Nu mai este nici un secret ca Spania este una din destinatiile noastre de suflet, asa incat in toamna lui 2019 am decis sa petrecem o vacanta in Andaluzia, o regiune faimoasa pentru arhitectura in stil maur si mudejar, dar si pentru gradinile de portocali si dansul flamenco, atat de intens si de pasional. Ne-am gandit ca vrem sa vizitam in primul cele trei orase principale, Granada, Cordoba si Sevilla, apoi am inclus in itinerariu si Ronda, atrasi de imaginile cu celebrul Puente Nuevo si, evident, nu puteam sa nu exploram putin si Malaga, orasul in care urma sa aterizam si sa decolam la intoarcere. Asa ca am planificat calatoria noastra sub forma unui circuit: zbor Bucuresti – Malaga – Bucuresti, apoi inchiriere de masina cu preluare din aeroport si mers la Granada, unde urma sa stam 2 nopti, apoi la Cordoba, unde am rezervat o noapte, in continuare Sevilla pentru 3 nopti, Ronda – o noapte si Malaga – ultima noapte.
Mici probleme cu masina de inchiriat
Dupa un zbor de aproape patru ore cu Blue Air, care a decurs foarte bine, ne-am preluat bagajele si am pornit in cautarea punctului de unde sa luam shuttle busul pana la biroul firmei de rent a car, acesta nefiind in incinta aeroportului, ci la cativa km distanta. Am gasit destul de usor statia microbuzului, am urcat si am primit un bon de ordine de la sofer, iar in cateva minute am ajuns la biroul Centauro, unde, in functie de numarul de pe bon, urma sa ne prezentam la unul din ghisee pentru formalitati si preluarea masinii. Trebuie sa precizez ca noi platiseram din tara atat pretul pentru inchiriere cat si o asigurare full protection, fiind informati de catre furnizor ca ni se va bloca o suma de bani drept garantie pe cardul de credit. Functionara de la Centauro ne-a propus insa o alta varianta pentru ca, dupa spusele ei, asigurarea achitata de noi acoperea daunele produse in caz de coliziune, dar nu si alte daune cum ar fi, de pilda, o zgarietura a masinii in timp ce este parcata. Propunerea consta intr-o alta asigurare, in valoare de 184 euro pentru toata perioada, care ar fi acoperit absolut orice eveniment neplacut ; in schimb, nu ni s-ar mai fi blocat nici o suma pe card. In primele momente, suma ni s-a parut mare, mai ales ca deja platisem din tara peste 100 euro. Dar, avand in vedere ca era deja seara, eram obositi si nu aveam rabdare sa stam si sa fotografiem eventualele zgarieturi deja existente pe masina, dupa cateva momente de ezitare am optat pentru plata asigurarii. In fond, ne-am gandit ca ne platim linistea, mai ales ca functionara ne-a avertizat ca suma pe care ar fi trebuit sa o platim in cauza de dauna, daca nu am fi avut aceasta asigurare, ar fi fost de minim 300 euro. Ceea ce ne-a deranjat a fost ca nu am stiut de la inceput, nu aparea nicaieri aceasta informatie in conditiile de asigurare, asa ca pe viitor ne-am promis sa contactam direct firmele de rent a car si sa ii intrebam despre toate costurile, in speranta ca vom evita astfel de surprize. Banuiesc insa ca nu numai Centauro procedeaza asa, de altfel noi am ales aceasta firma nu doar datorita tarifelor bune, ci si reviewurilor pozitive de la clienti. E drept insa ca multi clienti din cei care isi preluau autoturismele in acelasi timp cu noi au preferat sa nu cumpere asigurarea, pentru ca i-am vazut pe unii din ei in parcare, filmandu-si masinile, probabil ca sa aiba o dovada in momentul returnarii.
Ar mai fi de mentionat ca masina avea rezervorul plin si ca ni s-a blocat totusi pe card suma de 68 euro, urmand ca la predare, daca returnam masina cu plinul facut, sa ni se restituie acesti bani.
Rezervarea noastra fusese pentru un Fiat 500 Lounge, insa am primit o Skoda Fabia, fapt care ne-a deranjat un pic, dar am trecut repede peste, mai ales ca se facuse deja aproape ora 21 si ne grabeam sa ajungem la hotelul din Granada. Am setat adresa hotelului pe Google Maps si am pornit la drum. Aveam cam o ora si jumatate de mers, afara era intuneric, insa soselele au fost bine luminate, semnalizate si in foarte buna stare. Calatoria a decurs fara incidente si am ajuns in jur de 22.30 la hotelul Andalucia Center, un hotel de 4* situat pe Avenida de America. Trebuie sa spun de la inceput ca, in afara de cazarile din Ronda si Malaga, nu am ales hoteluri centrale, ci situate cam la 2-3 km de centrul oraselor, pentru ca ne-am gandit ca vor fi mai usor accesibile (nu va fi nevoie sa ne strecuram pe stradute inguste). De asemenea, ne-am gandit ca si costurile cu parcarea vor fi mai reduse, desi la Granada am platit 31 euro pentru 2 zile de parcare in garajul subteran al hotelului. Oricum, nu am vrut sa riscam sa o lasam intr-un loc nepermis si sa ne trezim cu vreo amenda.
