Kefalonia a fost pentru noi revelatia verii 2023. Dupa ce in 2022 am fost incantati de sejurul in Parga, ne-am propus sa revenim intr-una din insulele din Marea Ionica. Am oscilat putin intre Lefkada si Kefalonia, dar am ales-o pe cea de a doua, in primul rand pentru ca este cea mai mare din grupul Insulelor Ionice si, in al doilea rand, pentru ca am citit foarte multe impresii pozitive de la cei care au vizitat-o.
Si de aceasta data am optat pentru deplasarea cu masina personala, iar, pentru ca distanta din Bucuresti e destul de mare (cca 1300 km), am impartit traseul in mai multe etape. Am rezervat cate o noapte la dus si la intors in Salonic, respectiv in Lefkada (de unde aveam sa luam ferryboatul catre Kefalonia) si o noapte in Ioannina, la retur, pentru ca orasul ne-a placut mult si ne ramasesera multe locuri de explorat in el.
Intervalul ales pentru acest mini circuit in Grecia a fost similar cu cel al concediului in Parga, adica am plecat din Bucuresti pe 20 august si ne-am intors pe 2 septembrie. Am avut in total 14 zile de vacanta, din care 8 de sejur in Kefalonia. Doar ca, spre deosebire de 2022, de data aceasta vremea a fost extrem de calduroasa. Am avut ghinionul sa prindem niste valuri succesive de canicula, cu temperaturi de 38-39 grade, care faceau destul de dificile plimbarile pe timpul zilei.
Prima zi de drum a decurs normal, insa am avut o supriza neplacuta in Bulgaria, cand am fost opriti de Autoritatea Rutiera si am primit o amenda de 25 euro pentru vignetta din 2022. Nu, nu a fost vorba ca am fi mers fara vignetta, ci de faptul ca am cumparat-o dupa ce intrasem pe teritoriul Bulgariei. Mai precis, am uitat initial de ea la intoarcerea din Salonic catre casa si ne-am amintit dupa cateva ore de la trecerea frontierei bulgare, cand am intrat intr-o benzinarie si am achizitionat-o. Insa legea (pe care noi nu o cunosteam la acel moment) stipuleaza ca trebuie sa cumperi vignetta inainte de intrarea pe teritoriul Bulgariei. Asa ca am platit amenda si am ne-am continuat calatoria mai bine informati pentru viitor:)
In Salonic am innoptat tot la Mavili Urban Stay, hotelul descoperit cu un an in urma, iar impresia noastra a ramas la fel de buna din punct de vedere al curateniei, dotarilor si micului dejun. Ne-au deranjat un pic galagia de pe strada si tantarii, pentru ca, desi aveam aer conditionat, am dormit cu geamurile deschise. Ce-i drept, venisem pregatiti de acasa cu un aparat impotriva tantarilor, dar l-am uitat in masina si nu am mai vrut sa ii deranjam pe cei de la parcare, care trasesera obloanele dupa ora 22.
A doua zi de dimineata am incercat sa dam o tura pe strada Tsimiski, pentru a profita de reducerile finale de la magazine, insa soarele ardea cu putere, asa ca nu am colindat mai mult de o ora. Pe la 12.30 am revenit la masina si am pornit spre statiunea Nidri din Lefkada, unde aveam cazarea.
Drumul din Salonic dureaza cca 5 ore si se desfasoara in cea mai mare parte pe Egnatia Odos. Traseul are portiuni de-a dreptul spectaculoase, prin munti, iar accesul de pe partea continentala a Greciei catre Lefkada se face printr-un tunel imersat, apoi se trece pe un pod rotativ, care pivoteaza dupa un anumit program pentru a permite ambarcatiunilor sa intre in port. Noi am avut sansa sa il vedem “in actiune” si ni s-a parut ceva inedit. Podul se afla chiar la intrarea in capitala insulei, Lefkada Town, insa noi nu am avut timp sa trecem prin oras, ci ne-am continuat drumul catre Nidri, localitate aflata pe partea estica. Am vazut in treacat si Castelul Santa Maura, o fortareata ridicata pe la 1300 cu scopul de a proteja insula de pirati si invadatori.
