Circuit Splendorile Chinei

Plecare 2026: 09.10

Pret: de la 3395 €


Program detaliat

CIRCUIT SPLENDORILE CHINEI: Yunnan, Zhangjiajie, Shanghai cu Paula Toma


Chengdu – Kunming – Dali – Lijiang – Chongqing – Zhangjiajie – Shanghai



09 – 24 octombrie 2026 (16 zile)

Descoperiți esența Chinei într-un circuit ce îmbină tradiții milenare, natură spectaculoasă și modernitate vibrantă. De la urșii panda din Chengdu și diversitatea culturală a regiunii Yunnan, cu orașele vechi ale etniilor Bai și Naxi, până la peisajele ireale din Zhangjiajie – sursa de inspirație pentru filmul „Avatar” – fiecare etapă dezvăluie un univers unic. Finalul călătoriei vă poartă spre dinamica Chongqing și futuristul Shanghai, unde trecutul și prezentul se întâlnesc într-o imagine autentică a Chinei contemporane.



Itinerar vacanța

ZIUA | DATA | PROGRAM
1 | 09.10 | BUCUREȘTI – DOHA
2 | 10.10 | DOHA – CHENGDU
3 | 11.10 | CHENGDU – Centrul de Cercetare al Urșilor Panda
4 | 12.10 | CHENGDU – KUNMING
5 | 13.10 | KUNMING – „Pădurea de Piatră” – DALI
6 | 14.10 | DALI
7 | 15.10 | DALI – LIJIANG
8 | 16.10 | LIJIANG – CHONGQING
9 | 17.10 | CHONGQING
10 | 18.10 | CHONGQING – ZHANGJIAJIE
11 | 19.10 | ZHANGJIAJIE – Munții „Avatar”
12 | 20.10 | ZHANGJIAJIE – Muntele Tianmen („Poarta Raiului”)
13 | 21.10 | ZHANGJIAJIE – SHANGHAI
14 | 22.10 | SHANGHAI – ZHUJIAJIAO – SHANGHAI
15 | 23.10 | SHANGHAI – DOHA
16 | 24.10 | DOHA – BUCUREȘTI


Ziua 1. București – Doha
VINERI, 09.10.2026

Ne vom întâlni la ora 14:30 în Aeroportul "Henri Coandă" cu reprezentantul agenției și vom pleca spre Doha cu zborul QR 222 (17:10-21:45).
Escală în Doha, de unde vom pleca spre Chengdu după miezul nopții (la ora 02:20).

Ziua 2. Doha – Chengdu
SÂMBĂTĂ, 10.10.2026

Vom călători spre Chengdu cu zborul QR 860 (02:20-14:55).
După formalitățile de sosire ne vom întâlni cu ghidul local și ne vom deplasa la hotel.
•Cazare în Chengdu la hotel de 4* (Mercure Chengdu Jinglan sau similar).
•Mese: cină.

Ziua 3. Chengdu, Centrul de Cercetare al Urșilor Panda
DUMINICĂ, 11.10.2026

Vom face un tur al orașului Chengdu, capitala provinciei Sichuan și un important centru cultural al Chinei, renumit pentru gastronomia sa distinctă, ritmul de viață relaxat și bogata tradiție a protejării urșilor panda. Începem vizita cu celebrul Centru de Cercetare al Urșilor Panda, simboluri îndrăgite ale Chinei. Aici vom putea observa panda gigant și panda roșu în habitate ce recreează mediul lor natural, vom afla detalii despre îngrijirea acestor animale rare și despre programele de conservare care au contribuit la protejarea speciei. Vizita de dimineață ne oferă cele mai mari șanse de a vedea panda activi. Continuăm cu Templul Wenshu, unul dintre cele mai bine conservate temple budiste din Chengdu, unde vom pătrunde în atmosfera spirituală a budismului din Sichuan și vom admira arhitectura tradițională și grădinile liniștitoare ale complexului. Încheiem turul pe Strada Antică Jinli, una dintre cele mai animate și pitorești zone ale orașului. Aici vom păși într-o lume tradițională, cu arhitectură inspirată din dinastia Qing, magazine artizanale, preparate locale de tip street-food și atmosfera vibrantă specifică Chengdu.
•Cazare în Chengdu la hotel de 4* (Mercure Chengdu Jinglan sau similar).
•Mese: mic dejun la hotel și cină.

