CIRCUIT CHINA – TRECUT, PREZENT ȘI VIITOR
SHANGHAI, BEIJING, PINGYAO, XI’AN, CHENGDU, HONG KONG & MACAO
26 iulie - 09 august 2025 (15 zile)
3295 Euro (taxe de aeroport incluse)
Vă invităm să descoperiți un mix unic de peisaje spectaculoase, cultură exotică, civilizație antică și modernism! Veți vizita minuni ale lumii vechi și moderne: Orașul Interzis, Marele Zid Chinezesc, Armata de Teracotă, Grădinile Yu Yuan, futuristul cartier Pudong, clasica esplanadă Bund, orașul fortificat Pingyao, statuia săpată în stâncă a lui Buddha din Leshan, ursuleții Panda și veți admira faimoșii zgârie nori din Hong Kong.
S 26.07 BUCUREȘTI – ISTANBUL
D 27.07 ISTANBUL – SHANGHAI
L 28.07 SHANGHAI
M 29.07 SHANGHAI, excursie Zhujiajiao
Mi 30.07 SHANGHAI – BEIJING
J 31.07 BEIJING, Marele Zid
V 01.08 BEIJING – PINGYAO
S 02.08 PINGYAO – XI’AN
D 03.08 XI’AN, Armata de Teracotă
L 04.08 XI’AN – CHENGDU
M 05.08 CHENGDU, excursie Leshan Giant Buddha
Mi 06.08 CHENGDU – HONG KONG
J 07.08 HONG KONG / excursie Macao
V 08.08 HONG KONG – ISTANBUL
S 09.08 ISTANBUL – BUCUREȘTI
Ziua 1 (sâmbătă, 26.07.2025). BUCUREȘTI – ISTANBUL
• Ne vom întâlni la ora 19:30 în Aeroportul ‘Henri Coandă’ cu reprezentantul agenției și vom pleca spre Istanbul cu zborul TK 1046 (21:45 – 23:15).
• Escală în Istanbul.
Ziua 2 (duminică, 27.07.2025). ISTANBUL – SHANGHAI
• Vom continua călătoria spre Shanghai cu zborul TK 26 (01:20 – 16:45).
• După formalitățile de sosire, transfer la hotel și timp de odihnă.
• Cazare în Beijing la hotel de 4* (Liyi Hotel Shanghai Railway Station).
• Mese: cină la un restaurant local.
Ziua 3 (luni, 28.07.2025). SHANGHAI
• Vom face turul orașului Shanghai, pe parcursul căruia vom vizita cele mai importante obiective: o Orașul Vechi (Chenghuangmiao), construit în sec. XV, în timpul Dinastiei Ming, care abundă în piețe de antichități și mici magazine și unde vom vizita renumita Grădină Yu, fondată în 1559. o Bund, faimoasa faleză considerată timp de secole simbolul orașului Shanghai, ce oferă panorama perfectă a cartierului financiar Pudong de dincolo de Râul Huangpu. o French Concession, o zonă administrată de francezi între 1849 și 1943, recunoscută pentru arhitectura sa europeană, bulevardele largi și atmosfera distinctă, cu cafenele și buticuri de lux. o Strada Nanjing, cea mai mare stradă de cumpărături din Shanghai, situată în centrul orașului, un adevărat paradis pentru iubitorii de shopping! o Templul lui Buddha de Jad, fondat în 1882, în care se păstrează două statui importate din Myanmar.
• Cazare în Shanghai la hotel de 4* (Baixia Pagoda SSAW).
• Mese: mic dejun și dejun.
Ziua 4 (marți, 29.07.2025). SHANGHAI, excursie la ZHUJIAJIAO
• Situat la vest de Shanghai, orașul Zhujiajiao, cu o istorie de peste 1.700 de ani, este supranumit ”Veneția Orientului”, datorită numeroaselor canale pitorești, poduri de piatră și arhitectura clasică din dinastiile Ming și Qing.
