Marele tur al Balcanilor (avion)

Plecari 2020: 19.05, 17.06, 13.08, 19.08, 24.09, 07.10

Pret: de la 549 €


Program detaliat

NOU! MARELE TUR AL BALCANILOR AVION


Macedonia de Nord–Albania–Muntenegru–Croatia–Bosnia Hertegovina–Serbia
Transport Avion |10 zile | de la 599 Euro


Oferta speciala pana la 15.03: -50 Euro/pers la plecarea din 19.05!



Ziua 1 | BUCURESTI – SKOPJE – OHRID
Intalnire cu insotitorul de grup la ora 04:40 la aeroportul Henri Coanda Otopeni pentru imbarcare pe zborul companiei Austrian OS768 cu destinatia Viena. Decolare la ora 06:40 si aterizare la Viena la ora 07:20. La ora 10:15 decolare cu zborul OS779 cu destinatia Skopje. Sosire pe aeroportul international Alexandru cel Mare din Skopje la ora 11:50. Imbarcare in autocar si transfer catre Ohrid. pe un traseu ce va strabate frumoase peisaje. Ne intalnim cu lacul Ohrid care impreuna cu orasul Ohrid - supranumit si Ierusalimul Balcanilor, reprezinta una din cele mai vizitate destinatii turistice din Balcani, ambele fiind in incluse in Patrimoniul UNESCO. Ohrid numit candva Ierusalimul Balcanilor, va va fermeca cu siguranta prin simplitatea sa. Centrul vechi este strajuit de „Fortareata lui Samuel”, iar in turul pietonal cu ghidul local vom intalni vestigiile impresionantului amfiteatru roman, Plaosnik cu biserica Sf. Clement si Sf.Pantelimon, catedrala bizantina de secol XI, Sf. Sofia si cea mai fotografiata biserica din tara, Biserica Sf. Ioan din Kaneo. De asemenea, vom face in cadrul turului de oras o scurta croaziera pe lacul Ohrid. Transfer la hotel si cazare. Timp liber la dispozitie in Ohrid. Cazare hotel Sileks 4* sau similar Ohrid.

Ziua 2 | OHRID – SVETI NAUM – TIRANA
Mic dejun. Astazi, vom continua turul lacului Ohrid, pornind cu autocarul catre Sveti Naum. Aici se afla Manastirea Sfantul Naum, o manastire ortodoxa numita dupa fondatorul acesteia Sfantul Naum. Manastirea a fost inființata in Imperiul Bulgar in anul 905 chiar de Sfantul Naum din Ohrid care este inmormantat in biserica. Inca din secolul al XVI-lea, in manastire funcționase o scoala greaca. Zona in care se afla manastirea St Naum a aparținut Albaniei pentru o scurta perioada din 1912 pana la 28 iunie 1925, cand Zog al Albaniei a cedat-o Iugoslaviei ca urmare a negocierilor dintre Albania si Iugoslavia, ca gest de bunavointa. Dupa acest popas, vom traversa granita cu Albania, situata in imediata apropriere si ne vom indrepta catre capitala acesteia. Suntem in Tirana, capitala Albaniei si in acelasi timp cel mai mare oras din aceasta tara. Arhitectura orasului este in mare parte reprezentata de monumentele si constructiile in stil italian si turcesc, fiind, la fel ca si pozitia geografica a orasului la mijlocul drumului dintre Istanbul si Roma, un amalgam de influente din ambele culturi. Piata Skenderberg este un imens spatiu deschis chiar in mijlocul orasului de unde se poate admira muntele Dajti. Vechiul oras gri si plictisitor s-a schimbat total in ultimii ani devenind un oras plin de viata si de culoare. Tur de oras Tirana cu ghid local. Transfer la hotel si cazare. Timp liber la dispozitie. Cazare hotel Te Stella Resort 4* sau similar.