Ziua 4. Chengdu – Kunming
LUNI, 12.10.2026

Transfer la aeroport pentru zborul către Kunming, capitala provinciei Yunnan, supranumită „Orașul Primăverii Eterne” datorită climatului său constant blând. Situat pe un platou înalt, orașul îmbină armonios natura, arhitectura modernă și influențele culturale ale numeroaselor grupuri etnice din regiune, în special minoritatea Hui.
Vom începe explorarea orașului cu Parcul Lacului Verde, unul dintre cele mai pitorești locuri din Kunming. Lacurile interconectate, podurile elegante, grădinile atent amenajate și aleile umbrite de sălcii creează o atmosferă relaxată, perfectă pentru a surprinde ritmul localnicilor. Vom continua cu vizita la “Arcada Calul de Aur” și “Arcada Cocoșul de Jad”, două porți ceremoniale emblematice ale Kunmingului, prezente aici încă din perioada dinastiei Ming. Așezate față în față și frumos sculptate, ele marchează vechiul centru al orașului și reprezintă un simbol al identității locale. În anumite seri, lumina apusului creează între ele o reflexie spectaculoasă, un fenomen rar pe care localnicii îl consideră un semn al norocului și prosperității. De aici ne vom îndrepta spre Strada Nanping, principala arteră comercială a Kunmingului, unde magazinele moderne, cafenelele cochete și clădirile istorice restaurate se împletesc într-o atmosferă vibrantă și cosmopolită. Este locul ideal pentru o scurtă plimbare, pentru a simți energia contemporană a orașului. Ne vom continua explorarea în Cartierul Musulman, un spațiu plin de viață aparținând comunității Hui, unde gastronomia tradițională, aromele orientale și diversitatea etnică a provinciei Yunnan se reunesc într-un cadru autentic. Tarabele cu gustări locale, frigărui de miel, tăiței de orez și deserturile handmade transformă acest cartier într-o experiență culturală și culinară de neratat.
•Cazare în Kunming la hotel de 4* (Kunming Kasion Hotel sau similar).
•Mese: mic dejun și cină.

Ziua 5. Kunming – “Pădurea de Piatră” – Dali
MARȚI, 13.10.2026

După micul dejun, ne vom îndrepta către una dintre cele mai impresionante formațiuni naturale ale Chinei: Shilin - "Pădurea de Piatră", situată la aproximativ o oră și jumătate de mers cu autocarul.
La sosire vom descoperi un peisaj fascinant: zeci de turnuri de calcar se ridică vertical din pământ, asemenea unei păduri pietrificate ce se întinde până în depărtare. Modelată în sute de milioane de ani prin eroziunea rocii, această formațiune carstică unică este astăzi sit al Patrimoniului Mondial UNESCO și reprezintă una dintre cele mai emblematice atracții ale provinciei Yunnan. Vom vizita cele două zone principale ale Pădurii de Piatră: Marea Pădure de Piatră (Greater Stone Forest) și Mica Pădure de Piatră (Lesser Stone Forest). Vom explora labirintul de poteci dintre stâlpii monumentali de piatră, vom trece pe lângă forme stâncoase spectaculoase precum Eagle-Camel Peak (Vârful Vultur-Cămilă) și Cliff-Hanging Stone (Piatra Atârnată de Stâncă) și vom urca în Pavilionul Wangfeng pentru o panoramă amplă asupra peisajului. În zona Lesser Stone Forest (Mica Pădure de Piatră) vom descoperi celebra formațiune „Ashima”, legată de una dintre cele mai îndrăgite legende ale Yunnanului.
» Exact ce trebuie să știți: vizita în zonele centrale ale Pădurii de Piatră durează în medie 3–4 ore, se desfășoară pe jos pe poteci de calcar uneori neregulate, iar pentru distanțele mai lungi sunt disponibile shuttle bus-uri sau mașinuțe electrice (contra cost). Este recomandat să purtați încălțăminte confortabilă.
La finalul vizitei ne vom îndrepta către gara Shilin pentru a ne îmbarca în trenul de mare viteză spre Dali. Călătoria oferă priveliști variate din inima Yunnanului: câmpuri, sate izolate, terase agricole și relief muntos, introducându-ne treptat în atmosfera pitorească a orașului care urmează.
•Cazare în Dali la hotel de 4* (Jianguo HIDDEN Hotel sau similar).
•Mese: mic dejun și cină.

