Paște în Singapore, Malaezia și Indonezia – Caleidoscop asiatic
28 APRILIE – 10 MAI 2027 (13 ZILE)
Un circuit prin Singapore, Malaezia și Indonezia este o călătorie prin unele dintre cele mai fascinante destinații ale Asiei de Sud-Est. Veți descoperi energia cosmopolită din Singapore, diversitatea culturală a Malaeziei și frumusețea Indoneziei, de la vibranta capitală Jakarta la impresionantele temple Borobudur și Prambanan. Experiența este completată de insula Bali, renumită pentru peisajele sale tropicale, terasele de orez, templele spectaculoase și atmosfera relaxată. Acest circuit îmbină armonios cultura, istoria, natura și tradițiile locale, oferind o experiență autentică și memorabilă. Fiecare zi aduce noi descoperiri, de la metropole moderne și situri istorice de excepție, până la peisaje exotice și momente de relaxare în mijlocul naturii.
Itinerar vacanță
ZIUA | DATA | PROGRAM
1 | 28.04 | BUCUREȘTI – ISTANBUL
2 | 29.04 | ISTANBUL – SINGAPORE
3 | 30.04 | SINGAPORE
4 | 01.05 | SINGAPORE – MALACCA – KUALA LUMPUR
5 | 02.05 | KUALA LUMPUR
6 | 03.05 | KUALA LUMPUR – DENPASAR/BALI – NUSA DUA
7 | 04.05 | NUSA DUA
8 | 05.05 | NUSA DUA
9 | 06.05 | NUSA DUA – YOGYAKARTA
10 | 07.05 | YOGYAKARTA
11 | 08.05 | YOGYAKARTA – JAKARTA
12 | 09.05 | JAKARTA – ISTANBUL
13 | 10.05 | ISTANBUL – BUCUREȘTI
Ziua 1. București – Istanbul
JOI, 28.04.2027
La ora 18:30 ne întâlnim cu însoțitorul de grup în Aeroportul Henri Coandă și plecăm spre Istanbul cu zborul TK 1046 (21:35 – 23:05). Escală la Istanbul și plecare către Singapore cu zborul TK 54 (01:55 – 17:55).
Ziua 2. Istanbul – Singapore
VINERI, 29.04.2027
Sosire în Singapore la ora 17:55. După formalitățile vamale, transfer la hotel pentru check-in.
• Cazare în Singapore la hotel de 4* (Grand Pacific sau similar).
Ziua 3. Singapore
SÂMBĂTĂ, 30.04.2027
Dimineața vom face un tur de oraș. Începem la Kampong Glam, o zonă unde modernitatea întâlnește tradiția. Acest district are o istorie care datează din epoca colonială a Singaporelui, fiind zona alocată comunităților malaeziene, arabe și bugis. vom continua cu Cartierul Civic, trecând pe lângă Padang, Singapore Cricket Club, istorica Clădire a Parlamentului și Galeria Națională. Galeria este formată din fosta clădire a Curții Supreme și Primăria. Apoi, ne oprim Parcul Merlion și ne bucurăm de priveliștile impresionante ale golfului Marina. Vizităm Templul Thian Hock Keng, unul dintre cele mai vechi temple budiste-taoiste din Singapore, înainte de a trece pe lângă Chinatown. Următoarea vizită va fi Grădinile Botaniceunesco din Singapore și vom face o plimbare prin Grădina Națională de Orhidee, care se mândrește cu o expoziție vastă de 60.000 de plante.
Opțional vă propunem o excursie la Gardens by the Bay, grădinile care ocupă 101 ha de teren artificial și în care puteți admira atât plante naturale, aflate în exterior sau adăpostite în cele două sere cu arhitectură avangardistă (Flower Dome și Cloud Forest), cât și structuri închipuind copaci, cu înălțimi între 25 și 50 m, luminate feeric la lăsarea serii.
» Notă: Excursia opțională include transport, intrări, însoțitor român vorbitor de engleză, ghid local.