Ziua 3 | TIRANA – BUDVA – CETINJE – PODGORITA
Mic dejun. Excursia continua catre litoralul adriatic al Muntenegrului, prin Shkoder (Scutari) oras dominat de fortareata istorica Ruzafa si continuam apoi catre Budva, metropola turistica a Muntenegrului. Numeroasele plaje si peisajele de vis imprejmuiesc mica statiune de la Marea Adriatica. Pe langa minunatele peisaje, Budva este deosebita si datorita numeroaselor vestigii si monumente istorice. Continuam cu Cetinje - capitala istorica a Muntenegrului. Admiram in turul pietonal cu ghid local vechea Manastire, resedinta prezidentiala, muzee si galerii. Excursia continua catre Podgorica pentru un scurt tur panoramic al capitalei muntenegrene cu Catedrala Invierii lui Hristos, cunoscuta pentru frumusetea si monumentalitatea sa, emblematicul pod Millennium peste raul Morača s.a. Transfer la hotel. Cazare hotel Boscovich 4* sau similar Podgorica.

Ziua 4 | KOTOR – DOBROVNIK – NEUM
Mic dejun. Dimineata devreme plecam catre Croatia, nu inainte de a face un ultim popas in Muntenegru, poate intr-una dintre cele mai frumoase locatii – Kotor, pe maulurile Boka Kotorska, unul dintre cele mai frumoase golfuri din lume, deseori denumit "Fiordul Sudului". In anul 1979, golful a fost inclus pe lista Patrimoniului UNESCO. Vizita Kotor cu ghid local. Ne indreptam apoi catre frontiera cu Croatia, pentru a ajunge la Dubrovnik – „Perla Adriaticii”. Dubrovnik astazi una dintre cele mai atractive destinatii culturale si turistice din Europa. Acest oras cu trecut glorios a fost resedinta unui stat mic, dar puternic - Republica Dubrovnik, care si-a mentinut independenta timp de 450 de ani. Aici vei descoperi Orasul Vechi, inclus in patrimoniul mondial UNESCO. Este inconjurat de ziduri groase si fortarete care s-au conservat bine peste timp. Vom face un tur de oras pietonal cu ghid local: Biserica Franciscana unde se afla cea mai veche farmacie din lume, fantana lui Onofrio, Stradun – principala artera pietonala din cetate, Biserica Sf. Vlaho, Palatul Rectorilor, Palatul Sponza, turnul cu ceas – simbol al orasului, Portul vechi si altele. De aici continuam spre Bosnia Hertegovina, si ajungem in singura statiune de la Marea Adriatica a acestei tari, Neum. Cazare hotel Sunce 3*superior Neum sau similar.

Ziua 5 | NEUM – SPLIT – TROGIR
Mic dejun. Timp liber la dispozitie pentru relaxare pe malul Marii Adriatice sau optional, Excursie la Split si Trogir. Pregatiti-va sa fiti umiti de frumusetea Splitului, principalul centru cultural si economic al Dalmatiei si al doilea oras ca marime din Croatia. Vom face un tur pietonal cu ghid local in nucleul orasului vechi care este Palatul lui Diocletian, construit de imparatul roman Diocletian in urma cu 1700 de ani, azi in patrimoniul UNESCO. Dupa vizita in Split, ne indreptam catre incantatorul Trogir, oras din patrimoniul UNESCO, unde vom face o plimbare in orasul vechi pana la catedrala Sf. Laurentiu. Intoarcere la Neum. Tarif: 50 Euro/persoana, minim 25 platitori. Cazare hotel Sunce 3*superior Neum sau similar.

