Rusalii la Veliko Tarnovo

Atunci cand ne-am decis sa evadam din Bucuresti in minivacanta de Rusalii, aveam in minte o destinatie precum Bran Moeciu sau Viscri, in care sa ne bucuram de putina racoare,  aer curat si o pensiune cocheta. La Viscri am renuntat insa rapid din pricina distantei, care ni s-a parut prea mare in raport cu durata sejurului nostru de numai trei nopti. In timp ce cautam oferte de cazare in Bran, mi-am amintit insa de Veliko Tarnovo, un loc foarte pitoresc pe care avusesem ocazia sa-l vizitez intr-o excursie in Bulgaria de o zi, cu destul de multi ani in urma, adica prin 2007….Ce-i drept, vremea nu a fost prea prietenoasa atunci (era o zi de 1 decembrie innorata, cu ploaie marunta care inspre seara s-a transformat in ninsoare), asa ca nu am putut gusta pe deplin farmecul locului. Cu toate acestea impresia generala pe care mi-a lasat-o a fost una foarte placuta, asa ca mi-am spus : ce ocazie mai buna de a reveni in acest orasel incantator decat weekend-ul prelungit de Rusalii ?

Ne-am hotarat destul de repede asupra cazarii – ce-i drept, nici variantele disponibile nu erau foarte numeroase, avand in vedere ca mai erau cam zece zile pana la plecare. Am oscilat putin intre doua hoteluri de trei stele : Family Hotel Silvestar si Studio, iar in final am optat pentru Studio, un hotel boutique situat foarte aproape de cetatea Tsarevets, si cu un scor foarte bun pe site-urile de reviewuri. Iar alegerea s-a dovedit foarte inspirata, dar despre aceasta putin mai tarziu.

Drumul mi s-a parut mai scurt decat ma asteptam, cu toate ca am asteptat cam o ora sa trecem Podul de la Giurgiu, pe care si in acest sezon s-au efectuat lucrari de reparatii. Intial ne propuseseram sa facem si o oprire en route la Manastirea Basarabov, dar, pentru ca vremea a fost neobisnuit de calduroasa pentru jumatatea lunii iunie, am decis sa mergem direct la Veliko, sa ne cazam si sa iesim sa ne plimbam mai pe seara.

Am gasit hotelul fara nici o problema (ajutati fiind de o aplicatie GPS pentru smartphone) si am fost intampinati la receptie de doi angajati foarte amabili, care s-au oferit sa ne duca masina in parcare si sa ne ajute cu bagajele (aceasta pentru ca hotelul nu are lift).

Camera noastra (303) s-a dovedit a fi exact ca in fotografiile de pe internet: mare, luminoasa, cu vedere catre cetate, cu mobilier modern, baie impecabila si cu o temperatura pefecta (gratie aerului conditionat care fusese pornit inainte sa ajungem noi).

IMG_0745Fiind destul de obositi, am amanat iesirea prin oras pana spre ora 19…Iar inainte de a porni la plimbare, am urcat pe terasa hotelului, un loc foarte bun ca sa facem primele fotografii si sa ne bucuram de o privire panoramica asupra vechii cetati a tarilor bulgari.

Ne-am interesat la receptie asupra celor mai bune restaurante din oras si ne-a fost recomandat Shtastlivetsa, aflat chiar in centru, alaturi de alte doua localuri foarte bine cotate – Etno si Ego. Eu auzisem si de Hadji Nikoli, insa receptionerul nu primise prea multe feed backuri de la turisti, asa ca singura informatie pe care ne-a oferit-o a fost legata de locatia acestui complex (care este si han, dar si muzeu), pe vechea strada a mestesugarilor si negustorilor din Veliko Tarnovo, numita Samovodska Charshiya.

Asa ca, dupa alte cateva fotografii in lobby-ul hotelului (decorat cu mult bun gust si atentie la detalii), am pornit sa descoperim zona veche a orasului, aflata la o distanta de cca 10-15 min de mers pe jos. Ca punct de reper am avut Grand Hotel Yantra, la stanga caruia se afla un sir de trepte pe care se urca si se ajunge chiar pe faimoasa strada pietruita si plina de magazine de suveniruri. Chiar daca locul a devenit foarte frecventat de turisti, farmecul lui este indiscutabil, iar amatorii de shopping pot gasi aici obiecte de ceramica, accesorii de piele sau dulciuri traditionale.

