De ce sa alegi Agentia
Cardinal Travel Bucuresti?
  • Experienta de 25 ani in turism
  • Pachete fara costuri ascunse
  • Gama foarte variata de oferte, pentru toate bugetele
  • Peste 40 de destinatii vizitate de noi pana in prezent
  • 95% dintre clientii care au calatorit cu noi si ne-au trimis feedback s-au declarat multumiti de calitatea serviciilor

Vacante in Rodos - Stiati ca?

Vacante Rodos

O vacanta in Rodos este ideala daca doriti sa petreceti cateva zile la plaja, dar si sa vizitati zone antice si medievale pline de comori arhitecturale. Iata cateva informatii esentiale despre aceasta insula, numita si "a soarelui" si elogiata de-a lungul vremurilor de mari scriitori, oratori si istorici precum Pindar, Strabon, Horatiu sau Lamartine:

  • Rodos face parte din arhipelagul Dodecanezelor, alaturi de Kos, Patmos, Kalymnos, Kastelorizo, Karpathos, Astypalea, Kasos, Leros, Tilos, Symi, Lipsi, Nisyros, Halki si Agathonisi. Raspandite de-a lungul coastei turcesti, Dodecanezele sunt cele mai vestice insule grecesti, cu o istorie care se intinde pe milenii, inca din vremea dorienilor, care s-au asezat aici in vremurile stravechi. Mai tarziu, cavalerii ioaniti, otomanii si italienii si-au lasat si ei amprenta asupra culturii si civilizatiei acestor insule.
  • In perioada clasica, Rodos era o insula puternica si bogata, comparata adesea cu un "vast atelier de sculptura", deoarece era impodobita cu peste 3000 de statui, printre care si faimosul Colos, considerat una dintre minunile lumii antice. Realizat intre 304 si 292 i. Chr de catre sculptorul Hares din Lindos, Colosul a fost dedicat zeului soare Helios si a marcat sfarsitul uneia din cele mai importante etape din istoria antica a insulei - asediul acesteia de catre trupele lui Antigonos Monophtalmus ("cel cu un singur ochi", succesor al lui Alexandru cel Mare) si apoi de catre cele ale fiului sau, Demetrios. Asediul a durat un an si s-a terminat cu victoria rodienilor in fata armatei de 40.000 oameni a lui Demetrios, a flotei sale compusa din 400 vase si a unor masinarii de razboi care ar fi impresionante chiar si in vremurile noastre. In ciuda resurselor substantiale de care dispunea, Demetrios s-a vazut nevoit sa capituleze si sa semneze tratatul de pace, iar rodienii au vandut masinariile de razboi lasate de acesta si au finantat astfel proiectul constructiei Colosului. Statuia a stat de veghe la intrarea in port timp de 56 ani, insa a fost partial distrusa de un cutremur in 225 i. Chr. Rodienii ar fi vrut sa o reconstruiasca, insa un oracol le-a interzis acest lucru. In final, dupa cucerirea insulei de catre arabi in 653, statuia a fost vanduta.  Dupa 304 i. Chr, Rodos a cunoscut o perioada de mare avant, bazat pe puterea sa economica, pe forta navala imbatabila si bineinteles pe orasul capitala, care rivaliza cu Alexandria si Syracusa in ceea ce priveste bogatia si viata culturala efervescenta. Aceasta perioada benefica a durat pana in 42 i. Chr., cand Rodosul  fost ocupat de catre Cassius (cel care conspirase impreuna cu Brutus la uciderea lui Cezar). Cassius i-a tratat pe rodieni cu o cruzime nemaintalnita, ucigand 50 cetateni si jefuind tezaurul public de toate operele de arta si artefactele din aur si argint adunate in timp. 
  • O a doua epoca de prosperitate a inceput odata cu instalarea in Rodos a Cavalerilor Sfantului Ioan de la Ierusalim (1309 - 1522). Istoria lor incepe in 1058, cand cativa negustori din regiunea Amalfi au fondat la Ierusalim o manastire, un han si un spital pentru uzul pelerinilor care veneau in Tara Sfanta. In prima jumatate a secolului al XII-lea, calugarii si-au dezvoltat o structura militara adiacenta misiunii religioase si caritabile. Organizatia, care si-a luat numele dupa patronul ei spiritual, Sf. Ioan, a inceput sa atraga din ce in ce mai multi tineri nobili occidentali dornici sa lupte cu necredinciosii. Operatiunile militare au fost la inceput conduse din bastionul Sf. Ioan din orasul palestinian Akra, apoi, dupa caderea  acestuia in 1291, cavalerii si-au gasit refugiu temporar in Cipru. Intre 1306 si 1309 ei s-au stabilit in Rhodos, luand in stapanire si insula Leros si doua treimi din Kos.  In 1522 insula Rodos a fost cucerita de turci, apoi de catre italieni in 1912. In 1947, impreuna cu alte insule din arhipelag, Rodosul a fost definitiv atasat Greciei.
  • Ordinul cavalerilor era format din trei clase: nobilii razboinici, prelatii si "fratii servitori". Membrii ordinului erau impartiti in sapte grupuri etnice sau "limbi": Provence, Auvergne, Franta, Italia, Spania (divizata mai tarziu in Aragon si Castilla), Anglia si Germania. Fiecare "limba" avea locul ei de intalnire, numit si han, si propriul lider. Conducatorii limbilor alcatuiau impreuna Consiliul Ordinului, care avea putere legislativa si disciplinara. In fruntea consiliului se afla Marele Maestru, care era ales pe viata de catre cavaleri.
  • Palatul Marilor Maestri (o replica a constructiei originale, distrusa in 1856, actualmente avand rolul de muzeu), Strada Cavalerilor (o artera pietruita traversata de poduri cu arcade) si Hanurile Limbilor, datand din secolul al XIV - lea reprezinta principalele atractii ale orasului vechi. Capitala insulei este de fapt o citadela inconjurata de ziduri de aparare cu o lungime de 4 km. Ea este impartita in doua zone principale, Collachium (unde se afla Palatul) si Hora (o zona mai mare, cuprinzand cele mai aglomerate artere din oras). Cea mai grandioasa poarta de intrare in orasul vechi este Poarta Marina - un bastion solid cu doua turnuri. In vechiul Spital al Cavalerilor (care dateaza din secolul al XV-lea) se afla azi Muzeul de Arheologie din Rodos, care expune o colectie remarcabila de sculpturi clasice, elenistice si romane, precum si mozaicuri pavimentale provenind din Rodos si Karpathos. De asemenea, aici veti gasi pietre funerare din perioada cavalerilor, impodobite cu blazoane ale acestora.
  • Tot in orasul vechi, o biserica aflata langa Poarta Mylon gazduieste o colectie fascinanta de icoane si fresce, unele chiar din secolul al XII-lea, pictate in timpul dinastiei Comnenilor, cand nu se punea pret pe simetrie. Daca sunteti amatori de arta contemporana, mergeti la Muzeul Municipal de Arta Greaca Moderna, unde puteti admira atat o expozitia permanenta, cat si diferite expozitii tematice speciale organizate pe tot parcursul anului.
  • In afara capitalei, de neratat este minunatul Lindos. Acropola antica si templul din secolul al III- lea i.Hr, dedicate zeitei Atena, sunt principalele vestigii ale vechiului oras-stat dorian care era format din Lindos, Ialyssos si Kameiros. Daca veti urca pe acropola mai veche cu 150 de ani decat cea din Atena, va veti bucura de o panorama superba asupra golfului si oraselului cu casute albe, incantatoare.
  • La 26 km de Rodos Town se afla Petaloudes, cunoscuta drept Valea Fluturilor, unde in lunile iulie si august puteti asista la spectacolul memorabil oferit de milioane de fluturi, care se ridica din pomi si tufisuri.
  • In zona Ialyssos puteti vizita Moni Filerimou, lacas de cult vechi de peste 2000 ani, faimos pentru cele patru capele inchinate Sfintei Fecioare din Filerimos. Dupa ce urcati lungul sir de trepte de la intrarea in complex, veti intra pe o alee strajuita de chiparosi si bougainvillea, care duce la vestigiile templului antic si la manastire. Se pot vizita atat vechea bazilica crestina, cat si bisericuta bizantina din subteran. In prezent, Moni Filerimou este un loc preferat de locuitorii din Rodos pentru celebrarea nuntilor.