Hotelul Andalucia Center ni s-a parut bine intretinut, camerele sunt mari, baile de asemenea (vasul de toaleta si bideul erau intr-o zona separata a baii, despartite de cada si chiuveta de o usa de sticla). Vederea camerei noastre nu era cine stie, dadea spre o scoala, dar nu ne-a deranjat. Singurul lucru care nu ne-a placut a fost frigul din camera. Nu intamplator am pus in titlul postarii « doua anotimpuri », ci pentru ca in zilele petrecute la Granada si Cordoba am prins un val de frig si ploi care au facut ca temperaturile de afara sa nu depaseasca 12 -14 grade ziua si 4-5 grade noapte. Practic, mai frig decat in Bucuresti. E lesne de imaginat ca o noapte petrecuta intr-o camera semiinghetata nu e chiar ce ne-am fi dorit, insa, din fericire, situatia s-a remediat in noaptea urmatoare.
A doua zi am luat micul dejun la hotel, care a fost chiar bun, mai ales ca aveau inclusiv produse locale precum tortilla (omleta spaniola cu cartofi si ceapa) sau placinta galiciana cu ton. Plus branzeturi, mezeluri, fructe, iaurt, produse de patiserie etc. Apoi ne-am facut planul de vizitare. Aveam biletele de intrare la Alhambra cumparate din tara, cu doua luni inainte, de pe site-ul oficial https://tickets.alhambra-patronato.es/en/, iar intrarea la Palatul Nasrid era programata la ora 16.30. Asa ca ne-am propus sa vedem in prima parte a zilei Catedrala si Capela Regala si, daca ar mai fi ramas timp, sa ne plimbam putin prin cartierul maur Albaicin.
Tur de forta prin Granada si Alhambra
Zis si facut, dupa ce ne-am imbracat bine, am pornit pe jos catre Catedrala, folosind pentru orientare Google Maps (si intreband din cand in cand pe cate cineva, noroc ca unul din noi stie spaniola). Granada nu este un oras foarte mare, dar locurile care merita sa fie vizitate sunt raspandite in mai multe zone : Catedrala, Capela Regala, fosta scoala coranica La Madraza si vechiul sub arab Alcaiceria sunt in centru, Alhambra – pe un deal accesibil si pe jos, dar mai usor cu un microbuz sau cu trenul turistic, iar cartierul Albaicin – tot pe deal, vis-à-vis de Alhambra. La cca 20 km de oras se gaseste masivul Sierra Nevada, cu crestele inzapezite tot timpul anului, aici fiind amenajata si cea mai sudica statiune de schi din Europa. Granada are si o parte moderna, cu magazine si bulevarde elegante, si este si un important centru universitar, universitatea orasului fiind fondata in 1531 de catre Carol al V-lea. Exista doua posibile explicatii pentru numele Granadei : prima sustine ca vine de la cuvantul « rodie », granada in limba spaniola, fruct care se gaseste si pe blazonul orasului, iar potrivit celei de-a doua teorii, Granada vine de la vechea denumire maura Karnattah (Gharnāṭah), care poate fi tradusa ca « dealul strainilor ». Aflata sub conducerea dinastiilor musulmane almoravid, almohad si nasrid, Granada a cunoscut o inflorire fara precedent in ceea ce priveste arta si stiinta, apoi a rezistat cel mai mult timp in fata eforturilor regilor crestini de a cuceri orasul, pana in ianuarie 1492, momentul care marcheaza sfarsitul celor opt veacuri de dominatie maura in Andaluzia.
Drumul pana in Piata Isabel la Cattolica a durat cam 20 minute. Odata ajunsi aici, am intrat mai intai in Iglesia del Sagrario, unde tocmai se terminase slujba, apoi ne-am indreptat catre intrarea in Catedrala, unde am platit 5 euro pentru biletul de acces, care includea si audioghid. Catedrala din Granada este o capodopera a Renasterii spaniole menita sa marcheze epoca de dominatie a lui Carol al V-lea asupra Europei. Constructia grandioasa poarta amprenta arhitectului Diego de Siloe, care cunostea inovatiile introduse de Brunelleschi si de Alberti in Italia, si care l-a convins pe imparat sa abandoneze lucrarile deja incepute (initial proiectul se voia o copie a Catedralei din Toledo) si sa inceapa de la zero, intr-un stil original, ceea ce s-a si intamplat. Absida catedralei, cu cele doua randuri de coloane, a reprezentat o solutie revolutionara in acele timpuri si a servit ulterior drept model mai multor catedrale, nu numai din Andaluzia, dar si din America de Sud. Senzatia pe care o ai privind cupola este de spatiu nemarginit, iar lumina care patrunde prin superbele vitralii nu face decat sa amplifice aceasta senzatie. Al doilea mare artist al carui nume se leaga de Catedrala din Granada este Alonso Cano, creatorul fatadei cu arcul de triumf triplu, dar si al statuii reprezentand-o pe Fecioara Maria pastrate in Sacristie.