• Cazare în Singapore la hotel de 4* (Grand Pacific sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 4. Singapore – Malacca – Kuala Lumpur
DUMINICĂ, 01.05.2027
Vom pleca spre Malaezia și ne vom opri în Malacca UNESCO, bijuteria istorică a Malaeziei, unde vom vedea Biserica Sf. Petru (1710), cea mai veche biserică creștină încă în uz din Malaezia. Trecem pe lângă cel mai mare cimitir chinezesc din sec. al XVII-lea din afara Chinei, situat în Bukit China sau Dealul Chinezesc si vom admira Fântâna Prințesei Hang Li Poh.
Vom intra în partea portugheză si vom vedea faimoasa poartă Fort de Santiago și ruinele Bisericii Sf. Paul, mărginite de pietre funerare olandeze din secolul al XVII-lea. Următoarea pe listă este „Piața Roșie” cu clădirile administrative olandeze de culoarea somonului, care astăzi găzduiesc Muzeul Malacca și birouri guvernamentale. Vom vizita apoi cel mai vechi templu chinezesc funcțional din Malaezia, Cheng Hoon Teng, fondat în anul 1645, un templu unic, în care coexistă cele trei mari doctrine ale spiritualității chineze: taoismul, budismul și confucianismul.
În continuare ne vom deplasa spre Kuala Lumpur.
• Cazare în Kuala Lumpur la hotel de 5* (Royal Signature Kuala Lumpur sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel, dejun la un restaurant local.
Ziua 5. Kuala Lumpur
LUNI, 02.05.2027
Această zi este dedicată descoperirii orașului Kuala Lumpur, ale cărui principale atracții turistice sunt concentrate în două zone de interes: centrul orașului și cartierul Golden Triangle. Împreună cu ghidul local, vom face un tur panoramic al capitalei, care va include Piața Independenței (Dataran Merdeka), Monumentul Național (Tugu Negara), ridicat în memoria soldaților căzuți în lupta pentru independența Malaeziei, Curtea Federală, construită în stil maur, Moscheea Națională (Masjid Negara), una dintre cele mai mari moschei din Asia de Sud-Est, Poarta Palatului Regal, Gara Centrală, realizată în stil arhitectural indo-mahomedan, Chinatown, unul dintre cele mai animate și pitorești cartiere ale orașului, precum și celebrele Turnuri Gemene Petronas, înalte de 452 m, simbol al Kuala Lumpur-ului și capodopere ale arhitecturii moderne și postmoderne.
În a doua parte a zilei vom vizita Peșterile Batu, unul dintre cele mai importante obiective turistice și religioase din apropierea orașului. Complexul adăpostește un impresionant templu hindus, la care se ajunge urcând cele 272 de trepte, iar la baza dealului se află o peșteră mai mică, unde poate fi admirată o interesantă expoziție dedicată mitologiei malaeziene.
» Notă: Bilet intrare Turnurile Gemene Petronas (se achită separat, la înscriere).
• Cazare în Kuala Lumpur la hotel de 5* (Royal Signature Kuala Lumpur sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 6. Kuala Lumpur – Denpasar/Bali – Nusa Dua
MARȚI, 03.05.2027
Dimineața transfer la aeroport și zbor spre Bali, ”Insula Zeilor”.
Sosire în Denpasar, capitala insulei și transfer la hotelul din Nusa Dua. Timp liber pentru relaxare.
• Cazare în zona Nusa Dua la hotel de 5* (Merusaka Nusa Dua sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 7. Nusa Dua
MIERCURI, 04.05.2027
Timp liber la dispoziție pentru relaxare sau excursie opțională la câteva dintre cele mai interesante atracții din Bali: Kintamani – Besakih. Porniți într-o incursiune fascinantă prin inima insulei Bali, unde templele sacre, peisajele vulcanice și vestigiile istorice se îmbină într-o experiență memorabilă. Prima oprire este la Gunung Kawi, unul dintre cele mai impresionante situri arheologice din Bali, renumit pentru monumentele funerare regale sculptate în stâncă, peșterile de meditație și peisajul spectaculos al văii.
Traseul continuă spre regiunea montană Kintamani, unde veți admira una dintre cele mai frumoase panorame ale insulei: vulcanul activ Batur, dominând peisajul alături de lacul format în craterul său.