Ziua 6. Dali
MIERCURI, 14.10.2026

Vom începe explorarea orașului Dali, una dintre cele mai vechi și mai pitorești capitale istorice ale provinciei Yunnan, cunoscută pentru cultura specifică grupului etnic Bai, pentru atmosfera relaxată și pentru poziționarea sa spectaculoasă între Munții Cangshan și Lacul Erhai. Prima oprire este la Cele Trei Pagode Chongsheng (exterior), parte a fostului Templu Chongsheng (exterior), unul dintre cele mai vechi și importante complexe budiste din Yunnan. Vom continua cu ascensiunea pe Muntele Cangshan, urcând cu telecabina până la punctul de belvedere Qingbi Stream, de unde ne vom bucura de priveliști spectaculoase asupra munților și orașului vechi. Urmează un traseu panoramic de-a lungul Lacului Erhai, pe celebrul coridor ecologic ce înconjoară lacul, cu peisaje naturale deosebite. Vom vizita satul Xizhou, renumit pentru casele tradiționale bine conservate și pentru piața locală, unde vom putea observa viața autentică a comunității Bai. Aici vom asista și la ritualul tradițional "Ceremonia ceaiului în trei etape a grupului etnic Bai", un ritual tradițional de ospitalitate din Yunnan, prin care gazda întâmpină oaspeții cu trei ceaiuri diferite, fiecare având o semnificație simbolică. Împreună, cele trei ceaiuri ilustrează filosofia Bai: viața are gusturi diferite, iar adevărata valoare se descoperă treptat.
Vom încheiem ziua în Orașul Vechi Dali, unul dintre cele mai animate și fermecătoare centre istorice din provincia Yunnan, cu străduțe vechi, arhitectură tradițională și o atmosferă plină de farmec.
•Cazare în Dali la hotel de 4* (Jianguo HIDDEN Hotel sau similar).
•Mese: mic dejun și cină.

Ziua 7. Dali – Lijiang
JOI, 15.10.2026

Vom pleca cu autocarul către Lijiang, unul dintre cele mai fermecătoare orașe vechi ale Chinei, celebru pentru cultura rafinată a grupului etnic Naxi și pentru peisajele montane spectaculoase dominate de masivul Munte al Dragonului de Jad (Jade Dragon Snow Mountain). Călătoria durează aproximativ 2,5 ore și traversează zone rurale pitorești, oferind primele imagini ale frumuseții naturale specifice provinciei Yunnan. La sosire, vom începe explorarea Orașului Vechi Lijiang UNESCO, celebru pentru străduțele pavate cu piatră, canalele tradiționale, podurile elegante și arhitectura autentică Naxi, ce păstrează intact farmecul secolelor trecute. Ne vom opri în Parcul "Lacul Dragonului Negru", unul dintre locurile emblematice ale orașului, de unde se deschide o panoramă impresionantă asupra Muntelui Zăpada de Jad. În cursul după-amiezii vom vizita satul Baisha, una dintre cele mai vechi așezări ale populației Naxi. Aici vom descoperi remarcabilele fresce Baisha, capodopere artistice ce îmbină într-un stil unic influențe budiste, taoiste și tibetane, reflectând bogata diversitate spirituală a Văii Lijiang.
•Cazare în Lijiang la hotel de 4* (Kaichen Hotel sau similar).
•Mese: mic dejun și cină.

Ziua 8. Lijiang – Chongqing
VINERI, 16.10.2026

Dimineața, pornim spre Muntele „Dragonului de Jad” (Yulong Snow Mountain), una dintre cele mai spectaculoase atracții naturale din Yunnan și un simbol al orașului Lijiang. Masivul se întinde pe 35 km și cuprinde 13 vârfuri acoperite permanent de zăpadă, dintre care cel mai înalt, Shanzidou (5.596 m), domină orizontul asemenea unui dragon de jad ce străbate cerul. Recunoscut drept Geoparc Global UNESCO, muntele adăpostește unele dintre cele mai variate ecosisteme alpine ale Chinei: creste glaciare, pajiști alpine, păduri primare și lacuri străvezii.
Vom ajunge la centrul de vizitare și ne vom îmbarca în autobuzul-navetă către stația telecabinei Glacier Park Grand Cableway (aprox 25 min). Vom urca apoi cu telecabina până la altitudinea de 4.506 m (aprox. 15 min), unde se deschide un peisaj montan de o frumusețe copleșitoare. Cei care doresc pot continua pe pasarela amenajată până la 4.860, un punct panoramic ce oferă perspective impresionante asupra crestelor înzăpezite și a ghețarilor.
După coborâre, vom continua explorarea cu o vizită în Blue Moon Valley, celebra Vale a Lunii Albastre, renumită pentru apele sale de un turcoaz intens ce șerpuiesc printre terase naturale și decoruri alpine spectaculoase. Pentru grupuri, vizita se realizează cu minibuze electrice, cu trei opriri ideale pentru fotografii, însă există și posibilitatea parcurgerii unor segmente pe jos.
În cursul după-amiezii, vom participa la spectacolul grandios „Impression Lijiang”, organizat în aer liber, în zona Ganhaizi, la altitudinea de 3.100 m. Regizat de celebrul Zhang Yimou, spectacolul are ca fundal natural Muntele Zăpada de Jad și îi aduce în scenă pe locuitorii din satele Naxi, Yi și tibetane — peste 500 de interpreți locali care redau prin cântece, dansuri și ritualuri tradiționale esența culturală a Văii Lijiang. Timp de aproximativ o oră, publicul trăiește o experiență emoționantă în care natura, tradiția și spiritualitatea se împletesc armonios.
După încheierea spectacolului, transfer la aeroport pentru zborul de seară către Chongqing, unul dintre cele mai mari și mai dinamice orașe ale Chinei, celebru pentru gastronomia sa picantă, arhitectura modernă și poziționarea spectaculoasă la confluența fluviului Yangtze cu râul Jialing. Sosire și transfer la hotel.
•Cazare în Chongqing la hotel de 4* (AW Boutique Hotel Dashijie Chongqing sau similar).
•Mese: mic dejun și dejun.

