Marele Tur Islanda

Plecare 2020: 19.08

Pret: 2575 €


Program detaliat

ISLANDA Marele Tur

Marele Tur
Reykjavik - Thingvellir - Gheizere - Cascada Gullfos - Seljalandsfoss - Skogafoss - Vik -
Canionul Fjadrargljufur - Svartifoss - Laguna Jokulsarlon - Lacul Myvatn - Husavik - Dettifoss -
Akureyri - Trollaskagi - Vatnsnes - Snaefellsnes - Reykjavik
Perioada: 19.08 - 30.08.2020
(10 nopti)

Islanda este o poveste frumoasa in care personajele principale, gheata si focul, sunt prietene si tes impreuna o vraja care te va invalui inca de la prima pagina. Aici toate fortele naturii s-au unit si au dat nastere celor mai dramatice peisaje, de o frumusete ireala: cascade ce detin recorduri inegalabile, coaste si promontorii ametitoare, plaje cu nisip negru, lagune glaciare inedite, gheizere si zone vulcanice impresionante.

 


PROGRAMUL CIRCUITULUI:
ZIUA 1 (19.08): BUCURESTI - FRANKFURT - REYKJAVIK

Intalnire la ora 16:30 pe aeroportul Henri Coanda (Otopeni) cu insotitorul de grup pentru imbarcare pe cursa Lufthansa.Schimbarea avionului in Frankfurt si sosire in Reykjavik la ora locala 23:30. Transfer si cazare la hotelul Storm by Kea 3* (sau similar).
Ziua 2 (20.08): REYKJAVIK
Mic dejun, urmat de un tur ghidat al celei mai nordice capitale din lume. Turul include principalele atractii ale orasului: cladirea Parlamentului, Casa Hofdi - una dintre cele mai frumoase cladiri din oras, celebra pentru intalnirea din 1986 dintre Ronald Reagan si Mihail Gorbaciov, intalnire care a pus capat Razboiului Rece. Continuam cu portul pescaresc si Biserica Hallgrimskirkja al carei turn poate fi observat aproape din orice punct al orasului. Spre finalul turului vom vizita Muzeul si Planetariul Perlan unde vom avea ocazia sa admiram proiectii ale aurorei boreale. Cazare in Reykjavik, acelasi hotel.
Ziua 3 (21.08): REYKJAVIK - THINGVELLIR - GHEIZERE - CASCADA GULLFOS - CRATERUL KERID - HELLA (230 km)
Mic dejun. Plecare spre zona Hella. Pe drum ne vom opri in Valea Thingvellir unde, in anul 930, a luat nastere primul parlament din lume. Tot aici ne vor fi prezentate dovezi ale migratiei continentelor, Islanda fiind situata la intersectia a 2 placi tectonice importante, cea euroasiatica si cea nord americana. Urmatoarea oprire va fi in parcul geotermal al gheizerelor unde Strokkur, cel mai activ dintre ele, erupe la fiecare 10 minute, aruncand in aer o coloana de 20-30 m de apa fierbinte. In continuare vom vizita o alta minune a insulei - Gulfoss (Cascada de Aur), o cascada dubla a carei spectaculozitate este accentuata si de numeroasele curcubee ce se formeaza in zilele insorite. In continuare vom vizita lacul Kerid, format intrun vechi crater vulcanic a carui caldera este aproape intacta. Cazare in Hella la hotel Stracta 4* sau similar.
Ziua 4 (22.08): HELLA - SELJALANDSFOSS – SKOGAFOSS - VIK - CANIONUL FJADRARGLJUFUR - KIRKJUBAEJARKLAUSTUR (210 km)
