mentionata de Homer in operele sale. Atractie suplimentara: replica faimosului Cal Troian, folosit in filmul „Troia”, aflata in orasul Canakkale. Seara, sosire pentru cina si cazare la hotel 3* in zona Canakkale.
Ziua 4: CANAKKALE – ISTANBUL (310 KM)
Dupa micul dejun, ne vom deplasa spre Istanbul. Tur pietonal si panoramic de oras cu insotitorul de grup in cartierul vechi: Moscheea Albastra – construita in secolul al XVII-lea de sultanul Ahmet I; Biserica Sfanta Sofia – cea mai mare catedrala din lume in momentul in care a fost construita, in secolul al IV-lea, fiind transformata de catre turci in moschee dupa cucerirea Constantinopolului, in anul 1453; Hipodromul antic – locul unde se organizau curse de care si alte activitati sportive in perioada bizantina, astazi fiind un parc faimos cu monumente reprezentative, precum: obeliscul egiptean, coloana lui Constantin, coloana Serpentina din Delfi, fantana lui Wilhelm II. Timp liber la dispozitie. La ora 16:00 va propunem optional croaziera pe Bosfor. Stramtoarea Bosfor leaga Marea Marmara de Marea Neagra si desparte cele doua continente, Europa si Asia, facand ca Istanbulul sa fie singurul oras din lume construit pe doua continente. In aceasta croaziera vom putea admira, de-a lungul Bosforului: Turnul Galata, Palatul Dolmabahce, Palatul Beylerbeyi, Palatul Ciragan, cartierele rezidentiale din ambele parti ale Istanbulului (europeana si asiatica), fortareata Rumeli, vile de lux, cele doua poduri care leaga continentele, precum si un peisaj deosebit. Cazare la hotel 3* in Istanbul.
Ziua 5: ISTANBUL – ANKARA – CAPPADOCIA (745 KM)
Mic dejun. La ora 08:00 vom porni catre Cappadocia. La pranz, vom face o scurta oprire in Ankara pentru a vizita Mausoleul Ataturk (Mustafa Kemal Ataturk a fost fondatorul si primul presedinte al Turciei, fiind personalitatea cea mai importanta a tarii). Seara, cazare la hotel 3* in Cappadocia, in zona Avanos. Optional, se poate opta pentru o seara de relaxare intr-un hammam turcesc autentic – baie de spuma si masaj.
Ziua 6: CAPPADOCIA (80 KM)
Mic dejun. Aceasta zi este dedicata Cappadociei, o zona unica si cunoscuta in toata lumea atat pentru relieful spectaculos in forma de hornuri, cat si pentru orasele subterane vechi de milenii. Optional, puteti survola cu balonul vaile Cappadociei la rasarit de soare (aceasta activitate depinde exclusiv de conditiile meteo si de disponibilitatea locala). Datorita locatiei sale izolate, Cappadocia a fost mult timp un loc de refugiu pentru crestinii persecutati de Imperiul Roman si un important centru de viata monahala. Vom face o oprire pentru a fotografia de la inaltime Valea Porumbeilor, cunoscuta pentru cel mai mare numar de cuiburi de porumbei din lume. Vom admira si „castelul” Uchisar, care ofera o panorama superba asupra vaii Cappadociei. Urmeaza o vizita in Valea Devrent, cunoscuta si ca Valea Imaginatiei, unde vom putea vedea „Fairy Chimneys” – „Hornurile Zanelor”, formatiuni stancoase cu forme bizare. Vom vizita si muzeul in aer liber Goreme – un complex monahal cu biserici si capele sapate in piatra, odinioara important centru religios (intrare optionala). Revenim la hotel. La ora 18:00, optional, va propunem participarea la Ceremonia Dervisilor Rotitori (Ceremonia Mevlevi Sema), un ritual vechi de 700 de ani care imbina recitari din poemele misticului Mevlana si pasaje din Coran, acompaniate de muzica traditionala. Dansul dervisilor simbolizeaza armonia dintre minte, trup si suflet. Seara, optional, dupa cina, puteti participa la o seara turceasca cu dansuri traditionale si spectacol desfasurat intr-o pestera. Programul include transport cu autocarul, meniu cu aperitive si pachet de bauturi racoritoare si alcoolice (locale).
Ziua 7: CAPPADOCIA – KONYA - ANTALYA (510 KM)
Dis de dimineata, optional, se poate participa la una dintre urmatoarele activitati: Jeep Safari la rasarit (aproximativ 80 EUR/persoana) sau o plimbare calare prin peisajul spectaculos al Cappadociei (aproximativ 80 EUR/persoana). Ulterior, pornim spre Konya, orasul dervisilor – calugari musulmani – cu radacini istorice ce dateaza din vremea hititilor. In secolele XII–XIII, Konya a fost capitala turcilor selgiucizi si a devenit rapid un important centru cultural si religios. Vom vizita asezamantul dervisilor si mormantul lui Mevlana Jalal ad-Din Rumi, fondatorul ordinului mevlevi (al dervisilor rotitori), unul dintre cei mai cunoscuti mistici si poeti ai lumii islamice. Seara, cazare la hotel de 3* in zona Antalya-Alanya.
Ziua 8: ANTALYA - BUCURESTI
Mic dejun. Transfer la Aeroportul din Antalya si imbarcare pe cursa charter catre Romania. Sosire in Romania in functie de orarul de zbor.

