Cand ma uit la vremea de afara din Bucuresti, pana si mie imi vine greu sa cred ca acum doua saptamani eram in vacanta in Mallorca, unde, chiar si in cele doua zile in care a plouat, temperatura nu a coborat sub 23-34 de grade. Inutil sa mai adaug ca in restul zilelor a fost soare si vreme buna de plaja, cu 26-28 de grade in aer si 23-24 de grade in apa marii.

Sejurul in Mallorca a marcat a zecea mea vacanta in Spania, tara in care revin mereu cu drag, pentru ca ma simt foarte bine acolo, poate si datorita faptului ca vorbesc spaniola. Totusi, daca vrem sa fim rigurosi, trebuie sa spunem ca in Mallorca se vorbeste mallorquina – care este de fapt o versiune a limbii catalane, asa cum sunt si menorquina din Menorca sau ibicenco (eivissenc) din Ibiza si Formentera. Daca acesta nu este un impediment in a te intelege cu localnicii daca li te adresezi in spaniola.

Auzisesem in timp multe lucruri despre Mallorca – ca insula este foarte verde (spre deosebire de Tenerife, care are un sol vulcanic, arid), ca in statiunile din sud este nebunie in sezon (aici vin multi tineri ca sa se distreze in cluburi si discoteci), ca nordul are peisaje mult mai spectaculoase decat sudul… Asa ca am ezitat putin cand a trebuit sa aleg locul de cazare, pentru ca voiam o statiune linistita si din care sa ma pot deplasa usor in diferite puncte ale insulei (intre nord si sud distantele sunt  de 100-150 km).  In final, am optat pentru hotelul BQ Belvedere din Cala Mayor,  statiune aflata la doar 4 km de orasul Palma de Mallorca, si din comoditate am achizitionat un  pachet complet  charter, cu zbor operat de Tarom, transferuri, cazare si all inclusive (fara a fi neaparat adepta a acestui sistem de masa).

Hotelul este unul decent pentru conditiile de pe insula. Trebuie sa subliniez din capul locului ca majoritatea hotelurilor din statiunile sudice sunt din anii 70-80 si au un aspect de bloc, iar turismul care se practica aici este unul de masa. BQ Belvedere nu face exceptie de la regula, insa este un hotel modernizat (acest lucru este scris si pe firma de la intrare), asa incat cel putin in camere nu ai senzatia de vechi.  Din punctul meu de vedere, atuurile sale au fost curatenia zilnica impecabila, accesul facil la mijloacele de transport (la 2 minute de hotel se afla statia autobuzului 46, care te lasa in centrul Palmei, in zona Passeig de Gracia) si faptul ca pune la dispozitia turistilor un autocar propriu pentru transportul la plaja din Palmanova (conform orarului  afisat la receptie). Exista si in Cala Mayor plaja, insa din ce am inteles (caci nu am vizitat-o), este mult mai ingusta decat cea din Palmanova. Plus ca hotelul este situat pe o colina, asa incat, chiar daca vrei sa mergi in plimbare pana la plaja din statiune, urcusul la intoarcere este putin anevoios.

Impresia proasta pe care mi-a lasat-o hotelul (care este, de altfel, cotat cu 8/10 pe booking) a fost legata de calitatea meselor, cea mai slaba de care am avut parte in calatoriile mele in Spania. Daca micul dejun a fost multumitor, pranzul si cina au constat in cea mai mare parte in preparate tip fast food, foarte multe prajeli si multe feluri semipreparate si incalzite. O singura data in cele sapte zile au fost servite fructe de mare (scoici, calamari si creveti), deserturile contineau creme din prafuri si cu mare greutate gaseai sa mananci ceva proaspat pregatit (nu congelat). Discutand cu niste turisti care mai fusesera la acest hotel cu un an in urma si care revenisera (si) pentru ca mancarea in sejurul anterior fusese foarte buna, am ajuns  la concluzia ca ceva s-a schimbat intre timp in  rau. Am avut grija sa semnalez aceste nemultumiri in formularele de feed back pe care le-am primit de la hotel  (la una dintre cine si la momentul check out-ului), insa nu stiu daca vor imbunatati ceva, mai ales ca am vazut si turisti care mancau la fiecare masa cartofi prajiti, iar intre mese mergeau la barul de langa piscina pentru un burger sau o felie de pizza. …Oricum, daca esti obisnuit sa mananci mai dietetic, este dificil sa gasesti ceva pe placul tau la bufetul oferit de acest hotel. Si inca o data mi s-a confirmat parerea ca regimul all inclusive este in multe cazuri de o calitate discutabila si ca, daca nu alegi un hotel izolat, este suficient sa iei cazare cu mic dejun, iar pentru restul meselor sa mergi la restaurante locale, unde sa iti comanzi ce vrei. Sigur ca per total, all inclusive poate insemna o economie in bugetul de calatorie, dar de multe ori in detrimentul calitatii preparatelor.

Trecand insa peste acest aspect, am incercat sa imbin in saptamana petrecuta in Mallorca zilele de stat la soare cu cateva vizite. Pentru plaja, asa cum am mai spus, mergeam in statiunea Palmanova (invecinata cu celebrul Magaluf, cunoscut pentru petrecerile zgomotoase organizate in fiecare noapte).  Plaja din Palmanova este foarte lata, cu nisip fin si intrare lina in apa. Se poate sta si pe prosopul/cearsaful propriu, insa noi am mers pe varianta contra cost si am platit pentru doua sezlonguri si o umbrela 13,5 euro/zi – un tarif absolut rezonabil.

In ceea ce priveste vizitele, nu mi-am propus sa explorez toata insula (mai ales ca imi doresc sa mai revin aici in viitor), asa ca am ales doar  cateva puncte in care am tinut neaparat sa ajung.  Iar primul dintre ele a fost Valldemossa, un sat pitoresc de munte faimos pentru manastirea Cartuja, acolo unde, in iarna dintre anii 1838 si 1839, au locuit Frederic Chopin si iubita sa, Aurore Dupin, mult mai cunoscuta sub pseudonimul George Sand. Am ajuns usor la Valldemossa, cu autobuzul 46 pana in Palma, la Placa d’Espanya (pretul biletului este 1.5 euro/sens, cumparat la bord), apoi am luat autobuzul 210 catre Valldemossa (pret bilet 1.85 euro/sens). Durata traseului este scurta, doar 35 minute de drum serpuit printre livezi de maslini si migdali, iar de la statia de autobuz in cateva minute ajungi in curtea manastirii, o adevarata oaza de racoare, liniste si verdeata. La origini o resedinta regala, manastirea a fost locuita de calugarii cartuzieni din 1399 pana in 1835, cand au fost evacuati  in temeiul legii secularizarii averilor manastiresti din Spania. Parasite de calugari, chiliile acestora au fost scoase la licitatie si au ajuns in proprietate particulara – este si contextul in care au putut fi gazduiti aici Chopin si George Sand, veniti in Mallorca in cautarea unui climat mai bland, care sa ii amelioreze compozitorului problemele de sanatate (lucru care, din pacate, nu s-a intamplat).

In prezent, contra unui bilet de intrare de 9.5 euro poti vizita atat Manastirea cat si vechea resedinta regala de care pomeneam – palatul construit de regele Jaime al II-lea de Mallorca pentru fiul sau Sancho, pe locul unei vechi fortarete maure. In momentul in care regatul de Mallorca a fost anexat la coroana de Aragon, regele Martin  a cedat toate posesiunile catre ordinul calugarilor cartuzieni, iar acestia au locuit initial in vechiul palat, apoi, in 1717, au inceput lucrarile de extindere si au construit chilii noi, adaugand inca trei aripi constructiei originare.

Periplul nostru prin complex a inceput cu biserica in stil neoclasic, impodobita cu fresce realizate de Manuel Bayeu, nimeni altul decat cumnatul lui Goya. Am trecut apoi prin vechea farmacie, unde am putut vedea o colectie bogata de instrumente si recipiente,  dintre care am remarcat borcanele ceramice catalane din secolele al XVII – lea si al XVIII – lea, decorate cu motive animale si vegetale. Au urmat chilia staretului si biblioteca, locul unde calugarii se intalneau saptamanal, pentru o jumatate de ora in care aveau voie sa isi incalce juramantul tacerii.  Dupa cativa pasi prin gradina splendida, am intrat intr-o incapere emblematica pentru cum arata dormitorul unui calugar, unde au fost pastrate obiecte specifice precum dispozitivul automat cu ajutorul caruia era servita painea, instrumentele de penitenta sau acoperamantul pentru cap. O inscriptie de pe perete informeaza vizitatorii despre dieta stricta (si sanatoasa) a calugarilor, care nu consumau carne, ci doar legume, lactate, paine si vin (uneori si peste), ceea ce contribuia la longevitatea lor remarcabila.