Ziua 9. Chongqing
SÂMBĂTĂ, 17.10.2026

Vom începe turul orașului Chongqing cu unul dintre cele mai emblematice repere moderne: stația Liziba, o stație unică de monorail care trece literalmente printr-un bloc de locuințe de 19 etaje, exact între etajele 6 și 8, o atracție spectaculoasă ce a devenit simbol al orașului. Vom continua cu Kuixing Building, o clădire emblematică a orașului, celebră pentru platforma urbană de la etajul 22, care pare să plutească sub privirea vizitatorilor. Ne vom deplasa apoi către Orașul Vechi Ciqikou, un vechi oraș al olarilor, renumit pentru străduțele sale tradiționale, magazinele artizanale și atmosfera autentică ce reflectă istoria Chongqingului. Urmează o vizită relaxantă în Parcul Poporului, unul dintre cele mai îndrăgite spații verzi ale localnicilor, unde vom putea surprinde viața de zi cu zi a orașului. Vom încheia turul cu o oprire la Hongya Cave, un complex construit pe stâncă, luminat spectaculos seara și cu o priveliște impresionantă asupra confluenței râurilor Yangtze și Jialing, unul dintre peisajele iconice ale Chongqingului.
•Cazare în Chongqing la hotel de 4* (AW Boutique Hotel Dashijie Chongqing sau similar).
•Mese: mic dejun și cină.

Ziua 10. Chongqing – Zhangjiajie
DUMINICĂ, 18.10.2026

Vom continua explorarea orașului Chongqing cu o vizită în cartierul Shibati (“Cele Optsprezece Trepte”), unul dintre cele mai vechi cartiere ale metropolei, renumit pentru aleile sale abrupte, casele tradiționale și atmosfera autentică a „orașului de pe munte”. Turul continuă pe Mountain City Trails, trasee pietonale moderne amenajate pe terasele naturale ale orașului, care oferă perspective impresionante asupra arhitecturii verticale și a peisajului urban unic din Chongqing.
După vizită, transfer la gară pentru îmbarcare în trenul de mare viteză de după-amiază către Zhangjiajie. După sosire, transfer la hotel.
•Cazare în Zhangjiajie la hotel de 4* (Howard Johnson Neodalle Resort Zhangjiajie sau similar).
•Mese: mic dejun și cină.

Ziua 11. Zhangjiajie "Munții Avatar"
LUNI, 19.10.2026

Vom începe explorarea Parcului Național Zhangjiajie, parte a sitului UNESCO Wulingyuan, o regiune renumită pentru peisajele sale spectaculoase. Celebrul Lift Bailong, recunoscut ca cel mai înalt lift exterior din lume, ne va duce rapid pe platoul Yuanjiajie, zona ce a inspirat filmele din seria „Avatar”. Aici vom putea admira formațiunile stâncoase iconice, inclusiv celebrul Munte Hallelujah. Vom continua turul în zona Tianzishan, cunoscută pentru pădurile sale de stânci verticale, cu peste 800 de coloane de gresie ce ating în medie 800 m înălțime. Vom vizita principalele puncte panoramice, inclusiv Parcul Helong, pentru a surprinde priveliștile impresionante asupra întregului masiv carstic. Coborârea o vom face cu telecabina, o călătorie spectaculoasă de câțiva kilometri, care oferă o ultimă perspectivă aeriană asupra unuia dintre cele mai uimitoare peisaje naturale ale Chinei.
•Cazare în Zhangjiajie la hotel de 4* (Howard Johnson Neodalle Resort Zhangjiajie sau similar).
•Mese: mic dejun și cină.