Veți vizita apoi Besakih, supranumit „Templul Mamă” al Baliului – cel mai mare și mai important complex de temple hinduse al insulei. Amplasat pe pantele impunătorului Munte Agung, acesta impresionează atât prin semnificația sa spirituală, cât și prin priveliștile spectaculoase.
Excursia se încheie la Kertagosa, în Klungkung, fostul palat de justiție al regatului balinez, un monument istoric remarcabil, înconjurat de un elegant iaz cu lotuși și renumit pentru tavanele sale decorate cu picturi tradiționale ce ilustrează mitologia și istoria locală.
O excursie ideală pentru cei care doresc să descopere patrimoniul cultural, spiritual și natural al insulei Bali.
» Notă: Excursia opțională include transport, intrări, dejun, însoțitor român vorbitor de engleză, ghid local.
• Cazare în zona Nusa Dua la hotel de 5* (Merusaka Nusa Dua sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 8. Nusa Dua
JOI, 05.05.2027
Timp liber la dispoziție pentru plajă și relaxare.
După amiază vă propunem o excursie opțională la Templul Uluwatu, construit pe faleza abruptă care se ridică la aproape 100 m deasupra Oceanului Indian și de unde puteți admira apusul de soare. De asemenea veți vedea un dans tradițional Kecak, cu mișcări specifice balineze. În continuare veți savura o delicioasă cină seafood barbeque servită sub cerul înstelat, pe o plajă din Golful Jimbaran.
» Notă: Excursia opțională include transport, intrări, cină, însoțitor român vorbitor de engleză, ghid local.
• Cazare în zona Nusa Dua la hotel de 5* (Merusaka Nusa Dua sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 9. Nusa Dua – Denpasar/Bali – Yogyakarta
VINERI, 06.05.2027
Transfer la aeroport pentru zborul spre Yogyakarta. După aterizare transfer la hotel pentru check-in.
• Cazare în Yogyakarta la hotel de 4* (Santika Premiere Jogja sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 10. Yogyakarta, Borobudur & Prambanan
SÂMBĂTĂ, 07.05.2027
Dimineată vom vizita ateliere meșteșugărești, acolo unde artizanii creează batik și bijuterii din argint, oferind demonstrații și explicații despre tehnicile tradiționale.
Vom vizita Borobudur UNESCO WH. Ridicat în sec. al IX-lea în mijlocul unor câmpii luxuriante din Insula Java, Borobudur este cel mai mare templu budist din lume și una dintre cele mai impresionante creații ale omenirii. Acest monument monumental de piatră vulcanică uimește prin grandoarea sa: nouă terase concentrice, 2.672 de panouri sculptate în basorelief și 504 statui ale lui Buddha, toate alcătuind o adevărată hartă a drumului spre iluminare. Urcând treptele templului, vom parcurge simbolic cele 3 tărâmuri ale cosmologiei budiste – de la lumea pământeană până la sfera purității absolute.
Itinerarul continuă către PrambananUNESCO WH, impresionant complex hindus cunoscut pentru templele sale înalte, realizate în stil arhitectural clasic javanez. Sculpturile detaliate care ilustrează episoade din Ramayana subliniază rafinamentul artistic al perioadei.
• Cazare în Yogyakarta la hotel de 4* (Santika Premiere Jogja sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel, cină în complexul Purawisata (cu spectacol de balet Ramayana).
Ziua 11. Yogyakarta – Jakarta
DUMINICĂ, 08.05.2027
Ziua începe cu turul orașului pentru o primă impresie a atmosferei vibrante din Yogyakarta. Prima oprire este la Palatul Sultanului, unde descoperim curțile tradiționale, muzeele regale și poveștile despre dinastia locală.
În continuare vom vizita Taman Sari (castelul de apă), fostul complex de recreere al familiei regale, cu băile sale elegante, turnuri și pasaje istorice, perfect pentru fotografii și o introducere în arhitectura javaneză.
Transfer la aeroport pentru zborul spre Jakarta. Sosire în Jakarta și transfer la hotel pentru check-in.
