Turcia - Pelerinaj in Asa Mica

Plecare 2026: 19.09

Pret: de la 590 €


Program detaliat

PELERINAJ IN ASIA MICA - Pe urmele Sfintilor Parinti din Anatolia

 


Canakkale - Troia - Pergam - Kusadasi - Efes - Pamukkale - Konya - Cappadocia - Ankara - Istanbul - Edirne


Perioada: 19.09 - 27.09.2026


(9 zile/ 8 nopti)
Plecari din Iasi, Bacau, Focsani, Buzau, Ploiesti si Bucuresti


Cappadocia este un miracol, situat pe un platou, intr-o regiune din estul Anatoliei, la o inaltime de peste 1.000 de metri deasupra nivelului marii si la intersectia rutelor comerciale antice, care legau marile imperii ale lumii, China, India, Egipt, Grecia si Roma.
Sfantul Vasile cel Mare, arhiepiscop al Cezareei Capadociei in secolul al IV-lea,
este o figura de referinta a crestinismului. Prin activitatea sa teologica, a aparat credinta si a avut o contributie
esentiala la clarificarea doctrinei despre Sfanta Treime. Ca ierarh, s-a implicat activ in randuiala Bisericii si in pregatirea clerului,
a sustinut dezvoltarea scolii teologice din Cezareea, transformand-o intr-un important centru de formare si cultura crestina.
Opera sa scrisa, randuielile monahale si Sfanta Liturghie care ii poarta numele continua sa aiba un rol fundamental in viata Bisericii.



PROGRAMUL CIRCUITULUI:

Ziua 1: IASI - BACAU - PLOIESTI - BUCURESTI - CANAKKALE

Plecare din Romania, cu imbarcari din Iasi, Bacau, Focsani, Buzau, Ploiesti si Bucuresti, in functie de localitatea selectata pentru imbarcare (acest aspect trebuie mentionat la inscriere). Deplasarea continua pe traseul Giurgiu - Ruse - Veliko Tarnovo - Edirne, cu intrare in Turcia si traversarea Stramtorii Dardanele cu feribotul (Eceabat - Canakkale), taxa fiind de aproximativ 10 euro/persoana, achitata la fata locului. Sosire in Canakkale in cursul serii si cazare la hotel de 3*. Costul excursiei variaza in functie de localitatea de imbarcare.

Ziua 2: CANAKKALE - TROIA - PERGAM - KUSADASI (400 km)
Dupa micul dejun, vom porni catre ruinele vechii cetati Troia, cunoscuta din epopeile lui Homer, pentru o scurta vizita panoramica. Itinerariul continua spre Pergam (Bergama), oras amintit in cartea Apocalipsei, important centru cultural al lumii elenistice si romane, al carui nume a fost dat pergamentului. Urcarea cu telefericul ne conduce la situl arheologic al Acropolei, unde se disting ruinele Templului imparatului Traian, Altarul lui Zeus, Teatrul si Templul lui Dionysos, amplasate spectaculos pe colina ce domina orasul. Vizitam Curtea Rosie, complex monumental cunoscut ca Biserica Apocaliptica, locul martiriului Sfantului Antipa, primul arhiepiscop al Pergamului, pomenit in Apocalipsa. Traseul continua pe langa Izmir, vechea Smyrna, cetate pastorita in secolul al II-lea d.Hr. de Sfantul Policarp, ucenic al Sfantului Ioan Evanghelistul. Seara, cazare si cina la hotel 3* in zona Izmir - Kusadasi.