Mic dejun. Vom incepe aceasta zi cu vizitarea impresionantei cascade Seljalandsfoss, una dintre cele mai fotografiate din Islanda. Elementul distinctiv al cascadei este dat de poteca ce face posibila plimbarea prin spatele caderii de apa. Pe drum vom putea admira si vulcanul Eyjafjallajokul, celebru pentru haosul aerian creat in 2010. In continuare vom vizita Skogafoss, una dintre cele mai mari din Islanda, avand o inaltime de 60 m. Urmatoarea oprire va fi in oraselul Vik unde vom avea ocazia sa admiram una dintre principalele atractii ale insulei, plaja Reynisfjara cu nisip negru vulcanic. De aici pot fi observate si formatiunile stancoase Dyrholaey si Reynisdrangar. Inainte de a ajunge la destinatie, vom vizita un obiectiv mai putin cunoscut dar de o frumusete aparte, canionul Fjadrargljufur. Sosire si cazare in zona Kirkjubaejarklaustur la hotel Fosshotel Nupar 3* (sau similar).
Ziua 5 (23.08): KIRKJUBAEJARKLAUSTUR - SKAFTAFELL - JOKULSARLON - BREIDDALSVIK (342 km)
Mic dejun. Aceasta zi este dedicata Parcului National Skaftafell, o minunata oaza verde localizata langa cel mai inalt varf muntos al Islandei. Excursia va debuta cu principala atractie a parcului, Cascada Svartifoss (Cascada Neagra), a carei denumire provine de la coloanele negre de bazalt formate in spatele acesteia. Important: pentru a ajunge la cascada vom merge pe jos aproximativ 45 minute/sens. In continuare ne vom opri la Jokulsarlon (laguna glaciara) pentru o plimbare cu barca printre iceberguri, o oportunitate perfecta pentru a observa numeroase specii de pasari subpolare, urmata de o mica drumetie in jurul lagunei. Cazare in Breiddalsvik la hotel Stadarborg 3* (sau similar).
Ziua 6 (24.08): BREIDDALSVIK - NAMASKARD - MYVATN - KRAFLA - HVERFJALL - SKUTUSTADIR - MYVATN (263 km)
Mic dejun. In aceasta zi vom calatori de-a lungul tarmului estic caracterizat prin fiorduri spectaculoase, sate linistite de pescari si zone extinse de tundra. Parasim coasta estica si ne indreptam spre interiorul insulei. Vom ajunge in zona geotermala Namaskard, o zona lipsita de vegetatie si renumita pentru izvoarele termale si vaporii de sulf. In jurul izvoarelor vom remarca o intreaga paleta de culori de la nuante de rosu, portocaliu si galben pana la verde. Vom vizita in continuare Lacul Myvatn, un lac deosebit de frumos pe care probabil il veti recunoaste ca teritoriul salbatic de dincolo de Zid din celebrul serial Game of Thrones. Alte atractii pe care le vom admira in zona sunt: vulcanul Krafla, unul dintre cei mai explozivi vulcani din Islanda, masivul crater Hverfjall cu un diametru de 1 km si peisajul lunar oferit de pseudo-craterele din Skutustadir. In continuare vom avea timp liber pentru a ne relaxa in piscinele termale Myvatn. Cazare in zona Myvatn la hotel Gigur 2* superior (sau similar).
Ziua 7 (25.08): MYVATN - DETTIFOSS - JOKULSARGLJUFUR - ASBYRGI – HUSAVIK - GODAFOSS - AKUREYRI (240 km)
Mic dejun. Dimineata vom pleca spre Husavik, un mic orasel din nordul Islandei, unul dintre cele mai bune locuri din Europa pentru observarea balenelor in timpul verii. Vom experimenta si noi aceasta atractie de neratat si speram ca norocul ne va surade si vom putea admira aceste mamifere impunatoare. Pe drum vom vizita cascada Dettifoss, cascada cea mai puternica din Europa si ne vom opri in Parcul National Vatnajokull, vom admira sectorul Jokulsargljufur renumit pentru cascadele spectaculoase si vom face o drumetie pentru a ne bucura de privelistea oferita de canionul in forma de potcoava, Asbyrgi. Vom incheia ziua in forta cu Godafoss (Cascada Zeilor); legenda spune ca aceasta cascada are stranse legaturi cu acceptarea Crestinismului in insula si renuntarea la vechii zei. Cazare in apropiere de Akureyri la hotel Kjarnalundur 3* (sau similar).
