De ce sa alegi Agentia
Cardinal Travel Bucuresti?
  • Experienta de 25 ani in turism
  • Pachete fara costuri ascunse
  • Gama foarte variata de oferte, pentru toate bugetele
  • Peste 40 de destinatii vizitate de noi pana in prezent
  • 95% dintre clientii care au calatorit cu noi si ne-au trimis feedback s-au declarat multumiti de calitatea serviciilor

Vacante in Malta - Informatii generale despre destinatie

Vacante Malta

Capitala: Valetta
Cel mai mare oras: Birkirkara
Limba oficiala: malteza, engleza
Moneda: Euro
Fus orar: UTC + 1, Ora de vara UTC + 2
Prefix telefonic: 356
Populatie: 465.292 locuitori (estimare 2017)
Suprafata: 316 km²
Ziua nationala: 21 septembrie - Ziua Independentei

Excursii in Malta - Stiati ca?

O vacanta in Malta este recomandarea noastra pentru cei care iubesc istoria si povestile cu si despre cavaleri. Micul arhipelag din centrul bazinului mediteranean, situat la 90 km sud de Sicilia, 290 km nord de coasta Africii, 1830 km est de Gibraltar si 1500 km vest de orasul egiptean Alexandria, include insulele Malta, Gozo, Comino si insulitele nelocuite Cominotto, Filfla si Sf. Paul. Iata cateva lucuri interesante despre Malta, o destinatie in care puteti calatori in orice anotimp:

  • Orasul capitala La Valetta a fost initial construit ca o fortareata destinata sa protejeze cele doua porturi ale peninsulei stancoase pe care se afla. Mai tarziu au fost ridicate cladirile “hanurilor” (auberges) - cartierele generale ale diverselor grupuri entice carora le apartineau Cavalerii Sf. Ioan, ajunsi pe insula in 1530. La origine un grup de calugari benedictini care isi dedicau voluntar timpul si energia ingrijirii bolnavilor si pelerinilor care calatoreau in Tara Sfanta, ordinul s-a transformat in timp intr-unul militar cavaleresc. Spre mijlocul secolului al XII-lea, conducerea sa revenea unui Mare Maestru, iar membrii proveneau din cele mai importante familii nobiliare ale crestinatatii. Cavalerii au luat parte la cruciade insa, dupa caderea Acrei, au fost izgoniti din Tara Sfanta si, dupa o scurta escala in Cipru, s-au stabilit in Rhodos, care a devenit resedinta lor pentru cinci secole. In 1522 sultanul Suleiman Magnificul a asediat Rhodosul si, dupa o rezistenta eroica care a durat sase luni, cavalerii s-au vazut nevoiti sa paraseasca insula greceasca, ramanand inca o data fara un loc fix. Abia dupa sapte ani de ratacire, imparatul Carol Quintul le-a oferit Malta, in schimbul unui tribut simbolic (un soim) pe care urmau sa il plateasca anual viceregelui Siciliei.
  • Ordinul Cavalerilor era de fapt o structura multinationala divizata in mai multe « limbi » (langues), in functie de etnia membrilor : Auvergne, Provence, Franta, Aragon, Castilla, Anglia, Germania si Italia. Fiecarei ramuri ii revenea ca sarcina apararea unui anumit sector al fortificatiilor sau a unui turn. Curajul si iscusinta cavalerilor s-au dovedit cu prisosinta in timpul Marelui Asediu din 1565, cand turcii otomani si aliatii lor au lansat un atac fara precedent asupra Maltei, cu scopul de a o cuceri si de a pune stapanire pe ruta sudica a Europei, trecand prin Sicilia si Italia. Victoria cavalerilor si a negustorilor spanioli si italieni, la care s-a adaugat populatia malteza, a insemnat de fapt salvarea intregii Europe crestine si a marcat o etapa decisiva in istoria insulei – inceputul construirii orasului La Valetta, a carui piatra inaugurala a fost pusa pe 28 martie 1566 si care poarta numele Marelui Maestru aflat in fruntea ordinului la acel moment. Jean Parisot de la Valette a murit in 1568 si a fost inmormantat in biserica Notre Dame des Victoires – primul edificiu construit in oras.
  •  La Valetta are o structura de strazi perpendiculare pe care va va fi usor sa va orientati. Pe bulevardul principal veti admira Palatul Marelui Maestru dar si Co - Catedrala Sf. Ioan, cu un interior extravagant – zidurile sunt acoperite de calcar aurit si marchetarie, iar pardoseala numara peste 400 de dale funerare ale cavalerilor, ornate cu embleme, trofee militare si diverse simboluri religioase. In oratoriu veti gasi o pictura splendida semnata de Caravaggio – Decapitarea Sf. Ioan.
  • In capatul orasului, dominand intrarea in Grand Harbour, se afla Gradinile Baraka de Jos, de unde va veti bucura de o panorama superba, care include Infirmeria, Fortul St. Elmo, Fortul Saint Ange, Senglea si Gradinile Baraka de Sus. In centru se inalta monumentul in stil doric dedicat lui Sir Alexander Ball, care a condus atacul asupra francezilor veniti sa cucereasca insula intre 1798 si 1800, si care a devenit apoi primul comisar civil englez al Maltei.
  • Si daca am pomenit de Senglea, trebuie sa stiti ca este unul din « cele trei orase », alaturi de Birgu si Bormla. Vitejia extraordinara a locuitorilor din Birgu si Senglea in timpul Marelui Asediu a facut ca cele doua asezari sa fie supranumite « Orasul victorios » (Vittoriosa) si « Orasul invincibil ». Ulterior, zona s-a extins, ingloband si Bormla, care a primit titlul onorific de « Orasul remarcabil ». Chiar si dupa ce cavalerii au mutat sediul guvernului de la Birgu la La Valetta, cele trei orase au ramas centrul operatiunilor maritime. Aici se gaseau santierele navale si tot aici traiau marinarii si cei care faceau negot pe mare. In acea epoca, pirateria era o ocupatie recunoscuta, iar corsarii maltezi primeau licente pentru expeditiile lor maritime, platind in schimb o taxa pe prada capurata.
  • Malta este, fara indoiala, singurul loc din lume care ofera posibilitatea de a vedea evolutia templelor preistorice, in primul rand datorita structurilor megalitice de la Tarxien, care dateaza din anul 2800 i. Hr. In acest complex de temple a fost gasita statuia uriasa a Zeitei Mama, probabil cea mai mare statuie de piatra realizata la acel moment, avand 2.50 m inaltime. Exista mai multe ipoteze asupra statuilor de femei grase gasite in majoritatea templelor malteze, dar cea mai raspandita afirma ca ele reprezentau zeite ale fertilitatii.