Ziua 3: KUSADASI - EFES - CASA FECIOAREI MARIA - PAMUKKALE (210 km)
Mic dejun. Prima vizita va avea loc la Cetatea Efes, important centru religios si comercial al Antichitatii, unde se pastreaza vestigii de mare valoare istorica, precum Biblioteca lui Celsus, marele teatru in care a propovaduit Sfantul Apostol Pavel si biserica unde s-a desfasurat al III-lea Sinod Ecumenic din anul 431, eveniment de referinta pentru afirmarea cinstirii Fecioarei Maria ca Nascatoare de Dumnezeu. Continuam pelerinajul cu deplasare la Casa Maicii Domnului, cunoscut loc de pelerinaj crestin unde, potrivit traditiei, Fecioara Maria ar fi vietuit pana la Adormirea sa. In incheiere, ne vom inchina la mormantul Sfantului Apostol Ioan, situat pe colina Ayasuluk si vom face o scurta oprire la coloanele Templului zeitei Artemis, una dintre cele sapte minuni ale lumii antice. La amiaza, ne vom indrepta spre Pamukkale, formatiune naturala unica, cunoscuta drept „Castelul de bumbac”, inclusa in patrimoniul UNESCO, unde terasele calcaroase create de izvoarele termale se imbina cu ruinele orasului antic Hierapolis, fondat in perioada elenistica si refacut de romani in timpul imparatului Tiberiu. Peste terase naturale de piatra curge apa unor izvoare termale, care au creat bazine de calcar, cu margini de stalactite. Alaturat, se afla orasul antic Hierapolis, ale carui ruine dateaza din perioada regelui Eumenes al-II-lea din Pergam. Vizitam Necropola, ruinele Cetatii Hierapolis, precum si zidurile bisericii ridicate pe locul martiriului Sfantului Apostol Filip. Timp liber pe terasele calcaroase cu apa termala. Seara cazare si cina in zona Pamukkale la hotel 3*.

ZIUA 4: PAMUKKALE - KONYA - CAPPADOCIA (580 km)
Dupa micul dejun, vom pleca spre Cappadocia si zona Anatoliei centrale, pe traseul Pamukkale - Denizli - Aksaray. Drumul ne poarta prin regiuni cu o bogata mostenire istorica si crestina. La pranz vom opri in Konya, vechiul Iconium, oras mentionat in Noul Testament in Faptele Apostolilor si legat de activitatea misionara a Sfintilor Apostoli Pavel si Barnaba. In acesta zona, Sfantul Apostol Pavel a savarsit minunea vindecarii unui om neputincios de picioare, olog din nastere, eveniment cu un puternic impact asupra comunitatii locale. Pornim spre Cappadocia, unde vom ajunge seara tarziu. Cina si cazare la hotel de 3* in Cappadocia.

Ziua 5 : CAPPADOCIA
Aceasta zi este dedicata Cappadociei, regiune cunoscuta la nivel mondial pentru relieful spectaculos al „Hornurilor Zanelor”, pentru orasele subterane si pentru bogata mostenire crestina pastrata in biserici si manastiri sapate in tuf vulcanic. Optional, in functie de conditiile meteo si de disponibilitate, se poate participa la zborul cu balonul cu aer cald la rasarit timp de o ora, pentru o panorama asupra vailor Cappadociei (05:30 - 09:00). Mic dejun. La ora 10:00 pornim cu autocarul pentru a descoperi Cappadocia, iar prima oprire va avea loc in Valea Porumbeilor, urmata de o vizita panoramica in satul Uchisar, de unde vom putea admira fortareata naturala cu vedere ampla asupra regiunii. Continuam cu Valea Devrent (Valea Imaginatiei), care impresioneaza prin formatiuni stancoase vulcanice cu forme bizare - animale, siluete umane si figuri fantastice - create in mod natural de vant si intemperii de-a lungul a milioane de ani. Deplasare la Pasabag (Valea Calugarilor), unde a locuit intr-o chilie sapata in stanca Sfantul Simeon Stalpnicul. Urmeaza vizitarea Muzeului in aer liber Goreme, ansamblu monahal paleocrestin inclus in patrimoniul UNESCO, cu biserici si capele decorate cu fresce bizantine, intre care chilia Sfantului Vasile cel Mare. Dupa-amiaza vom vizita o fabrica locala de pielarie, iar ulterior ne vom intoarce la acelasi hotel pentru cazare si cina. Incepand cu ora 20:00 va propunem optional o seara turceasca la un restaurant amenajat intr-o grota naturala din zona Avanos a Cappadociei.