Impresii amestecate despre statiunea Nidri si hotelul G. George
Primele impresii despre Lefkada au fost bune, este o insula verde, impadurita, cu peisaje superbe din orice colt ai privi. In schimb, cand am ajuns in Nidri, am fost putin dezamagiti.
Statiunea – cea mai populara de pe insula – era foarte aglomerata, fiind inca plin sezon. In jurul orei 18, cand am ajuns noi, strazile erau pline de turisti, iar spre seara cu greu gaseai loc la o taverna.
Pentru cazare, am ales hotelul G George, de 4 stele, care insa ne-a dezamagit si el, in prima noapte petrecuta aici. Obositi cum eram de pe drum, am ramas un pic surprinsi sa nu gasim pe nimeni la receptie. Am asteptat vreo 10 minute si in final, ne-a venit ideea sa mergem la bar si sa intrebam cine ne poate ajuta cu formalitatile de cazare. In felul acesta am gasit o domnisoara destul de amabila, care a venit si ne-a inmanat cheia camerei 105, aflata in primul corp din spate, la etaj. Trebuie sa mentionez ca hotelul e compus din mai multe corpuri de cladire.
Camera nu ne-a placut deloc, avea vederea spre parcare si era destul de inghesuita. Baia era mai spatioasa, curata si moderna, in rest, am avut senzatia ca pozele de pe internet sunt destul de departe de realitate. Ca multe hoteluri mici din Grecia, nici G. George nu dispune de lift, asa ca trebuie sa iti cari bagajele pe scari, ceea ce, pentru noi, care stateam doar o noapte, a fost cu atat mai deranjant. Dar nu am comentat nimic, ne-am gandit ca probabil hotelul era full si ne-am consolat cu ideea ca macar suntem foarte aproape de centru – la 5 minute de artera principala a statiunii. Ca puncte forte, as mai mentiona locurile de parcare din curte, piscina, care este in adevar foarte frumoasa si ingrijita, si micul dejun, destul de bogat.
Pentru cina, ne-am orientat in functie de recenziile de pe tripadvisor si am ales Taverna Apollon. Servirea a fost rapida si mancarea gustoasa – am comandat (ce-i drept, prea mult) icre, calamari pane, dip cu feta si iaurt, hamsii marinate, pita cu usturoi – ca antreuri, iar la felul principal gyros de porc. Am stat la o masa chiar vis-a-vis de mare, dar portul era intesat de ambarcatiuni, asa ca cu greu vedeai insulele Heloni, Skorpios si Madouri.
Dupa cina am facut o scurta plimbare pe faleza, apoi ne-am intors la hotel.
A doua zi de dimineata, in aer plutea ceva ciudat, ca o pacla. Dupa micul dejun, am predat camera si ne-am conversat putin cu o doamna care parea proprietara hotelului si care se intreba si ea ce e cu atmosfera incarcata de afara. Aveam sa gasim raspunsul abia mai pe seara, cand am citit stirile de pe net si am aflat ca era de fapt fumul de la incendiile din Alexandropolis, care traversase cca 950 km si ajunsese pana in Insulele Ionice.
Noi ne-am grabit insa sa ne luam biletele de ferryboat, pe care le rezervaseram in prealabil pe site-ul westferry.gr (unde gasiti si detalii despre orar si preturi). Pentru a evita aglomeratia din portul Vasiliki, de unde pleaca ambarcatiunile spre Fiskardo (Kefalonia), compania West Ferry a deschis un ghiseu si pe centura localitatii Nidri, unde pasagerii pot achita si ridica biletele, ceea ce am facut si noi.