In hoinareala noastra am trecut prin fata complexului Hadji Nikoli, asa ca ne-am gandit sa aruncam o privire in curte. Ne-a placut ce am vazut, ne-a atras atmosfera intima, calma, am rasfoit putin si meniul de la intrare, asa ca ne-am propus sa revenim mai tarziu.

Prin comparatie, aspectul exterior al restaurantului Shtastlivetsa nu ne-a impresionat prea tare. Erau cateva mese puse chiar pe trotuar si destul de multa galagie…Banuiesc ca mesele din interior ofereau o priveliste frumoasa asupra raului Yantra, dar am avut ocazia sa admiram aceasta splendinda panorama de la terasa Sammy’s Garden, unde am poposit in final pentru o bautura si o inghetata. Daca inghetata a fost buna (pe baza de iaurt cu sos de fructe de padure), limonada a avut un gust cam ciudat, de bomboane mentolate. Insa per total experienta a fost una placuta, mai ales ca se lasase deja intunericul si incepuse sa adie o briza usoara dinspre rau, ceea ce ne-a facut sa ne simtim cam ca la mare….

A doua zi am fost destul de matinali si am coborat la micul dejun putin dupa ora 8. Micul salon restaurant se afla la nivelul inferior receptiei si este amenajat foarte frumos. Am apreciat mult si fundalul sonor, constituit din arii celebre de opera. Felurile de mancare sunt variate si gustoase si am remarcat in special produsele de patiserie: mini pizza pufoase, placinta cu branza absolut delicioasa si tarta cu capsuni extrem de apetisanta. Pe langa acestea – cateva feluri de branzeturi si mezeluri, oua, iaurturi, cereale, cafea si mai multe sortimente de ceai de buna calitate. Trebuie sa mentionez si apa cu lamaie si busuioc, cu un gust care initial mi s-a parut diluat (fata de limonadele pe care le beau de obicei), dar pe care am gasit-o extrem de racoritoare si binevenita pe vreme de canicula.

Oaspetii care doreau puteau iesi cu farfuriile de mancare in mica curte de langa hotel, unde se puteau bucura de flori si de prezenta unui pisoi tare dornic de afectiune.

Dupa masa ne-am grabit sa ne luam biletele de intrare la cetate. Am uitat sa mentionez ca in seara precedenta, la intoarcerea din oras, ne-am bucurat sa urmarim si noi, chiar de la fereastra propriei camere, celebrul spectacol de sunet si lumina care are loc din cand in cand pe dealul pe care se afla fortareata. Showul audio vizual este de fapt un joc de lasere si lumini multicolore care scalda in diverse nuante zidurile cetatii. Durata este de aproximativ un sfert de ora, iar experienta – memorabila.

Cetatea este frumoasa; cel putin pentru un pasionat de istorie. La primul nivel sunt, evident, zidurile, destul de solide, avand in vedere ca au rezistat pana in zilele noastre; apoi, incepe urcusul. Sunt mai multe variante de acces spre varful cetatii, una mai abrupta, cu trepte si una mai domoala, o poteca pe unde probabil ca urcau caii, carutele etc. IMG_0681Noi am ales varianta mai grea, care ne-a pus la incercare conditia fizica, dar a meritat. Sunt cateva niveluri intermediare, mici popasuri umbrite tocmai bune sa iti tragi sufletul si sa faci poze, fiindca peisajele sunt absolut superbe. Tot urcusul cred ca a durat cam 20 de minute, insa putin efort in aer curat nu are cum sa strice… cel putin asa ne-am consolat pentru gafaiturile pe care le-a scos din noi urcusul.

Un element aparte este ceea ce a fost candva o biserica, de fapt, cladirea situata la cea mai mare altitudine, la care se ajunge cel mai greu si care supravegheaza intreg complexul; este un loc de belvedere nemaipomenit, de unde se poate vedea toata localitatea, locul ideal pentru poze superbe intr-o zi insorita. Pentru un ordodox, exteriorul este relativ obisnuit, destul de asemanator cu bisericile noastre, insa interiorul o face speciala; pe noi, cel putin, ne-a impresionat foarte mult. Am avut un sentiment puternic de amaraciune de cand am facut primii pasi in biserica. IMG_0686Peretii acestei cladiri, picturile moderne cu care sunt zugraviti transmit atata durere, de fapt suferinta a unui popor care se pare ca nu a avut foarte multe momente de bucurie. Nu sunt imagini socante (pictura este moderna, cu elementele bizantine specifice bisericilor ortodoxe, dar si accente gotice), insa au o mare forta de sugestie. In ansamblu, nu este nimic grotesc, terifiant, ori lipsit de pietate, desi cladirea are pur obiectiv laic (nu se mai oficiaza slujbe), insa gama de culori, lumina, figurile personajelor, desi oarecum stilizate, te fac sa simti aproape organic multa mahnire si tristete. Este un loc sacru, dar parca abandonat de Dumnezeu, asa cum probabil ca s-au simtit saracii bulgari in anumite momente ale istoriei lor.