ZIUA 6: CAPPADOCIA
Dimineata devreme va recomandam optional excursia cu Jeep-Safari. Plecare la rasarit, pentru o experienta plina de aventura si peisaje spectaculoase. La bordul unui vehicul 4x4, veti strabate vai salbatice, formatiuni stancoase unice si sate traditionale. Turul include opriri in puncte panoramice precum Valea Rosie, Valea Roz sau Valea Iubirii, perfecte pentru fotografii memorabile. Dupa micul dejun, explorarea Cappadociei va continua cu o oprire in satul Cavusin si vizita la Sfantului Ioan Botezatorul, biserica rupestra din secolul al V-lea, apoi urmeaza Prokopi, unde exista grajdul in care a fost tinut in robie Sfantul Ioan Rusu si vom continua cu Avanos, faimos pentru arta olaritului. Acest micut oras este strabatut de raul Kizilirmak, cel mai lung din Turcia (1.350 km). Urmeaza o scurta oprire pentru a descoperi arta olaritului. Dupa amiaza intoarcere la acelasi hotel pentru cazare si cina. Seara va propunem optional, ceremonia dervisilor rotitori sau Ceremonia Mevlevi Sema, un ritual mistic, vechi de 800 de ani, reprezentand calatoria spirituala a sufletului catre perfectiune si unirea cu Divinul, prin recitari din poemele Mevlana (mai cunoscut ca maestrul sufit), acompaniate de muzica. Dansul se bazeaza pe puterea transformatoare a muzicii si a dansului sacru.

Ziua 7: CAPPADOCIA - ANKARA - ISTANBUL (745 km)
Dupa micul dejun, dimineata devreme, pornim spre Istanbul. Pe traseu, facem o scurta oprire in Ankara, la Mausoleul lui Ataturk (Anitkabir), pe colina Anittepe, unde vom admira Aleea Leilor, cu cele 24 de statui realizate in maniera artei anatoliene antice, simbolizand cele 24 de triburi considerate fundamentul etnic al natiunii turce. Vizita continua cu Piata Ceremoniilor, pavata cu piatra dispusa in modele geometrice. Aici se afla turnurile tematice (Independenta, Libertatea, Pacea, Republica, Apararea Nationala etc.), fiecare avand rol simbolic si expozitional, cu inscriptii, reliefuri si documente legate de valorile fondatoare ale Turciei moderne. Mausoleul domina intregul ansamblu printr-o arhitectura monumentala, inspirata din templele anatoliene antice si din clasicismul modern. In Sala de Onoare se afla sarcofagul simbolic al lui Ataturk, iar mormantul real este amplasat intr-o camera subterana, exact sub sala, inconjurata de pamant adus din toate regiunile Turciei. In cladirile adiacente functioneaza Muzeul Anitkabir, cu expozitii permanente dedicate vietii lui Ataturk, Razboiului de Independenta, reformelor republicane si obiectelor personale. Continuam drumul catre fosta capitala a imperiilor bizantin si otoman. Seara, sosire la Istanbul si cazare la hotel de 3*.

Ziua 8: ISTANBUL
Dupa micul dejun, vom vizita Manastirea Izvorul Tamaduirii, apoi Biserica Sfantul Gheorghe din cadrul Patriarhiei Ecumenice, unde sunt pastrate moastele Sfintilor Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, precum si moastele Sfintei Mari Mucenite Eufimia, ale Sfintei Imparatese Teofana si ale Sfintei Solomoni, alaturi de unul dintre cuiele Sfintei Cruci. Urmeaza o scurta oprire la Biserica Vlaherne, iar la pranz, ne vom deplasa cu transportul in comun catre zona pietonala a centrului vechi al Istanbulului, pentru turul pietonal, impreuna cu insotitorul de grup, in cadrul caruia vom putea admira panoramic: Moscheea Albastra, Biserica Sfanta Sofia, fosta catedrala bizantina transformata in moschee dupa anul 1453, Hipodromul antic, Obeliscul Egiptean, Coloana lui Constantin, Coloana Serpentinelor din Delfi si Fantana lui Wilhelm al II-lea. Continuam cu panorama Bisericii Sfanta Irina, situata in prima curte a Palatului Topkapi, singura biserica din vechiul Constantinopol care nu a fost transformata in moschee. Optional (individual), se poate vizita Topkapi, fosta resedinta a sultanilor otomani, situat intre Cornul de Aur si Marea Marmara, cu o priveliste deosebita asupra Stramtorii Bosfor. Adaposteste colectii valoroase de obiecte de arta, manuscrise, tezaur si bijuterii imperiale. Timp liber la dispozitie si intoarcere la hotel pe cont propriu (individual). La ora 16:00, optional, va propunem o croaziera pe Bosfor, stramtoare care leaga Marea Marmara de Marea Neagra si separa Europa de Asia. In timpul croazierei pot fi admirate Turnul Galata, Palatul Dolmabahce, fortareata Rumeli, vile elegante, cele doua poduri intercontinentale si peisaje spectaculoase.