Ziua 8 (26.08): AKUREYRI - SIGLUFIJORDUR – HVAMMSTANGI - BORGARNES (380 km)
Mic dejun. Dimineata ne vom opri in Akureyri, Capitala Nordului, al doilea oras ca marime din Islanda. Acesta se afla situat la doar 100 km de Cercul Polar, este un oras modern cu restaurante de clasa, cafenele cochete si mici magazine. Orasul este dominat de pe un mic deal de Akureyrarkirkja, o impresionanta biserica luterana construita in 1940. Aici vom avea timp liber pentru cumparaturi si vizite individuale. In continuare vom face un tur al Peninsulei Trollaskagi (Peninsula Trolilor) si ne vom bucura de peisajele fantastice oferite de munti, stanci si fiorduri. Ne vom opri in oraselul pescaresc Siglufijordur unde vom avea timp liber pentru vizite individuale sau servirea pranzului. Vom continua calatoria noastra spre sudul Peninsulei Vatnsnes si ne vom opri in satul Hvammstangi locul de unde pot fi cel mai bine observate coloniile de foci. Cazare in zona Borgarnes la hotel Bifrost 3* (sau similar).
Ziua 9 (27.08): BOGARNESS - PENINSULA SNAEFELLSNES – ARNASTAPI (190 km)
Mic dejun. Dimineata vom pleca spre Peninsula Snaefellsnes, un loc ce ascunde multe minuni geologice, campuri de lava si numeroase specii de pasari. Vom incepe cu partea nordica a peninsulei si ne vom opri pentru a admira peisajul oferit de Muntele Kirkjufell si cascada omonima. Muntele cu forma unui varf de sageata a devenit una dintre cele mai fotografiate atractii din Islanda, notorietatea sa crescand dupa ce acesta a constituit un loc de filmare pentru serialul Game of Thrones. In continuare vom merge spre extremitatea vestica a peninsulei si vom vedea stratovulcanul Snaefellsjokull (1446 m), un vulcan acoperit de un ghetar care in august 2012 a ramas fara gheata pentru prima data in istorie, tragand semnale de alarma asupra incalzirii globale. Vulcanul este mentionat in romanul lui Jules Verne ca punct de plecare a lui Otto Lidenbrock in calatoria sa fantastica spre centrul pamantului. Tot aici vom vedea si golful Djupalonssandur cu plaje de nisip negru (din parcare pana la plaja vom merge pe jos aproximativ 300 m). Urmatoarele opriri vor fi la Londrangar - fost crater vulcanic din care au mai ramas doar niste martori de bazalt, la stancile Arnarstapi si in satul pescaresc Hellnar. Cazare in zona Snaefelsness la hotel Arnastapi 3*superior (sau similar).
Ziua 10 (28.08): ARNASTAPI – DEILDARTUNGUHVER – REYKHOLT – REYKJAVIK (310 km)
Mic dejun. In aceasta zi vom continua calatoria spre Reykjavik. Pe drum vom vizita bisericuta neagra Budakirkja, un simbol de neratat al zonei; izvoarele termale Deildartunguhver a caror temperartura ajunge in mod constant la 970C; cascadele vecine si contrastante Hraunfossar si Barnafoss (renumita pentru legendele intunecate). Cazare in Reykjavik la hotel Storm by Kea 3* (sau similar).
Ziua 11 (29.08): REYKJAVIK
Mic dejun. Eliberarea camerelor la ora 12:00. Zi dedicata dupa preferinte plimbarii pe strazile orasului Reykjavik sau unor activitati optionale. Va recomandam sa incercati cea mai noua atractie din Reykjavik: “Fly Over Iceland” (aprox 30 eur/pers). Transfer la aeroport in jurul orei 22:00 si imbarcare pe cursa Lufthansa cu plecare la ora locala 01:15.
Ziua 12 (30.08): REYKJAVIK - BUCURESTI
Schimbarea avionului in Frankfurt si sosire la Bucuresti la ora 12:05.

