Austria
Destinatii Austria
Filtreaza ofertele
Transport
Plecare
Destinatie
Tip de vacanta
Interval de pret:
De ce sa alegi Agentia
Cardinal Travel Bucuresti?
  • Experienta de 25 ani in turism
  • Pachete fara costuri ascunse
  • Gama foarte variata de oferte, pentru toate bugetele
  • Peste 40 de destinatii vizitate de noi pana in prezent
  • 95% dintre clientii care au calatorit cu noi si ne-au trimis feedback s-au declarat multumiti de calitatea serviciilor

Vacante in Austria - Informatii generale despre destinatie

Vacante Austria

Capitala si cel mai mare oras: Viena
Limba oficiala: germana
Moneda: Euro
Fus orar: UTC + 1/Ora de vara UTC + 2
Prefix telefonic: +43
Populatie:  8.979.894 locuitori (estimare 2022)
Suprafata: 83.879 km²
Ziua nationala: 26 octombrie - aniversarea semnarii „Tratatului de Independenta a Austriei”

Excursii in Austria - Stiati ca?

O vacanta in Austria ofera de toate pentru toti, de la peisajele alpine incantatoare la atractiile culturale din marile orase si de la hotelurile elegante cu facilitati spa la posibilitatea de a practica sporturile de iarna in cele mai bune conditii. Iata cateva lucruri interesante despe aceasta destinatie :