Ziua 9: ISTANBUL - EDIRNE - ROMANIA
Mic dejun. Dupa eliberarea camerelor, plecare spre Bucuresti. Pe traseu, facem un scurt popas in Edirne (Adrianopol), fosta capitala a Imperiului Otoman intre anii 1365-1453, oras in care a fost incheiata Pacea de la Adrianopol in anul 1829. Urmeaza un tur panoramic, in cadrul caruia admiram Podul Tunca si Moscheea Selimiye Cami, construita intre anii 1569-1575 de celebrul arhitect Mimar Sinan. Traversam Bulgaria si ajungem in Romania in cursul serii, in functie de formalitatile vamale. Se vor efectua debarcari in Bucuresti, Ploiesti, Buzau, Focsani, Bacau si Iasi.

 

PRET/persoana: 590 EURO (loc in camera dubla, taxe incluse)


La cerere tarife pentru camera single si a treia persoana in dubla.

 


Foarte important!
Acest program are tarife dinamice, care se pot modifica in orice moment, in sensul cresterii sau scaderii, in functie de gradul de ocupare si disponibilitatea furnizorilor.
Pretul afisat este orientativ si valabil la data introducerii ofertei pe site.
Tariful final se confirma doar prin oferta scrisa, emisa in momentul solicitarii rezervarii ferme.

Servicii incluse
• transport cu autocar (standard international) conform itinerariului;
• 8 nopti cazare cu mic dejun la hoteluri de 3* : 1 noapte in Canakkale, 1 noapte in Kusadasi, 1 noapte in Pamukkale, 3 nopti in Cappadocia, 2 nopti in Istanbul;
• 5 cine: 1 Kusadasi, 1 Pamukkale, 3 Cappadocia;
• vizite conform programului (biletele de intrare nu sunt incluse);
• insotitor roman de grup.
Nota: In cazul rezervarilor de 3 persoane intr-o camera, cea de-a treia persoana va beneficia de pat suplimentar, amplasat intr-o camera dubla, va rugam sa aveti in vedere ca spatiul din camera va fi limitat;
Servicii neincluse
• biletul de feribot Eceabat - Canakkale 10 Euro/ persoana, se achita obligatoriu prin insotitorul de grup, in prima zi a calatoriei;
• biletele de intrare la obiectivele turistice (nu sunt obligatorii, dar sunt necesare in cazul efectuarii vizitelor) - pret pachet 220 EURO/persoana;
• asigurarea medicala de calatorie (nu este obligatorie, dar este recomandata);
• asigurarea storno, se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, impreuna cu asigurarea medicala de calatorie;
• bacsisuri (tips) pentru prestatorii locali, de exemplu soferi, personal hotelier, ghizi: 20 EURO /persoana - reprezinta o practica internationala apreciata dar optionala (se ofera la sosirea in tara de destinatie);
• excursiile optionale;
• locuri preferentiale in autocar: 30 euro/ persoana (se pot obtine in functie de disponibilitate);
• bauturile alcoolice sau racoritoare la mesele incluse in program in afara de cele mentionate ca fiind incluse;
• suplimentul de imbarcare din alte orase in afara de Bucuresti (Iasi, Roman, Bacau, Focsani, Buzau, Rm Sarat, Ploiesti).
Excursii optionale
PRETURI INFORMATIVE PENTRU BILETELE DE INTRARE SI EXCURSIILE OPTIONALE:
Pachet bilete de intrare: 220 EURO/persoana, se achita la fata locului prin insotitorul de grup
Include: Situl arheologic Troia, Pergam: Acropola, Teleferic, Curtea Rosie (Basilica Rosie), orasul antic, Casa Fecioarei Maria, Mormantul Sf. Apostol Ioan, Pamukkale: Hierapolis, Biserica Sf. Apostol Filip, Terasele de Calcar, Konya: Muzeul Mevlana, Goreme: muzeul in aer liber si Biserica Neagra, Sfanta Sophia: balconul superior al catedralei.