Ziua 12. Zhangjiajie, Muntele Tianmen "Poarta Raiului"
MARȚI, 20.10.2026

Vom vizita Marele Canion Zhangjiajie, unde vom traversa celebrul Pod de Sticlă, una dintre cele mai spectaculoase structuri suspendate din lume, ce oferă priveliști amețitoare asupra văii aflate la peste 300 de metri sub picioarele noastre. Vom continua cu ascensiunea pe Muntele Tianmen, considerat „muntele-simbol” al orașului Zhangjiajie. Urcarea și coborârea se vor face cu telecabina panoramică, renumită ca fiind una dintre cele mai lungi linii de acest tip din lume (7,5 km). Pe parcurs, vom vizita impunătoarea Peșteră Tianmen („Poarta Raiului”) și vom parcurge pasarelele de sticlă suspendate pe versanți abrupți, care oferă panorame spectaculoase ale întregii regiuni.
Seara, vom participa la impresionantul Tianmen Fox Fairy Show, un spectacol în aer liber ce combină muzica, dansul și folclorul local într-un decor natural grandios.
» Exact ce trebuie să știți: spectacolul are loc între 20:20 și 21:50 și vom reveni la hotel în jurul orei 23:00.
•Cazare în Zhangjiajie la hotel de 4* (Howard Johnson Neodalle Resort Zhangjiajie sau similar).
•Mese: mic dejun și dejun.

Ziua 13. Zhangjiajie – Shanghai
MIERCURI, 21.10.2026

Dimineața, transfer la aeroport pentru zborul către Shanghai, una dintre cele mai dinamice și moderne metropole ale Asiei. După sosire, vom începe explorarea orașului cu o plimbare pe celebrul Bund, promenada de pe malul fluviului Huangpu, cunoscută pentru clădirile sale istorice în stil european și pentru panorama spectaculoasă asupra districtului futurist Pudong. Vom continua cu o vizită în Pudong, zona emblematică a Shanghaiului, unde zgârie-norii, precum Shanghai Tower, Jin Mao Tower sau Oriental Pearl TV Tower, impresionează prin arhitectura lor modernă. Ne vom îndrepta apoi către Cartierul Francez (French Concession, zonă administrată de francezi între 1849 și 1943), un cartier elegant, cu bulevarde umbrite de platani, clădiri în stil art deco, cafenele, galerii și o atmosferă cosmopolită, perfectă pentru a surprinde spiritul sofisticat al orașului.
•Cazare în Shanghai la hotel de 4* (Mercure Yu Garden on the Bund).
•Mese: mic dejun și cină.

Ziua 14 Shanghai – Zhujiajiao – Shanghai
JOI, 22.10.2026

În cursul dimineții, vom pleca într-o excursie la Zhujiajiao, orașul tradițional pe apă situat în districtul Qingpu din vestul Shanghaiului, unul dintre cele mai bine conservate astfel de așezări din regiune. Renumit pentru canalele sale, podurile vechi de piatră și casele istorice, Zhujiajiao oferă o incursiune autentică în atmosfera Chinei de odinioară. Vom parcurge străduțele sale pitorești și vom admira arhitectura tradițională.
La întoarcerea în Shanghai, vom avea timp liber pentru cumpărături în AP Plaza (AP Market), cunoscut pentru varietatea de produse, suveniruri și articole la prețuri competitive, un loc popular atât pentru localnici, cât și pentru turiști.
•Cazare în Shanghai la hotel de 4* (Mercure Yu Garden on the Bund)
•Mese: mic dejun la hotel și dejun.

Ziua 15. Shanghai – Doha
VINERI, 23.10.2026

Vom porni într-un tur al orașului Shanghai, în cadrul căruia vom descoperi unele dintre cele mai reprezentative atracții ale metropolei. Prima oprire va fi la celebra Grădină Yu (Yuyuan Garden), fondată în anul 1559, o veritabilă capodoperă a artei peisagistice chineze. Pavilioanele rafinate, podurile sinuoase și iazurile cu peisaje armonioase creează o atmosferă fermecătoare, specifică grădinilor tradiționale orientale. În continuare, vom explora bazarul tradițional din apropiere, un spațiu vibrant în care farmecul vechiului Shanghai se împletește cu dinamismul contemporan.
La finalul turului veți dispune de timp liber pentru cumpărături pe faimoasa Stradă Nanjing, cea mai renumită arteră comercială a orașului, unde se regăsesc atât branduri internaționale de prestigiu, cât și magazine locale pline de culoare și diversitate.
Seara, transfer la aeroportul din Shanghai pentru zborul spre Doha, cu decolare după miezul nopții.
•Mese: mic dejun la hotel.