Vizita Catedralei a durat cam o ora, pentru ca am incercat sa ascultam toate explicatiile furnizate de audioghid. Apoi ne-am grabit catre Capela Regala, despre care stiam ca adaposteste mormintele Regilor Catolici Ferdinand de Aragon si Isabela de Castilla. Intrarea in Capela se face prin Lonja (Bursa), iar biletul costa tot 5 euro, audioghidul fiind inclus. Intrucat Granada a fost ultimul oras din sudul Spaniei pe care cei doi monarhi au reusit sa il cucereasca de la mauri, Regina Isabela a exprimat in testamentul sau dorinta expresa de a fi inmormantata aici. Asa ca printr-un decret regal din 1504 s-a ordonat inceperea constructiei unei capele adiacente Catedralei, unde, in 1521 au fost transferate trupurile neinsufletite ale celor doi suverani, din cavoul provizioriu de la Alhambra. Stilul arhitectonic al Capelei este gotic, dar Renasterea isi face simtita prezenta prin mormintele din marmura de Carrara sculptate in Italia de Domenico Alessandro Fancelli si Bartolome Ordonez, discipol al lui Michelangelo. Ele sunt decorate cu Laoconi si creaturi mitologice, jumatate oameni, jumatate animale, precum si cu ingeri cu infatisare de fauni, ducand cu gandul la imaginile din sculpturile antice.
Noi am zabovit cel mai mult in fata tablourilor din colectia de pictura flamanda a Reginei Isabela, colectie inceputa de tatal suveranei, Juan al II-lea si imbogatita cu ocazia nuntii dintre Juana, fiica Isabelei si a lui Ferdinand, cu Filip cel Frumos. Trebuie sa mentionam ca si Juana si Filip isi dorm somnul de veci in Capela Regala.
Dupa cele doua obiective ne simteam putin coplesiti, asa ca am hotarat sa facem o pauza scurta pentru o gustare la Cafeteria Alhambra. Pe langa clasicele sandwichuri cu jamon y queso, am vrut sa incercam si ciocolate con churros, un fel de gogosi care se inmoaie in ciocolata calda densa. Apoi ne-am hotarat sa luam trenul turistic din Plaza Romanilla (8 euro biletul si 1.5 euro audioghidul), care avea statie si la Alhambra. Desi initial am crezut ca vom ajunge mult prea devreme la Alhambra, nu a fost asa, pentru ca am cam alergat prin Gradinile Generalife pentru a fi siguri ca nu ratam ora la care aveam programata intrarea la Palatul Nasrid. Trebuie sa spun ca, pe langa biletele de intrare cumparate din tara, ne-am hotarat sa luam si audioghid, pentru care am platit la fata locului 6 euro/persoana.
Complexul Alhambra este considerat cea mai importanta citadela islamica medievala din lumea occidentala, iar ceea ce s-a pastrat din el pana in prezent poate fi impartit in trei sectiuni: Palatul Nasrid, atractia principala, Alcazaba, fortareata militara, si palatul de vara Generalife, unde sultanul Granadei venea sa se relaxeze si sa uite de grijile guvernarii. Dupa victoria crestinilor asupra musulmanilor, Carol al V-lea, nepotul Regilor Catolici, a decis sa construiasca un palat renascentist in apropierea Palatului Nasrid, dar, din cauza dificultatilor economice si politice, acesta nu a fost terminat. Astazi el gazduieste Museo de Bellas Artes si Museo de la Alhambra.
Vizita noastra a inceput cu o plimbare prin gradinile Generalife, al caror nume pare sa provina din alaturarea cuvintelor arabe « djennat », care inseamna gradina, livada, dar si paradis, si « al- Arif », adica arhitect sau constructor. Din gradinile medievale nu s-au pastrat decat terasele cultivate de pe deal, acoperite de flori multicolore si pomi fructiferi. Gradinile maure se adresau tuturor simturilor, fiind amenajate pentru placerea de a privi florile si de a le inspira parfumul, de a auzi susurul apei si de a manca un fruct in timpul unei plimbari agale pe sub copacii umbrosi. Ceea ce vedem azi sunt gradini amenajate in secolul al XX-lea, cu un paviment traditional grenadin, compus din pietre albe provenite din Raul Darro si pietre negre din Raul Genil. Principala atractie a Palatului Generalife este Patio de la Acequia, un bazin lung marginit de jeturi de apa.