Excursii in Rodos - De incercat, de vazut, de gustat

  • croaziera de o zi in insula Symi, ale carei nume vine de la Syme, sotia zeului Poseidon. Se pare ca si cele trei Gratii (Aglaie, zeita frumusetii, Euphrosyne, zeita bucuriei si Thalia, zeita voiosiei) s-ar fi nascut tot aici. In secolul al XIX-lea, insula era renumita pentru constructia de vapoare. Excursia de o zi din Rodos include prezentarea modului de pregatire a buretilor de mare, un produs omniprezent in Symi, urmata de vizita Manastirii Panormitis, situata intr-un golf spectaculos, aproape inchis.
  • excursie de o zi in statiunea turceasca Marmaris, unde veti vizita Fabrica de Aur si veti avea apoi timp liber pentru cumparaturi, masa de pranz si plimbare.
  • turul insulei Rhodos, care include, printre altele, o oprire la cea mai mare podgorie, aflata in zona viticola Embona, si vizita in pitorescul sat Sianna, unde veti gusta renumita miere de Rodos si bautura locala Souma
  • shopping de bijuterii, ustensile decorate din lemn de maslin, obiecte din piele, icoane, matanii („komboloi”), vesela si ceramica ornamentala.

     

Vacanta placuta in Rodos!