Activitati optionale:
Jeep safari - Cappadocia 60 EURO/persoana
Zbor cu balonul - Cappadocia 250 - 350 EURO/persoana (in functie de disponibilitati)
Seara turceasca - Cappadocia 60 EURO/persoana
Croaziera pe Bosfor - Istanbul 40 EURO/persoana
Conditii de inscriere, retragere, penalizari

GRUP MINIM:
Oferta a fost calculata pentru un grup de 40 persoane.
Pentru un numar mai mic de 40 participanti, nu se percepe niciun supliment.
Organizatorul isi rezerva dreptul de a anula acest program daca nu se vor inscrie minim 35 participanti cu 21 zile inainte de plecare.

CONDITII FINANCIARE:
TERMENE DE PLATA:

• 20% din pretul pachetului turistic la inscriere;
• 30% din pretul pachetului turistic cu minim 60 zile inaintea plecarii;
• 50% din pretul pachetului turistic cu minim 30 zile inaintea plecarii.
Procentul aferent primei plati sa va calcula in functie de momentul inscrierii. Daca inscrierea intervine cu mai putin de 30 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.
In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.

CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
• 10% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul cuprins intre data rezervarii si 91 zile inaintea plecarii;
• 20% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 90 zile - 60 zile inaintea plecarii;
• 50% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 59 zile - 30 zile inaintea plecarii;
• 80% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 29 zile - 21 zile inaintea plecarii.
• 100% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face intr-un interval mai mic de 21 zile calendaristice inainte de data plecarii sau pentru neprezentarea la program.
IMPORTANT! Va reamintim ca incheierea unei Asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa uzati de acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.

 