Sigur ca cea mai buna perioada pentru a te bucura de privelistea gradinilor este primavara ; la sfarsit de octombrie si pe o vreme mohorata gradinile ni s-au parut cam golase. Ne-au mai inveselit insa cateva veverite jucause care faceau giumbuslucuri prin copaci.
Asa ca, dupa o ora si un pic de colindat, facut poze si urmarit ceasul, ne-am indreptat catre Palatul Nasrid, cu o scurta oprire in curtea Palatului lui Carol al V-lea, care prin forma sa circulara simbolizeaza Imperiul Universal.
Construit pe la 1300 pentru Yusuf I si Mohammed al V-lea, Palatul Nasrid reprezinta apogeul arhitecturii maure in Spania. Timp de aproape o ora si jumatate am facut nenumarate poze si am admirat mozaicurile cu motive geometrice, tavanele cu stucaturi complexe, arcadele sculptate si fantanile nelipsite din patiourile altadata pline de portocali, rodii si palmieri. Tavanul Salonului Ambasadorilor este realizat din peste 8000 de piese de lemn de cedru, care formeaza sapte benzi simetrice ce se imbina intr-o cupola in forma de fagure, aluzie la cele sapte ceruri ale Islamului. In Curtea cu Lei patrunzi printr-o padure de coloane aurii prin care intrezaresti fantana centrala, al carei bazin este sustinut de doisprezece lei de piatra.
Despre Alhambra se pot scrie pagini intregi si, evident, nu ne-am propus sa facem acest lucru. Alhambra trebuie vazuta pe viu (nu in fotografii sau videouri), pentru ca doar asa ii poti simti farmecul si poti sa-ti imaginezi atmosfera magica si senzuala a acestui domeniu din vremea in care era locuit de regii dinastiei Nasrid.
Noi ne-am incheiat vizita cu un scurt tur prin Palacio del Partal, apoi, pentru ca incepuse ploaia, ne-am grabit catre statia trenuletului turistic. Daca initial ne propuseseram sa coboram in Albaicin si sa facem o plimbare de voie pe stradutele sale pitoresti, cand am inceput sa simtim frigul in oase, am renuntat la idee si am ales sa ramanem in trenulet pana la statia Plaza Mariana Pineda, cea mai apropiata de hotelul nostru. Am intrat rapid la El Corte Ingles pentru cateva provizii, apoi am luat un taxi si am ajuns la hotel in jur de ora 19.00, cu ceva regrete ca sederea in Granada nu a fost mai lunga.
Cordoba, un oras plin de farmec
A doua zi, dupa micul dejun si dupa ce am predat camera, am pornit spre Cordoba. Drumul a durat in jur de doua ore, asa ca am ajuns la hotelul Exe Ciudad de Cordoba in jur de ora 12.30. Ne-am cazat, am lasat masina in parcarea exterioara si am pornit spre oras pe jos, nerabdatori sa vedem faimoasa Mezquita Catedral. Vremea continua sa fie capricioasa, erau si nori si putin soare, dar era totusi mai placut decat in ziua anterioara la Granada. Cordoba este mai mica de cat Granada, iar apogeul infloririi sale a fost prin anii 700 – 900, cand orasul se mandrea cu aproape 1000 de moschei, 600 de bai publice si o universitate de prestigiu. Cordoba a fost cucerita de regele Fernando al II-lea in 1236. Obiectivele sale turistice sunt concentrate in jurul Mezquitei, asa ca este usor sa te orientezi in spatiu.
Dupa circa 20 minute de mers, am ajuns la faimosul Puente Romano, odinioara parte din Via Augusta, care mergea de la Girona la Cadiz.
Nu aveam timp sa intram la muzeul gazduit de Torre Calahorra, asa ca, dupa pozele de rigoare, am mers sa ne procuram biletul de intrare la Mezquita (10 euro/persoana) si audioghidul (4 euro/persoana). Insa am fost avertizati de la inceput ca diversele sectiuni din Mezquita nu sunt numerotate, asa ca e cam dificil sa le identifici pe schita pe care o primesti o data cu audioghidul. La inceputul vizitei am incercat sa ascultam toate povestile legate de diferitele etape din constructia moscheii, care a fost inceputa in 785, extinsa in 848 si 961 si apoi dublata ca marime in 987. Apoi am ales sa ne bucuram pur si simplu de privelistea padurii de arcade cu doua etaje, in forma de potcoava, care iti transmit senzatia de infinitate. Arcadele sunt sustinute de peste 800 de coloane, diferita una de alta, provenite de la constructii anterioare romane si vizigote. Cea mai pretioasa piesa a Mezquitei este nisa de rugaciune, mihrabul, decorat cu mozaicuri splendide si cu inscriptii din Coran. Dupa reconquista, Mezquita a fost salvata gratie lui Carol al V-lea, care a recunoscut valoarea sa extraordinara, iar intre 1523 si 1617 in interiorul sau a fost « aruncata » o catedrala in stil renascentist baroc.