Dar afara era soare, era superb si pana la urma venisem sa ne bucuram de acele locuri minunate care ne asteptau afara. Asadar, am iesit din lacas pentru a admira privelistea de care va spuneam mai devreme; bineinteles am facut poze, multe poze, cu flori, dealuri, ruine si chiar cu gaze… Am coborat, dar nu ne-am indreptat imediat spre iesire; IMG_0706am mai ratacit putin pe niste potecute medievale care treceau prin ceea ce cred eu ca fusese odinioara un targ, cu ruinele pravaliilor din acea vreme. Seamana foarte mult, in opinia mea, cu ruinele din Grecia ori din Roma, cu acele strazi care traverseaza cartierele candva animate de localnici, negustori si mestesugari.

Dupa vizita la cetate ne-am urcat in masina si am dat o fuga pana in Arbanassi, satul cu case de piatra aflat la cca 3 km de Veliko Tarnovo. Timp de ora si jumatate, am colindat ulitele inguste, am admirat casele traditionale si cateva hoteluri precum Sevastokrator (cu o superba terasa panoramica) sau Izvora Complex (cu o curte minunata, unde se gasesc leagane, hamac, un mic iaz si o miniferma de animale). In finalul plimbarii ne-am odihnit intr-un parculet, pe o banca, si am cules o mana de corcoduse, cu care ne-am mai potolit setea, pentru ca apa pe care o carasem cu noi era deja fiarta. De fapt, soarele era atat de puternic incat pentru ultima parte a plimbarii am desfacut umbrela….

IMG_0720Am ezitat putin intre a ramane in Arbanassi pentru masa de pranz sau a ne intoarce in Veliko Tarnovo…Ce-i drept, terasele din Arbanassi ne imbiau cu vegetatia bogata si linistea lor. Totusi, am decis sa revenim in Veliko si am ne-am oprit la restaurantul aflat chiar la intrarea in cetatea Tsarevets, unde am comandat doua salate. Una cu piept de pui, cartofi si sos de iaurt (usoara, dar cu nimic speciala) si una cu limba fiarta, rosii, ardei copti si telemea (care s-a dovedit delicioasa, motiv pentru care am incercat sa recompun reteta si la Bucuresti). Preturile ni s-au parut foarte bune, avand in vedere ca pentru mancare si trei bauturi am platit in jur de 10 euro.

IMG_0748Seara ne-am dorit o cina mai speciala, asa ca am mers la Hadji Nikoli. Am ajuns in jur de ora 19, cand locul era destul de gol si am ales o masa de doua persoane in curte, lipita de zidul vechiului han. Chelnarita ne-a adus rapid meniurile, insa nu intelegea foarte bine engleza, asa ca ne-a trimis in loc un coleg, cu care am comunicat mai usor. La felul principal, am ales pui cu blue cheese, miere si portocale si „chifteaua boierului” cu salata verde, iar la desert o baclava si o inghetata de nuci. Mancarea a fost foarte gustoasa, iar vinul rose excelent. Nici nu am simtit cum au trecut cele aproape trei ore, mai ales ca, desi gradina aproape ca s-a umplut de oaspeti, atmosfera a ramas la fel de calma si de serena. Si aici nota de plata a fost absolut rezonabila, am achitat in jur de 30 euro cu tot cu bacsis.

De la Hadji Nikoli am mai dat o scurta tura prin centru, apoi ne-am incheiat seara pe terasa hotelului nostru, de unde am admirat inca o data cetatea luminata.

A treia zi am mers pentru ultima oara pe strada negustorilor, de unde am facut mici cumparaturi (cateva produse cosmetice pe baza de ulei de trandafir), apoi am luat doua sticle de vin bulgaresc si doua pahare (de coniac!) de la un magazin specializat aflat nu foarte departe de hotel.

Am parasit Veliko Tarnovo putin inainte de ora 12, dar ne-am promis ca vom reveni cu prima ocazie in acest orasel foarte pitoresc si primitor, in care am petrecut o minivacanta minunata.