PRET/persoana: 2575EURO
(loc in camera dubla, taxe incluse)

Supliment camera single: 790 EURO;
Pret a treia persoana in camera dubla (pat suplimentar): 2545 EURO
Servicii incluse
• transport cu avionul Bucuresti – Reykjavik - Bucuresti cu compania LUFTHANSA (escala la Frankfurt);
• 10 nopti cazare cu mic dejun in hoteluri de 2* superior, 3* si 4*: 3 nopti in Reykjavik, 1 noapte in zona Hella, 1
noapte in zona Kirkjubaejarklaustur, 1 noapte in zona Breiddalsvik, 1 noapte in zona Myvatn, 1 noapte in zona
Akureyri, 1 noapte in zona Borgarnes, 1 noapte in Arnastapi;
• transport pe teritoriul Islandei conform itinerariului cu autocar dotat cu aer conditionat;
• transferuri aeroport - hotel - aeroport;
• tur de oras in Reykjavik cu ghid local;
• vizitarea Muzeului si Planetariului Perlan;
• vizitarea Parcului National Thingvellir, gheizerelor, Cascadei Guffoss, craterului Kerid si cascadei Seljalandsfoss, a plajei cu nisip negru Reynisfjara si a canionului Fjadrargljufur; vizitarea Parcului National Skaftafell si plimbare cu barca in laguna inghetata Jokulsarlon;
• intrarea la piscinele termale Myvatn Natural Baths;
• observarea balenelor in Husavik cu ghid local;
• vizitarea Lacului Myvatn, a Parcul National Vatnajokull - Jokulsargljufur + drumetie spre canionul Asbyrgi, vizitarea cascadei Dettifoss, cascadei Godafoss, a peninsulelor Trollaskagi, Vatnsnes si Snaefellsnes;
• insotitor roman de grup;
• taxele de aeroport si catering.
Nota: Taxele de aeroport incluse in pret sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv luna noiembrie, 2019. In situatia majorarii de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul circuitului conform cu noile valori ale acestor taxe.
Servicii neincluse
▪ asigurarea medicala (obligatorie);
▪ asigurarea storno (optionala) se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice;
▪ excursiile optionale si intrarile la obiectivele turistice, altele decat cele mentionate ca fiind incluse;
▪ bauturile alcoolice sau racoritoare la mesele incluse in program;
▪ bacsisurile pentru prestatorii locali (ex: soferi, ghizi locali): 45 EURO/persoana - se practica in Islanda, se achita la sosirea in tara de destinatie.
Orar de zbor
ORAR INFORMATIV DE ZBOR (ore locale):
19.08: Bucuresti (Otopeni) 18:45 - Frankfurt 20:10 durata zborului 2h25min
19.08: Frankfurt 21:50 - Reykjavik 23:30 durata zborului 3h40min
30.08: Reykjavik 01:15 - Frankfurt 07:00 durata zborului 3h35min
30.08: Frankfurt 09:05 - Bucuresti (Otopeni) 12:05 durata zborului 2h20min
Conditii de inscriere, retragere, penalizari

GRUP MINIM: 25 persoane. Pentru grup 20-24 persoane, pretul se majoreaza cu 140 EURO/ persoana. Pentru un numar mai mic de 20 participanti pretul se recalculeaza sau excursia se reprogrameaza. Organizatorul isi rezerva dreptul de a anula acest program daca pana la data limita de 01.05.2020 nu se vor inscrie minim 15 participanti. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, organizatorul isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie dedisponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.

CONDITII FINANCIARE:
TERMENE DE PLATA:

20% din pretul pachetului turistic la inscriere;
60% din pretul pachetului turistic cu minim 60 zile inaintea plecarii;
20% din pretul pachetului turistic cu minim 30 zile inaintea plecarii.
Procentul aferent primei plati sa va calcula in functie de momentul inscrierii. Daca inscrierea intervine cu mai putin de 30 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.
In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.

CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
5% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face intre 120 zile - 91 zile inaintea plecarii;
20% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 90 zile - 61 zile inaintea plecarii;
50% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 60 zile - 46 zile inaintea plecarii;
80% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 45 zile - 30 zile inaintea plecarii;
100% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face cu mai putin de 30 zile inaintea plecarii.
IMPORTANT! Va reamintim ca incheierea unei Asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa uzati de acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.