Ziua 6 | NEUM – MOSTAR – SARAJEVO
Mic dejun. Plecam astazi spre Sarajevo, nu inainte de a face un popas in inima Hertegovinei la Mostar. Vom vizita partea veche a orasului, cu strazi pietruite, structuri medievale, monumente si cladiri traditionale otomane si celebrul Stari Most („Podul Vechi”) complet distrus si minutios restaurat. Apoi, pe incantatoarea vale a raului Neretva, ajungem in capitala tarii, Sarajevo. Cadrul montan idilic si mostenirea culturala diversa fac din Sarajevo unul dintre cele mai interesante orase ale Europei, renumit pentru diversitatea sa religioasa si culturala, locul unor evenimente memorabile din istorie: atentatul care a declansat Primul Razboi Mondial, JO de iarna din 1984, cel mai lung asediu din istoria contemporana. Tur de oras Sarajevo cu ghid local in care admiram Baščaršija - vechiul bazar din Sarajevo si centrul istoric si cultural al orasului. Transfer la hotel si cazare. Timp liber la dispozitie. Cazare Hotel Hollywood 4* sau similar Sarajevo.

Ziua 7 | SARAJEVO – BELGRAD

Mic dejun. Dupa cele aproape trei zile petrecute in Bosnia, ne indreptam astazi catre Serbia si capitala acesteia, unde ajungem in cursul dupa amiezei. In centrul Belgradului, locuit cu secole in urma de familiile influente din oras, poti vedea cele mai vechi si mai frumoase case. Iar de la Fortareata Kalemegdan, care acum este un parc imens si un important complex cultural si istoric, ai o priveliste fascinanta asupra imprejurimilor. Tur de oras Belgrad cu ghid local:parcul Kalemegdan cu Fortareata Belgradului situata dramatic deasupra confluentei raurilor Sava si Dunare, principala artera comerciala pietonala Kneaz Mihajlova, Piata Republicii, cea mai mare biserica ortodoxa Sf. Sava s.a. „Dar cea mai mare comoara pe care o ofera cerul de deasupra Belgradului sunt apusurile.[...] sunt vaste si aprinse precum mirajele din desert. Sunt zile de-a lungul anului cand flacara soarelui care apune in campie, intre raurile de sub Belgrad, se reflecta in domul ceresc, de unde izbucneste si se revarsa peste intregul oras. Apoi, pentru cateva clipe, nuanta rosiatica a soarelui coloreaza chiar si cele mai ascunse cotloane ale Belgradului, se reflecta in fiecare fereastra, chiar si in cele ale caselor slab iluminate in mod obisnuit." Astfel povesteste scriitorul sarb Ivo Andric, un laureat al Premiului Nobel. Transfer la hotel si cazare. Cazare hotel Elegance 3* sau similar Belgrad.

Ziua 8 | BELGRAD – NIS – SKOPJE
Mic dejun. Ne indreptam catre sudul Serbiei si inainte de ajunge la frontiera cu Macedonia de Nord, vom face un popas in Niš – al doilea cel mai important oras al Serbiei. Inca din zilele Imperiului Roman, orasul Niš s-a aflat la o granița neoficiala intre Est si Vest. Unul dintre cei care au reusit sa faca aceasta desparțire a fost imparatul roman Constantin, care s-a nascut chiar aici in vechiul Naissus si a continuat sa intemeieze „Noua Roma” la Constantinopol. Otomanii au avut controlul Nisului din Evul Mediu si pana in secolul XIX si au lasat o fortareața imperioasa care mai are in interior o moschee din secolul al XVI-lea. Fortareata din Nis si Turnul cu Cranii sunt doua repere emblematice din Nis, ale caror povesti le veti descoperi impreuna cu insotitorul de grup, in timpul liber pe care-l aveti la dispozitie in Nis. Continuam apoi excursia catre capitala Macedoniei de Nord – Skopje, unde ajungem seara, in frunctie de formalitatile vamale. Cazare hotel Karpos 4* sau similar Skopje.