Vizita Mezquitei s-a incheiat in celebra curte cu portocali, sub un cer gri, de toamna autentica. Desi intial am fi vrut sa vizitam si Alcazar de Los Reyes Cristianos, ne-am dat seama ca gradinile palatului nu ar fi avut nici un farmec pe o astfel de vreme, asa ca ne-am gandit ca ar fi o idée buna sa facem o pauza de masa. Citisem despre un local aflat chiar in capatul faimoasei Calleja de las Flores, o straduta foarte ingusta marginita pe ambele parti de case albe decorate cu ghivece de flori. Localul se numeste El Abanico (Evantaiul in limba spaniola) si ne-am decis sa il incercam, mai ales ca intre timp afara incepuse ploaia si nu mai aveam chef sa mai cautam alte variante. Am gasit loc la o masa inalta, cu scaune de bar, si am comandat o friptura de vita si o portie de caracatita la gratar. Am incheiat pranzul cu un desert pe care l-am impartit, apoi am decis sa ne petrecem restul zilei colindand stradutele cartierului evreiesc si aruncand un ochi la vitrinele magazinelor sau prin patiourile caselor.
Cordoba este renumita pentru curtile interioare ale cladirilor, iar in fiecare an, in luna mai, are loc un festival al celor mai frumoase patiouri din oras, impodobite cu mozaicuri si cu flori de toate felurile, care te imbata cu mirosurile lor divine. De asemenea, Cordoba are o traditie indelungata in prelucrarea pielii, asa ca in centrul vechi gasesti nenumarate magazine care vand articole de pielarie si chiar si un muzeu dedicat acestui mestesug. La un moment dat ne-a atras atentia Banos de Santa Catalina, o fosta baie publica, veche de cca 1300 ani, in care se tineau seara spectacole de flamenco. Interiorul era foarte special, intim, primitor, si parca – parca am fi cumparat si noi bilete, dar reprezentatia incepea la ora 22.00 si nu prea aveam dispozitia sa ramanem in oras pana la acea ora. Asa ca in jur de ora 19 am luat un taxi din fata Mezquitei si ne-am retras la hotel. Spre deosebire de Andaluzia Center, Exe Ciudad de Cordoba, desi are tot 4 stele, are camerele mai mici si nu ni s-a parut la fel de elegant. In spatele lui se afla un supermarket de unde te poti aproviziona sau poti comanda in camera mancare de la o taverna aflata in apropiere, urmand sa achiti nota de plata in momentul check outului.
Din pacate, la Cordoba am avut doar o noapte de cazare, asa ca, urmatoarea zi, dupa ce ne-am luat micul dejun si am achitat taxa pentru parcare de 6 euro, am plecat spre Sevilla, capitala regiunii Andaluzia.
Sevilla: soare, portocali si un minunat spectacol de flamenco
Drumul a fost tot de doua ore, insa ne-am bucurat sa constatam ca vremea se incalzise, soarele stralucea si scapasem de senzatia neplacuta de frig in oase. Pentru cazarea in Sevilla alesesem hotelul Ibis, aflat chiar langa autostrada A-4. Hotelul este cotat cu numai o stea pentru ca atat camerele cat si spatiile comune au dimensiuni foarte reduse, dar amenajarea este moderna, curatenia este exemplara iar personalul s-a dovedit extrem de amabil. Clientii pot lasa masina in parcarea subterana pentru 6 euro pe zi, o taxa absolut rezonabila, iar micul dejun este bogat si destul de variat, cu tortilla, branza, jamon, paine si croissante calde, dulceata, iaurturi, suc de fructe, cafea etc. Chiar daca restaurantul e destul de inghesuit (am stat in fiecare zi la o masuta de bar), cand e cald afara micul dejun se poate lua pe terasa micuta, dar cocheta. Noi am incercat restaurantul si in alte doua ocazii, mai ales ca isi faceau reclama cu bucataria bazata pe produse organice. Si nu am regretat. Chiar in prima zi de sedere ne-am hotarat sa luam pranzul la ei si am incercat un caldo de verduras (supa crema de legume) si o portie de pui la cuptor cu cartofi si legume, care a fost chiar gustos. Apoi, intr-o seara, am luat o prajitura cu ghimbir si un vin de portocale, aromat si delicios.
Desi distanta la care se afla hotelul fata de centrul orasului este de doar 2 km, acest drum nu se poate parcurge pe jos, ci cu autobuzul 28 pana la statia Prado de San Sebastian. Calatoria dureaza in jur de 20 minute. De la Prado de San Sebastian am ajuns imediat la primul obiectiv pe care doream sa il vedem la Sevilla, Plaza de Espana, cu pavilionul de forma semicirculara conceput de Anibal Gonzalez pentru Expozitia ibero – americana din 1929. Fiecare dintre provinciile spaniole este reprezentata prin placi de ceramica pictate manual, care formeaza un brau, iar de jur imprejurul pavilionului se afla un canal de apa care te duce cu gandul la Venetia si pe care te poti plimba cu o barca inchiriata. Peste canal au fost ridicate mai multe poduri, si ele decorate cu ceramica pictata. Ansamblul mixeaza stilul neo renascentist cu cel mudejar.