Distanta intre Nidri si Vasiliki se parcurge cu masina in cca 30 minute, iar traseul e foarte frumos, prin munti, dar peisajul era cetos, din cauza fumului de care spuneam. Ne-am invartit un pic cu masina pana am gasit portul din Vasiliki, apoi am parcat si am mers sa mancam o inghetata pe una din numeroasele terasele cu vedere la mare. Spre deosebire de Nidri, Vasiliki ni s-a parut mult mai aerisit, iar plaja de aici mult mai larga. Localitatea este foarte populara pentru cei care practica wind – surfing, deoarece vantul bate aproape zilnic in lunile de vara, dupa-amiaza, si poate deveni chiar foarte puternic. De altfel, la intoarcerea din Kefalonia, am facut niste poze absolut superbe, cu marea in infinite nuante azurii, brazdata de plansele cu vele.
Accesul pe ferry boat se face cam cu 10 minute inainte de ora prevazuta pentru plecare. Doar soferul urca cu masina, restul pasagerilor sunt rugati sa mearga pe jos. Vasele Captain Aristidis nu sunt foarte mari si sunt prevazute cu locuri atat la interior (unde ai aer conditonat), cat si pe punte, si cu un bar de unde poti procura ceva de baut si de rontait. Calatoria dureaza 60 minute si, daca sunt valuri mai puternice, se simte tangajul. Noi am preferat sa ne petrecem cea mai mare parte a drumului afara, pentru a ne bucura de briza, si am avut chiar surpriza sa vedem cativa delfini, odata ajunsi in larg.
Kefalonia – o insula linistita, mai putin explorata si cu peisaje uluitoare
Primul contact cu Kefalonia a fost, evident, portul din Fiskardo, deosebit de pitoresc, unde ancoreaza yachturi si ambarcatiuni venite din intreaga lume. Ramas neatins de cutremurul din 1953, care a distrus mare parte din cladirile de pe insula, Fiskardo si-a pastrat cladirile in stil venetian si seamana mult ca atmosfera cu orasele mediteraneene din Italia. Desi am decis sa ne continuam drumul catre statiunea Skala, unde aveam cazarea, ne-am propus sa revenim intr-o alta zi in Fiskardo si sa savuram in tihna farmecul oraselului.
Traseul dintre Fiskardo, aflat in extremitatea nordica a insulei, si Skala, situata in partea sud-estica, dureaza cca 1 ora si 50 minute si, pentru noi, a reprezentat cea mai frumoasa plimbare prin Kefalonia. De o parte a soselei se inalta versantii, jos straluceste marea, iar din loc in loc sunt amenajate mici puncte de belvedere unde poti opri pentru a face fotografii si a te bucura de priveliste. La un moment se trece pe deasupra localitatii Assos, aflata pe partea vestica, intr-un golf inconjurat de case pastelate, apoi se traverseaza catre coasta estica si se merge prin Agia Efimia, Sami si Poros. Peste tot vezi paduri de pini, iar siluetele lor alungite rasarind dintre stanci ne-au dus cu gandul la tablourile suprarealiste.
Daca localitatile prin care am trecut aveau toate plaje cu pietris, Skala are o plaja lunga si lata de nisip amestecat cu pietricele, acesta fiind si unul din motivele pentru care am ales sa stam aici. Ne-am cazat la hotelul Melidron, bine pozitionat si cu recenzii foarte bune, dar si despre el am ramas cu impresii amestecate.
Hotelul este, in adevar, ideal plasat, la 2 minute de mers pe jos fata de promenada paralela cu marea si la 10 minute de centrul statiunii. Am fost intampinati cu amabilitate la receptie de catre Wendy, o doamna originara din Marea Britanie, care a venit mai intai ca turista pe insula si s-a simtit atat de bine incat a decis sa se mute definitiv aici, dupa cativa ani. Wendy ne-a condus in camera pe care o rezervaseram, de fapt, un mic apartament, compus dintr-un dormitor dragut si un living cu chicineta, o baie si un balcon cu vedere la gradina. Hotelul nu este nou, dar este bine intretinut si curat, iar gradina ingrijita cu foarte mare atentie este o adevarata oaza de vegetatie, extrem de placuta mai ales in zilele caniculare de care am avut parte. Exista si o piscina cu sezlonguri si un bar de unde poti comanda cocktailuri si ceva snackuri pe tot parcursul zilei.