Ziua 9 | SKOPJE – CAPITALA MACEDONIEI
Mic dejun. Suntem in capitala Macedoniei - Skopje, un oras cu o cultura impresionanta, insa care si-a pastrat intacte traditiile si obiceiurile. Metropola este o imbinare armonioasa de elemente, Skopje fiind o colectie impresionanta de biserici si manastiri bizantine, structuri romane, numeroase moschei si edificii otomane. Orasul este localizat chiar pe malul Raului Vardar, intr-un cadru natural de vis care nu face decat sa confere un farmec unic capitalei macedonene. Tur de oras cu ghid local in cadrul caruia vom putea admira: Marele Bazar din vechiul cartier otoman Čaršija, biserica Sv. Spas, Kameni Most (Podul de Piatra) si orasul nou cu Fantana lui Alexandru cel Mare, Casa-muzeu Maica Tereza si altele. Dupa amiaza, timp liber la dspozitie pentru cumparaturi sau pentru a explora pe cont propriu acest minunant oras. Cazare hotel Karpos 4* Skopje sau similar.

Ziua 10 | SKOPJE – BUCURESTI
Mic dejun. Transfer la aeroportul international Alexandru cel Mare din Skopje pentru imbarcare pe zborul companiei Austrian OS780 cu destinatia Viena. Decolare la ora 12:35 si aterizare in Viena la ora 14:10. La ora 15:20 decolare cu zborul OS791 cu destinatia Bucuresti, unde aterizam la ora 17:55 pe aeroportul Henri Coanda Otopeni. Sfarsitul pachetului de servicii.

Date de plecare: 19 mai, 17 iunie, 13 si 19 august, 24 septembrie, 07 octombrie

 

Tarife si date de plecare

Calculate pentru minim 30 de platitori

19 mai

Oferta speciala !

17 iunie

24 septembrie

07 octombrie

 

13 august

19 august

Adult in camera dubla

599 549 Euro

599 Euro

650 Euro

Al 3-lea adult in camera dubla cu pat suplimentar

599 549 Euro

599 Euro

650 Euro

Copil 2-11.99 ani cu 2 adulti in camera

399 349 Euro

399 Euro

450 Euro

Adult in camera single

729 679 Euro

729 Euro

790 Euro


Recomandat!
Supliment demipensiune(9 cine): 81 Euro/persoana (se rezerva in agentie la inscriere)


Servicii incluse
  • Bilet de avion Bucuresti – Skopje – Bucuresti, via Viena, compania Austrian Airlines

    (include 1 bagaj de cala de 23kg si 1 bagaj de mana)

  • Transport cu autocar local pe toata durata programului
  • Cazare 9 nopti cu mic dejun la hoteluri de 3* si 4* astfel:
    • 1 noapte cazare Ohrid hotel Sileks 4* sau similar
    • 1 noapte cazare Tirana hotel Te Stella Resort 4* sau similar
    • 1 noapte cazare Podgorica hotel Boscovich 4* sau similar in zona Budva-Becici
    • 2 nopti cazare Neum hotel Sunce 3*superior sau similar
    • 1 noapte cazare Sarajevo hotel Hollywood 4* sau similar
    • 1 noapte cazare Belgrad hotel Elegance 3* sau similar
    • 2 nopti cazare Skopje hotel Karpos 4* sau similar
  • Tururi de oras la Ohrid, Tirana, Cetinje, Podgorica, Dubrovnik, Sarajevo, Belgrad, Nis, Skopje
  • Ghizi locali la Ohrid, Tirana, Cetinje, Kotor, Dubrovnik, Sarajevo, Belgrad si Skopje
  • Vizitele si excursiile din program: Sveti Naum, Budva, Mostar, Kotor
  • Taxele locale de intrare in Kotor si Cetinje
  • Insotitor de grup

 

Servicii neincluse
  • Taxele de aeroport si combustibil: 199 Euro/persoana
  • asigurarea medicala, asigurarea storno (se emite in aceeasi zi cu contractul)
  • intrarile la obiectivele turistice din program
  • excursiile optionale (tarife conform descrierii din program)

 

Transferuri
Transferuri GRATUITE la IMBARCARE din urmatoarele orase:
• Constanta, Medgidia, Cernavoda, Fetesti, Slobozia
• Iasi, Targu Frumos, Roman, Bacau
• Brasov, Predeal, Sinaia, Campina, Ploiesti
• Sibiu, Rm. Valcea, Pitesti

INFORMATII UTILE REFERITOARE LA TRANSFERUL GRATUIT DIN PROVINCIE
Transferul gratuit se rezerva odata cu pachetul turistic!
Ulterior acesta nu mai poate fi confirmat decat in limita locurilor disponibile si cu minim 21 de zile inainte de plecare.