• Vom face o plimbare cu barca pe canalele pitorești încadrate de case vechi, cu fațade albe și acoperișuri din țiglă. Pe traseu vom trece pe sub poduri arcuite din piatră ce se reflectă în apă, cum ar fi Podul Fangsheng, unul dintre cele mai mari și mai frumoase din Zhujiajiao. Vegetația luxuriantă care înconjoară canalele completează perfect peisajul.
• Orașul este de asemenea presărat cu clădiri istorice și temple pe care le puteți admira. Printre acestea se numără Templul Budist Yuanjin și Casa Kezhi, o reședință tipică din secolul al XVIII-lea, cu grădini, pavilioane și săli spațioase.
• Revenire în Shanghai și timp liber la dispoziție.
• Cazare în Shanghai la hotel de 4* (Baixia Pagoda SSAW).
• Mese: mic dejun și dejun.
Ziua 5 (miercuri, 30.07.2025). SHANGHAI – BEIJING
• Transfer la gară, unde ne vom îmbarca în trenul de mare viteză către Beijing.
• Vom face un tur al orașului Beijing, pe parcursul căruia vom vedea: o Piața Tian’anmen, cea mai mare piață urbană din lume (poate găzdui 1.000.000 de oameni deodată), situată în centrul geografic al orașului. o Orașul Interzis (Palatul Imperial Chinezesc sau „Orașul purpuriu interzis”). Construit în timpul dinastiei Ming, acesta a fost timp de 500 de ani reședință a împăraților chinezi și este o capodoperă a arhitecturii chineze și un complex unic în lume, cu exact 9.999 încăperi! o Palatul de vară UNESCO , reședință imperială și unul dintre cele mai mari și cele mai bine conservate ansambluri de grădini imperiale din China, a cărui construcție a început în sec. al XVIII-lea, în timpul dinastiei Qing și a continuat pe parcursul mai multor secole. o Hutongul Nanluoguaxiang, unde vom întâlni cele mai autentice exemple de arhitectură tradițională chineză din Beijing. Aici vom găsi mici magazine de artizanat, cafenele, galerii de artă, boutique-uri, restaurante și baruri, multe dintre ele în stil modern, dar adaptate spațiului istoric.
• Cazare în Beijing la hotel de 4* (Holiday Inn Temple of Heaven sau similar).
• Mese: mic dejun și cină cu rață Peking.
Ziua 6 (joi, 31.07.2025). BEIJING, Marele Zid
• Vom începe ziua cu vizita uneia dintre cele șapte minuni ale lumii: Marele Zid Chinezesc UNESCO . Marele Zid, cea mai mare structură realizată de om (21.196,18 km lungime), a fost construit începând cu anul 500 î.Hr., pentru a proteja granița de nord a Chinei și rămâne un simbol central al civilizației chineze.
• După-amiază ne vom întoarce în oraș si vom trece pe lângă Stadionul Beijing și Water Cube, ce au fost folosite pentru Jocurile Olimpice din 2008 și au lăsat o impresie de durată, nu doar asupra populației din Beijing ci și a lumii. Stadionul național din Beijing, numit și Bird’s Nest (Cuib de Pasăre) este situat în Olympic Green Village, ocupă o suprafață de aproximativ 25,8 hectare și are o capacitate de 80000 de locuri. Water Cube este, din punct de vedere tehnic, Centrul Acvatic Național din Beijing, cu suprafața de 177 mp, 30 m înălțime și o capacitate de 17000 de locuri. Seara, peretele exterior al acestuia este luminat într-un mod spectaculos, părând un cub de gheață imens.
• Cazare în Beijing la hotel de 4* (Holiday Inn Temple Of Heaven Beijing sau similar).
• Mese: mic dejun și dejun.