Cand am ajuns noi in Piata de Espana, atmosfera era una foarte frumoasa, rasunau acorduri de chitara si vedeai turisti plimbandu-se cu trasura, odihnindu-se pe bancile acoperite cu azulejos sau pur si simplu incercand sa surprinda frumusetea locului intr-o fotografie. Am zabovit si noi cam jumatate de, apoi am luat-o in pas domol catre Catedrala, admirand in drum maiestuosul Palat San Telmo, sediul guvernului andalus si luxosul hotel Alfonso al XIII-lea. Am facut apoi o oprire pentru o inghetata la Haagen Dasz si am aflat si cat costa un tur de Sevilla cu trasura – 45 euro pentru o plimbare de o ora. Trebuie sa spunem ca zona din jurul Catedralei este pietonala, doar tramvaiul poate circula pe acolo, si, pe langa cladirile deosebit de frumoase, poti gasi aici o multime de magazine, de gelaterii, poti asculta artisti ambulanti cantand si poti vedea chiar dansatori de flamenco dand reprezentantii ad hoc. Ne-am plimbat si noi cat ne-au tinut picioarele, apoi am luat un uber pentru a ne intoarce la hotel (se pare ca tarifele la Uber sunt mai mici ca la taxi, pe noi un drum din zona centrala pana la Ibis ne-a costat in jur de 10 euro).
A doua zi de sedere in Sevilla a fost dedicata vizitei la Real Alcazar, mai ales ca il ratasem pe cel din Cordoba. In drumul spre palat ne-am ratacit un pic pe stradutele din Barrio de Santa Cruz, lasandu-ne furati de peisaj. Aceasta zona a fost locuita de evrei din 1248, cand Sevilla a fost cucerita de la mauri si pana in 1492, anul izgonirii evreilor din Spania. Am admirat fatada edificiului Hospital de los Venerables, un fost azil de preoti, in prezent spatiu de concerte si expozitii, apoi am strabatut Callejon del Agua, straduta care trece chiar pe langa zidul orasului. La un moment dat am ajuns si in Plaza Dona Elvira, unde o vanzatoare de la un magazin de dulciuri traditionale ne-a imbiat sa gustam seminte de floarea soarelui caramelizate. Intr-un final am ajuns la Palat, unde am gasit o coada serioasa la intrare, coada care avansa intr-un ritm cam lent. Noroc ca am fost abordati de doua domnisoare care ne-au spus ca sunt ghide oficiale si care ne-au propus, noua si altor persoane din rand, sa facem un tur insotite de ele, contra 25 euro/persoana. Turul era oferit fie in engleza, fie in spaniola, dura cam o ora, iar la sfarsit aveai posibilitatea sa ramai in gradini pentru cat timp doreai. Noua ni s-a parut o propunere rezonabila, asa ca am asteptat la umbra (deja afara se incalzise bine, erau in jur de 26 grade) sa se faca ora de incepere. Ghida noastra ne-a povestit ca palatul din Sevilla este vizitat cam o data pe an de regii Spaniei si ca cele mai vechi parti ale sale dateaza din timpul dinastiei Almohad. Ceea ce vedem noi in prezent se datoreaza lui Pedro I, care a ordonat construirea sa in anul 1362, inspirat de Palatul Nasrid de la Alhambra. Un veac mai tarziu, regina Isabela I i-a adaugat o aripa si, peste inca un secol, imparatul Carol al V-lea a mai construit un palat pentru sotia sa Isabela de Portugalia. Asemanarile cu Alhambra sunt evidente : patiouri cu arcade, stucaturi complexe, cupole din lemn de cedru cu incrustatii precum cea din Salon de Embajadores. In Patio de las Munecas gasim pavilioane sculptate cu spatii prin care femeile puteau sa priveasca, precum in haremuri. Gradinile (Jardines del Alcazar), prin care ne-am plimbat dupa incheierea turului, sunt de-a dreptul incantatoare, cu portocali, magnolii, fantani si chiar un labirint in care ne-am ratacit, alaturi de alti vizitatori.
Dupa vizita la palat ni se cam facuse foame si ne-am hotarat sa cautam un restaurant de tapas pe Google Maps. Am ales Uno de las Delicias, aflat nu departe de Turnul de Aur, si nu am regretat. Am impartit 3 sau 4 tapas foarte gustoase, la recomandarea chelnerului, care ne-a spus, printre altele, ca localul este renumit pentru tortilla sa.