• TRANSFERUL DIN PROVINCIE la punctele de imbarcare sau la aeroport este oferit cu titlu GRATUIT. Prin urmare, acesta nu poate face subiectul unor eventuale despagubiri. Daca pasagerul renunta la transfer, nu se pot face restituri, intrucat acesta este GRATUIT. De asemenea, daca pasagerul renunta la transferul de DUS, transferul de retur se anuleaza automat. Acesta va putea fi asigurat doar daca vor mai fi locuri disponibile la acel moment in mijlocul de transport.
• Prezentarea la transfer se face cu minim 15 minute inainte de ora de plecare comunicata.
• Pasagerii care beneficiaza de TRANSFER GRATUIT au obligatia de a comunica agentiei revanzatoare sau Tour Operatorului un numar de telefon mobil la care sa poata fi contactati de soferi in cazul unor modificari neprevazute care pot aparea in ziua transferului. Tour Operatorul nu-si asuma raspunderea pentru eventuale neprezentari la transfer ale pasagerilor care au drept consecinta pierderea avionului. In acest caz, costurile suplimentare generate de un nou bilet de avion sau modificarea celui existent vor fi suportate de pasager.
• Transferurile gratuite sunt asigurate de Tour Operator cu mijloace auto din flota proprie (autoturisme pentru 1-4 pasageri, microbuze de 6, 8 respectiv 15 locuri, midiautocar de 26 de locuri) si/sau cu mijloace auto ale companiilor de transport partenere pe rute regulate de transport pasageri. In situatia in care Tour Operatorul recurge la companiile de transport care efectueaza transport regulat de persoane pe rutele de transfer, contravaloarea biletului de transport este asigurata integral de catre Tour Operator, iar pasagerii vor fi anuntati in mod corespunzator.
• Daca Tour Operatorul are de asigurat in aceeasi zi transferuri gratuite pe aceeasi ruta si din aceleasi orase pentru 2 sau mai multe excursii cu plecare sau sosire in aceeasi zi, se va organiza un singur transfer cumulat pentru toti pasagerii din excursiile respective. In acest caz, pot aparea timpi de asteptare de 1 pana la 3 ore. In acest caz, pasagerii vor fi anuntati si trebuie sa confirme daca doresc sa beneficieze de transferul cumulat sau nu.
• Tour Operatorul nu isi asuma raspunderea in situatia putin probabila a aparitiei unor evenimente neprevazute (blocarea traficului rutier, inzapezirea drumurilor, inundatii, accidente rutiere, etc) care pot duce la intarzierea transferului si pierderea zborului.
• Turistii au obligatia de a mentine curatenia in mijlocul de transport pe tot parcursul transferului. In mijlocul de transport nu este permis fumatul, consumul de bauturi alcoolice si produse alimentare.
• Transferurile din provincie se asigura in conformitate cu reglementarile legale in vigoare cu privire la transportul de persoane si cu respectarea timpilor de condus ai soferilor. Din acest considerent, soferii vor face pauzele de odihna impuse de lege in vederea asigurarii unui transport in conditii de siguranta.
Conditii de inscriere, retragere, penalizari