Ziua 16. Doha – București
SÂMBĂTĂ, 24.10.2026

Vom călători spre Doha cu zborul QR 871 (00:35 – 05: 10).
Escală în Doha și continuare spre București cu zborul QR 221 (09:20 – 14:15).

 

 

PERIOADĂ PROGRAM

TARIF

9 – 24 octombrie 2026

3.395€/persoană

TAXE de AEROPORT INCLUSE


 

Prețul este calculat pe persoană, cu loc în cameră dublă/ twin, la un grup de 20 de persoane.
Suplimentul de cameră single este de 550 €/persoană.
Pentru un grup de 15-19 persoane, prețul se va majora cu 85 €/persoană.

Servicii incluse
Însoțitor de grup român, vorbitor de limbă chineză, bun cunoscător al culturii și tradițiilor locale;
Transport transcontinental cu avionul: București – Doha – Chengdu / Shanghai – Doha – București;
Transport continental cu avionul: Chengdu – Kunming; Lijiang – Chongqing; Zhangjiajie – Shanghai;
Taxele de aeroport;
Transport cu tren de mare viteză: Chongqing – Zhangjiajie și Shilin – Dali.
13 nopți cazare la hoteluri de 4 stele, cu mic dejunuri incluse;
3 dejunuri, 10 cine;
Vizita Centrului de Cercetare al Urșilor Panda (Chengdu);
Vizita “Pădurii de Piatră” din Shilin;
Vizita Muntelui Cangshan din Dali;
Vizita Jade Dragon Snow Mountain;
Show-ul Impression Lijiang (Chongqing);
Vizita Parcului Național Zhangjiajie;
Show-ul Fox Fairy de la Muntele Tianmen (Zhangjiajie);
Autocar/microbuz pentru transferuri aeroport-hotel/oraș-aeroport și în alte zile ale programului;
Intrările la toate obiectivele turistice, conform programului;
Ghizi locali vorbitori de limba engleză;
Servicii neincluse
Alte mese decât cele menționate în program;
Băuturile alcoolice și nealcoolice;
Cheltuieli de natură personală;
Bacșișuri recomandate pentru ghizi locali și șoferi: 65 €/persoană (suma se va înmâna conducătorului de grup);
Excursii opționale organizate la fața locului;
Asigurare medicală și asigurare storno (recomandate);
Conditii de inscriere, retragere, penalizari

CONDIȚII DE REZERVARE:
• La încheierea contractului se va achita un avans de minimum 30% din tariful total al pachetului turistic
• Diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului turistic se achită cu 65 de zile înainte de plecare
• Diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului turistic se achită cu 35 de zile înainte de plecare


ACTE NECESARE:
Pașaport valabil minim 6 luni de la data întoarcerii cu minim 2 pagini libere. Începând cu data de 30 noiembrie 2024, cetățenii români sunt exceptați de la obligativitatea obținerii vizei pentru a călători în Republica Populară Chineză pentru perioade de maximum 30 de zile, în scop turistic. Această măsură este valabilă conform reglementărilor în vigoare până la data de 31 decembrie 2025, însă acestea pot suferi modificări până la data plecării.