  • Despre Viena, capitala Austriei, se pot scrie pagini intregi. Orasul de pe malurile Dunarii isi incanta vizitatorii cu palate splendide, o catedrala gotica impunatoare, artere comerciale cu magazine pentru orice buget, cafenele cu parfum de legenda si spectacole de calitate la Opera de Stat sau la Musikverein. In Viena merita sa petreceti cel putin o saptamana, mai ales daca nu doriti sa va limitati doar la obiectivele clasice (palatele Hofburg si Schonbrunn, Stephansdom, Primaria, Muzeul Belvedere, Prater), ci sa vizitati si alte atractii, precum Muzeul de Istorie Naturala si Muzeul de Istorie a Artei (al patrulea ca marime din lume), Naschmarkt – cea mai buna piata de legume si fructe exotice sau Grinzing, un sat pitoresc unde puteti petrece o seara traditionala, cu mancaruri bune si vin din belsug.
  • Cea mai mare provincie a tarii, aflata in jurul Vienei, este Austria Inferioara. Aceasta cuprinde Wachau, o zona cu campii fertile si podgorii, Padurea Vieneza, ideala pentru drumetii si ciclism, si abatia Melk, cea mai impresionanta manastire baroca din Austria. La marginea Padurii Vieneze se afla statiunea Baden, cunoscuta inca din vremea romanilor sub numele de Aquae Pannoniae pentru izvoarele sulfuroase in care se imbaia insusi imparatul Marc Aureliu. De-a lungul veacurilor, statiunea a fost frecventata de personalitati precum W. A. Mozart, care a compus aici Ave Verum, Franz Schubert si Ludwig van Beethoven, care si-a gasit tot aici inspiratia pentru Simfonia a IX-a. Familia Strauss (tatal si fiul), dar si Napoleon isi petreceau vacantele la Baden.
  • A doua mare provincie din Austria este Stiria sau Steiermark. Graz, capitala sa, este faimos pentru viata culturala – aici se organizeaza doua festivaluri de muzica clasica in fiecare an. Arhitectura orasului vechi (Altstadt) este fabuloasa – veti putea admira cel mai mare arsenal din lume pastrat intact, Landhaus, superba cladire renascentista care gazduieste parlamentul provincial, dar si Mausoleum, edificiul ridicat din ordinul imparatului Ferdinand al II-lea ca mormant pentru el si membrii familiei. La Muzeul Joanneum, fondat de nepotul Mariei Tereza, arhiducele Johann, puteti vedea picturi semnate de Cranach, Bruegel si artisti stirieni din secolele XVII si XVIII. In Stiria se gaseste si Mariazell, un centru de pelerinaj important, in special pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, cand o multime de credinciosi romano catolici vin sa se inchine la biserica dedicata Fecioarei Maria, ce dateaza din 1157.
  • Austria Superioara include Linz, cel mai mare port la Dunare din tara si un important centru industrial, lacurile minunate din Salzkammergut si pesterile din Dachstein, cu fascinanta Capela de Gheata. In Linz se afla cea mai veche biserica din Austria, Martinskirche, mentionata prima data documentar pe vremea lui Carol cel Mare, dar si centrul expozitional Ars Electronica, care prezinta ultimele descoperiri din domeniul electronicii si simulari ale calatoriilor in spatiu si timp. Aici poti vizita un oras renascentist imaginar sau poti vedea cum dispare un OZN in spatiu. Cele peste 70 lacuri din Salzkammergut sunt o destinatie atractiva de vacanta atat vara, cat si iarna. La Bad Ischl s-a celebrat logodna lui Franz Joseph cu Elisabeta (Sissi) si tot aici a fost semnata si declaratia de razboi cu Serbia din 1914, care a dus la declansarea Primului Razboi Mondial. Nu trebuie ratat nici Halstatt, unde in 1846 au fost descoperite cca 2000 de morminte cu obiecte funerare datand din Epoca Fierului si Bronzului. La Halstatt se gaseste si Salzwelten, cea mai veche mina de sare din lume, la care se poate ajunge cu un funicular.
  • Salzburgerland este o regiune cu numeroase cascade si izvoare minerale, a carei capitala este Salzburg, locul de nastere al lui Mozart si gazda celui mai important festival european de teatru si opera. Centrul vechi al Salzburgului este situat intre Muntele Calugarului (Monchsberg) si raul Salzach si include atractii precum Domul construit in 774, vechea cladire a primariei cu turnul ascutit, Kapitelplatz, cu superba fantana arteziana, si biserica benedictina inchinata Sf. Petru. De numele lui Mozart se leaga atat casa natala de la nr. 9 de pe Getreidegasse, cat si Fundatia Mozarteum, infiintata in scopul promovarii muzicii celebrului compozitor. Fortareata Hohensalzburg a fost ridicata in secolul al XI-lea pe culmea stancoasa Festungsberg si a constituit un loc de refugiu al arhiepiscopilor in fata diverselor amenintari. La finele secolului XIX a devenit o cazarma militara, iar astazi este vizitata de numerosi turisti. Amatorii de schi frecventeaza statiunile Kaprun si Zell am See, iar pasionatii de drumetie pot merge pe Pinzgauer Spaziergang, un traseu deosebit care ajunge pana la altitudinea de 1000 m.
  • Iar daca tot am pomenit de schi, este obligatoriu sa mentionam Tirol si Vorarlberg, doua provincii destinate cu precadere sporturilor hibernale. Orasul Innsbruck a gazduit Jocurile Olimpice de iarna in doua ocazii, in 1964 si 1976 si se mandreste cu splendidele cladiri baroce si rococo. Domul St. Jakob pastreaza fresce splendide de Cosmas Damian Asam, iar turnul inalt de 56 m de langa Primarie, datand din secolul al XIV- lea, ofera o panorama incantatoare asupra orasului.

De vazut, de incercat, de gustat

  • plimbare prin Hauptplatz din Linz, una din cele mai frumoase piete publice din Europa Centrala, in centrul careia se inalta coloana de marmura a Sfintei Treimi ridicata in 1723.
  • relaxare si inot la Worther See, cel mai cald lac din Austria, ale carui temperaturi ating 24-28 grade in perioada estivala. De aceea zona a fost supranumita "Riviera Austriei".
  • vizita la Bregenz, orasul situat idilic pe malul de est al lacului Constanz, la marginea vaii Rinului si la poalele Alpilor. Vara aici au loc o serie de festivaluri si, in plus, puteti face drumetie pe masivul Pfander din apropiere.
  • o dupa - amiaza linistita petrecuta intr-o cafenea vieneza cu traditie, savurand o cafea acompaniata de un pahar cu apa, aduse pe o tava de argint.
  • picnic pe Donauinsel, cea mai mare zona de petrecere a timpului liber din Viena, unde se pot face chiar si surfing si schi nautic.
Vacanta placuta in Austria!