DOCUMENTE DE CALATORIE
• Va rugam sa va asigurati ca documentele de calatorie, CARTEA DE IDENTITATE SAU PASAPORTUL, nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta.
• Cetatenii romani pot calatori in statele membre ale Uniunii Europene, Spatiului Schengen si Spatiului Economic European cu cartea de identitate sau pasaportul in curs de valabilitate. Pentru a verifica lista statelor care permit intrarea pe baza cartii de identitate, lista statelor membre U.E., Schengen si Spatiul Economic European, va rugam sa consultati site-ul Politiei de Frontiera www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions.
• Accesul cu cartea de identitate mai este permis in urmatoarele state: Macedonia (90 zile), Muntenegru (30 zile), Serbia (90 zile), Norvegia (daca cartea de identitate romaneasca valabila este emisa dupa anul 2009, in care este specificata cetatenia romana. Cartile de identitate romanesti emise inainte de anul 2009 nu sunt recunoscute ca documente de calatorie in Norvegia).
• Pentru toate celelalte state din afara Uniunii Europene si pentru acele state pentru care cetatenii romani nu au nevoie de viza de intrare, accesul se face pe baza pasaportului valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei. Pentru a consulta lista statelor pentru care nu este necesara viza de intrare accesati site-ul Politiei de Frontiera www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions.
• Pentru tarile in care cetatenii romani au nevoie de viza de intrare, este necesar pasaportul valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei. Anumite state nu permit accesul cu pasaport temporar sau nu aplica vize pe pasaport temporar, de aceea va rugam sa consultati serviciul consular al tarii in care intentionati sa faceti deplasarea sau solicitati acest lucru agentului dvs. de turism.
• In cazul persoanelor casatorite recent, nu se accepta Cartea de Identitate anulata (perforata) de autoritati in vederea emiterii unei noi carti de identitate.
• Copiii care nu au carte de identitate, vor trebui inscrisi pe pasaportul unuia dintre parinti. In acest caz, parintii care au copiii trecuti in pasaportul lor, vor calatori obligatoriu cu Pasaportul.
• Agentia organizatoare (Tour Operatorul) nu are nici o raspundere in situatia in care autoritatile de frontiera nu permit accesul turistului pe teritoriul statului respectiv. De asemenea, nu are nici o responsabilitate daca turistului nu i se permite parasirea teritoriului unei tari de catre autoritatile de frontiera din statul respectiv. In aceste cazuri, turistului nu i se mai restituie contravalorea excursiei.

FOARTE IMPORTANT !!!! DOCUMENTE NECESARE PENTRU MINORI
• Pentru minorii care calatoresc insotiti de un singur parinte, este necesar acordul celuilalt parinte exprimat printr-o declaratie autentificata la notariat. Daca celalalt parinte a decedat, este necesara o copie dupa actul de deces.
Pentru minorii care au un singur parinte declarat in certificatul de nastere, este necesara o copie a acestui certificat.
• Pentru minorii care calatoresc insotiti de un singur parinte si acesta este divortat, este necesara hotararea judecatoreasca definitiva prin care i-a(u) fost incredintat(ti) minorul(ii) si copie dupa actul de divort. Daca hotararea judecatoreasca nu este definitiva, este necesar acordul celuilalt parinte exprimat printr-o declaratie autentificata la notariat.
• Pentru minorii care calatoresc fara parinti si au fost incredintati unei terte persoane, este necesar acordul ambilor parinti exprimat printr-o declaratie autentificata la notariat precum si cazier juridic pentru persoana care ii insoteste.
ATENTIE!
Daca nu va incadrati in niciuna dintre prevederile de mai sus, va rugam sa consultati site-ul politiei de frontiera: www.politiadefrontiera.ro si sa va asigurati ca intruniti conditiile prevazute de articolul 2 alin. 2 din Legea nr. 248/2005 cu modificarile ulterioare, apeland politia de frontiera la nr. de telefon 021.9590.