 

 PRET/persoana (valabil pentru toate datele de plecare):

Oras plecare

Loc in camera dubla

BUCURESTI

690 euro

BACAU

702 euro

TIMISOARA

736 euro

CONSTANTA

661 euro

IASI

708 euro

CLUJ

734 euro

BRASOV

708 euro

BAIA MARE

719 euro

ORADEA

716 euro

TG MURES

720 euro

 

Reducere a treia persoana in camera dubla (pat suplimentar): 10 EURO
Reducere copil 2-11.99 ani in camera dubla (pat suplimentar): 30 EURO
Supliment camera single: 200 EURO



Observatii privind programul: Ordinea vizitelor poate fi modificata sau inversata. In primele zile ale sarbatorilor religioase importante (Kurban Bayram, Ramazan Bayram) unele muzee si obiective religioase pot fi inchise. Unele grupuri pot avea cazare in Side in prima si ultima zi a excursiei. Datorita politicii unor hoteluri din Turcia, cazarea exclusiva a barbatilor (in camere single, duble sau triple) poate fi imposibila – se aplica doar hotelurilor de sejur. In cazul renuntarii la vizitarea obiectivelor (cu notificarea prealabila a ghidului), clientul are dreptul la rambursarea contravalorii biletului de intrare.

Servicii incluse
• transport cu avionul – zbor charter din orasele mentionate catre Antalya si retur;
• 7 nopti cazare la hoteluri de 3*, astfel:
 6 nopti cu demipensiune : 2 nopti in Antalya, 1 noapte in Selcuk-Kusadasi, 1 noapte in Canakkale, 2 nopti in Cappadocia;
 1 noapte cu mic dejun la Istanbul;
• transferuri aeroport – hotel – aeroport si transport cu autocarul pe tot parcursul calatoriei;
• ghid local asistent de limba engleza;
• insotitor roman de grup la destinatie;
• taxele de aeroport (pot suferi modificari).

Nota: Taxele de aeroport incluse in pret sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv luna octombrie 2025. In situatia majorarii de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.
Servicii neincluse
• asigurarea medicala de calatorie (recomandata);
• pachet de vizite (bilete de intrare, taxe de rezervare, ghizi) si bacsis (tips) pentru prestatorii locali (de exemplu soferi, ghizi locali, personal hotelier – receptioneri, cameriste, bagajisti) : 350 EURO/ persoana, se achita la fata locului (nu este obligatoriu, dar necesar in cazul efectuarii vizitelor - Pamukkale, Efes, Casa Fecioarei Maria, Bergama, Telefericul din Bergama, Pergamon, Troia, Istanbul - Ayasofya, Mausoleul Ataturk din Ankara, Goreme, Kaymakli, Pasabagi, Meryemana, Cappadocia, Konya)
• excursiile optionale;
• bauturile alcoolice sau racoritoare la mesele incluse in program.