OBSERVAȚII:
• Prezentul document constituie anexa la contractul de prestări servicii.
• Tarifele sunt in euro / persoană. Tarifele sunt valabile pentru un grup minim de participanți. În cazul în care nu se întrunește numărul minim menționat, tariful se poate majora cu până la 10%, dacă nu este precizat
altfel. Această condiție este acceptată de cei înscriși la excursie automat, la semnarea contractului de prestări servicii turistice și nu constituie motiv de anulare. Numărul minim de participanți pentru a se organiza excursiile opționale este egal cu numărul minim de participanți pentru întregul program, dacă nu este precizat altfel. Sub acest număr, agenția poate majora prețul sau anula opționalul.
• În cazul în care turistul renunță la excursie (circuite), indiferent de motive, acesta va suporta următoarele penalități calculate din valoarea totală a excursiei:
• penalizare 10% din prețul excursiei dacă anularea se face între 120 – 91 de zile până la plecare;
• penalizare 30% din prețul excursiei dacă anularea se face între 90 – 61 de zile până la plecare;
• penalizare 50% din prețul excursiei dacă anularea se face între 60 – 30 de zile până la plecare;
• penalizare 100% din prețul excursiei dacă anularea se face cu mai puțin de 30 de zile până la plecare sau pentru neprezentare la plecare (no-show).
• Aceste penalizări se aplică în toate cazurile, cu excepția programelor cu croazieră, sau programe confirmate cu propriile reguli de achitare, anulare, penalizare (ex: programe de Paște, Crăciun, Revelion, Early Booking, sejururi, pachete individuale, etc).
• Rezervările pentru pachetele de Crăciun/Revelion/Paște/Early Booking anulate, sunt supuse unor condiții speciale de penalizare:
• penalizare 10% din prețul excursiei dacă anularea se face între 120 – 91 de zile până la plecare;
• penalizare 50 % dacă retragerea se face între 90 – 61 de zile înaintea începerii excursiei;
• penalizare 80 % dacă retragerea se face între 60 – 45 de zile înaintea începerii excursiei;
• penalizare 100 % dacă retragerea se face cu mai puțin de 45 de zile până la plecare sau pentru neprezentare la plecare (no-show).
• În cazul programelor care includ croaziere, temenele se modifică, astfel:
• penalizare 10% din prețul excursiei dacă anularea se face între 120 - 91 de zile până la plecare
• penalizare 30 % dacă retragerea se face între 90 – 61 de zile până la plecare
• penalizare 50 % dacă retragerea se face între 60 – 45 de zile până la plecare
• penalizare 100 % dacă retragerea se face cu mai puțin de 45 de zile până la plecare sau pentru neprezentare la plecare (no-show).
• Clasificarea hotelurilor, restaurantelor, vasului de croazieră este cea oficial atribuită de organele de resort din țările respective.
• Pentru anumite facilități din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; în momentul sosirii la hotel, solicitați recepționerului sau conducătorului de grup să vă informeze cu exactitate asupra lor.
• Agenția noastră depune toate eforturile necesare pentru a vă respecta preferințele, dar nu putem garanta camere duble sau twin (pat matrimonial sau paturi separate), respectiv camere de fumători sau nefumători decât în limita disponibilității acestor facilități la hotelurile partenere.
• În situații de excepție ( evenimente, congrese, conferințe, târguri etc. ) agenția poate opera modificări în structura programului, fără a afecta vizitarea obiectivelor turistice.
• Compania aeriană și orele de zbor menționate în program sunt cu titlu informativ și pot fi schimbate. Agenția nu este responsabilă în cazul în care programul turistic nu poate fi realizat, parțial sau total, din cauza modificării orarului de zbor, întârzierii sau anulării curselor aeriene. Siguranța bagajelor pe durata transportului aerian cade în sarcina companiei aeriene.
• Taxele de aeroport sunt valabile la data întocmirii programului și pot fi modificate până la emiterea biletelor de avion.
• Pe durata circuitelor, sosirea la cazare se face de regulă seara, putând apărea întârzieri din cauza condițiilor de trafic, vreme, etc. Orele de sosire la cazare variază de la o zi la alta, în funcție de programul turistic. Agenția nu se face răspunzătoare pentru nerespectarea sau întârzierea programului turistic din cauza condițiilor de trafic (ambuteiaje, închiderea sau schimbarea anumitor sectoare de drum etc.), a vremii, a controalelor vamale sau a indisciplinei anumitor turiști (întârzieri, atitudini ofensatoare sau ostile față de ghizi, conducătorii auto etc.).
• Pentru programele care presupun obținerea vizei înainte de plecare, turiștii au obligația să trimită toate documentele solicitate agenției în termenul prevăzut de aceasta pentru a evita orice risc de a nu se obține viza din cauza timpului scurt până la plecare. În cazul în care obținerea vizei este condiționată de prezența fizică a turiștilor pentru interviu, aceștia au obligația de a se prezenta la data și ora la care s-a făcut programarea. Refuzul autorităților consulare de a acorda viza, din orice motiv care nu poate fi imputat agentiei, exonereaza agenția de la orice răspundere. Turiștilor cărora li s-a refuzat acordarea vizei, li se va returna întreaga sumă achitată în avans, mai puțin anumite costuri percepute de partenerii locali / companii aeriene pentru anularea excursiei, costurile variind în functie de data anulării serviciilor. Taxa de viză perceputa de Ambasade pentru procesarea vizelor nu se ramburseaza. În cazul în care turistul își planifică mai multe vacanțe succesive și nu trimite documentele la timp / nu se prezintă personal pentru obținerea vizei, agenția nu poate fi trasă la raspundere iar turistul are obligația de a-și obține singur viza necesară călătoriei.
