Circuit Uzbekistan

Plecari 2026: 08.04, 29.04

Pret: de la 2035 €


Program detaliat

CIRCUIT UZBEKISTAN - Tara domurilor albastre

Tashkent – Khiva – Bukhara – Nakshbandy – Samarkand
Plecari: 08.04, 29.04.2026
(8 nopti)


Printre tarile de pe Drumul Matasii, Uzbekistanul este o “comoara ascunsa” in inima Orientului. Orasele sale, adevarate bijuterii istorice si culturale, atrag si fascineaza, lasand o amprenta de neuitat in sufletul vizitatorilor.
Samarkand, Buhara si Khiva nu sunt doar centre de importanta istorica, arhitecturala si religioasa, ci si simboluri ale ingeniozitatii umane si ale vointei neclintite! De la domurile albastre ale Samarkandului la strazile pline de istorie din Buhara si Khiva, fiecare pas ne poarta inapoi in timp, intr-o lume a caravanelor, aromelor orientale si a ospitalitatii autentice.



PROGRAMUL CIRCUITULUI:

ZIUA 1 (08.04/29.04): BUCURESTI – TASHKENT
Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 19:15 pentru imbarcare pe zborul TURKISH AIRLINES cu destinatia finala Tashkent (via Istanbul).
ZIUA 2 (09.04/30.04): TASHKENT Masa: mic dejun, cina
Sosire in Tashkent in cursul diminetii. Transfer la hotel Ramada by Wyndham 4* sau similar, mic dejun si cazare (early check-in). Astazi vom face un tur panoramic cu ghid local al capitalei Uzbekistanului. Tashkent este cel mai mare oras din Asia Centrala, cunoscut sub acest nume inca din secolul X. Pana in secolul XIX, a facut parte din diferite state central-asiatice, fara a fi insa un oras foarte important. In prezent, Tashkent este un important centru economic si cultural, gazduind numeroase muzee, teatre si monumente de arhitectura din secolele XVI-XIX. Vom vizita partea veche a orasului, Piata Independentei, Piata si Monumentul Amir Temur, bazarul de mirodenii si obiecte artizanale Chor-su, Muzeul de Arte Decorative si Aplicate, Piata Alisher Navoi, Mausoleul Kaffal Shashi. Cina este inclusa si va fi servita la un restaurant local. Cazare la hotel Ramada by Wyndham 4* sau similar in Tashkent.
ZIUA 3 (10.04/01.05): TASHKENT – URGENCH (zbor) – KHIVA Masa: mic dejun, pranz
Mic dejun. Astazi vom face un tur pietonal in capitala Tashkent si vom calatori cu metroul din oras. Metroul din Tashkent este primul sistem feroviar subteran din Asia Centrala, renumit pentru arhitectura sa impresionanta, cu arcade inspirate din moschee, cu placi decorative ce infatiseaza figuri celebre din istoria Rusiei. Optional, se poate vizita Muzeul de Arta sau Muzeul de Istorie. Pranz inclus la un restaurant local. In cursul dupa amiezii este prevazut transferul catre aeroport pentru zbor Tashkent – Urgench. Sosire la Urgench si plecare spre Khiva (30 km). Cazare la hotel Grand Vizir 3* sau similar in Khiva.
ZIUA 4: KHIVA (11.04/02.05) Masa: mic dejun, pranz
Mic dejun. Khiva este un oras inclus in patrimoniul mondial UNESCO, situat pe traseul caravanelor de pe Drumul Matasii. Este un adevarat oras-muzeu, care adaposteste una dintre cele mai mari colectii de arhitectura islamica din lume. Turul include strazile inguste si monumentele arhitecturale din zona numita cetatea interioara Ichan-Kala, ce ne dau senzatia ca suntem intr-un timp demult apus in negura istoriei. Aceasta zona este inconjurata de ziduri medievale puternice, cu porti orientate catre toate cele patru puncte cardinale. Vom admira si mausoleele Uch Avlioli (“Trei Sfinti”) si Pakhlavan Mahmoud; medrasa Muhammad Aminkhan si minaretul sau Kunya Ark, Moscheea Juma cu cele 218 coloane de lemn si Haremul Hanilor. Vom admira complexul Islam Khodja cu posibilitatea de a urca (optional) in minaretul de 45m pentru a admira privelistea uimitoare la apus a orasului Khiva. Pranz inclus la un restaurant local. Cazare la acelasi hotel.
ZIUA 5 (12.04/03.05): KHIVA – BUKHARA (490 km) Masa: mic dejun, cina