Va informam ca în Turcia nu sunt acceptate bancnotele de 500 EUR. De asemenea, nu se schimba dolari emisi înainte de 1996 (cu portrete mici ale personajelor). În consecinta, nu va fi posibila achitarea serviciilor catre ghid sau a excursiilor optionale cu bancnote de acest tip.
Excursii optionale
EXCURSII/ ACTIVITATI OPTIONALE (preturi informative – pot suferi modificari):
• Spectacolul dervisilor rotitori – pret 50 EUR/ persoana;
• Zbor cu balonul – pret 300 EUR/ persoana (pretul este dinamic si se actualizeaza saptamanal);
• Croaziera pe stramtoarea Bosfor – pret 50 EUR/ persoana;
• Hammam turcesc – pret 40 EUR/ persoana;
• Jeep Safari Cappadocia – 70 EUR/ persoana;
• Seara turceasca – pret 60 EUR/ persoana;
• Plimbare calare în Cappadocia – pret 80 EUR/ persoana;
• Sesiune foto la rasarit cu masini de epoca – pret 160 EUR/ persoana.
Transferuri
TRANSFERURI PRIVATE DIN PROVINCIE LA/DE LA AEROPORT OTOPENI (MINIM 2 PASAGERI):
60 EURO/adult /dus-intors si 20 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele PLOIESTI, GIURGIU, URZICENI, TARGOVISTE
75 EURO/adult/dus-intors si 30 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele SINAIA, PITESTI, ALEXANDRIA, BUZAU, PREDEAL, SLOBOZIA, CALARASI, SLATINA
100 EURO/adult/dus-intors si 40 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele BRASOV, FOCSANI, CONSTANTA, CRAIOVA, CARACAL, RM VALCEA, BRAILA, GALATI, TECUCI, FAGARAS, TULCEA, BACAU
130 EURO/adult/dus-intors si 50 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele SIBIU, SIGHISOARA, MEDIAS, TG MURES

NOTA: Serviciul de transfer privat este valabil in limita locurilor disponibile la momentul rezervarii
Orar de zbor
ORAR INFORMATIV DE ZBOR (ore locale):
Durata zborului este de cca 2 ore pe fiecare sens iar orarul de zbor este cel aferent zborului charter catre Antalya din fiecare oras de plecare (detalii in agentii).

Conditii de inscriere, retragere, penalizari

GRUP MINIM: 25 PERSOANE
Pentru un grup de 21-24 persoane, pretul se majoreaza cu 40 Euro/persoana
Pentru un numar mai mic de 20 participanti pretul se recalculeaza sau excursia se reprogrameaza. Organizatorul isi rezerva dreptul de a anula acest program daca nu se vor inscrie minim 20 participanti pana cu zile inainte de fiecare plecare. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, organizatorul isi rezerva dreptul de a schimba compania de transport sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare. Suplimentul pentru grup minim, reprezinta diferenta de pret pentru serviciile din Turcia si se achita obligatoriu.

CONDITII FINANCIARE:
TERMENE DE PLATA:

• 20% din pretul pachetului turistic la inscriere;
• 30% din pretul pachetului turistic cu minim 60 zile inaintea plecarii;
• 50% din pretul pachetului turistic cu minim 45 zile inaintea plecarii.
Procentul aferent primei plati sa va calcula in functie de momentul inscrierii. Daca inscrierea intervine cu mai putin de 45 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.
In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.

CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
• 10% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 120 zile - 91 zile inaintea plecarii;
• 20% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 90 zile - 60 zile inaintea plecarii;
• 50% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 59 zile - 45 zile inaintea plecarii;
• 100% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face intr-un interval mai mic de 45 zile calendaristice inainte de data plecarii sau pentru neprezentarea la program.

IMPORTANT! Va reamintim ca incheierea unei Asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa uzati de acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.