OBSERVATII:
• DOCUMENTE NECESARE CALATORIEI: CARTE DE IDENTITATE VALABILA MINIM 6 LUNI DE LA INCHEIEREA CALATORIEI, PASAPORT SIMPLU ELECTRONIC SAU TEMPORAR VALABIL CEL PUTIN 6 LUNI DE LA INCHEIEREA CALATORIEI;
• TOTI COPIII AU NEVOIE DE PASAPORT;
• ACEST PROGRAM NU NECESITA OBTINEREA VIZEI TURISTICE DE CATRE CETATENII ROMANI;
• avand in vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementari de calatorie sa se modifice pana la data plecarii, independent de vointa agentiei (cum ar fi: limitari ale capacitatii de transport in autocar, restrictii de vizitare pentru unele atractii turistice, masuri suplimentare de igiena si control al starii de sanitate, formalitati vamale).
• clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita de oficialitatile din tarile vizitate, ca atare facilitatile camerelor sunt conforme cu standardele locale;
• conform reglementarilor in vigoare, minorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi lasati sa iasa din tara: sa calatoreasca cu cel putin un adult insotitor; sa aiba asupra lor acordul ambilor parinti (sau al parintelui care nu-i insoteste) legalizat la notariat; adultul care-i insoteste, in cazul in care acesta nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba cazier judiciar pe care sa-l prezinte la frontiera; informatii suplimentare pe www.politiadefrontiera.ro;
• persoanele care calatoresc cu copii sub 18 ani trebuie sa detina pe langa pasaportul acestora si o copie a certificatului de nastere al copiilor (este posibil ca autoritatile de la frontiera sa o solicite);
• agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
• tariful pentru copil este valabil in cazul in care acesta sta in camera cu doi adulti. Pentru a beneficia de tariful de copil acesta trebuie sa nu fi depasit la data inceperii calatoriei varsta mentionata in program.
• distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup;
• hotelul isi rezerva dreptul de a solicita fiecarui turist o suma cash sau o copie a cartii de credit personale, ca garantie pentru cheltuielile suplimentare ce urmeaza a fi facute pe parcursul sederii;
• pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor;
• in ultimii ani tot mai multe hoteluri si vase de croaziera au initiat politica „fara bani cash” (cash free). Astfel, este posibil ca unii prestatori sa nu mai incaseze bani cash pentru serviciile suplimentare prestate, de aceea este important sa detineti un card de credit cand calatoriti in afara tarii;
• persoanele care calatoresc singure pot opta pentru camera single sau pentru partaj, caz in care agentia va propune, in functie de inscrierile existente sau ulterioare, un partaj. In situatia in care nu exista partaj pana la expirarea termenului limita de inscriere, agentia nu se obliga sa suporte diferenta de camera single, in consecinta turistul poate sa se retraga fara penalizari sau sa opteze pentru camera single;
• conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective;
• conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor pot fi asigurate doar de catre ghizii locali;
• agentia nu este raspunzatoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente;
• excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale. Sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia Tour Operatoare. Preturile excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor ce pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz ghid local. Pretul excursiilor este calculat pentru un grup minim de 20 persoane. La un numar mai mic de participanti pretul creste proportional; daca numarul persoanelor inscrise la excursiile optionale este suficient de mare, insotitorul de grup se va alatura turistilor care au achizitionat respectivele excursii, astfel incat cei care raman la hotel vor avea program liber fara insotitor; in situatia in care excursia optionala se va desfasura fara prezenta insotitorului de grup (din cauza numarului mic de participanti), limba de comunicare va fi engleza;
• bacsisurile pentru prestatorii locali (tips) reprezinta o practica internationala si nu sunt obligatorii;
• acest program nu este recomandat persoanelor cu mobilitate redusa;
• in situatia in care turistul are cerinte speciale, cum ar fi dar fara a se limita la: camere alaturate sau cu o anumita localizare, meniu special, acestea vor fi cu titlul de solicitare catre prestatori dar nu vor fi considerate confirmate decat in masura posibilitatilor de la fata locului;
• nominalizarea insotitorului de grup si comunicarea datelor de contact ale acestuia vor fi furnizate cel tarziu cu o saptamana inaintea plecarii in calatorie;
• achitarea suplimentului de cazare in camera single nu reprezinta dreptul de a sta pe doua locuri in autocar; daca doriti doua locuri in autocar, aceasta cerinta se poate confirma, in functie de disponibilitati, contra cost;
• asezarea in autocar se face in ordinea inscrierilor, incepand cu randul doi de banchete, locurile 5 si 6;
prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii.

Disclaimer: Continutul ofertelor este valabil la data introducerii acestora. Avand in vedere caracterul foarte dinamic al industriei de turism, ofertele pot suferi modificari si uneori nu pot fi actualizate in timp util, in ciuda eforturilor noastre. De aceea, disponibilitatea, tarifele, datele de plecare, orele de zbor si alte informatii esentiale trebuie intotdeauna reverificate cu agentul de turism. Va multumim!
Descrierile si pozele unitatilor de cazare au un caracter strict informativ si sunt preluate in mod automat din sistemele de rezervari ale furnizorilor nostri. In ciuda eforturilor noastre de a va oferi informatii complete si corecte, pozele si descrierile hotelurilor pot sa nu fie intotdeauna actualizate si pot contine erori, de aceea ele nu sunt considerate contractuale. Va sugeram ca de fiecare data sa consultati site-urile oficiale ale hotelurilor si vilelor sau sa cereti detalii agentului de turism.