• Pe durata croazierelor toate plățile efectuate ( băuturi, cumpărături, masaj etc ) se înregistrează pe cardul personal pe care fiecare turist îl primește la îmbarcare. Micul și prânzul se servesc în regim bufet iar cina se servește ori în restaurantul bufet, ori a la carte ( cu meniu la alegere) fiecare pasager având o anumită masă rezervată, de la începutul până la sfârșitul croazierei. Bagajele, atât la îmbarcare cât și la debarcare, sunt transportate de personalul vasului. Seara, fiecare cabină primește un buletin informativ cu toate activitățile care au loc a doua zi ( excursii, spectacole etc ). Cabinele pot să difere din punct de vedere al confortului unele față de altele, cu toate acestea diferența de preț este dată de poziționarea acestora pe vas, cele aflate pe punțile superioare fiind de regulă mai scumpe. Cabinele rezervate la grupuri sunt de regulă cabine interioare / exterioare sau cu balcon, din categoria celor garantate (fără posibilitatea alegerii poziției pe o anumită punte) și se nominalizeaza cu cel mult o săptămână înainte de plecare.
Agenția nu se face responsabilă în cazul în care apar nemulțumiri legate de acest aspect. De asemenea, linia de croazieră poate face un upgrade la una sau mai multe cabine (un schimb dintr-o categorie inferioară la o categorie superioară) fără o informare în prealabil și în mod aleatoriu iar agenția nu poate fi trasă la răspundere. În porturile în care oprește vasul, turiștii au posibilitatea să cumpere excursii de la biroul de turism aflat la bord sau să își facă propriul program, însotitorul roman neavand obligativitatea de a-i însoți.
• Agenția nu răspunde în cazul refuzului autorităților de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu;
• Copiii minori pot călători doar: a) însoțiți de ambii părinți b) însoțiți de unul dintre părinți care să aibe acordul notarial al părintelui care nu călătorește (sau încredințare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces ); c) însoțiți de un adult cu certificat de cazier judiciar în original și acordul notarial al ambilor părinți. Copiii care nu au carte de identitate, vor clălători obligatoriu cu pașaportul.
• Turistul are obligația să se asigure că documentele de călătorie precum cartea de identitate sau pașaportul, nu sunt deteriorate (în special elementele de siguranță și/sau poza). Atenție: Cărtile de identitate romanești emise înainte de anul 2009 nu sunt recunoscute ca documente de călătorie în Norvegia. Pentru toate celelalte state din afara Uniunii Europene și pentru acele state pentru care cetățenii români nu au nevoie de viză de intrare, accesul se face pe baza pașaportului valabil cel puțin 6 luni de la data terminării călătoriei. Pentru țările în care cetățenii români au nevoie de viză de intrare, este necesar pașaportul valabil cel puțin 6 luni de la data terminării călătoriei. Anumite state nu permit accesul cu pașaport temporar sau nu aplică vize pe pașaport temporar, de aceea vă rugăm să consultați serviciul consular al țării în care intenționați să faceți deplasarea sau vă consulta și în această privință cu agenția de turism. Atenție, persoanele recent căsătorite au obligația de a-și schimba Cartea de Identitate anulată de autorități (perforată/ tăiată).
• Pentru a consulta lista statelor pentru care nu este necesară viza de intrare sau informații suplimentare legate de călătoria cetățenilor români în străinătate, accesați site-ul Poliției de Frontieră www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions.
• Pentru a evita eventuale situații de confuzii sau neînțelegeri, turiștii au obligația ca la înscriere să citească Condițiile Generale de Participare;

Disclaimer: Continutul ofertelor este valabil la data introducerii acestora. Avand in vedere caracterul foarte dinamic al industriei de turism, ofertele pot suferi modificari si uneori nu pot fi actualizate in timp util, in ciuda eforturilor noastre. De aceea, disponibilitatea, tarifele, datele de plecare, orele de zbor si alte informatii esentiale trebuie intotdeauna reverificate cu agentul de turism. Va multumim!
Descrierile si pozele unitatilor de cazare au un caracter strict informativ si sunt preluate in mod automat din sistemele de rezervari ale furnizorilor nostri. In ciuda eforturilor noastre de a va oferi informatii complete si corecte, pozele si descrierile hotelurilor pot sa nu fie intotdeauna actualizate si pot contine erori, de aceea ele nu sunt considerate contractuale. Va sugeram ca de fiecare data sa consultati site-urile oficiale ale hotelurilor si vilelor sau sa cereti detalii agentului de turism.