Evident, principala atractie a turului o consituie chiliile in care au locuit Chopin si George Sand si unde poti vedea tot felul de obiecte legate de sejurul lor la Valldemossa, ca de pilda scaunul gotic din secolul al XV-lea despre care George Sand vorbeste in romanul sau” O iarna in Mallorca”, partituri originale semnate de Chopin, pieptanul de fildes al compozitorului, o caseta de bijuterii cumparata de acesta din Viena, ori inelul de argint si crucea iubitei sale. Trebuie sa spun insa ca pentru a intra si in camera lui Chopin mai trebuie sa platesti un supliment de 4 euro fata de biletul standard.

Am incheiat turul cu cele patru sectiuni ale muzeului. Primele doua sunt dedicate Imprimeriei Guasp (fondata in 1576 in orasul Palma), respectiv arhiducelui austriac Luis Salvador – un calator pasionat si mare iubitor al insulei, autor al enciclopediei Balearele, o lucrare de referinta pana in prezent, iar ultimele doua sectiuni contin lucrari de arta.

Dupa inca vreun sfert de ora petrecut prin cele cateva sali deschise publicului din Palatul Regelui Sancho, am iesit sa colindam pe stradutele oraselului si sa admiram casutele de piatra impodobite cu flori, galeriile de arta si peisajele superbe care se deschid privirii din cele cateva puncte de belvedere pe care le-am descoperit in drum.

Cea de a doua excursie pe care am facut-o a fost de fapt o plimbare cu mocanita din Palma pana in orasul Soller  (pret bilet 18 eur/persoana, doar dus) si de acolo cu tramvaiul pana in Port Soller (pret 7 euro/persoana, doar dus). Traseul feroviar a fost inaugurat pe 16 aprilie 1912,  dupa lucrari care au durat cinci ani. Am parcurs distanta de 27 km dintre Palma si Soller intr-o ora, timp in care am traversat numeroasele tunele care brazdeaza lantul muntos Sierra de Tramuntana si am trecut pe langa superbele livezi de citrice care inconjoara orasul Soller. Voiajul in trenul cu vagoane de lemn a fost pentru mine o intoarcere in timp, care mi-a trezit sentimente amestecate de nostalgie si placerea de a admira peisaje deosebit de pitoresti.

O data ajunsi la Soller, am coborat din tren si am pornit intr-o mica plimbare pe strazile orasului, trecand prin fata bisericii Sant Bartolomeu, construita in 1912 de arhitectul catalan Joan Rubio i Bellver, discipol al lui Gaudi, si pe langa primarie. Dintr-o patiserie traditionala de langa gara am cumparat „pan de naranjas” – un dulce specific, cu marmelada din diferite fructe (eu am ales portocala, dar aveau si de lamaie sau de smochine), apoi, pentru ca incepuse ploaia, ne-am grabit sa luam tramvaiul pana in Port de Soller  Aflat intr-un golf de forma circulara, portul are o plaja lunga de 1 km si ofera turistilor cam tot ce isi pot dori – hoteluri, restaurante, cluburi sportive, magazine… Din pacate, ploaia care incepuse in Soller s-a intetit cand am ajuns in port, asa incat nu ne-am putut bucura pe deplin de atmosfera locului. Dupa doar cativa pasi, a trebuit sa ne refugiem intr-o cafenea si, dupa 35-40 minute in care am tot asteptat sa se opreasca ploaia,  dar nu am avut noroc, am decis – cu regret – sa plecam spre statia de autobuz, pentru a ne intoarce in Palma. Trebuie sa spun ca, desi exista posibilitatea de a cumpara un bilet combinat tren + tramvai dus intors pentru 32 euro/persoana, noi am optat sa ne intoarcem cu autobuzul, pentru ca ni s-a parut mai rapid, iar traseul era diferit, asa ca mai puteam vedea si alte locuri.

Inca o precizare importanta: agentiile de turism din Mallorca includ plimbarea cu trenul si tramvaiul in excursia mai lunga intitulata „Turul Coastei de Nord Vest”, care mai contine, in plus, o oprire la Inca, apoi drumul cu autocarul pe soseaua care coboara in serpentine spectaculoase pana la faimoasa plaja Sa Calobra, iar de acolo o plimbare cu catamaranul pana in Port de Soller. Totul pentru un pret de 65-75 euro/persoana. Noi nu am optat pentru aceasta varianta din cauza vremii, ni s-a parut lipsit de farmec sa mergi pe mare cand afara este innorat si ploua. Insa cu siguranta data viitoare cand voi ajunge in Mallorca voi merge sa vad Sa Calobra, mai ales ca pozele si filmuletele de pe internet m-au convins ca privelistile iti taie pur si simplu rasuflarea.

Pentru cea de a treia excursie (cea mai relaxanta dintre toate), am avut parte de o vreme superba, cu soare si un vant care adia domol. De aceasta data, am optat pentru un tur organizat, cu un grup international, la Formentor si Alcudia, pentru care am platit 40 euro/persoana. Desi nu era trecuta in program, am facut totusi o oprire la Inca, la unul din atelierele de pielarie din localitate, unde am avut supriza sa gasesc si cateva obiecte care mi s-au parut destul de reusite, astfel incat am putut cumpara un cadou unei persoane foarte dragi. Dupa Inca, am urmat drumul spre nord si ne-am oprit timp de o ora la targul duminical organizat in Pollenca – timpul a fost suficient pentru a lua o cafea si o prajitura la una din terasele din centru, dar si pentru a cerceta marfurile de pe tarabe – bijuterii cu perle de Mallorca, esarfe, produse cosmetice hand made etc. Am continuat apoi drumul pana in Port de Pollenca, unde ne-am urcat pe vaporas si, timp de 35 minute, am navigat de-a lungul coastei, pana la Plaja Formentor – cel mai nordic punct al insulei, o plaja deosebit de frumoasa, marginita de paduri de pini si unde apa marii are limpezimea cristalului. Ajunsi la plaja, am avut cam doua ore libere la dispozitie, in care unii s-au bucurat de soare si mare, iar noi ne-am plimbat de-a lungul marii pana aproape de celebrul Hotel Formentor  Deschis in 1930, hotelul de cinci stele  a gazduit de-a lungul vremii personalitati precum Charlie Chaplin, Winston Churchill sau scriitorul Scott Fitzgerald. In prezent, hotelul face parte din lantul Barcelo, dar isi pastreaza aerul elegant de odinioara.

Dupa o gustare la terasa aflata langa plaja (nu va imaginati ceva special, este de fapt o autoservire), ne-am urcat din nou in autocar si am parcurs un drum foarte spectaculos, cu 9 km de serpentine – drumul catre Port Pollenca, dar in sens invers si de aceasta data pe sosea, nu pe mare. Din cand in cand am zarit si caprite, din specia numita capra hircus, destul de raspandita in zona montana a insulei.  Norocul a fost de partea noastra, asa incat soferul autocarului a gasit loc de parcare la miradorul Es Colomer, care ofera cea mai buna panorama a intregii zone dintre Cap de Formentor si Port Pollenca… iar imaginile de mai jos sunt revelatoare.

Apoi am continuat drumul spre Palma, trecand pe langa orasul Alcudia, unde mi-ar fi placut sa facem un popas, insa programul nu ne-a permis acest lucru.

Am lasat la sfarsit impresiile mele despre orasul Palma, capitala insulei, care se bucura de o pozitie privilegiata, de-a lungul unui golf cu o lungime de 20 km. Palma are o zona veche, foarte bine conservata, cu monumente istorice si case senioriale, si o zona noua – cu hoteluri si alte cladiri moderne. Istoria orasului incepe in anul 123 i Hr, cand a fost intemeiat de romani. In 903 a cazut sub stapanirea maura, iar in 1229 a intrat in reteaua catalana.