Ce nu ne-a placut deloc insa a fost micul dejun. Ce-i drept, citiseram deja pareri negative ale altor turisti in legatura cu acest aspect, dar nu ne-am imaginat ca masa de dimineata poate fi atat de saracacioasa si cu produse de atat de slaba calitate. Branza feliata in tipla, sunca, oua fierte, iaurt, paine, cereale si uneori felii de pepene – cam in asta consta micul dejun. Iar ceaiul sau cafeaua nu erau la discretie, ci le primeai de la bar (o ceasca de fiecare). A fost prima oara intr-o vacanta cand am fost nevoiti sa mergem la supermarket ca sa ne completam portiile si din acest motiv nu am mai reveni la Melidron. Banuiala mea este ca hotelul are foarte multi clienti datorita localizarii, curateniei si felului in care este amenajat si, de aceea, isi permite sa faca rabat la mancare. De altfel, nimeni nu a venit sa ne intrebe nimic cand, incepand din a treia zi, am venit la masa cu ceea ce cumparasem din supermarket – adica branza feta, pasta de masline, prosciutto, paine de secara si biscuiti integrali. Iar noi, evident, ne-am simtit usurati, pentru ca, desigur, situatia era jenanta si extrem de neplacuta.
In schimb, toate restaurantele pe care le-am incercat pentru cina au fost foarte bune. In prima seara, am ales Flamingo, un local aflat pe una din laturile piatetei centrale din Skala. Am comandat clasica salata greceasca si un platou pescaresc si ne-am bucurat de o masa linistita in jurul orei 18, pentru ca mai tarziu am observat ca locul se aglomera foarte tare.
In a doua seara am poposit la Baracca, un restaurant modern, recent deschis (conform recenziilor) pe faleza si aflat foarte aproape de hotelul nostru. Aici meniul era a mai sofisticat si ne-am delectat cu caracatita la gratar cu piure de mazare, file de biban de mare cu risotto si baby carrots, salata cu halloumi la gratar si calamar la gratar cu risotto.
Am revenit la Baracca si in cea de a patra seara, iar de aceasta data am incercat file de rouget (barbun rosu) cu cartofi, creveti la gratar cu cartofi si calamari cu sparanghel. Iar alta data, cand am vrut sa ne petrecem mai toata ziua pe plaja si ni s-a facut foame mai devreme, am trecut drumul tot la Baracca si am luat un pranz rapid cu burgeri de vita, foarte gustosi.
Pentru ultimele doua seri petrecute in Skala am ales Galera, un local aflat tot in zona centrala a statiunii, respectiv Taverna Apostolis, situata un pic mai departe. La Galera am stat pe terasa acoperita, dar exista si mese sub cerul liber, intr-o piata mica. Aici am optat pentru calamar pane, chiftele cu dovlecel si branza si scoici in vin, iar la desert am avut baclava si inghetata cu Bailey’s.
Taverna Apostolis are o atmosfera familiara, autentica, insa servirea a fost foarte lent, probabil si pentru ca era plina. E un local unde mananci bine si la preturi ceva mai mici, cu conditia sa ai rabdare. E foarte potrivit si pentru familii, intrucat are o mica gradina cu loc de joaca pentru copii. Noi am ales creveti saganaki, sardine la gratar, salata de rosii cu castraveti si placinta de lamaie cu inghetata.
Ca impresie generala, Skala este frecventata in special de turisti britanici, dar nu din genul petrecaret, ci mai degraba cupluri mature, linistite, dornice de relaxare. Pe langa restaurante, gasesti aici si baruri cu muzica live, gelaterii, brutarie, magazine de suveniruri sau cu confectii grecesti, farmacie, deci tot ce ai nevoie pentru o vacanta tihnita.