Si pentru ca dupa masa am prins din nou puteri, ne-am hotarat sa traversam raul Guadalquivir pe podul Isabel II si sa vizitam putin Triana, cartierul pitoresc unde stiam ca se afla si Pura Essencia, un tablao de flamenco despre care auzisesm numai lucruri bune. L-am gasit usor si ne-am cumparat doua bilete pentru showul care incepea la ora 20 (pretul unui bilet a fost de 20 euro, fiind inclusa si o sticluta de apa sau un pahar de vin). Apoi am mai colindat un pic pe stradute, bucurandu-ne de atmosfera locului. Era vineri seara si oamenii incepusera sa iasa in oras, bine imbracati, la terase deja se auzea muzica, impresia generala era de relaxare si veselie.
Spectacolul de flamenco a meritat toti banii, dupa parerea noastra. Pe scena mica au evoluat un chitarist, un cantaret (care ne si povestea putin despre flamenco) si doi dansatori senzationali, care pareau de-a dreptul in transa atunci cand incercau sa exprime prin miscari hipnotice sentimente puternice precum ura, frustarea, amaraciunea sau durerea. Publicul aproape ca nu respirat timp de ora, cat a durat spectacolul, iar la sfarsit, am izbucnit cu totii in aplauze cu sentimentul ca a fost prea scurt. Artistii ne-au invitat sa facem fotografii cu ei, daca doream, si am ramas sa schimbam cateva cuvinte cu cantaretul (am avut impresia ca era chiar patronul localului) si sa cumparam cd-ul sau cu autograf. A fost o experienta foarte placuta, pe care o vi-o recomandam calduros.
In ultima zi de sedere in Sevilla am vizitat mai intai Catedrala, cea mai mare catedrala gotica din lume, dupa cum am citit in pliantul pe care l-am primit o data cu biletul de intrare (biletul a costat 9 euro de persoana si nu am mai luat audioghid). Monumentul este in primul rand faimos pentru turnul La Giralda, ce dateaza din 1198, din perioada dinastiei Almohad, cand a servit drept minaret al moscheii Aljama. Ulterior, incepand cu 1403 si pana in 1506 pe locul moscheii a fost ridicata Catedrala. In secolul al XVI-lea turnului i-a fost adaugata o clopotnita cu 25 clopote, iar apoi, o girueta, de unde ii vine si numele. In vremurile stravechi, muezinul care chema credinciosii musulmani la rugaciune urca in turn calare, pe o rampa special construita, insa turistii care vor sa vada Sevilla de sus, de la inaltimea de 98 m, trebuie sa urce pe jos. Noi am preferat sa ramanem la nivelul solului si sa exploram doar Catedrala, mai ales ca interiorul este spectaculos. Cei mai multi vizitatori se inghesuiau sa faca fotografii la mormantul lui Cristofor Columb (trebuie sa spunem ca mult timp s-a crezut ca ramasitele exploratorului se aflau in Republica Dominicana, la Santo Domingo, insa, cu ajutorul testelor ADN s-a demonstrat ca nu este asa si ca adevaratul mormant se afla in Catedrala din Sevilla.) In sacristie sunt expuse picturi de Murillo, Zurbaran si Goya si obiecte de cult din aur, argint si pietre pretioase. Realizarea marelui altar a durat nu mai putin de 35 ani si a necesitat 2.5 tone de aur adus din Peru si Mexic.
La sfarsitul vizitei ne-am oprit putin in curtea cu portocali, coplesiti fiind de atatea splendori. Totusi, nu am vrut sa plecam din Sevilla fara sa mai vedem ceva : Casa de Pilatos, un palat aristocratic tipic pentru arhitectura mudejara (stil propriu Spaniei, care imbina elemente din arhitectura crestina cu elemente ale arhitecturii musulmane). Casa de Pilatos a fost construita in secolele XV- XVI de catre marchizii de Tarifa, iar din secolul al XVII-lea si pana in prezent a fost locuita de familia Medinacelli. Exista doua optiuni de a vizita casa, un bilet doar pentru parter, si un bilet pentru parter si etaj, de 12 euro, cu mentiunea ca vizita la etaj este ghidata si se desfasoara la ore fixe. Noi am optat pentru cea de a doua varianta si am avut o ghida bine pregatita, care ne-a spus lucruri interesante despre istoria casei, despre legaturile familiei cu Italia (unul din membrii familiei a fost vicerege de Napoli) si despre operele de arta expuse, printre care statui romane si picturi de Sebastiano del Piombo sau Luca Giordano.
Vizita la Casa de Pilatos a incheiat periplul nostru cultural prin Sevilla, in restul zilei am luat un pranz de tapas la Escalona si am mai bantuit pe strazile din jurul catedralei, pana dupa lasarea intunericului, pentru ca nu venea sa plecam din acest oras minunat.