Mic dejun. Azi vom pleca cu autocarul spre Bukhara, un fost centru de educatie renumit in lumea islamica, al cincilea oras ca marime al tarii si un nod comercial important pe Drumul Matasii. Traversam desertul Kizilkum, “desertul rosu” in limba turkmena, unul dintre cele mai mari deserturi din Asia Centrala, care acopera parti din Kazahstan, Turkmenistan si Uzbekistan. Experienta de a descoperi acest peisaj unic si de a intelege viata sa ecosistemica este cu siguranta memorabila pentru cei pasionati de natura. Vom ajunge in Bukhara in cursul dupa amiezii. Cina la un restaurant local sau in restaurantul hotelului. Cazare la hotel Ark 4* sau similar in Bukhara.
ZIUA 6 (13.04/04.05): BUKHARA Masa: mic dejun, pranz
Mic dejun. Astazi vom vizita acest frumos oras-oaza, cu o vechime de peste 2500 de ani. In prezent, musulmanii din intreaga lume vin aici pentru a se inchina la mormantul lui Bahauddin Naqshbandi sau pentru a-si aprofunda cunostintele intr-una din cele mai bune scoli islamice – Miri-Arab. Se spune ca Dumnezeu si-a revarsat harul peste toate orasele lumii si numai din Bukhara acest har se reintoarce peste oameni. Aceasta este esenta orasului Bukhara - cetatea sfanta. Turul va cuprinde mausoleele Ismael Samani (o capodopera a arhitecturii specifice Asiei Centrale), Chashma-Ayub, medresele Nadir Divan Begi, Kukeldash, complexul Bolo-Khauz (ce include moscheea si minaretul cu acelasi nume), Fortareata Ark (resedinta emirilor din Bukhara), complexul Poi-Kalyan, al carui minaret principal este simbolul orasului. Pranz inclus intr-o casa privata din partea veche a orasului. Dupa pranz, vom vizita Moscheea Maggoki Attori si piata Lyabi Hauz. Cazare la hotel Ark 4* sau similar in Bukhara.
ZIUA 7 (14.04/05.05): BUKHARA – CHOR BAKR – NAKSHBANDY (60 km) – SAMARKAND Masa: mic dejun, cina
Mic dejun. Eliberam camerele si continuam cu vizitarea obiectivelor turistice din imprejurimile Bukharei. Sitora Mohi Hosa, resedinta de vara a ultimului emir, este o cladire impresionanta, renumita pentru decoratiunile sale interioare deosebite, sala de banchete monumentala si colectia valoroasa de costume, argintarii si diferite exponate chinezesti din perioada Ming. Continuam cu unul dintre cele mai cunoscute locuri sfinte din Uzbekistan: necropola Chor Bakir unde, in fiecare zi, numerosi pelerini musulmani din Asia Centrala vin pentru a se ruga. In jurul orei 15:00 vom pleca mai departe cu trenul spre Samarkand, citadela splendorilor, considerata cea mai frumoasa din Asia Centrala. Sosire in cursul serii. Cina inclusa la un restaurant local. Cazare in Samarkand la hotel Khan Boutique hotel 4* sau similar.
ZIUA 8 (15.04/06.05): SAMARKAND Masa: mic dejun, pranz
Mic dejun. Intreaga zi este dedicata vizitarii orasului Samarkand. Orasul a fost denumit de istorici si poeti “Roma din Est” datorita moscheelor, medreselor si cladirilor impunatoare, bogat decorate. Vom vizita celebra Piata Registan (“piata nisipurilor”) inconjurata de cele trei medrese (scoli de teologie musulmana unde se studiaza Coranul): Ulugbek, Shirdor si Tilla Kari. Urmeaza Moscheea Bibi Khanum – una din cele mai frumoase din intreaga Asie, ansamblul Shahi Zinda cu cele 44 de morminte grupate in 20 de mausolee, si Mausoleul Gur Emir – locul de odihna al marelui cuceritor Timur Lenk, cunoscut pentru cruzimea sa legendara. Vom incheia vizitele cu Observatorul astronomic al lui Ulugbek, nepotul lui Timur Lenk, un remarcabil centru stiintific medieval, ale carui instrumente pot fi folosite si astazi pentru observarea corpurilor ceresti si calcularea miscarii lor. Pranz inclus la un restaurant local. Cazare in Samarkand la Khan Boutique hotel 4* sau similar.
ZIUA 9 (16.04/07.05): SAMARKAND Masa: mic dejun, cina
Mic dejun. Astazi ne vom bucura de o zi libera pentru vizite individuale si cumparaturi de ultim moment. Seara, vom savura o cina de ramas bun la un restaurant local. Cazare in Samarkand la acelasi hotel.
ZIUA 10 (17.04/08.05): SAMARKAND – BUCURESTI
La ora 06:00 dimineata transfer catre aeroportul din Samarkand pentru imbarcare pe cursa TURKISH AIRLINES cu destinatia Istanbul. Plecare la ora locala 09:00. Sosire in Istanbul la ora locala 12:15 si decolare spre Bucuresti la 13:45. Aterizare la Bucuresti la 15:05.