• Cazare în Jakarta la hotel de 4* (Manhattan Jakarta sau similar).
• Mese: mic dejun la hotel.
Ziua 12. Jakarta – Istanbul
LUNI, 09.05.2027
Vom începe turul de oraș cu vizitarea Muzeului Național, cel mai mare muzeu arheologic, istoric și etnografic din țară, care adăpostește peste 140.000 de artefacte culturale ce ilustrează bogata istorie a Indoneziei. Vom continua trecând pe lângă Palatul Merdeka, Moscheea Istiqlal și Catedrala din Jakarta, pentru a ajunge la Monumentul Național, unde vom face o scurtă oprire pentru fotografii. După dejunul servit la un restaurant local, vom vizita Piața Veche Fatahillah, centrul istoric al fostei Batavia și una dintre cele mai importante zone ale orașului vechi Jakarta.
Transfer la aeroport pentru zborul spre Istanbul TK 57 (21:00 - 04:50).
• Mese: mic dejun la hotel, dejun la restaurant local.
Ziua 13. Istanbul – București
DUMINICĂ, 10.05.2027
Sosire la Istanbul și plecare spre București cu zborul TK 1043 (06:55 - 08:10).
|
PERIOADĂ PROGRAM
|
TARIF
|
|
28 aprilie – 10 mai 2027
|
3.290 € /persoană
|
|
|
TAXE AEROPORT INCLUSE
|
Prețul este calculat pe persoană, cu loc în cameră dublă/ twin, la un grup de 20 de persoane.
Suplimentul de cameră single este de 590 €/persoană.
Pentru un grup de 15-19 persoane, prețul se va majora cu 140 €/persoană.
Turistul poate opta la înscriere pentru cazare în regim de partaj. Agenția înscrie solicitanții în ordinea primirii cererilor. Acest tip de cazare nu este confirmat automat și nici garantat la înscriere. În situația în care partajul nu poate fi completat, turistul va fi informat în scris cu cel puțin 20 de zile înainte de plecare și va achita suplimentul de cameră single. Eventualele neînțelegeri dintre solicitanții de partaj nu sunt imputabile agenției.
Transport transcontinental cu avionul București – Singapore / Jakarta – București, via Istanbul;
Transport local Kuala Lumpur - Denpasar/Bali, Denpasar/Bali - Yogyakarta, Yogyakarta - Jakarta;
Taxele de aeroport;
2 nopți cazare în Singapore la hotel de 4* (norme locale), cu mic dejun inclus;
2 nopți cazare în Kuala Lumpur la hotel de 5* (norme locale), cu mic dejun inclus;
3 nopți cazare în zona Nusa Dua/Bali la hotel de 5* (norme locale), cu mic dejun inclus;
2 nopți cazare în Yogyakarta la hotel de 4* (norme locale), cu mic dejun inclus;
1 noapte cazare în Jakarta la hotel de 4* (norme locale), cu mic dejun inclus;
2 dejunuri și 1 cină la restaurante locale;
Transferuri și intrări la obiectivele turistice, conform programului;
Autocar/microbuz pentru transferuri aeroport-hotel-aeroport și în alte zile conform programului;
Ghizi locali, conform programului;
Însoțitor român vorbitor de limba engleză.
CONDIȚII DE REZERVARE:
• Condiții standard:
La încheierea contractului se va achita un avans de minimum 30% din prețul total al pachetului turistic. Diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului turistic se achită cu minim 45 de zile înainte de plecare.
• Condiții speciale (programe de Revelion, croaziere și oferte speciale):
La încheierea contractului se va achita un avans de minimum 50% din prețul total al pachetului turistic. Diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului turistic se achită cu minim 60 de zile înainte de plecare.
ACTE NECESARE:
• Pentru călătorie aveți nevoie de pașaport valabil cel puțin 6 luni în momentul întoarcerii în țară. Nu se acceptă pașapoarte temporare.
• Viza de Indonezia se obține individual la sosirea pe aeroportul din Denpasar/Bali.
OBSERVAȚII:
• Prezentul document constituie anexa la contractul de prestări servicii.