Ne-am plimbat pe strazile din zona veche a orasului fara un plan anume. Am facut multe fotografii cu impozanta catedrala in stil gotic, a carei constructie a inceput in 1230 si a durat pana in 1601. Am admirat indelung impresionanta fatada Porta del Mirador, din secolul al XV-lea, cu doua turnuri splendide si un rozariu imens. Ne-am trezit apoi in fata palatului La Almudaina – fortareata maura transformata ulterior in resedinta regala de catre Jaime I – si am facut cativa pasi prin gradinile „S’Hort del Rei”.  In Plaza de Cort am descoperit Primaria – constructie care combina stilurile renascentist si baroc, apoi am continuat catre Placa Major, cu un scurt ocol prin Placa Santa Eulalia, unde am intrat in biserica cu acelasi nume pentru cateva clipe.

In alta zi am mers de-a lungul Paseo de Sagrera, bordat de palmieri si de cladiri superbe precum La Llotja (Lonja) sau Consulat del Mar. Nu am ratat nici  o plimbare pe Rambla plina de flori si strajuita de copaci imensi, unde am avut senzatia ca suntem la Barcelona…

In concluzie, mi-a placut Palma foarte mult, mi s-a parut un oras ingrijit, aerisit, elegant si mi-am propus sa revin aici candva, fie si doar pentru un city break. In ceea ce priveste insula in ansamblu, pentru urmatoarea vizita as alege sa ma cazez undeva mai spre nord si as inchiria o masina pentru a putea explora pe indelete toate oraselele mici si golfurile  (“calas”), care dau farmec acestei destinatii.

Continuam astazi cu povestile de vacanta in Portugalia scrise de Alexandru Donciu. Daca in prima parte a jurnalului sau de calatorie, Alex ne-a purtat prin locurile importante din Lisabona, in partea a doua a relatarii el ne vorbeste despre palatele si gradinile din Sintra, despre cel mai vestic punct al Europei – Cabo da Roca si despre Obidos, un orasel incantator, cu fortificatii si stradute inguste, tipic medievale.

Va propunem asadar sa-l insotim pe Alex in excursia prin Lisabona si imprejurimile sale pline de farmec….

Ziua 5 – Aceasta zi  a fost cea dintai dedicata vizitelor din afara Lisabonei, in cazul de fata Sintra si Cabo da Roca. Dupa o trezire matinala, deja la 8:50 eram in gara Rossio (se ajunge aici luand metroul pana la statia Restauradores), de unde am cumparat bilete de tren. Ni s-a propus un card cu valabilitate de o zi, la pretul de 15 euro/persoana, pe care l-am utilizat pentru curse de tren si autobuz pe itinerariul Lisabona – Sintra – Cabo da Roca – Cascais – Lisabona. Totodata, prin intermediul aceluiasi card puteti utiliza nelimitat autobuzele locale din Sintra. Trenurile in aceasta directie circula foarte des (noi l-am luat pe cel de la ora 09:11), iar calatoria dureaza doar 41 de minute. Imediat cum ajungeti in gara din Sintra mergeti cateva minute si luati autobuzul local cu numarul 434. Nu va recomand sa o luati pe jos inca de acum avand in vedere ca oricum va fi o zi lunga in care va veti deplasa foarte mult in acest mod. Orasul este aflat in patrimoniul UNESCO inca din anul 1995, iar toate obiectivele sale turistice sunt imposibil de vizitat intr-o singura zi. Recomandarea este sa optati pentru una sau chiar doua nopti de cazare aici pentru a le putea vizita in tihna si nu in ultimul rand sa va bucurati de spectaculosul cadru natural. Ca ordine de vizitare a obiectivelor principale as indica Palatul National Pena (Palácio Nacional da Pena), Castelul maurilor (Castelo dos mouros), Palatul National Sintra (Palácio Nacional da Sintra) si Quinta da Regaleira, argumentul fiind amplasamentul, altitudinea la care se afla fiecare obiectiv turistic. Este mult mai usor sa urcam pana la Palatul National Pena si de acolo sa coboram treptat, in loc sa abordam o ordine haotica si mult mai obositoare a vizitelor noastre. Obiectivele se deschid incepand cu ora 10, iar reducerile cresc cu cat optam pentru vizitarea unui numar mai mare de obiective turistice sub forma de pachet. Noi am platit 21,8 euro de persoana pentru Palatul National Pena impreuna cu Castelul maurilor, respectiv 6 euro de persoana pentru Quinta da Regaleira. Nu exista posibilitatea includerii acestuia din urma intr-un pachet intrucat este administrat de catre alta companie. Ne-am inceput vizitele cu Palatul National Pena, a carui exterior nu m-a incantat catusi de putin din cauza culorilor de multe ori tipatoare si a combinatiei de stiluri arhitecturale eclectice incluzand gotic, islamic, maur, renascentist sau manuelin care de multe ori da senzatia de opulenta si kitsch. Castelul din prezent a fost construit in perioada 1842-1854 la cererea regelui Ferdinand al II-lea pe locul unei foste manastiri distruse aproape in intregime de cutremurul din 1755, cu exceptia unei capele. De mentionat ca in anul 1838 regele a achizitionat atat locul pe care se aflau ruinele manastirii cat si Castelul maurilor, despre care vom vorbi putin mai tarziu. Ferdinand al II-lea a solicitat restaurarea intregului complex si construirea unui castel romantic, utilizat drept resedinta de vara pentru familia regala, sarcina de care   s-a ocupat in cea mai mare parte generalul locotenent german Wilhelm Ludwig von Eschwege, un arhitect amator si totodata inginer de mine, cu precizarea ca regele a avut anumite solicitari ferme privind decoratiuni si elemente ale constructiei. Structural Palatul Pena se divide in patru parti: fundatia cu zidurile inconjuratoare, vechea capela impreuna cu turnul cu ceas, curtea interioara din fata capelei si zona interioara a palatului impreuna cu bastionul cilindric. Daca ar fi sa spun totusi si ce mi-a placut aici as incepe cu Arcul lui Triton, realizat in stil manuelin, cu inspiratie din mitologia greaca (Triton a fost fiului lui Poseidon si al lui Amphitrite, fiind infatisat aici iesind din apa oceanului, deasupra scoicilor si coralilor, tinand pe umerii sai lumea terestra), aflat deasupra portii maure care se deschide catre curtea interioara, as continua cu mobilierul din sala indiana a castelului si as incheia cu interiorul de alabastru si marmura al vechii capele. In afara palatului propriu zis mai puteti vizita Parcul Pena, care se intinde pe o suprafata de aproximativ 200 hectare. Pe noi ne-a incantat mult mai mult decat castelul propriu zis, in special gradina cu camelii si valea lacurilor, care ne-au transpus pe data intr-o lume de basm. Puteti petrece doua ore incantatoare in aceste locuri unde valurile deranjante de turisti galagiosi sunt mai putin frecvente. A urmat Castelul maurilor, aflat in varful unei coline pietroase, construit intre secolele VIII-IX, in timpul ocupatiei maure a Peninsulei Iberice. Am facut turul complet al meterezelor si zidurilor, care ne-a placut mult, iar panoramele din Torre Real ni s-au parut spectaculoase. De precizat ca daca sunteti persoane comode, cu conditie fizica precara este foarte probabil ca turul sa vi se para prea obositor. Cu toata simplitatea sa, din punctul meu de vedere Castelul Maurilor emana o istorie mult mai autentica in comparatie cu Palatul National Pena. Am luat apoi autobuzul pana in centrul Sintrei,  vis-a-vis de Palatul National Sintra. Am fi zabovit putin in zona centrala pentru a ne pierde printre stradute, insa mai aveam de vizitat un obiectiv important – Quinta da Regaleira, asa ca am pornit  intr-acolo. Este o fosta resedinta de vara a familiei lui António Augusto Carvalho Monteiro, un bogatas excentric de origine braziliana care la sfarsitul secolului al XIV-lea i-a comandat arhitectului italian Luigi Manini un proiect inedit al casei si gradinii, care isi incanta in prezent vizitatorii. Mi-a placut in special fascinanta Fantana Initiatica (Poço Iniciático), pe care in trecut o admirasem de multe ori in fotografii si ma intrebam daca voi avea vreodata sansa de a ajunge aici. Reprezinta un turn care se afunda in pamant la adancimea de 27 m, in care se urca sau se coboara pe o scara in spirala cu noua niveluri, reprezentand cele noua cercuri ale Iadului, cele noua sectiuni ale Purgatoriului si cele noua ceruri ale Paradisului, consacrate de Dante in Divina Comedie. Mi-a mai placut capela, grotele labirintice si plimbarea prin gradinile domeniului care a fost placuta, cu precizarea ca hartile de la intrare nu sunt foarte bine puse la punct. Am luat apoi autocarul catre Cabo da Roca, cel mai vestic punct continental european. Pe drum am remarcat cum coborau din autocar multi copii din satele alaturate, care se intorceau acasa de la scolile din Sintra. In Cabo da Roca veti gasi doua magazine de suveniruri, o cafenea, un punct de informare turistica, un far si o cruce de piatra care desemneaza notorietatea acestui loc. Insa nu pentru acest lucru se vine aici, ci pentru privelistea spectaculoasa de pe stanci catre ocean, de la 140 m altitudine, eventual si un apus romantic. Imaginea dinspre amurg a valurilor Atlanticului care se sparg cu putere de stancile de la Cabo da Roca este una dintre cele mai placute amintiri ale noastre din aceasta vacanta. Din fericire, vantul puternic si temperaturile scazute de care se plang multi turisti pe internet in acea zi lipseau cu desavarsire. Autobuzele catre Sintra sau Cascais circula la interval de aproximativ 30 de minute. Odata ajungi in statiunea Cascais, am mers deindata catre gara fara a mai zabovi pe drum. Chiar cand intram in ea am citit pe unul dintre panouri ca un tren care mergea catre Lisabona – gara Cais do Sodré pleca din statie peste un minut, asa ca am fugit dupa el si l-am prins, iar in jurul orei 19 eram deja in Lisabona. Cina dintr-un local ales aleatoriu din apropiere de hotel a fost de aceasta data mediocra si fara gust, in ciuda preturilor standard practicate.