Ziua 7 (vineri, 01.08.2025). BEIJING – PINGYAO
• După micul dejun, plecare pentru un tur al Templului Lama, una dintre cele mai mari mănăstiri ale budismului tibetan. Acest templu, cunoscut și sub numele de Templul Yonghe Gong, a fost de fapt vechiul palat „Eternal Harmony”, unde a trăit împăratul dinastiei Qing Yongzheng (1723-1735) înainte de a urca pe tron. Palatul a început să găzduiască lama din 1732 și treptat s-a transformat în mănăstire. De-a lungul secolelor, a găzduit aproximativ 300 de lama tibetani, mongoli și manciurieni. Templul a căpătat importanță politică, deoarece a oferit mari privilegii, precum posibilitatea de a vorbi față în față, în timpul domniei împăraților Manciurieni, o epocă în care era interzis chiar și contactul vizual în timpul întâlnirii cu împăratul.
• Transfer la gară, unde ne vom îmbarca în trenul de mare viteză către Pingyao.
• Cazare în Pingyao la hotel de 4* (Yide Guesthouse sau similar).
• Mese: mic dejun și cină.
Ziua 8 (sâmbătă, 02.08.2025). PINGYAO – XI’AN
• Tur al orașului fortificat Pingyao UNESCO, numit „muzeul de artă arhitecturală din timpul dinastiilor Ming și Qing (1368-1911)”. Aici vom vedea și vizita: o primul birou de schimb valutar din China, Rishengchang Bank, care rămâne aproape neschimbat ca în prima zi. Aici se pot vedea biroul de contabilitate, biroul de credit, case de marcat, abacuri vechi și cărți de contabilitate. o Marele Zid Pingyao, în formă de țestoasă, construit cu cărămizi și chirpici în 1370. Acest zid, cu o lungime de 6 km, are 72 de turnuri și 3000 de creneluri, în raport cu numărul de discipoli și adepți ai lui Confucius. Veți putea face o plimbare minunată și liniștită de-a lungul Marelui Zid Pingyao și va fi ușor să vă imaginați cum era viața pe vremea când Pingyao era centrul financiar al Chinei.
• Transfer la gară, unde ne vom îmbarca în trenul de mare viteză către Xi’an.
• Cazare în Xi’an la hotel de 5* (Xian Titan Times Hotel sau similar).
• Mese: mic dejun și cină.
Ziua 9 (duminică, 03.08.2025). XI’AN, Armata de Teracotă
• Dimineața vom vizita Muzeul Armatei de Teracotă UNESCO, o lume de legendă, una dintre cele mai importante descoperiri arheologice ale sec. XX. Cu o vechime de 2200 de ani, soldații de teracotă au fost realizați în mărime naturală și aranjați în formație de luptă, la cererea primului împărat feudal, Qin Shi Huang - cel care a unificat China și a unit toate zidurile din țară, formând Marele Zid. De asemenea, vom vizita un atelier care fabrică soldați de teracotă.
• Continuăm cu vizita cartierului musulman, unde se găsește Marea Moschee, una dintre cele mai vechi din China, fondată în anul 742 și refăcută în 1384. Arhitectura moscheii a fost adaptată culturii chineze, respectând însă tradiția musulmană – orientarea spre Mecca și inscripții din Coran.
• Seara, opțional, puteți participa la un spectacol cu cină, găzduit de Tang Dynasty Palace. Veți avea ocazia să urmăriți cântece și dansuri tradiționale, să admirați costumele specifice dinastiei Tang (anii 618 – 907) și să degustați delicatese ale bucătăriei cantoneze.
• Cazare în Xi’an la hotel de 5* (Xian Titan Times Hotel sau similar).
• Mese: mic dejun.
Ziua 10 (luni, 04.08.2025). XI’AN – CHENGDU
• În această zi vom vom vizita Pagoda Marii Gâștei Sălbatice, construită în anul 652 pentru a marca un punct important din istoria budismului în China și vom vedea Turnul cu Clopot, una dintre atracțiile de top din Xi’an, ce marchează centrul geografic al vechiului oraș.
• Transfer la gară, unde ne vom îmbarca în trenul de mare viteză către Chengdu.
• Cazare în Chengdu la hotel de 4* (Tianfu Sunshine sau similar).
• Mese: mic dejun și cină.