CAZARE SI PROGRAMUL EXCURSIEI
• Clasificarea hotelurilor din program este in conformitate cu standardele existente in tara respectiva si poate sa nu coincida cu normele de clasificare din Romania.
• Hotelurile nominalizate in program pot suferi modificari pana la data plecarii, in functie de conditiile specifice care pot aparea intre momentul publicarii programului si data plecarii. Daca aceste schimbari sunt impuse de furnizorul local, intotdeauna se vor oferi hoteluri similare ca locatie/confort.
• Majoritatea hotelurilor nu detin camere triple. In unele hoteluri se pot confirma la cerere camere duble cu pat suplimentar, in functie de disponibilitate. Patul suplimentar poate fi un pat pliant, un fotoliu pat, o canapea extensibila, etc.
• Distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de reprezentantul agentiei. Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif, etc.); in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor.
• Situatia de partaj in camera dubla este atunci cand o persoana doreste sa participe la o excursie singura, dar nu in camera single, ci cu alta persoana, necunoscuta, de acelasi sex, intr-o camera dubla pentru doua persoane. In aceasta situatie persoana in cauza solicita Tour Operatorului o rezervare partaj in camera dubla, sub rezerva ca Tour Operatorul va gasi, in timp util, a doua persoana dispusa sa participe la excursie partaj in camera dubla. Daca nu se va gasi a doua persoana, prima persoana se poate retrage, sau va achita suplimentul de camera single pentru a putea participa la excursie. Tour Operatorul nu este raspunzator de achitarea suplimentului de camera single.
• Insotitorul de grup poate efectua modificari programului (schimbari de ore, modificarea ordinii desfasurarii acestuia), fara a afecta insa structura serviciilor efectuandu-l astfel in totalitate.

INFORMATII UTILE REFERITOARE LA TRANSPORTUL CU AUTOCARUL
• Turistii au obligatia sa se prezinte la locul de imbarcare cu minim 20 minute inainte de ora inscrisa pe voucher pentru plecare sau transfer. Locurile in autocar au fost prealocate la momentul rezervarii, pasagerii au obligatia sa ocupe doar locul inscris pe prezentul voucher.
• Turistii au obligatia de a mentine curatenia in autocar pe tot parcursul excursiei. In autocar nu este permis fumatul, consumul de bauturi alcoolice si produse alimentare. Buzunarul de plasa din fata scaunului dumneavoastra este destinat pastrarii de pliante, brosuri sau harti. Va rugam sa nu pastrati aici sticle de plastic sau obiecte voluminoase. Sticlele de plastic, bagajele de mana sau alte obiecte voluminoase se depoziteaza in spatiul special amenajat, deasupra scaunelor.

PROMOTII EARLY BOOKING SI OFERTE SPECIALE:
• In cazul unor promotii early booking sau oferte speciale cu o perioada fixa de valabilitate, agentia aloca un numar limitat de locuri la reducere. Daca acestea se epuizeaza inainte de data limita a promotiei, agentia poate decide sa opreasca campania de promotii inainte de data limita setata initial, fara un anunt in prealabil.
• Rezervarile facute cu promotii de tip early booking nu pot fi anulate fara penalizari. In caz de anulare a unor rezervari din categoria promotiilor early booking, penalizarile sunt de 100%.

Disclaimer: Continutul ofertelor este valabil la data introducerii acestora. Avand in vedere caracterul foarte dinamic al industriei de turism, ofertele pot suferi modificari si uneori nu pot fi actualizate in timp util, in ciuda eforturilor noastre. De aceea, disponibilitatea, tarifele, datele de plecare, orele de zbor si alte informatii esentiale trebuie intotdeauna reverificate cu agentul de turism. Va multumim!
Descrierile si pozele unitatilor de cazare au un caracter strict informativ si sunt preluate in mod automat din sistemele de rezervari ale furnizorilor nostri. In ciuda eforturilor noastre de a va oferi informatii complete si corecte, pozele si descrierile hotelurilor pot sa nu fie intotdeauna actualizate si pot contine erori, de aceea ele nu sunt considerate contractuale. Va sugeram ca de fiecare data sa consultati site-urile oficiale ale hotelurilor si vilelor sau sa cereti detalii agentului de turism.
Oferte similare