Ziua 6 – Sa nu va mirati daca dupa o zi de vizite in Sintra si Cabo da Roca veti simti subit nevoia unui somn extins si a unui mic dejun la o ora semidubioasa, asa cum ni s-a intamplat noua in cea de-a sasea zi a vacantei, in debutul careia totul s-a desfasurat intr-un ritm cat se poate de molcom. Ne-am luat intr-un final inima in dinti si am plecat cu metroul pana la statia Praça de Espanha de unde se ajunge in aproximativ 5 minute la Muzeul Calouste Gulbenkian. Acesta este unul dintre cele mai importante si vaste muzee din Portugalia, aici putandu-se vizita o colectie de arte frumoase si decorative care i-a apartinut unui miliardar armean ce activa in industria petroliera. Este cat se poate de fascinant sa iti incepi vizita culturala cu sectiunea de antichitate egipteana si sa ajungi pana in Europa secolului XX. Mai exact, operele de arta sunt structurate in sectiunile egipteana, greco-romana, mesopotamiana,  islamica-orientala, armeana, asiatica (Orientul indepartat) si europeana, fara ca vreuna dintre acestea sa nu merite alocarea unei parti din timpul vostru. Multe dintre operele din sectiunea europeana au fost achizitionate de la Muzeul Hermitage, Sankt Petersburg. Dintre tablouri mi-au atras atentia in mod special Ghirlandaio (Portret al unei femei tinere), Giuliano Bugiardini (Portret al unei femei tinere), Antony van Dyck (Portret al unui barbat), Rembrandt (Portret al unui batran), Rubens (Dragostea centaurilor, Portretul Elenei Fourment), Jacob van Ruisdael (Biserică într-un peisaj cu râu), Jan Weenix (Paun si trofee de vanatoare), Jean Honoré Fragonard (Insula iubirii), Francesco Guardi (Marele Canal langa Podul Rialto, Regata pe Marele Canal, Podul Rialto dupa designul lui Palladio, Priveliste catre Molo cu Palatul Dogilor), Turner (Naufragiul unui barci de transport, Quillebeuf – Gura Senei), Manet (Baiat sufland baloane de sapun), John Singer Sargent (Doamna si copil adormiti intr-o punte sub salcii). ,,Vedeta” muzeului este sculptura Diana, realizata de Jean Antoine Houdon. Biletele costa 10 euro de persoana pentru expozitiile permanente respectiv 12,5 euro daca doriti sa vizitati si expozitia temporara. Detinatorii cardului Lisabona primesc reducere 20% din preturile precizate. Dupa un pranz nesanatos la Burger King am mers pe Avenida da Liberdade pana la funicularul Glória, care functioneaza din anul 1885 si precum precizam anterior leaga Piata Restauradores de cartierul Bairro Alto. Posesorii de abonamente pentru mijloacele de transport in comun nu platesc aditional pentru funiculare, iar ceilalti vor achita 3,6 euro pentru o calatorie dus intors. Ca si in cazul tramvaielor galbene materialul predominant din interiorul funicularelor este lemnul, iar singurul vagon existent se umple deindata cu turisti. Calatoria nu dureaza decat cateva minute, insa este binevenita avand in vedere ca se desfasoara de-a lungul unei strazi foarte inclinate, la finalul careia veti ajunge intr-un prim punct panoramic al zonei, Miradouro de São Pedro de Alcântara, de care se bucura multi turisti dar si localnici. De aici puteti admira din departare printre altele Castelul Sf. Gheorghe, cartierul Alfama, Catedrala Sé si fluviul Tagus. Ne-am continuat traseul cu o plimbare prin Bairro Alto, unde majoritatea localurilor se deschid dupa ora 22-22.30, cand zona devine cea mai dinamica din capitala. Am ajuns pana in Praça de Luís de Camões, dominata de statuia cunoscutului poet portughez care a trait in secolul al XVI-lea. Puteti lua de aici tramvaiul galben cu numarul 28E sau sa va puteti relaxa intr-una dintre cele mai cunoscute cafenele – A Brasileira, decorata in stil art nouveau, care functioneaza inca din 1905 si a fost loc de intalnire pentru multe generatii de intelectuali si artisti, cel mai cunoscut fiind poetul Fernando Pessoa, a carui statuie de bronz se afla chiar in fata localului. Am luat metroul de la statia Baixa-Chiado pana la Cais do Sodré, de unde am luat ferry boat pana la Cacilhas, pe partea sudica a fluviului Tagus. O turista cazata in acelasi hotel cu noi ne recomandase sa venim aici intr-o seara pentru a admira apusul si a savura fructe de mare la preturi mult mai avantajoase fata de Lisabona. Calatoria cu bacul dureaza in medie 10 minute, de precizat ca abonamentul de transport in comun nu a fost valid aici, asa ca ne-am cumparat cartele separate pe care le-am incarcat cu cate doua calatorii. Momentul admirarii apusului a fost curmat spre final de prezenta unor nori uriasi chiar deasupra fluviului Tagus. Din acest motiv am promis ca vom reveni aici pana la finalul vacantei pentru o experienta peisagistica mai spectaculoasa. Pana atunci insa ne ramasese de incercat o experienta culinara pentru cina, asa ca ne-am indreptat catre strada cea mai circulata din Cacilhas, aflata foarte aproape de port, unde se gasesc o sumedenie de localuri care servesc in principal peste si fructe de mare. Preturile sunt intr-adevar mai avantajoase fata de Lisabona, am remarcat peste sabie 9-9,5 euro (atentie, pestele sabie NU este acelasi lucru cu pestele spada!), creveti 10 euro, cod gatit in diverse feluri 7,5-9 euro, crab urias (crab, nu homar!) 14 euro, frigarui uriase cu creveti si calamar 9,5 euro etc. Personal mi-a placut in mod special crabul, chiar daca in prima faza mi-au dat putin de furca ustensilele utilizate (exista clesti speciali si un ciocanel J). Cei care ajung in Cacilhas probabil deja au aflat ca aici se afla statuia Cristo Rei (Hristos Regele), inspirata dupa mult mai faimoasa Cristo Redentor (Hristos Mantuitorul) din Rio de Janeiro, Brazilia – una din cele sapte minuni ale lumii contemporane. Statuia a fost finalizata in anul 1959, are 28 metri inaltime si se afla pe un piedestal de 75 metri. Pentru a ajunge la Cristo Rei luati autobuzul 101 din apropierea portului Cacilhas. Exista un lift panoramic care urca pana in varful piedestalului, de unde se poate admira o panorama a Lisabonei, a carei spectaculozitate imi este necunoscuta intrucat nu am dorit sa merg la Cristo Rei. In schimb, in vecinatatea terminalului de ferry boat am admirat un impunator vas de razboi, fregata de lemn Dom Fernando II e Glória, cu 50 de tunuri. A apartinut armatei navale portugheze, ultimul vas de razboi portughez care a navigat, fiind ulterior restaurat in anul 1990 pentru a rememora momentele de glorie din apropierea anului 1850.