Ziua 11 (marți, 05.08.2025). CHENGDU, excursie la Leshan Giant Buddha
• Azi vom face o excursie la Leshan Giant Buddha UNESCO , pentru o experiență impresionantă, ce îmbină frumusețea naturală cu istoria și spiritualitatea. Călătoria durează aproximativ două ore, trecând prin peisaje verzi și dealuri. La sosire, vom fi întâmpinați de statuia imensă a lui Buddha, sculptată direct în stâncă în timpul dinastiei Tang, în urmă cu peste 1.200 de ani. Cu o înălțime de 71 de metri, Leshan Buddha este cea mai mare statuie de Buddha din lume sculptată în piatră, privind calm asupra confluenței a trei râuri: Minjiang, Dadu și Qingyi. Statuia simbolizează devotamentul spiritual al oamenilor din perioada Tang și este o realizare remarcabilă a ingineriei antice, datorită măiestriei cu care a fost sculptată în stâncă. Este considerată un simbol al păcii, al compasiunii și al armoniei budiste.
• Cazare în Chengdu la hotel de 4* (Tianfu Sunshine sau similar).
• Mese: mic dejun și cină.
Ziua 12 (miercuri, 06.08.2025). CHENGDU – HONG KONG
• Dimineața vom vizita Centrul de Cercetare pentru Reproducerea Urșilor Panda Uriași, o adevărată rezervație naturală dezvoltată de organizații non-profit, unde vom putea vedea, în afara urșilor Panda de diverse vârste, mai puțin cunoscuții Panda Roșii, dar și alte specii de animale.
• Continuăm cu People's Park (Renmin Gongyuan) un parc urban situat în centrul orașului, cu o istorie lungă ce reflectă cultura și tradițiile zonei Sichuan și încheiem cu o plimbare pe Jinli Ancient Street, o stradă pitorească și vibrantă, renumită pentru arhitectura tradițională din perioada dinastiei Qing, care oferă o atmosferă autentică și un farmec istoric. Aici puteți explora magazine de suveniruri, standuri cu mâncare stradală specifică Sichuanului și ateliere de artizanat.
• Seara, transfer la aeroport pentru zborul spre Hong Kong, fostă colonie britanică, redată statului chinez în 1997, metropolă cosmopolită, unde civilizația estului se întrepătrunde cu cea europeană.
• Cazare în Hong Kong la hotel de 4* (Harbour Plaza Metropolis sau similar).
• Mese: mic dejun.
Ziua 13 ( joi, 07.08.2025). HONG KONG sau excursie opțională Macao
• Zi liberă la dispoziție sau excursie opțională, cu ferry-boat rapid, în Macao, cea mai longevivă colonie din Asia, deținută de Portugalia timp de 450 de ani, considerată adesea una dintre primele 10 destinații de top din China. În Macao UNESCO, veți vizita: o Ruinele Bisericii Sf. Paul, probabil cel mai cunoscut obiectiv turistic din Macao, din care au rămas doar ruine și multă istorie. Biserica este situată în vârful unui deal, iar existența sa a fost menită să exprime triumful bisericii romano-catolice prin măreția ornamentală a clădirii. o Piața Legal Senado, unde se înalță clădirea fostului sediu al Guvernului portughez din Macao. o Templul A-Ma – cel mai faimos și cel mai vechi dintre templele chinezești din Macao, clădire taoistă ce datează dinaintea colonizării portugheze; o ”The Venetian”, cel mai mare resort-cazinou din Macao, unde veți găsi distracții de clasă mondială. » Notă: Excursia opțională include transport, intrări, dejun, însoțitor român și ghid local.
• Cazare în Hong Kong la hotel de 4* (Harbour Plaza Metropolis sau similar).
• Mese: mic dejun.