• Prețurile sunt exprimate în euro / persoană și sunt valabile pentru un grup minim de participanți. În cazul în care nu se întrunește numărul minim menționat, prețul se poate majora cu valoarea precizată mai sus.
• Numărul minim de participanți pentru a se organiza excursiile opționale este egal cu numărul minim de participanți pentru întregul program, dacă nu este precizat altfel. Sub acest număr, agenția poate majora prețul sau anula opționalul.
• În cazul în care turistul renunță la rezervare, indiferent de motive, acesta va suporta următoarele penalități calculate din valoarea totală a excursiei:
• penalizare 0% din prețul excursiei dacă anularea se face cu mai mult de 120 de zile până la data plecării;
• penalizare 30% din prețul excursiei dacă anularea se face între 120 – 45 de zile până la data plecării;
• penalizare 100% din prețul excursiei dacă anularea se face cu mai puțin de 45 de zile până la data plecării sau în caz de neprezentare (no-show).
• Penalizările de mai sus se aplică în toate cazurile, cu excepția programelor cu condiții speciale (programe de Revelion, croaziere și oferte speciale), pentru care se aplică următoarele penalizări:
• penalizare 10% din prețul excursiei dacă anularea se face din momentul rezervarii până la 120 de zile până la data plecării;
• penalizare 50 % din prețul excursiei dacă anularea se face între 120 – 60 de zile până la data plecării;
• penalizare 100 % din prețul excursiei dacă anularea se face cu mai puțin de 60 de zile până la data plecării sau în caz de neprezentare (no-show).
• Clasificarea hotelurilor, restaurantelor, vasului de croazieră este cea oficial atribuită de organele de resort din țările respective.
• Pentru anumite facilități din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; în momentul sosirii la hotel, solicitați recepționerului sau conducătorului de grup să vă informeze cu exactitate asupra lor.
• Agenția noastră depune toate eforturile necesare pentru a vă respecta preferințele, dar nu putem garanta camere duble sau twin (pat matrimonial sau paturi separate), respectiv camere de fumători sau nefumători decât în limita disponibilității acestor facilități la hotelurile partenere.
• În situații de excepție ( evenimente, congrese, conferințe, târguri etc. ) agenția poate opera modificări în structura programului, fără a afecta vizitarea obiectivelor turistice.
• Compania aeriană și orele de zbor menționate în program sunt cu titlu informativ și pot fi schimbate. Agenția nu este responsabilă în cazul în care programul turistic nu poate fi realizat, parțial sau total, din cauza modificării orarului de zbor, întârzierii sau anulării curselor aeriene. Siguranța bagajelor pe durata transportului aerian cade în sarcina companiei aeriene.
• Taxele de aeroport sunt valabile la data întocmirii programului și pot fi modificate până la emiterea biletelor de avion.
• Pe durata circuitelor, sosirea la cazare se face de regulă seara, putând apărea întârzieri din cauza condițiilor de trafic, vreme, etc. Orele de sosire la cazare variază de la o zi la alta, în funcție de programul turistic. Agenția nu se face răspunzătoare pentru nerespectarea sau întârzierea programului turistic din cauza condițiilor de trafic (ambuteiaje, închiderea sau schimbarea anumitor sectoare de drum etc.), a vremii, a controalelor vamale sau a indisciplinei anumitor turiști (întârzieri, atitudini ofensatoare sau ostile față de ghizi, conducătorii auto etc.).
• Pentru programele care presupun obținerea vizei înainte de plecare, turiștii au obligația să trimită agenției toate documentele solicitate în termenul prevăzut de aceasta pentru a evita orice risc de a nu se obține viza din cauza timpului scurt până la plecare. În cazul în care obținerea vizei este condiționată de prezența fizică a turiștilor pentru interviu, aceștia au obligația de a se prezenta la data și ora la care s-a făcut programarea. Refuzul autorităților consulare de a acorda viza, din orice motiv care nu poate fi imputat agentiei, exonereaza agenția de orice răspundere. Turiștilor cărora li s-a refuzat acordarea vizei, li se va returna întreaga sumă achitată în avans, mai puțin anumite costuri percepute de partenerii locali / companii aeriene pentru anularea excursiei, costurile variind în functie de data anulării serviciilor. Taxa de viză perceputa de Ambasade pentru procesarea vizelor nu se ramburseaza. În cazul în care turistul își planifică mai multe vacanțe succesive și nu trimite documentele la timp / nu se prezintă personal pentru obținerea vizei, agenția nu poate fi trasă la raspundere, iar turistul are obligația de a-și obține singur viza necesară călătoriei.