Ziua 7 – Ne doream mult sa vizitam oraselul medieval Óbidos si nu ne-am lasat batuti in ciuda numeroaselor dificultati pe care le-am intampinat pentru obtinerea informatiilor despre variantele transportului in comun. Seara anterioara mersesem pe rand la garile Cais do Sodré, Rossio, Oriente si Sete Rios pentru a ne interesa despre cursele de tren. Pe rand, toti angajatii de ghiseele de informatii ridicau din umeri si ne trimiteau la alta gara. Dupa cea de-a patra gara ne-am cam iesit din pepeni si    ne-am intors la hotel. Salvarea a venit din partea receptionerei, care s-a declarat incantata de ideea noastra de a vizita oraselul ei preferat din Portugalia si ne-a indrumat deindata cum sa ajungem acolo. Am aflat ca exista o companie de autocare ce organizeaza curse catre Óbidos, cu plecare din autogara Campo Grande in directia Caldas da Rinha, receptionera s-a oferit sa ne tipareasca si programul curselor. Astfel, dupa micul dejun ne-am indreptat catre Campo Grande. Aici se afla stadionul de fotbal al echipei Sporting Lisabona, iar in apropiere autogara mult cautata. Dificultatea de la fata locului consta in faptul ca nu exista un punct de informatii si nici un panou electronic unde sa poti consulta programul curselor sau macar linia de la care pleaca. Cand am intrebat pe cineva din zona mi s-a sugerat sa intreb soferii de la autocare de unde pleaca acea cursa. Si cum soferii nu stiau o boaba de engleza, a fost distractiv. In cele din urma l-am gasit pe unul care desi nu vorbea engleza ne-a indrumat prin limbajul universal al miscarilor de maini J. Cursa catre Óbidos dureaza o ora, autocarele sunt foarte civilizate, iar pretul biletului este 7,6 euro de persoana pe sens de calatorie, asadar aproximativ 15 euro dus intors de persoana. Am remarcat ca ruta aceasta era folosita cu predilectie de localnici si navetisti. Óbidos a fost infiintat de catre celti in anul 308 d.Hr. fiind ulterior sub dominatie romana, vizigota si maura. In anul 1148 este cucerit de Afonso Henriques, cel dintai rege al Portugaliei si la scurt timp orasul a inceput sa prospere. In anul 1282 regina Isabela de Aragon primeste Óbidos drept cadou de nunta de la sotul ei, regele Dinis, iar incepand din acest an si pana in 1834 multe regine s-au bucurat de acelasi cadou regal. Cetatea medievala se afla in stare foarte buna, ultima restaurare datand din anul 1950, iar vizitarea acesteia este gratuita. Turul complet al zidurilor dureaza aproximativ o ora si jumatate in contextul in care discutam de o plimbare lenta asa cum se cuvine in Óbidos, cu urcari in turnuri si opriri firesti pentru fotografii, privelistile fiind cat se poate de placute. Intotdeauna am avut o slabiciune pentru orasele medievale, le-am indragit pe toate fara a putea plasa vreunul mai presus de celelalte, caci fiecare dintre aceste incantatoare locuri atemporale isi are farmecul sau unic. In afara de Sighisoara noastra am mai vizitat Èze (Franta), Praga (Cehia), San Gimignano (Italia), Rhodos town (Grecia), Salzburg (Austria), Dubrovnik (Croatia), Kotor (Muntenegru), Brugge (Belgia), Ghent (Belgia), Trogir (Croatia), in acest an urmeaza sa ajung in Cesky Krumlov (Cehia) si sper ca intr-un viitor apropiat in Toledo (Spania), Carcassonne (Franta) si Edinburgh (Scotia) J. Revenind la Óbidos, in afara turului complet al zidurilor cetatii este minunat sa te pierzi pe strazile laturalnice, asadar nu faceti greseala sa va rezumati la Rua Direita (strada principala), unde se afla cea mai mare parte a turistilor. E placut si pe Rua Direita ce-i drept, sunt multe magazine si localuri cochete, iar daca nu aveti timp si chef sa intrati puteti lua din mers un shot de ginja de Óbidos (lichior local facut din cirese amare, un shot costa 1 euro) servit intr-o cescuta din ciocolata, pe care o mancati ulterior. Imi este dor si acum de casele simple din cetate, vopsite in alb si pe alocuri cu note pitoresti de galben si albastru deschis. Dupa plimbare ne-am oprit intr-un local fain pentru a savura un platou cu presunto (echivalentul portughez pentru prosciutto crudo sau jamón) si branza, alaturi de cateva pahare de vin. Spre seara, ne-am intors in Lisabona cu autocarul, de aceasta data intalnind in statie numai turisti.

Ziua 8 – Dupa micul dejun am dorit sa vizitam Muzeul Orientului (Museu do Oriente), plan care ne-a fost dat peste cap de maratonul din aceeasi zi ce a cauzat devierea traseelor tuturor autobuzelor din zona respectiva. Am mers la plimbare in parque Eduardo VII, aflat vis-a-vis de hotelul nostru, ocazie cu care am ajuns si la modestul Miradouro do Parque Eduardo VII, care dupa parerea noastra nu ar trebui inclus in lista punctelor panoramice importante ale orasului. Am luat metroul pana la Martim Moniz, unde in cele din urma am decis abandonarea asteptarii tramvaiului galben 12E si am luat-o pe jos pana la Miradouro da Nossa Senhora do Monte, cel mai inalt punct al Lisabonei, cu unele dintre cele mai spectaculoase panorame ale orasului. Am continuat traseul pe jos, revenind la pana la punctul nostru panoramic preferat – Miradouro da Graça, unde nu am irosit oportunitatea unei pauze la terasa Esplanada Igreja da Graça, cu pastéis de nata si vin de Porto. Ne-am intors la Martim Moniz cu tramvaiul 28E, iar dupa un pranz nesanatos ne-am retras la hotel, oboseala din ultimele zile spunandu-si cuvantul. Seara am luat metroul pana la Restauradores, apoi funicularul Glória pana la Miradouro de São Pedro de Alcântara. Aici am savurat panoramele orasului la un pahar de vin fiert, care se gaseste la toate chioscurile din zona alaturi de diverse branzeturi si dulciuri. A urmat o plimbare prin cartierul Bairro Alto, la finalul careia ne-am oprit pentru cina pe Rua de la Rosa, in cochetul local Tasca Mastai, detinut de niste italieni faini, unde ne-am simtit foarte bine din toate punctele de vedere: decor, atmosfera, personal, servicii, mancare, bauturi. Ne-ar face mare placere sa revenim aici la urmatoarea vacanta in Lisabona. Ne-am intors la hotel pe acelasi traseu, cu aceleasi mijloace de transport in comun.

Ziua 9 – Dimineata am facut cateva cumparaturi de la Centro Colombo, unde se ajunge usor cu metroul, statia Colégio Militar/Luz. Microbistii ar putea fi interesati si de un tur al stationului echipei Benfica Lisabona – Estádio da Luz, aflat in imediata vecinatate. Dupa masa am luat o gustare frugala intr-un local de langa hotel, apoi am luat metroul pana la Cais do Sodré. Pentru ca in cea de-a sasea zi nu reusisem sa ne bucuram de un apus reusit din Cacilhas am mers din nou intr-acolo prin intermediul unui ferry boat. Parea ca vom avea din nou ghinion intrucat in scurt timp a inceput ploaia la pachet cu vantul care ne-a tot chinuit, fiind de multe ori pe punctul de a ramane fara umbrele. La final insa am avut parte de un incantator apus, care a venit impreuna cu un urias curcubeu, moment pe care l-am savurat din plin.  Ne-am intors la Cais do Sodré, apoi am luat metroul pana la Restauradores, apoi din nou funicularul Glória pana la Miradouro de São Pedro de Alcântara, unde am gustat un shot de ginja in cupa de ciocolata (1,5 euro/shot). In Bairro Alto ne-am indreptat catre Rua de la Rosa, unde aveam o rezervare in restaurantul cu specific marocan Flor da Laranja, despre care citisem lucruri foarte bune pe internet. In acest micut restaurant boem am avut parte de o experienta cu totul inedita, iar proprietara care se ocupa singura atat de gatit cat si servitul clientilor ne-a impartasit cateva dintre fascinantele ei secrete culinare. Nu exista un numar foarte mare de preparate in meniu, insa acestea sunt realmente exceptionale. Am coborat cu funicularul Glória din Bairo Alto si am facut ultima plimbare din aceasta vacanta in Lisabona, pe un traseu similar celui din prima seara: Praça Dom Pedro IV – Arco da Rua Augusta – Praça do Comércio, apoi ne-am intors la hotel cu metroul, unde ne-am pregatit bagajele pentru intoarcere.