OBSERVATII:
• DOCUMENTE NECESARE CALATORIEI: CARTE DE IDENTITATE VALABILA MINIM 6 LUNI PANA IN ZIUA INTOARCERII IN TARA, PASAPORT SIMPLU ELECTRONIC SAU TEMPORAR VALABIL CEL PUTIN 6 LUNI DE LA INCHEIEREA CALATORIEI; TOTI COPIII AU NEVOIE DE PASAPORT;
• ACEST PROGRAM NU NECESITA OBTINEREA VIZEI TURISTICE DE CATRE CETATENII ROMANI;
• nu sunt necesare vaccinari speciale pentru aceasta destinatie;
• clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita de oficialitatile din tarile vizitate, ca atare facilitatile camerelor sunt conforme cu standardele locale;
• conform reglementarilor in vigoare, minorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi lasati sa iasa din tara: sa calatoreasca cu cel putin un adult insotitor; sa aiba asupra lor acordul ambilor parinti (sau al parintelui care nu-i insoteste) legalizat la notariat; adultul care-i insoteste, in cazul in care acesta nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba cazier judiciar pe care sa-l prezinte la frontiera; informatii suplimentare pe www.politiadefrontiera.ro;
• persoanele care calatoresc cu copii sub 18 ani trebuie sa detina pe langa pasaportul acestora si o copie a certificatului de nastere al copiilor (este posibil ca autoritatile de la frontiera sa o solicite);
• agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
• tariful pentru copil este valabil in cazul in care acesta sta in camera cu doi adulti. Pentru a beneficia de tariful de copil acesta trebuie sa nu fi depasit la data inceperii calatoriei varsta mentionata in program.
• distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup;
• hotelul isi rezerva dreptul de a solicita fiecarui turist o suma cash sau o copie a cartii de credit personale, ca garantie pentru cheltuielile suplimentare ce urmeaza a fi facute pe parcursul sederii;
• pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor;
• in ultimii ani tot mai multe hoteluri si vase de croaziera au initiat politica „fara bani cash” (cash free). Astfel, este posibil ca unii prestatori sa nu mai incaseze bani cash pentru serviciile suplimentare prestate, de aceea este important sa detineti un card de credit cand calatoriti in afara tarii;
• persoanele care calatoresc singure pot opta pentru camera single sau pentru partaj, caz in care agentia va propune, in functie de inscrierile existente sau ulterioare, un partaj. In situatia in care nu exista partaj pana la expirarea termenului limita de inscriere, agentia nu se obliga sa suporte diferenta de camera single, in consecinta turistul poate sa opteze pentru camera single;
• achitarea suplimentului de camera single, nu include si loc suplimentar la transport;
• agentia nu este raspunzatoare pentru eventualele perturbari de trafic rutier, sau de frontiera;
• conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective;
• conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor, siturilor arheologice si la obiectivele turistice, pot fi asigurate doar de catre ghizii locali;
• agentia nu este raspunzatoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente, fara a perturba programul circuitului;
• excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale. Sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia Tour Operatoare. Preturile excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor ce pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz ghid local. Pretul excursiilor este calculat pentru un grup minim de 25 persoane. La un numar mai mic de participanti pretul creste proportional; daca numarul persoanelor inscrise la excursiile optionale este suficient de mare, insotitorul de grup se va alatura turistilor care au achizitionat respectivele excursii, astfel incat cei care raman la hotel vor avea program liber fara insotitor; in situatia in care excursia optionala se va desfasura fara prezenta insotitorului de grup (din cauza numarului mic de participanti), limba de comunicare va fi engleza;
• bacsisurile pentru prestatorii locali (tips) reprezinta o practica internationala si nu sunt obligatorii;
• acest program nu este recomandat persoanelor cu mobilitate redusa;
• in situatia in care turistul are cerinte speciale, cum ar fi dar fara a se limita la: camere alaturate sau cu o anumita localizare, meniu special, acestea vor fi cu titlul de solicitare catre prestatori dar nu vor fi considerate confirmate decat in masura posibilitatilor de la fata locului;
• nominalizarea insotitorului de grup si comunicarea datelor de contact ale acestuia, asezarea in autocar, vor fi furnizate cel tarziu cu 5 zile inaintea plecarii in calatorie;
• asezarea in autocar se face in ordinea inscrierilor, incepand cu bancheta a doua, locurile 5 si 6 (primul rand de banchete, locurile 1-4 vor ramane libere); achitarea suplimentului de cazare in camera single nu reprezinta dreptul de a sta pe doua locuri in autocar. In cazul in care doriti doua locuri in autocar, aceasta cerinta se poate confirma, in functie de disponibilitati, contra cost;
• prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii.


Disclaimer: Continutul ofertelor este valabil la data introducerii acestora. Avand in vedere caracterul foarte dinamic al industriei de turism, ofertele pot suferi modificari si uneori nu pot fi actualizate in timp util, in ciuda eforturilor noastre. De aceea, disponibilitatea, tarifele, datele de plecare, orele de zbor si alte informatii esentiale trebuie intotdeauna reverificate cu agentul de turism. Va multumim!
Descrierile si pozele unitatilor de cazare au un caracter strict informativ si sunt preluate in mod automat din sistemele de rezervari ale furnizorilor nostri. In ciuda eforturilor noastre de a va oferi informatii complete si corecte, pozele si descrierile hotelurilor pot sa nu fie intotdeauna actualizate si pot contine erori, de aceea ele nu sunt considerate contractuale. Va sugeram ca de fiecare data sa consultati site-urile oficiale ale hotelurilor si vilelor sau sa cereti detalii agentului de turism.