 


PRET/persoana: 2035 EURO
(loc in camera dubla, taxe incluse)


Supliment camera single: 390 EURO
Pret a treia persoana in camera dubla: 2000 EURO

Servicii incluse
• transport cu avionul Bucuresti - Tashkent si Samarkand - Bucuresti cu compania TURKISH AIRLINES (schimbarea curselor la Istanbul);
• transport cu avionul cursa interna Tashkent – Urgench cu companie locala;
• un bagaj de cala si un bagaj de cabina;
• transport cu trenul: Bukhara - Samarkand;
• 8 nopti cazare cu demipensiune (mic dejun in fiecare zi, 4 mese de pranz si 4 cine) in hoteluri de 3* si 4*: 1 noapte in Tashkent si early check-in, 2 nopti in Khiva, 2 nopti in Bukhara, 3 nopti in Samarkand;
• transport cu autocar dotat cu aer conditionat pe tot parcursul turului conform programului;
• tururi de oras cu ghid local in Tashkent, Khiva, Bukhara, Samarkand;
• intrarile la obiectivele mentionate in program: Muzeul de Arte Decorative si Aplicate, Mausoleul Kaffal Shashi, medresele Rafanek, complexul Bolo-Khauz, Fortareata Ark, complexul Poi-Kalyan, Observatorul astronomic din Samarkand;
• insotitor roman de grup;
• taxele de aeroport (pot suferi modificari).

Nota: Taxele de aeroport incluse in pret sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv luna octombrie 2025. In situatia majorarii de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

Servicii neincluse
• asigurarea medicala de calatorie (optionala);
• asigurarea storno (optionala), se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, in pachet cu asigurarea medicala de calatorie;
• bacsisuri (tips) pentru prestatorii locali, de exemplu soferi, personal hotelier, ghizi: aproximativ 50 EURO /persoana – reprezinta o practica internationala apreciata dar optionala (se ofera la sosirea in tara de destinatie);
• excursiile optionale si intrarile la obiectivele turistice, altele decat cele mentionate ca fiind incluse;
• bauturile alcoolice sau racoritoare la mesele incluse in program.

Transferuri
TRANSFERURI PRIVATE DIN PROVINCIE LA / DE LA AEROPORT (MINIM 2 PASAGERI):
60 EURO/adult /dus-intors si 20 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele PLOIESTI, GIURGIU, URZICENI, TARGOVISTE.
75 EURO/adult/dus-intors si 30 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele SINAIA, PITESTI, ALEXANDRIA, BUZAU, PREDEAL, SLOBOZIA, CALARASI, SLATINA.
100 EURO/adult/dus-intors si 40 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele BRASOV, FOCSANI, CONSTANTA, CRAIOVA, CARACAL, RM VALCEA, BRAILA, GALATI, TECUCI, FAGARAS, TULCEA, BACAU.
130 EURO/adult/dus-intors si 50 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele SIBIU, SIGHISOARA, MEDIAS, TG MURES.