Ziua 10 – Avand zborul de intoarcere de dimineata, nu a fost timp decat de un mic dejun urmat de drumul pana la aeroport cu metroul. Adeus Lisboa !!!

Inauguram azi pe blog o serie de jurnale de calatorie, scrise de un prieten si fost coleg de breasla, Alexandru Donciu. Dupa multi ani de lucru in turism, Alex a decis sa o ia de la zero intr-un cu totul alt domeniu, insa pasiunea lui pentru calatorii a ramas la fel de vie. Ii multumim pentru ca ne pune la dispozitie o parte din impresiile sale despre locurile pe care le-a vizitat si incepem cu o destinatie care ne este si noua foarte draga – Portugalia. Asadar, iata cum si-a petrecut Alex primele patru zile de vacanta in Lisabona, in luna martie a anului trecut.

Lisabona, Sintra, Cabo da Roca si Óbidos – jurnal de calatorie, 13-22 martie 2016

Planificarea acestei vacante in Portugalia ne-a provocat initial mari batai de cap, fapt cauzat de doua modificari ale datelor de calatorie efectuate de compania Tap Portugal. Pentru inceput ne-am trezit cu informarea anularii tuturor curselor directe Bucuresti-Lisabona efectuate de catre ei incepand cu data de 25 martie 2016 (noi initial aveam bilete deja emise pentru luna aprilie, asa ca ne-am mutat inceputul vacantei la jumatatea lunii martie), apoi au anulat cursa directa de la dus care avea aterizare dimineata si ne-au oferit drept alternativa cursa lor directa din ziua urmatoare, cu aterizare seara. Am refuzat diminuarea concediului cu aproape doua zile si am optat in schimb pentru o plecare cu o zi mai devreme, desi implica o escala in Frankfurt, aterizare dupa masa in Lisabona si o noapte aditionala de cazare.

Ziua 1 – Pentru ca durata zborului Otopeni-Frankfurt a fost diminuata cu jumatate de ora multumita unui pilot grabit de la Lufthansa, am profitat de ocazie si am vizitat in graba zona centrala a orasului german si am facut o plimbare in zona de promenada de-a lungul raului Main. Pentru cei interesati precizez ca din aeroport gasiti harti gratuite cu zona centrala a orasului si puteti lua un tren care va duce acolo in doar 15 minute. Peste cateva ore ne-am continuat zborul catre Lisabona iar din aeroport am luat metroul catre statia Parque, unde ne rezervasem cazarea. Cartela de metrou costa 0,5 euro la care se adauga cate 1,4 euro pentru fiecare calatorie, incarcarea efectuandu-se electronic de la aparatele din statii. La scurt timp am pornit in cea dintai explorare a capitalei Portugaliei, pe itinerariul Piata Marchizului de Pombal (Praça Marquês de Pombal) – Bulevardul Libertatii (Avenida da Liberdade) – Funicularul Glória (Ascensor da Glória, leaga Piata Restauradores de cartierul Bairro Alto) – Piata Restauradores – Gara Rossio, a carei fatada este realizata in stil neo-manuelin (de aici se vede in departare Castelul Sf. Gheorghe (Castelo de São Jorje)) – Teatrul National Dona Maria II – Piata Dom Pedro IV (este cunoscuta in special sub numele de Piata Rossio si este dominata de Columna lui Petru al patrulea, rege al Portugaliei si totodata primul imparat al Braziliei) – Arcul de triumf (Arco da Rua Augusta, denumit dupa numele strazii unde se afla amplasat) – Piata Comertului (Praça do Comércio), ultima fiind aflata chiar pe malul fluviului Tagus (Rio Tejo), cel mai lung din peninsula Iberica, avand peste 100 km, izvorand din muntii Sierra de Albarracin, aflati in Spania si varsandu-se in Oceanul Atlantic pe teritoriul Portugaliei, in vecinatatea Lisabonei. Aspectul actual al Pietei Comertului se datoreaza Marchizului de Pombal, care a avut contributii remarcabile in reconstruirea orasului dupa un teribil cutremur care a avut loc in anul 1755. In afara frumosului Arc de triumf remarcam impunatoarea statuie de bronz a regelui Dom José I (a fost inaugurata in 1775 si reprezinta cea dintai statuie monumentala a unui rege portughez), iar pe fundal podul 25 aprilie (are o lungime de 2277 m, face conexiunea dintre Lisabona si Almada, dispunand de doua platforme, una superioara cu sase benzi auto si una inferioara cu doua linii feroviare) si statuia Cristo Rei (Hristos Regele) aflata pe cealalta parte a fluviului Tagus, inspirata dupa mult mai faimoasa Cristo Redentor (Hristos Mantuitorul) din Rio de Janeiro, Brazilia – una din cele sapte minuni ale lumii contemporane. Punctul de informare turistica se afla de asemenea in Praça do Comércio. Stradutele dintre Praça Dom Pedro IV si Praça do Comércio sunt pline de localuri unde puteti bea sau manca ceva, cu precizarea ca preturile nu sunt tocmai prietenesti. Am luat cina   intr-un mic restaurant din apropiere, unde am savurat un urias platou cu cod (bacalhau), somon (salmão), sardine (sardinhas), scoici (conchas), creveti (camarões) precum si vin alb la pahar. Aperitivele care ne-au fost puse la inceput in fata stiam din relatarile de pe internet ca sunt contra cost, insa am dorit sa le incercam. Nu ne-au impresionat nici branzeturile si nici pasta de peste (ton respectiv sardine), asa ca ne-am inecat amarul intr-un pahar cu vin de Porto, oferit din partea casei. In drumul de intoarcere catre hotel am remarcat intre Praça do Comércio si Praça Dom Pedro IV liftul Santa Justa (elevador de Santa Justa) avand 13 m inaltime, un prim punct panoramic al orasului pe care nu am dorit sa-l incercam, anticipand ca alternativele din cartierele Bairro Alto si Alfama vor fi mult mai spectaculoase. Pentru cei interesati, taxa pentru o calatorie dus intors si accesul la punctul panoramic este de 5 euro.