Ziua 14 (vineri, 08.08.2025). HONG KONG – ISTANBUL
• Vom face un tur de o jumătate de zi, o experiență plină de diversitate culturală și vedere spectaculoasă. Vizităm: o Vârful Victoria – punctul cel mai înalt de pe insula Hong Kong și unul dintre cele mai vizitate locuri turistice, datorită vederii panoramice asupra metropolei. o Repulse Bay – una din cele mai scumpe zone rezidențiale, ce se mândrește atât cu plaja sa frumoasă, cât și cu arhitectura colonială din anii 1920. o Aberdeen – zona din sudul insulei Hong Kong, faimoasă pentru satul plutitor de pescari din perioada anilor ’60-’70; în prezent găzduiește nenumărate restaurante cu specific pescăresc.
• La prânz vom gusta delicioasele dim sum.
• Transfer la aeroport pentru zborul spre Istanbul, TK 71 la ora 22:30.
• Mese: mic dejun și dejun.
Ziua 15 (sâmbătă, 09.08.2025). ISTANBUL – BUCURESTI
• Escală în Istanbul și continuare spre București cu zborul TK 1043 (06:50 – 08:10).
PERIOADĂ PROGRAM
|
TARIF
|
26.07 - 09.08.2025
|
3295 € /persoană
|
|
TAXE de AEROPORT INCLUSE
|
Note: *Tariful este calculat pe persoană, loc în cameră dublă/ twin pentru un grup de minimum 20 persoane.
Pentru un grup de 15 – 19 persoane, tariful se va majora cu 150 €/persoană.
**Suplimentul de cameră single este de 590 €/persoană.
✓ Transport transcontinental cu avionul: București – Istanbul – Shanghai / Hong Kong – Istanbul – București;
✓ Transport continental cu avionul Chengdu – Hong Kong;
✓ Taxele de aeroport;
✓ Transport cu trenul de mare viteză pe rutele: Shanghai – Beijing / Beijing – Pingyao / Pingyao – Xi’an / Xi’an – Chengdu, la clasa a 2-a;
✓ Transport cu autocar/microbuz cu aer condiționat, conform programului;
✓ 12 nopți de cazare la hoteluri de 4* și 5* (norme locale), cu mic dejunuri incluse;
✓ 3 dejunuri și 6 cine (din care o cină cu rață Pekin);
✓ Intrările la obiectivele turistice conform programului;
✓ Însoțitor de grup român, vorbitor de engleză;
✓ Ghizi locali vorbitori de engleză;
CONDIȚII DE REZERVARE:
• La încheierea contractului se va achita un avans de minimum 30% din tariful total al pachetului turistic;
• Diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului turistic se achită cu 65 de zile înainte de plecare;
• Diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului turistic se achită cu 35 de zile înainte de plecare.
ACTE NECESARE:
• Pentru călătoria în China aveți nevoie de pașaport valabil cel puțin 6 luni la momentul întoarcerii în țară și 2 pagini consecutive libere; pașaportul temporar nu este acceptat pentru călătoria în China;
OBSERVAȚII:
• Prezentul document constituie anexă la contractul de prestări servicii.
• Tarifele sunt in euro / persoană. Tarifele sunt valabile pentru grup de minimum 20 persoane. În cazul în care nu se întrunește numărul minim menționat, tariful se poate majora cu până la 10%, dacă nu este precizat altfel. Această condiție este acceptată de cei înscriși la excursie automat, la semnarea contractului de prestări servicii turistice și nu constituie motiv de anulare. Numărul minim de participanți pentru a se organiza excursiile opționale este egal cu numărul minim de participanți pentru întregul program, dacă nu este precizat altfel. Sub acest număr, agenția poate majora prețul sau anula opționalul.
• În cazul în care turistul renunță la excursie (circuite), indiferent de motive, acesta va suporta următoarele penalități calculate din valoarea totală a excursiei:
✓ penalizare 10% din prețul excursiei dacă anularea se face între 120 – 91 de zile până la plecare;
✓ penalizare 30% din prețul excursiei dacă anularea se face între 90 – 61 de zile până la plecare;
✓ penalizare 50% din prețul excursiei dacă anularea se face între 60 – 30 de zile până la plecare;
✓ penalizare 100% din prețul excursiei dacă anularea se face cu mai puțin de 30 de zile până la plecare sau pentru neprezentare la plecare (no-show).