Spuneam la inceputul articolului ca nu prea am putut sa ne plimbam asa cum ne-am fi dorit din cauza caldurii excesive. Pentru primele doua zile nu ne-am propus altceva decat sa stam la plaja si ne-am bucurat ca, de fiecare data, am gasit sezlonguri libere in primul sau al doilea rand de la mare. Costul pe zi pentru doua sezlonguri si o umbrela a fost de 15 euro. Pentru ca plaja este cu pietricele, iar intrarea in apa cam abrupta, sunt recomandati pantofii de inot. Noi ne-am cumparat unii din silicon de la unul din magazinele din statiune.
Argostoli si Fiskardo, cele doua orase din Kefalonia de care ne-am indragostit
Abia din a treia zi – de fapt dupa-amiaza – am inceput sa colindam insula si am mers in capitala Argostoli, aflata cam la 40 de minute de mers cu masina. Promenada orasului marginita de palmieri ni s-a parut fermecatoare, mai ales ca am ajuns aproape de ora amurgului. Ne-am plimbat pe faimosul Pod de Bosset, considerat cel mai lung pod de piatra din lume care traverseaza marea, si am admirat panorama golfului inconjurat de munti, scaldat in lumina aurie a asfintitului.
Apoi ne-am indreptat catre strada pietonala Lithostroto, plina cu tot felul de magazine, am trecut pe langa Biserica Sf. Spiridon si pe langa Turnul cu Ceas si am poposit pentru cina la Oinops Wine Bar, un local excelent, cu preturi peste medie, dar cu mancaruri nu doar gustoase, ci si frumos prezentate. Iar daca nu aveti de condus, ca noi, puteti incerca si unul din numeroasele sortimente de vinuri. Din meniul de la Oinops am ales cotlet de porc cu piure de telina si praz, file de biban de mare cu piure de pastarnac si banane si sos de spanac si ierburi si desertul cu numele localului – o spuma de iaurt cu ciocolata alba si lamaie verde, pere si struguri posati, sos de oenomel, crumble si sorbet de struguri.
Ne-am intors in Skala dupa apusul soarelui, iar drumul ni s-a parut cam dificil, avand in vedere ca a trebuit sa mergem pe serpentine pe intuneric. Portiunile de traseu dintre localitati iti dadeau senzatia ca te afli “in the middle of nowhere”. La un moment dat, ne-am bucurat ca ne-am nimerit in spatele unui autocar si am parcurs impreuna cu el cam jumatate de drum, simtindu-ne mai in siguranta. Oricum, daca initial voiam sa mergem in Fiskardo si Assos pentru a admira apusul de soare, dupa experienta cam tensionata a acestui drum nocturn, am decis ca e mai intelept sa ne deplasam doar pe lumina zilei.
Atmosfera plina de viata din centrul orasului Argostoli ne-a placut atat de mult, incat ne-am propus sa mai revenim aici. Nu am luat insa in calcul, ca sambata, pe la ora 17, cand ne-am nimerit a doua oara, aproape totul va fi inchis. Am mai facut o serie de fotografii pe faleza si ne-am incercat norocul la Oinops, insa ne-au rugat sa revenim dupa ora 18, pentru ca inca nu deschisesera. De fapt, dupa ora 18 urmau sa se redeschida si alte magazine, iar centrul sa redevina animat. De data aceasta, pe langa fileul de biban de mare, am vrut sa incercam si alte feluri la Oinops si am comandat miel in pergament cu piure de vinete si cartofi, salata de creveti cu mango si avocado si, la desert, tsoureki cu cafea. Tsoureki e un fel de paine dulce care se prepara in mod traditional de Paste, insa ce am primit noi a fost o varianta reinterpretata, cu mousse de ciocolata alba si neagra si inghetata de vanilie. Fara indoiala, a fost cea mai fancy cina pe care am luat-o in acest concediu.
Cea mai importanta excursie pe care am facut-o din Skala a fost o zi intreaga pe traseul Manastirea Sf Gherasim – Assos – Fiskardo – Plaja Antissamos.