NOTA: Serviciul de transfer privat este valabil in limita locurilor disponibile la momentul rezervarii.
Orar de zbor
ORAR INFORMATIV DE ZBOR (ore locale):
08.04/29.04 Bucuresti 21:45 –Istanbul 23:15 durata zborului: 1h30minute
09.04/30.04 Istanbul 01:20 – Tashkent 07:55 durata zborului: 4h30minute
17.04/08.05 Samarkand 09:00 – Istanbul 12:15 durata zborului: 5h15minute
17.04/08.05 Istanbul 13:20 – Bucuresti 14:35 durata zborului: 1h20minute



Conditii de inscriere, retragere, penalizari

GRUP MINIM:
25 persoane. Supliment grup 20-24 persoane: 70 EURO/persoana. Pentru un numar mai mic de 20 participanti circuitul se reprogrameaza. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, agentia isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul maxim rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.

CONDITII FINANCIARE:
TERMENE DE PLATA
:
• 20% din pretul pachetului turistic la inscriere;
• 30% din pretul pachetului turistic cu minim 60 zile inaintea plecarii;
• 50% din pretul pachetului turistic cu minim 45 zile inaintea plecarii.
Procentul aferent primei plati sa va calcula in functie de momentul inscrierii. Daca inscrierea intervine cu mai putin de 45 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.
In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.

CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
• 10% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 120 zile - 91 zile inaintea plecarii;
• 20% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 90 zile - 60 zile inaintea plecarii;
• 50% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 59 zile - 45 zile inaintea plecarii;
• 100% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face intr-un interval mai mic de 45 zile calendaristice inainte de data plecarii sau pentru neprezentarea la program.

IMPORTANT! Va reamintim ca incheierea unei Asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa uzati de acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.