Ziua 2 – Dupa micul dejun am luat metroul pana la statia Oriente, zona Parcul Natiunilor (Parque das Nações). Am strabatut in cateva minute mall-ul Vasco da Gama si am facut o plimbare pe promenada raului Tagus, la finalul careia am ajuns in fata Acvariului Lisabona (Oceanário de Lisboa). Biletele costa 14 euro pentru adulti la expozitia permanenta respectiv 19 euro daca doriti sa o vizitati si pe cea temporara. Nucleul il reprezinta gigantul acvariu central de 5000 m³ , cu o fabuloasa fauna si flora marina, incluzand rechini, pisici de mare, pesti luna, tipari etc. Dupa o placuta vizita de aproximativ doua ore am luat telefericul aflat in imediata apropiere a Acvariului Lisabona, care merge pana la modernul turn Vasco da Gama (Torre Vasco da Gama), cel mai vizibil dintre cladirile din preajma. Pretul este de 3,95 euro pentru o calatorie sau 5,90 euro dus intors. Durata unei singure calatorii este intre 8 si 12 minute, distanta fiind de 1230 metri, iar inaltimea maxima de 30 metri. Se poate admira intreaga zona a Parcului Natiunilor (Parque das Nações), cu cladirile sale moderne care pe mine unul nu m-au atras deloc, dar si raul Tagus sau Podul Vasco da Gama. Apoi am incropit un pranz rapid de la un supermarket, ce a inclus si celebrele pastéis de nata. Acestea sunt niste delicioase tarte cu crema de ou catifelata si aluat putin crocant care se servesc cu scortisoara si zahar pudra. Trebuie incercate alaturi de un pahar cu vin de Porto pentru o satisfactie sporita. In pastelerii pretul incepe de la 1 euro/bucata, iar in supermarket gasiti 6 bucati la 2,10 euro. De precizat ca termenul de garantie este de doar o zi, aviz celor care obisnuiesc sa ofere cadouri culinare celor de acasa. Am luat apoi metroul pana la Terreiro da Paço, de unde am inceput vizitarea cartierului Alfama. Am debutat cu Catedrala Sé (Santa Maria Maior Sé Patriarcal de Lisboa sau mai simplu Sé de Lisboa), cea mai veche biserica si una dintre cele mai cunoscute din oras, vizibila din majoritatea punctelor panoramice, care este totodata sediul Arhiepiscopiei din Lisabona. Stilurile arhitecturale utilizate sunt diversificate, de la romanic si gotic pana la baroc si neoclasic. Accesul este gratuit doar pentru o mica sectiune a catedralei, cea mai importanta putandu-se viziteaza pe baza unui bilet care costa 2,5 euro de persoana. De precizat ca in perioada mai recenta au inceput excavarile la nivelul curtii centrale, care au adus la iveala semne ale perioadelor romane, arabe si medievale. In zona din jurul catedralei am remarcat primele faimoase tramvaie galbene cu numarul 28E, de cele mai multe ori pline de turisti, care urca si coboara agale strazile in panta din preajma. Cartierul Alfama este cel mai vechi din Lisabona si a fost intemeiat de romani, care au descoperit aici mai multe izvoare termale. Decorul actual se datoreaza insa in mare parte celor peste 400 de ani de ocupatie maura, iar astazi avem sansa de a vedea arhitectura originala din acea perioada pentru ca Alfama este singura zona din Lisabona care nu a fost afectata semnificativ de cutremurul devastator din anul 1755. Amplasamentul intregului cartier este de tip colinar, strazile sunt inguste si labirintice, iar casele viu colorate, o buna parte dintre ele pline cu tigle de ceramica avand pitoresti motive maure sau cu influente mai moderne. Exista si un nume pentru aceasta forma de arta: azulejo. In Portugalia veti gasi azulejos atat in interiorul cat si exteriorul unei game diversificate de cladiri, de la biserici si palate pana la case obisnuite, localuri, chiar si unele statii de metrou. Nu ezitati sa luati la pas in mod aleatoriu stradutele incantatoare si pitoresti din Alfama, acordandu-va privilegiul descoperirii unor locuri deosebite, unele dintre ele cu totul boeme. O sa va reamintesc ca aici predomina amplasamentul colinar, asadar se recomanda incaltari cat mai comode si o conditie fizica cel putin decenta. Veti remarca totodata si prezenta din loc in loc a unor ghirlande atarnate intre cladiri, ce iti vor lasa impresia ca locuitorii Alfamei in permanenta sarbatoresc cate ceva. Plimbandu-ne in zona am descoperit un local in care se canta muzica fado live in fiecare seara la ora 20, pe care l-am luat in calcul pentru o iesire intr-un viitor foarte apropiat. Punctele panoramice din Alfama sau miradouros cum le numesc portughezii sunt cu totul spectaculoase, traseul nostru a continuat cu accesarea a trei dintre ele. Am debutat cu Miradouro de Santa Luzia, aflat langa gradina Júlio de Castilho in care veti gasi si doua amsambluri de azulejos. La scurta distanta am intalnit o placuta piateta cu cateva terase si mici localuri, langa care se afla Miradouro das Portas do Sol, avand o deschidere mai larga fata de precedentul. Urmatorul a fost punctul culminant, ramanand si in prezent preferatul nostru din intreaga Lisabona, Miradouro da Graça. Ne-am asezat la terasa panoramica de aici, care avea preturi foarte mici in pofida amplasamentului sau, unde am savurat un pahar de ginja (lichior local facut din cirese amare) si o bere Super Bock (o uzuala bere locala de tip lager). Imi voi aminti intotdeauna cu drag de imaginea Lisabonei pe inserat vazuta din Miradouro da Graça, foarte putine orase din Europa sunt privilegiate cu asemenea panorame spectaculoase. Ziua s-a incheiat cu cina pe care am luat-o in restaurantul Colina, aflat din apropiere de hotelul unde ne-am cazat, fiindu-ne recomandat de unul dintre receptioneri. Gratie cardului de recomandare primit am fost recompensati la finalul mesei de catre chelner cu cate un pahar de vin de Porto. Caracatita a fost destul de gustoasa, am savurat-o impreuna cu o garnitura de cartofi fierti si fasole verde, precum si un pahar de vin alb.