Manastirea inchinata sfantului protector al Kefaloniei se afla in Valea Omala, cam la 40 de minute de mers cu masina din Skala. Nascut in orasul Trikkala din Peloponez, Sfantul Gherasim a ajuns pe insula in anul 1555, dupa ce s-a preumblat prin Zakynthos, Muntele Athos, Ierusalim si Creta. Primii 5 ani i-a petrecut intr-o pestera din regiunea Lassi, apoi, in 1560, s-a mutat in Omala, unde a restaurat o veche biserica inchinata Adormirii Maicii Domnului si a intemeiat o manastire de maici numita “Noul Ierusalim”. Invatator spiritual, dar si doctor fara de arginti, Sfantul Gherasim este cunoscut ca vindecator al multor boli fizice si psihice si s-a aratat in mai multe randuri kefalonienilor dupa marele cutremur din 1953, aducandu-le mangaiere si intarire. In prezent, complexul monahal cuprinde o biserica ridicata langa mormantul sfantului si pestera in care a trait, dar si o biserica noua, impunatoare, finalizata in 1992.
Dupa acest popas spiritual, ne-am indreptat catre faimoasa Myrtos Beach, inconjurata de versanti abrupti, dispusi in arc de cerc. Din pacate, cand am vazut multimea de masini care roiau in cautarea unui loc de parcare, ne-am dat seama ca nu are sens sa coboram pana la plaja, si ne-am multumit sa o admiram de sus, dintr-unul din punctele de belvedere. Oricum, am tot citit ca e destul de dificil sa faci baie in mare din cauza valurilor puternice care se formeaza, asa ca nu am regretat foarte tare ca am ratat sa facem plaja la Myrtos.
Asadar, ne-am continuat periplul catre Assos, un oras situat pe peninsula omonima, cu o atmosfera traditionala si tihnita. La ora pranzului, cand am ajuns noi, caldura era dogoritoare, asa ca am dat o tura scurta pe faleza, am intrat in cateva magazine de suveniruri si am vazut plaja centrala, foarte inghesuita, si oamenii care se scaldau in golful in care erau ancorate si ambarcatiuni. Nu pot sa spun ca am fost incantati de Assos, in sensul de a reveni si a petrece mai mult timp aici. Da, merita vazut o data, insa sa stai mai multe zile aici inseamna sa tot urci si sa cobori strazile in panta (ceea ce, pe canicula, nu e chiar usor) si sa mergi la plaja publica mica si aglomerata, amenajata doar cu cateva sezlonguri si umbrele. Poti vizita si ruinele unui castel, care insa sunt accesibile doar pe jos, la capatul unui drum destul de lung. Noi am simtit nevoia sa ne racorim cu o inghetata, asa ca am urcat pe terasa de la localul Nefeli-Anait, iar apoi am decis ca am vazut suficient si am pornit mai departe catre Fiskardo.
Daca Assos e linistit si mai traditional, Fiskardo e un port cosmopolit, unde intalnesti turisti din intreaga lume. La un moment dat, am fost opriti de un cuplu venit tocmai din Australia, care ne-a rugat sa le facem o fotografie. Pentru mine, a fost locul cel mai pitoresc din cele pe care le-am vazut in Kefalonia. Nici aici plaja nu mi s-a parut atragatoare – este cu pietris si neamenajata, insa panorama oraselului, cu fatadele colorate ale caselor si multimea de yachturi ancorate, este fermecatoare. Preturile la magazine si taverne sunt mai mari decat in alte localitati de pe insula, insa atmosfera este una sofisticata. Noi ne-am oprit la Theodora Cafe pentru o racoritoare si am admirat trecatorii imbracati eleganti, care incepusera sa iasa pentru a lua cina in oras.
Am incheiat excursia noastra de o zi cu o scurta oprire la Plaja Antisamos, faimoasa pentru ca aici s-au filmat scene din filmul “Mandolina Capitanului Corelli”. Situata la poalele unor dealuri de un verde luxuriant, plaja de nisip este amenajata cu sezlonguri, umbrele si cateva cafenele. Cand am ajuns noi incepuse ploaia, asa ca locul nu era foarte aglomerat, insa din boxe rasuna destul de tare o muzica de clubbing. Categoric, nu era stilul nostru, asa ca am facut rapid cateva poze si am plecat catre Skala.