• Aceste penalizări se aplică în toate cazurile, cu excepția programelor cu croazieră, sau programe confirmate cu propriile reguli de achitare, anulare, penalizare (ex: programe de Paște, Crăciun, Revelion, Early Booking, sejururi, pachete individuale, etc).
• Rezervările pentru pachetele de Crăciun /Revelion/ Paște/ Early Booking anulate, sunt supuse unor condiții speciale de penalizare:
✓ penalizare 10% din prețul excursiei dacă anularea se face între 120 – 91 de zile până la plecare;
✓ penalizare 50 % dacă retragerea se face între 90 – 61 de zile înaintea începerii excursiei;
✓ penalizare 80 % dacă retragerea se face între 60 – 45 de zile înaintea începerii excursiei;
✓ penalizare 100 % dacă retragerea se face cu mai puțin de 45 de zile până la plecare sau pentru neprezentare la plecare (no-show).
• În cazul programelor care includ croaziere, temenele se modifică, astfel:
✓ penalizare 10% din prețul excursiei dacă anularea se face între 120 - 91 de zile până la plecare
✓ penalizare 30 % dacă retragerea se face între 90 – 61 de zile până la plecare
✓ penalizare 50 % dacă retragerea se face între 60 – 45 de zile până la plecare
✓ penalizare 100 % dacă retragerea se face cu mai puțin de 45 de zile până la plecare sau pentru neprezentare la plecare (no-show).
• Clasificarea hotelurilor, restaurantelor, vasului de croazieră este cea oficial atribuită de organele de resort din țările respective.
• Pentru anumite facilități din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; în momentul sosirii la hotel, solicitați recepționerului sau conducătorului de grup să vă informeze cu exactitate asupra lor;
• Agenția noastră depune toate eforturile necesare pentru a vă respecta preferințele, dar nu putem garanta camere duble sau twin (pat matrimonial sau paturi separate), respectiv camere de fumători sau nefumători decât în limita disponibilității acestor facilități la hotelurile partenere;
• În situații de excepție ( evenimente, congrese, conferințe, târguri etc. ) agenția poate opera modificări în structura programului, fără a afecta vizitarea obiectivelor turistice.
• Compania aeriană și orele de zbor menționate în program sunt cu titlu informativ și pot fi schimbate. Agenția nu este responsabilă în cazul în care programul turistic nu poate fi realizat, parțial sau total, din cauza modificării orarului de zbor, întârzierii sau anulării curselor aeriene. Siguranța bagajelor pe durata transportului aerian cade în sarcina companiei aeriene.
• Taxele de aeroport sunt valabile la data întocmirii programului și pot fi modificate până la emiterea biletelor de avion.
• Pe durata circuitelor, sosirea la cazare se face de regulă seara, putând apărea întârzieri din cauza condițiilor de trafic, vreme, etc. Orele de sosire la cazare variază de la o zi la alta, în funcție de programul turistic. Agenția nu se face răspunzătoare pentru nerespectarea sau întârzierea programului turistic din cauza condițiilor de trafic (ambuteiaje, închiderea sau schimbarea anumitor sectoare de drum etc.), a vremii, a controalelor vamale sau a indisciplinei anumitor turiști (întârzieri, atitudini ofensatoare sau ostile față de ghizi, conducătorii auto etc.).
• Pentru programele care presupun obținerea vizei înainte de plecare, turiștii au obligația să trimită toate documentele solicitate agenției în termenul prevăzut de aceasta pentru a evita orice risc de a nu se obține viza din cauza timpului scurt până la plecare. În cazul în care obținerea vizei este condiționată de prezența fizică a turiștilor pentru interviu, aceștia au obligația de a se prezenta la data și ora la care s-a făcut programarea. Refuzul autorităților consulare de a acorda viza, din orice motiv care nu poate fi imputat agenției, exonerează agenția de la orice răspundere. Turiștilor cărora li s-a refuzat acordarea vizei, li se va returna întreaga sumă achitată în avans, mai puțin anumite costuri percepute de partenerii locali / companii aeriene pentru anularea excursiei, costurile variind în funcție de data anulării serviciilor. Taxa de viză perceputa de Ambasade pentru procesarea vizelor nu se rambursează. În cazul în care turistul își planifică mai multe vacanțe succesive și nu trimite documentele la timp / nu se prezintă personal pentru obținerea vizei, agenția nu poate fi trasă la răspundere iar turistul are obligația de a-și obține singur viza necesară călătoriei.