Ziua 3 – Ziua a debutat cu o vreme ploioasa, care nu a avut insa darul de a ne da planurile peste cap. Dupa micul dejun am luat autobuzul 727 din apropiere de Praça Marquês de Pombal catre cartierul Belém. Cea dintai vizita a fost a Manastirii Ieronimilor (Mosteiro dos Jerónimos), unul dintre cele mai cunoscute obiective culturale ale Lisabonei alaturi de Turnul Belém (Torre de Belém), ambele fiind aflate in patrimoniul cultural UNESCO inca din anul 1983. Construirea manastirii a inceput in anul 1502 la solicitarea regelui Manuel I, nume de care se leaga si stilul arhitectural utilizat aici, cel manuelin, derivat din stiul gotic, cu influente romanice, maure si orientale. Ieronimii au fost cea dintai comunitate de calugari carora le-a fost incredintata manastirea, in acea perioada ei petrecandu-si cea mai mare parte a timpului rugandu-se pentru rege si navigatorii portughezi aflati intr-o epoca de descoperire a lumii noi. Cel mai faimos a fost desigur Vasco da Gama, care este inmormantat in manastire alaturi de alte personalitati precum regele Manuel I sau poetii Luís de Camões si Fernando Passoa. In aripa vestica a manastirii se afla doua muzee: Muzeul Maritim si Muzeul National de Arheologie. Biserica poate fi vizitata gratuit, insa accesul in muzeu si incinta manastirii se face contra cost. Biletele individuale costa 10 euro de persoana, existand insa si bilete combinate: 12 euro impreuna cu Turnul Belém sau Muzeul National de Arheologie, respectiv 16 euro impreuna cu Turnul Belém si Muzeul National de Arheologie. Spre norocul nostru, cand am ajuns in zona curtii interioare a manastirii am constatat ca ploaia deja se oprise si soarele iesise din nori, asa ca ne-am continuat vizita fara oprelisti. A urmat poate cea mai faimoasa pastelarie din Lisabona, Pastéis de Belém, ce dateaza din 1837 si este singura care are dreptul sa utilizeze denumirea pastéis de Belém pentru celebrul desert portughez, celelalte multumindu-se cu pastéis de nata. Veti intalni fara doar si poate aici foarte multi turisti pofticiosi care astepta la coada, nerabdatori sa-si cumpere cate ceva de la tejghea, motiv pentru care va recomand salonul din spate cu o capacitate de pana la 400 persoane, unde veti putea savura delicioasele deserturi intr-un mediu ceva mai relaxant. Preturile nu sunt foarte ridicate in ciuda faimei localului, un pastel de Belém costa 1,05 euro, un pahar cu vin de Porto 2,20 euro, o limonada 2,30 euro etc. Dupa ce am platit nota de plata ni   s-a multumit in romaneste, ocazie cu care am aflat ca pe domnul care ne servise il chema Ionel (nu observasem acest detaliu pe bonul fiscal), era un chelner foarte amabil din Craiova, stabilit in Portugalia in urma cu aproximativ 15 ani. A urmat Muzeul National al Trasurilor (Museu Nacional dos Coches) cu precizarea ca in prezent exista doua colectii: colectia noua, aflata in vechea cladire ce apare pe hartile majoritatii ghidurilor turistice si poate fi vizitata contra sumei de 4 euro de persoana, respectiv colectia veche, de altfel cea mai importanta, mutata intr-o cladire alba aflata vis-a-vis, unde biletele de acces costa 6 euro de persoana. Exista totodata si un bilet combinat pentru ambele colectii, care costa 8 euro de persoana. Noi am optat pentru cea de-a doua varianta, in cadrul careia am avut ocazia de a vizita o colectie deosebita de trasuri regale portugheze ce dateaza intre secolul al XVII-lea si al XIX-lea, precum si exemplare din Spania sau Anglia. La fiecare exponat puteti citi importante informatii detaliate, in limbile portugheza si engleza. Ne-am continuat apoi drumul prin parcul Afonso de Alburquerque, denumit dupa cel de-al doilea guvernator al Indiei portugheze din perioada 1507-1515, reprezentat prin intermediul unei impozante statui de bronz aflata pe o coloana realizata in stil neo manuelin. A urmat parcul Belém, la marginea caruia se afla terase cochete, pitoresti case colorate si numerosi portocali. Dupa ce am facut cateva noi poze in fata Manastirii Ieronimilor si am admirat frumoasele trasuri ce isi asteptau turistii doritori de o plimbare relaxanta, ne-am indreptat catre Turnul Belém (Torre de Belém). A fost construit intre 1514 si 1520 pe o mica insula, in vederea consolidarii sistemului de aparare de pe malul fluviulului Tagus, dar si pentru a comemora cea de-a doua expeditie a lui Vasco da Gama in India. Turnul Belém a reprezentat de multe ori punctul de plecare al diferitelor expeditii. Cutremurul din anul 1755 i-a schimbat amplasamentul, fiind ulterior reintegrat in zona malurilor fluviului. Stilul arhitectural utilizat este manuelin, cu influente maure si venetiene, iar structura este pe patru nivele, accesul catre ultimul necesitand urcarea a 93 trepte. In vederea evitarii unei aglomeratii deranjante s-a decis utilizarea unui sistem electronic prin intermediul caruia se controleaza in permanenta numarul maxim de 120 persoane carora li se permite simultan accesul la nivelul final. Cand acest numar a fost atins becul de la intrare isi schimba culoarea din verde in rosu. Precum am precizat anterior, accesul in Turnul Belém se face prin intermediul unui bilet combinat cu Manastirea Ieronimilor si/sau Muzeul National de Arheologie, existand si bilete de acces individual care costa 6 euro. La foarte scurta distanta de Turnul Belém se afla Monumentul Descoperirilor (Padrão dos Descobrimentos), construit cu scopul comemorarii epocii marilor descoperiri geografice portugheze. Cele 33 de statuete de pe cele doua laturi intrunesc importante personalitati din categorii diversificate: exploratori, monarhi, misionari, artisti, oameni de stiinta etc. Pavajul din fata monumentului este un cadou al Africii de Sud pentru Portugalia, pentru comemorarea a 500 de ani de la moartea lui Henric Navigatorul. Biletele de acces in interior costa 4 euro de persoana, iar de la ultimul nivel va puteti bucura de placute panorame ale zonei Belém si fluviului Tagus. Am luat apoi tramvaiul 15E pana la Praça do Comércio, de unde am luat-o pe jos pana in Alfama. Am mers la localul descoperit in seara precedenta, unde am facut o rezervare pentru concertul de fado de mai tarziu, care urma sa inceapa la ora 8, apoi ne-am retras la o terasa pentru o binemeritata pauza, alaturi de o bere si un pahar de vinho verde (vechimea unui astfel de vin este de sub un an si se aseamana la gust cu prosecco-ul italienesc). La concertul de fado nu a existat nici taxa de intrare si nici nu ni s-a impus un meniu, insa muzica si calitatea mancarurilor de aici nu au fost din categoria recomandarilor pentru cei apropiati.

Ziua 4 – Dupa micul dejun ne-am incarcat cartelele cu abonamente de o zi (6 euro), apoi am luat metroul pana la statia Martim Moniz. Scopul venirii noastre aici a fost tramvaiul galben cu numarul 28E, care isi are aici atat capatul cat si inceputul traseului. Intrucat este foarte popular si are un singur vagon sunt sanse considerabile sa asteptati la coada. Sunt utilizate nu doar de turisti ci si de localnici, iar traseele se desfasoara de-a lungul a numeroase stradute inguste, o parte dintre ele cu amplasament in panta. Nu va faceti insa griji, caci dimineata circula din 8 in 8 minute de luni pana vineri, respectiv din 9 in 9 minute in weekend. Abonamentul pentru transportul in comun include si tramvaiele galbene, existand si posibilitatea achizitionarii biletelor individuale, care costa 2,85 euro. Ne-a venit randul si noua in cel de-al patrulea tramvai sosit in statie, chiar am prins locuri pe scaun. Din pacate tramvaiul de obicei se umple, asadar odata asezati nu veti avea vizibilitate buna in partea din fata, ci preponderent intr-una din zonele laterale. Interiorul vagonului este aproape integral din lemn. Cei care nu stau tocmai bine cu rabdarea pot opta pentru unul dintre tuk  tuk-urile care isi  asteapta clientii vis-a-vis de statia de tramvai. Am coborat in Alfama, la Miradouro das Portas do Sol de unde am luat-o pe jos 3-4 minute pana la Castelul Sf. Gheorghe (Castelo de São Jorje). Biletele de acces costa 8,5 euro de persoana. Pentru ca este situat pe cea mai inalta colina din Lisabona, va veti bucura de privelisti spectacoloase din Miradouro do Castelo de São Jorje. Pana in anul 1147 castelul a  fost sediul regalitatii maure, iar cele mai vechi ziduri dateaza din secolul VI. A fost apoi cucerit in perioada cruciadelor de catre Afonso Henriques, primul rege al Portugaliei. In gradinile castelului am vazut 5-6 pauni care se plimbau relaxati, obisnuiti cu turistii care le faceau poze. Ne-a placut mult plimbarea pe metereze de-a lungul celor 18 turnuri. Se pot vizita si cateva camere reconstruite (castelul a fost afectat semnificativ de cutremurul din 1755), iar la final daca doriti va puteti relaxa la cafeneaua din gradina, cu terasa. Dupa vizitarea castelului am ascultat o trupa ambulanta de swing de la care la final am cumparat un cd, apoi am mai cheltuit cativa euro pe niste bratari de la un simpatic senegalez pe nume Bamba. Am luat un pranz frugal intr-un local micut din apropiere, ocazie cu care am incercat printre altele un sandvis cu bacalhau (cod) uscat iar la final un pastéis de nata, desigur. A urmat vizitarea Muzeului Artelor Decorative Portugheze (Museu de Artes Decorativas Purtuguesas), cuprinzand o vasta si interesanta colectie care i-a apartinut bancherului Ricardo do Espírito Santo, cu exponate din intervalul secolelor XV –XVIII care fac parte din categorii diverse: mobila, textile, argintarie, portelan chinezesc, ceramica portugheza, pictura. Muzeul se afla in Palatul Azurara, datand din secolul al XVII-lea, achizitionat de bancher in anul 1947, iar intrarea costa doar 4 euro de persoana. Am facut doua trasee complete cu tramvaiele galbene 12E si 28E, apoi ne-am retras la hotel pentru odihna. Seara am dedicat-o unei importante aniversari pentru care am ales restaurantul Frade dos Mares aflat in zona Cais do Sodré, specializat in peste si fructe de mare. Recenziile foarte bune de pe internet nu au fost catusi de putin intamplatoare, avem de-a face cu un restaurant micut si intim unde personalul este foarte amabil si foarte bine instruit, cu solide cunostinte despre vinuri si asocierea acestora cu felurile de mancare corespunzatoare. Va recomand cu drag crevetii Frade dos Mares si caracatita in stilul Lagareiro (gatita la cuptor, cu cartofi noi, ulei de masline, rondele de usturoi si coriandru sau patrunjel tocat marunt). Lista de vinuri este suficient de variata si cuprinde strict produse portugheze, despre care personalul din restaurant o sa va furnizeze pe data toate informatiile pe care le veti solicita. Fiind eu insumi un mare pasionat al vinurilor, mi-a facut placere sa discut cu chelnerul pe tematici enologice, iar la final alegerea a fost o sticla de Quinta da Fata Touriga Nacional 2010, vin a carui prezenta a asigurat o completa armonie culinara si afectiva a aniversarii noastre din Lisabona, de care ne vom aminti cu nostalgie peste ani, fara doar si poate.

Cititi aici Jurnal de calatorie in Portugalia – partea a II-a!