Cam atat am reusit sa vedem in saptamana petrecuta in Kefalonia. Sigur ca ne-au ramas multe locuri de explorat – de pilda, pestera Melissani, insa am vrut sa avem si timp de odihna, plus ca, asa cum am mai spus, a fost atat de cald, incat nu te puteai bucura pe deplin de vizite.
Suprize placute in Lefkada si Ioannina
Daca prima noapte de cazare la hotelul G. George a fost neplacuta, pentru cea de a doua noapte, la intoarcerea din Kefalonia, am avut surpriza sa beneficiem de un upgrade la o suita familala – o camera imensa, cu un pat dublu si doua canapele extensibile, doua balcoane si o mica chicineta. Desigur, aceasta ne-a indulcit considerabil impresia despre hotel. Si, fiindca am ajuns in Nydri in jurul orei 17, am avut si putin timp de plaja la Maraboo Beach, unde am platit 8 euro pentru doua sezlonguri si o umbrela (desi am petrecut mai putin de o ora). Plaja era si aici cu pietricele, desi mai mici ca in Kefalonia, si am putut intra fara probleme in apa, cu toate ca ne uitaseram pantofii de silicon la hotel. Peisajul era foarte relaxant, cu insulele inverzite de vis-a-vis.
Am cinat tot la Taverna Apollon, mai ales pentru ca era unul din putinele localuri unde gaseai locuri libere.
La plecarea din Lefkada am oprit pentru a fotografia morile de vant de pe plaja Agios Ioannis – o plaja linistita, frecventata de catre pasionatii de wind si kitesurfing.
Apoi ne-am continuat drumul catre Ioannina, unde am ajuns dupa un drum de cca 2 ore. Ne-am cazat la Metropolis, un hotel botique amenajat intr-o cladire in stil neoclasic, dotat cu doar noua camere. Hotelul este de fapt o afacere de familie, iar la check in am fost intampinati chiar de proprietar, un domn elegant si amabil, care ne-a intrebat unde am parcat masina si a chemat un angajat care se ne ajute cu bagajele. Am primit o camera executive cu vedere in spate, pentru a ne bucura de liniste, avand in vedere ca in fata se desfasurau niste lucrari de constructie. Vasilis, baiatul care ne-a condus, este un tip extrem de prietenos si amabil, asa ca, la cererea noastra, ne-a recomandat si un restaurant la care sa luam masa – Balsamico, situat foarte aproape de intrarea in fortareata. Aici am comandat musaca, vita cu sos rosu si salata casei.
Apoi ne-am indreptat catre Lacul Pamvotida si ne-am hotarat sa facem plimbarea cu barca pana la insulita, ceea ce s-a dovedit o idee excelenta. Traversarea costa 2 euro/persoana/sens si dureaza 10 minute, iar insula fara nume este incantatoare. Cand debarci pe ea, venind din agitatia Ioanninei, ai senzatia ca pasesti intr-o alta lume, una boema si relaxata. Desigur, la aceasta impresie a contribuit si faptul ca noi am ajuns pe seara, cand afluxul de turisti scazuse considerabil. In intregime pietonala, insula, alintata de locuitorii sai Nisi, te imbie cu o multime de cafenele, taverne, brutarii si magazine de suveniruri. Specialitatea culinara a locului sunt puii de balta, noi insa nu i-am gustat.
Primele obiective pe care ne-am grabit sa le vizitam au fost Muzeul Ali Pasha, Muzeul Perioadei Pre- Revolutionare si Manastirea Sf. Pantelimon, aflate in aceeasi incinta. Ali Pasha (1740 – 1822) si-a petrecut pe insulita ultimii doi ani din viata, dupa ce cazuse in dizgratia sultanului, si si-a gasit sfarsitul in mod tragic, dupa ce a permis trupelor otomane sa debarce pe insula, sperand ca acestea ii aduc firmanul de iertare. In realitate, trimisii sultanului ii adusesera firmanul de condamnare, astfel incat cel supranumit “Leul din Ioannina” a fost impuscat pe loc si decapitat.