OBSERVATII:
• DOCUMENTE NECESARE CALATORIEI: PASAPORT SIMPLU ELECTRONIC VALABIL CEL PUTIN 6 LUNI DE LA INCHEIEREA CALATORIEI; TOTI COPII AU NEVOIE DE PASAPORT;
• ACEST PROGRAM NU NECESITA OBTINEREA VIZEI TURISTICE DE CATRE CETATENII ROMANI;
• nu sunt necesare vaccinari speciale pentru aceasta destinatie;
• clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita de oficialitatile din tarile vizitate, ca atare facilitatile camerelor sunt conforme cu standardele locale;
• conform reglementarilor in vigoare, minorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi lasati sa iasa din tara: sa calatoreasca cu cel putin un adult insotitor; sa aiba asupra lor acordul ambilor parinti (sau al parintelui care nu-i insoteste) legalizat la notariat; adultul care-i insoteste, in cazul in care acesta nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba cazier judiciar pe care sa-l prezinte la frontiera; informatii suplimentare pe www.politiadefrontiera.ro;
• persoanele care calatoresc cu copii sub 18 ani trebuie sa detina pe langa pasaportul acestora si o copie a certificatului de nastere al copiilor (este posibil ca autoritatile de la frontiera sa o solicite);
• agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
• tariful pentru copil este valabil in cazul in care acesta sta in camera cu doi adulti. Pentru a beneficia de tariful de copil acesta trebuie sa nu fi depasit la data inceperii calatoriei varsta mentionata in program.
• distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup;
• hotelul isi rezerva dreptul de a solicita fiecarui turist o suma cash sau o copie a cartii de credit personale, ca garantie pentru cheltuielile suplimentare ce urmeaza a fi facute pe parcursul sederii;
• pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor;
• in ultimii ani tot mai multe hoteluri si vase de croaziera au initiat politica „fara bani cash” (cash free). Astfel, este posibil ca unii prestatori sa nu mai incaseze bani cash pentru serviciile suplimentare prestate, de aceea este important sa detineti un card de credit cand calatoriti in afara tarii;
• persoanele care calatoresc singure pot opta pentru camera single sau pentru partaj, caz in care agentia va propune, in functie de inscrierile existente sau ulterioare, un partaj. In situatia in care nu exista partaj pana la expirarea termenului limita de inscriere, agentia nu se obliga sa suporte diferenta de camera single, in consecinta turistul poate sa se retraga fara penalizari sau sa opteze pentru camera single;
• agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana;
• agentia nu este raspunzatoare pentru eventualele perturbari ale orarului de zbor;
• in situatia in care turistul achizitioneaza bilete de avion pe zboruri interne iar acestea nu mai corespund noului orar de zbor al cursei internationale, agentia nu are obligatia de a suporta eventualele diferente de pret ocazionate de reemiterea biletelor pe cursa interna; daca circuitul se anuleaza din cauza neintrunirii grupului minim, agentia nu este obligata sa suporte costul respectivelor bilete de avion;
• conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective;
• conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor pot fi asigurate doar de catre ghizii locali;
• politica de prealocare a locurilor in avion depinde de fiecare companie aeriana; la cerere, se pot furniza informatii suplimentare cu privire la acest aspect;
• agentia nu este raspunzatoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente;
• excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale. Sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia Tour Operatoare. Preturile excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor ce pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz ghid local. Pretul excursiilor este calculat pentru un grup minim de 20 persoane. La un numar mai mic de participanti pretul creste proportional; daca numarul persoanelor inscrise la excursiile optionale este suficient de mare, insotitorul de grup se va alatura turistilor care au achizitionat respectivele excursii, astfel incat cei care raman la hotel vor avea program liber fara insotitor; in situatia in care excursia optionala se va desfasura fara prezenta insotitorului de grup (din cauza numarului mic de participanti), limba de comunicare va fi engleza;
• oferta a fost calculata pe baza paritatii EUR/USD (dolari americani) valabile in octombrie 2025; in situatia modificarii cu mai mult de 3% a acestei paritati, agentia isi rezerva dreptul de a modifica atat pretul excursiei, cat si pretul excursiilor optionale;
• bacsisurile pentru prestatorii locali (tips) reprezinta o practica internationala si nu sunt obligatorii;
• acest program nu este recomandat persoanelor cu mobilitate redusa;
• in situatia in care turistul are cerinte speciale, cum ar fi dar fara a se limita la: camere alaturate sau cu o anumita localizare, meniu special, acestea vor fi cu titlul de solicitare catre prestatori dar nu vor fi considerate confirmate decat in masura posibilitatilor de la fata locului;
• nominalizarea insotitorului de grup si comunicarea datelor de contact ale acestuia vor fi furnizate cel tarziu cu o saptamana inaintea plecarii in calatorie;
• asezarea in autocar se face in ordinea inscrierilor, incepand cu bancheta a doua; achitarea suplimentului de cazare in camera single nu reprezinta dreptul de a beneficia de doua locuri in autocar; daca doriti doua locuri in autocar, aceasta cerinta se poate confirma, in functie de disponibilitati, contra cost;
• prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii.



Disclaimer: Continutul ofertelor este valabil la data introducerii acestora. Avand in vedere caracterul foarte dinamic al industriei de turism, ofertele pot suferi modificari si uneori nu pot fi actualizate in timp util, in ciuda eforturilor noastre. De aceea, disponibilitatea, tarifele, datele de plecare, orele de zbor si alte informatii esentiale trebuie intotdeauna reverificate cu agentul de turism. Va multumim!
Descrierile si pozele unitatilor de cazare au un caracter strict informativ si sunt preluate in mod automat din sistemele de rezervari ale furnizorilor nostri. In ciuda eforturilor noastre de a va oferi informatii complete si corecte, pozele si descrierile hotelurilor pot sa nu fie intotdeauna actualizate si pot contine erori, de aceea ele nu sunt considerate contractuale. Va sugeram ca de fiecare data sa consultati site-urile oficiale ale hotelurilor si vilelor sau sa cereti detalii agentului de turism.
Oferte similare