• Pe durata croazierelor toate plățile efectuate ( băuturi, cumpărături, masaj etc ) se înregistrează pe cardul personal pe care fiecare turist îl primește la îmbarcare. Micul dejun și dejunul se servesc în regim bufet, iar cina se servește ori în restaurantul bufet, ori a la carte (cu meniu la alegere) fiecare pasager având o anumită masă rezervată, de la începutul până la sfârșitul croazierei. Bagajele, atât la îmbarcare cât și la debarcare, sunt transportate de personalul vasului. Seara, fiecare cabină primește un buletin informativ cu toate activitățile care au loc a doua zi ( excursii, spectacole etc ). Cabinele pot să difere din punct de vedere al confortului unele față de altele, cu toate acestea diferența de preț este dată de poziționarea acestora pe vas, cele aflate pe punțile superioare fiind de regulă mai scumpe. Cabinele rezervate la grupuri sunt de regulă cabine interioare / exterioare sau cu balcon, din categoria celor garantate (fără posibilitatea alegerii poziției pe o anumită punte) și se nominalizeaza cu cel mult o săptămână înainte de plecare. Agenția nu se face responsabilă în cazul în care apar nemulțumiri legate de acest aspect. De asemenea, linia de croazieră poate face un upgrade la una sau mai multe cabine (un schimb dintr-o categorie inferioară la o categorie superioară) fără o informare în prealabil și în mod aleatoriu, iar agenția nu poate fi trasă la răspundere. În porturile în care oprește vasul, turiștii au posibilitatea să cumpere excursii de la biroul de turism aflat la bord sau să își facă propriul program, însotitorul roman neavand obligativitatea de a-i însoți.
• Agenția nu răspunde în cazul refuzului autorităților de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu;
• Copiii minori pot călători doar: a) însoțiți de ambii părinți b) însoțiți de unul dintre părinți care să aibă acordul notarial al părintelui care nu călătorește ( sau încredințare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces ); c) însoțiți de un adult cu certificat de cazier judiciar în original și acordul notarial al ambilor părinți. Copiii care nu au carte de identitate, vor călători obligatoriu cu pașaportul.
• Turistul are obligația să se asigure că documentele de călătorie precum cartea de identitate sau pașaportul, nu sunt deteriorate (în special elementele de siguranță și/sau poza). Atenție: Cărtile de identitate romanești emise înainte de anul 2009 nu sunt recunoscute ca documente de călătorie în Norvegia. Pentru toate celelalte state din afara Uniunii Europene și pentru acele state pentru care cetățenii români nu au nevoie de viză de intrare, accesul se face pe baza pașaportului valabil cel puțin 6 luni de la data terminării călătoriei. Pentru țările în care cetățenii români au nevoie de viză de intrare, este necesar pașaportul valabil cel puțin 6 luni de la data terminării călătoriei. Anumite state nu permit accesul cu pașaport temporar sau nu aplică vize pe pașaport temporar, de aceea vă rugăm să consultați serviciul consular al țării în care intenționați să faceți deplasarea sau vă consultați în această privință cu agenția de turism. Atenție, persoanele recent căsătorite au obligația de a-și schimba Cartea de Identitate anulată de autorități (perforată/ tăiată).
• Pentru a consulta lista statelor pentru care nu este necesară viza de intrare sau informații suplimentare legate de călătoria cetățenilor români în străinătate, accesați site-ul Poliției de Frontieră www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions.
• Pentru a evita eventuale situații de confuzii sau neînțelegeri, turiștii au obligația ca la înscriere să citească Condițiile Generale de Participare.