Considerat drept un despot luminat, pentru ca sub conducerea sa orasul Ioannina a cunoscut o inflorire fara precedent, Ali Pasha a fost si autorul multor acte de cruzime. De altfel, la subsolul Muzeului Perioadei Pre-Revolutionare este reconstituit un moment tragic petrecut la 1800 – uciderea prin inecare a Kyrei Frosini, acuzata de adulter in urma unui presupuse aventuri cu fiul lui Ali, impreuna cu alte 17 femei. Acest episod cumplit a stat si la baza filmului “Ali Pasha and Mrs. Frosini”, turnat in 1959, a carui protagonista a fost Irene Papas.
Colectia permanenta a complexului muzeal cuprinde exponate celebre precum pusca placata cu aur si pipa lui Ali Pasha, pumnalul de argint al lui Apostolos Arsakis (un om politic si filantrop de origine aromana), rochia de matase a Kyrei Vasiliki, sotia lui Ali Pasha, si o perdea cu initialele brodate ale Sultanului Mahmud al II-lea. De asemenea, se pot admira obiecte din argint create de faimosii mestesugari din Epir, ceramica din secolele XVII- XX, costume populare, litografii si picturi.
In curtea complexului se afla o gradina atent ingrijita si un platan vechi de 700 de ani. Se spune ca in grotele care exista aici s-au adapostit asceti precum Sf. Sava (secolul al XV-lea) sau ieromonahii Nectarie si Teofan, fondatorii Manastirii Varlaam de la Meteora. In timpul Razboiului Greco – Italian (1940-1941), grotele au servit drept refugiu locuitorilor insulei amenintati de raidurile aeriene.
Pe micuta insulita se gasesc nu mai putin de sase biserici, din care noi am vizitat doua – Sf. Pantelimon si Adomirea Maicii Domnului. Apoi ne-am oprit intr-un mic magazin de unde am cumparat baclavale si niste lichioruri traditionale, pentru cadouri.
Urmatoarea zi a inceput cu un mic dejun excelent, prezentat si servit cu mult entuziasm de Vasilis. Desi nu e stil bufet, ci adus la masa, micul dejun cuprinde tot ce ti-ai putea dori, de la croissants la omleta, branza, fructe, iaurt cu miere, fresh, cafea, ceai etc. De altfel, Vasilis te intreba ce preferinte ai pentru fiecare fel de mancare.
Apoi am facut check-out-ul si am plecat sa vizitam Muzeul Argintaritului, care iti prezinta in detaliu istoria si tehnicile de prelucrare ale acestui metal pretios. In plus, gazduieste o minunata expozitie de obiecte din aur si argint confectionate in Epir in secolele XVIII-XX. Muzeul pe doua niveluri se afla intr-unul din bastioanele citadelei de sud-est a orasului, iar amenajarea sa foarte moderna contrasteaza cu vechea structura de piatra.
Apoi, dupa ce am mai zabovit putin pe malul lacului, am plecat spre Salonic, unde am ajuns dupa amiaza si, unde intre timp, ne prelungiseram cazarea cu inca o noapte, pentru a ne bucura in intregime de ziua urmatoare, inainte de a pleca spre casa. Am stat, ca de obicei, tot la Mavili si am reusit sa vizitam Biserica Sf. Dumitru si sa ne plimbam in voie pe strazi. Am colindat prin cartierul Ladadika si prin Piata Aristoteles, aflata la doar cateva minute distanta. Ne-am bucurat de o cina gustoasa la The Rouga, cu placinta cu fenicul, patrunjel si branza, obrajori de vita cu piure si mancare de vita cu vinete si feta si am primit din partea casei un cremsnit la desert. Apoi ne-am luat ramas bun de la Marea Egee, stand pe o banca pe faleza si admirand luminile vapoarelor, dupa lasarea serii.