OBSERVATII:
• DOCUMENTE NECESARE CALATORIEI: CARTE DE IDENTITATE SAU PASAPORT SIMPLU ELECTRONIC VALABILE CEL PUTIN 6 LUNI DE LA INCHEIEREA CALATORIEI; TOTI COPIII AU NEVOIE DE PASAPORT;
• ASIGURAREA MEDICALA DE CALATORIE ESTE OBLIGATORIE PENTRU CALATORIA IN ISLANDA;
• ACEST PROGAM NU NECESITA OBTINEREA VIZEI TURISTICE DE CATRE CETATENII ROMANI;
• nu sunt necesare vaccinari speciale pentru aceasta destinatie;
• clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita de oficialitatile din tarile vizitate, ca atare facilitatile camerelor sunt conforme cu standardele locale;
• conform reglementarilor in vigoare, minorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi lasati sa iasa din tara: sa calatoreasca cu cel putin un adult insotitor; sa aiba asupra lor acordul ambilor parinti (sau al parintelui care nu-i insoteste) legalizat la notariat; adultul care-i insoteste, in cazul in care acesta nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba cazier judiciar pe care sa-l prezinte la frontiera; informatii suplimentare pe
www.politiadefrontiera.ro;
• persoanele care calatoresc cu copii sub 18 ani trebuie sa detina pe langa pasaportul acestora si o copie a certificatului de nastere al copiilor (este posibil ca autoritatile de la frontiera sa o solicite);
• agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
• tariful pentru copil este valabil in cazul in care acesta sta in camera cu doi adulti. Pentru a beneficia de tariful de copil acesta trebuie sa nu fi depasit la data inceperii calatoriei varsta mentionata in program.
• distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup;
• hotelul isi rezerva dreptul de a solicita fiecarui turist o suma cash sau o copie a cartii de credit personale, ca garantie pentru cheltuielile suplimentare ce urmeaza a fi facute pe parcursul sederii;
• pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor;
• in ultimii ani tot mai multe hoteluri si vase de croaziera au initiat politica „fara bani cash” (cash free). Astfel, este posibil ca unii prestatori sa nu mai incaseze bani cash pentru serviciile suplimentare prestate, de aceea este important sa detineti un card de credit cand calatoriti in afara tarii;
• persoanele care calatoresc singure pot opta pentru camera single sau pentru partaj, caz in care agentia va propune, in functie de inscrierile existente sau ulterioare, un partaj. In situatia in care nu exista partaj pana la expirarea termenului limita de inscriere, agentia nu se obliga sa suporte diferenta de camera single, in consecinta turistul poate sa se retraga fara penalizari sau sa opteze pentru camera single;
• agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana;
• agentia nu este raspunzatoare pentru eventualele perturbari ale orarului de zbor;
• in situatia in care turistul achizitioneaza bilete de avion pe zboruri interne iar acestea nu mai corespund noului orar de zbor al cursei internationale, agentia nu are obligatia de a suporta eventualele diferente de pret ocazionate de reemiterea biletelor pe cursa interna; daca circuitul se anuleaza din cauza neintrunirii grupului minim, agentia nu este obligata sa suporte costul respectivelor bilete de avion;
• conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective;
• conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor pot fi asigurate doar de catre ghizii locali;
• politica de prealocare a locurilor in avion depinde de fiecare companie aeriana; la cerere, se pot furniza informatii suplimentare cu privire la acest aspect;
• agentia nu este raspunzatoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente;
• excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale. Sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia Tour Operatoare. Preturile excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor ce pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz ghid local. Pretul excursiilor este calculat pentru un grup minim de 20 persoane. La un numar mai mic de participanti pretul creste proportional; daca numarul persoanelor inscrise la excursiile optionale este suficient de mare, insotitorul de grup se va alatura turistilor care au achizitionat respectivele excursii, astfel incat cei care raman la hotel vor avea program liber fara insotitor; in situatia in care excursia optionala se va desfasura fara prezenta insotitorului de grup (din cauza numarului mic de participanti), limba de comunicare va fi engleza;
• oferta a fost calculata pe baza paritatii euro/ISK (coroana islandeza) valabile in luna noiembrie 2019; in situatia modificarii cu mai mult de 3% a acestei paritati, agentia isi rezerva dreptul de a modifica atat pretul excursiei, cat si pretul excursiilor optionale;
• bacsisurile pentru prestatorii locali (tips) reprezinta o practica internationala si nu sunt obligatorii;
• acest program nu este recomandat persoanelor cu mobilitate redusa;
• in situatia in care turistul are cerinte speciale, cum ar fi dar fara a se limita la: camere alaturate sau cu o anumita localizare, meniu special, acestea vor fi cu titlul de solicitare catre prestatori dar nu vor fi considerate confirmate decat in masura posibilitatilor de la fata locului;
• nominalizarea insotitorului de grup si comunicarea datelor de contact ale acestuia vor fi furnizate cel tarziu cu o saptamana inaintea plecarii in calatorie;
• asezarea in autocar se face in ordinea inscrierilor, incepand cu bancheta a doua;
• prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii.

Disclaimer: Continutul ofertelor este valabil la data introducerii acestora. Avand in vedere caracterul foarte dinamic al industriei de turism, ofertele pot suferi modificari si uneori nu pot fi actualizate in timp util, in ciuda eforturilor noastre. De aceea, disponibilitatea, tarifele, datele de plecare, orele de zbor si alte informatii esentiale trebuie intotdeauna reverificate cu agentul de turism. Va multumim!
Descrierile si pozele unitatilor de cazare au un caracter strict informativ si sunt preluate in mod automat din sistemele de rezervari ale furnizorilor nostri. In ciuda eforturilor noastre de a va oferi informatii complete si corecte, pozele si descrierile hotelurilor pot sa nu fie intotdeauna actualizate si pot contine erori, de aceea ele nu sunt considerate contractuale. Va sugeram ca de fiecare data sa consultati site-urile oficiale ale hotelurilor si vilelor sau sa cereti detalii agentului de turism.
Oferte similare