• Pe durata croazierelor toate plățile efectuate ( băuturi, cumpărături, masaj etc ) se înregistrează pe cardul personal pe care fiecare turist îl primește la îmbarcare. Micul și prânzul se servesc în regim bufet iar cina se servește ori în restaurantul bufet, ori a la carte ( cu meniu la alegere) fiecare pasager având o anumită masă rezervată, de la începutul până la sfârșitul croazierei. Bagajele, atât la îmbarcare cât și la debarcare, sunt transportate de personalul vasului. Seara, fiecare cabină primește un buletin informativ cu toate activitățile care au loc a doua zi ( excursii, spectacole etc ). Cabinele pot să difere din punct de vedere al confortului unele față de altele, cu toate acestea diferența de preț este dată de poziționarea acestora pe vas, cele aflate pe punțile superioare fiind de regulă mai scumpe. Cabinele rezervate la grupuri sunt de regulă cabine interioare / exterioare sau cu balcon, din categoria celor garantate (fără posibilitatea alegerii poziției pe o anumită punte) și se nominalizează cu cel mult o săptămână înainte de plecare. Agenția nu se face responsabilă în cazul în care apar nemulțumiri legate de acest aspect. De asemenea, linia de croazieră poate face un upgrade la una sau mai multe cabine (un schimb dintr-o categorie inferioară la o categorie superioară) fără o informare în prealabil și în mod aleatoriu iar agenția nu poate fi trasă la răspundere. În porturile în care oprește vasul, turiștii au posibilitatea să cumpere excursii de la biroul de turism aflat la bord sau să își facă propriul program, însoțitorul roman neavând obligativitatea de a-i însoți.
• Agenția nu răspunde în cazul refuzului autorităților de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu;
• Copiii minori pot călători doar: a) însoțiți de ambii părinți b) însoțiți de unul dintre părinți care să aibă acordul notarial al părintelui care nu călătorește ( sau încredințare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces ); c) însoțiți de un adult cu certificat de cazier judiciar în original și acordul notarial al ambilor părinți. Copiii care nu au carte de identitate, vor călători obligatoriu cu pașaportul.
• Turistul are obligația să se asigure că documentele de călătorie precum cartea de identitate sau pașaportul, nu sunt deteriorate (în special elementele de siguranță și/sau poza). Atenție: Cărțile de identitate romanești emise înainte de anul 2009 nu sunt recunoscute ca documente de călătorie în Norvegia. Pentru toate celelalte state din afara Uniunii Europene și pentru acele state pentru care cetățenii români nu au nevoie de viză de intrare, accesul se face pe baza pașaportului valabil cel puțin 6 luni de la data terminării călătoriei. Pentru țările în care cetățenii români au nevoie de viză de intrare, este necesar pașaportul valabil cel puțin 6 luni de la data terminării călătoriei. Anumite state nu permit accesul cu pașaport temporar sau nu aplică vize pe pașaport temporar, de aceea vă rugăm să consultați serviciul consular al țării în care intenționați să faceți deplasarea sau vă consultași în această privință cu agenția de turism. Atenție, persoanele recent căsătorite au obligația de a-și schimba Cartea de Identitate anulată de autorități (perforată/ tăiată).
• Pentru a consulta lista statelor pentru care nu este necesară viza de intrare sau informații suplimentare legate de călătoria cetățenilor români în străinătate, accesați site-ul Poliției de Frontieră www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions .
• Pentru a evita eventuale situații de confuzii sau neînțelegeri, turiștii au obligația ca la înscriere să citească Condițiile Generale de Participare;