De vazut, de incercat, de gustat

  • vizita la Mdina si Mosta. Mdina este vechea capitala a Maltei, de dinainte de sosirea cavalerilor, un oras plin de palate medievale care, desi in prezent nu mai este locuit, va va incanta. Nu ratati catedrala in stil baroc, a carei constructie a fost incheiata in 1702. Mosta, situata chiar in centrul insulei, se mandreste cu monumentala biserica inspirata de Panteonul din Roma. Cupola sa uriasa o situeaza in top 3 dupa San Pietro din Roma si St Paul din Londra. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, in 1942, o bomba de 500 kg a perforat cupola si s-a rostogolit pe pardoseala din interior, fara sa explodeze, ceea ce a fost considerat un miracol divin.
  • plimbare prin Marsaxlokk, un port fermecator situat in sud estul insulei, cu barcile viu colorate, devenite un simbol al Maltei.
  • excursie in insula invecinata Gozo, mai fertila si mai pitoreasca decat Malta. Capitala sa, numita initial Rabat, a fost rebotezata Vittoria in onoarea reginei Victoria (Malta a fost colonie engleza intre 1814 si 1964).  In Gozo va puteti plimba prin citadela medievala, un veritabil muzeu in aer liber, si puteti vizita catedrala, proiectata de arhitectul Lorenzo Gafa in forma de cruce latina.
  • plimbare cu barcuta la Blue Grotto din sudul Maltei, asemanatoare cu cea din Capri. Admirati jocul de umbre si lumini si culorile splendide ale marii!
Vacanta placuta in Malta!