Din nou pe drum, catre Ronda
Ultimele trei zile ale vacantei au fost petrecute mai pe fuga. In ziua urmatoare am plecat din Sevilla catre Ronda, unde am ajuns in jur de ora 14. Aici aveam rezervata o camera la un hotel de trei stele, bine localizat, Hotel Polo. Ne-am invartit un pic pe stradutele inguste pana am ajuns la el, ne-am cazat, am lasat masina in parcarea subterana indicata de receptioner (taxa fiind de 15 euro/zi), apoi ne-am grabit sa iesim sa mancam pentru ca citisem pe internet ca multe localuri se inchid intre 15 si 19. Am ales Taberna de Almacen, un restaurant aflat aproape de hotel si de centrul orasului (Plaza del Socorro), cu mancare gustoasa si servire rapida. Apoi am mai revenit in camera pentru vreo ora si am iesit din nou aproape de asfintit, pentru a face un tur de oras. Ronda este un oras mic, dar deosebit de pitoresc, datorita asezarii sale pe o stanca inalta de 100 m, deasupra canionului El Tajo. Partea veche si cea « noua » a orasului (unde se afla hotelul nostru, dar si cea mai veche arena de corida din Spania, ce dateaza din 1784) sunt despartite de celebrul Puente Nuevo (construit intre 1751 si 1793). Podul este si cel mai fotografiat obiectiv al orasului, pe timp de zi, dar si de noapte, iar langa el se afla un parador unde poti sa savurezi o cafea sau o bautura si sa te bucuri de panorama incredibila asupra cheilor.
Ronda a fost adorata de personalitati ale secolului XX precum Ernest Hemingway sau Orson Welles, pasionati de coride, dar si de calatorii romantici ai secolului al XIX-lea (tineri din inalta societate a tarilor recent industrializate ale Europei de Nord care veneau sa viziteze Grecia, Italia si Spania in cautarea radacinilor civilizatiei). Si noua ni s-a parut un oras absolut special, iar a doua zi dimineata, dupa micul dejun, am pornit in explorarea partii vechi. Am trecut pe langa Parcul Duquesa de Percent, am admirat fatada bisericii Santa Maria la Mayor si primaria in stil renascentist si am ajuns in final la meterezele arabe cu poarta maura si poarta lui Carol al V-lea. Plimbarea a durat in jur de doua ore, apoi ne-am grabit spre hotel, de unde am recuperat masina si am plecat spre Malaga, ultimul oras inclus in itinerariul nostru.
Malaga, apoi zborul catre casa
Dupa o ora si jumatate ajungeam la hotelul Ibis Ciudad de Malaga, un hotel de doua stele la care am mai reveni, cu camere si spatii publice moderne si mai mari decat la Ibis Sevilla, si cu o localizare foarte buna, la cca 10 minute de mers pe jos de Catedrala. Parcarea a fost ceva mai scumpa decat la Sevilla (11 euro pentru 24 ore, pe care le-am depasit, asa ca am mai achitat inca vreo 3 euro), dar pentru noi a fost important sa tinem masina intr-un loc sigur.
Avand la dispozitie doar o seara si dimineata urmatoare, nu ne-am propus sa vizitam nici un obiectiv pe interior, ci doar sa ne plimbam de voie si sa simtim pulsul orasului. Am luat un pranz rapid la Gloria Hoyos, un local aflat nu departe de hotel, apoi am mers sa admiram catedrala cu o singura turla, pentru ca cea de a doua, desi proiectata, nu a mai fost construita. Ne-am plimbat putin pe Calle Larios, principala artera comerciala, si am baut un pahar de vin la Cafe Central. A doua zi, cand afara temperatura a urcat pana la 27 grade (o adevarata zi de vara), ne-am refugiat in racoarea din Paseo del Parque, apoi am continuat catre mare, pe Paseo Maritimo, o zona foarte frumoasa, amenajata cu magazine si terase si bordata de palmieri. Am revenit apoi catre centru pentru a mai vedea o data catedrala, am ajuns pana in fata muzeului Picasso, apoi ne-am intors la hotel, pentru ca trebuia sa mergem sa predam masina si, inainte de asta, sa mai punem benzina.
Am povestit la inceput despre asigurarea full si despre banii blocati pe card pentru plinul de combustibil. Ei bine, trebuie sa spun ca la predarea masinii am vazut ca inspectia era foarte riguroasa pentru toti cei care nu isi luasera asigurare. In schimb pentru noi lucrurile au decurs foarte simplu : am dat cheile, am semnat pentru deblocarea celor 68 euro si cam asta a fost….ne-am urcat din nou in shuttle bus si am pornit catre terminalul Plecari.
Cateva ore mai tarziu, aterizam la Bucuresti, pe o vreme destul de rece si ploioasa. Insa amintirile din Andaluzia ne vor insoti mult timp de acum incolo. E suficient sa deschidem folderul de fotografii pentru a simti din nou caldura soarelui si bucuria de a trai a spaniolilor. Caci dincolo de catedrale grandioase, palate splendide si gradini de basm, cel mai mult ne-au impresionat starea de spirit a oamenilor cu care am interactionat, amabilitatea si atitudinea lor relaxata, in ciuda greutatilor vietii, care cu siguranta nu ii ocolesc nici pe ei.
