Circuit Elvetia - Tara Superlativelor

Plecare 2018: 13.08

Pret: de la 820 €


Program detaliat

Din trilogia “Comorile Alpilor”

 

Ţara superlativelor și a tradiţiilor seculare

 

ELVEȚIA

                                                                             

Geneva – Lausanne – Vevey – Montreux – Tasch – Zermatt – Neuchâtel – Berna – Interlaken – Jungfraujoch – Lucerna – Zurich – St. Gallen – Schaffhausen – Rheinfall – Basel

 

În conștiința generală a civilizației contemporane, Elveția este țara superlativelor, o țară mică care a devenit un etalon în multe domenii, în care cele mai puternice și mai respectate simboluri sunt: principiul suveran al echității, profunzimea valorilor umaniste, natura și precizia ceasornicelor. Toate aceste repere și multe altele sunt cuprinse în circuitul dedicat acestei țări, care constituie al doilea capitol din trilogia noastră turistică "Comorile Alpilor" alcătuită din programul Italia: Lombardia și Marile Lacuri și din programul Austria: Imperiul Alpilor şi al Habsburgilor. Vă invităm într-un circuit dozat în mod echilibrat care pune în valoare polivalența culturală, în balanță cu frumusețea și complexitatea naturii.

 

Perioada: 13.08 – 21.08.2018

 

Ziua 1 / 13.08.2018:  București – GenevaLausanne

Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 10:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Wizz Air). Plecare spre Geneva cu zborul companiei Wizz Air W6 3087 (12:15 / 14:00). După sosire ne vom îndrepta spre centrul celui mai cosmopolit oraș situat pe malul lacului Leman, un important centru financiar european, capitala internaţională a păcii, titulatură obţinută datorită culturii şi tradiţiilor sale umanitare. Geneva este un oraș al armoniei și al unificării valorilor internaționale, cu un aspect cosmopolit și monumente memorabile. Vom face un tur panoramic și pietonal care va conține câteva teme principale, reprezentative pentru spiritul orașului. Tema Reformei protestante a bisericii lui Jean Calvin, din sec. al XVI-lea ne invită să vizităm catedrala Saint Pierre, cea mai veche clădire din oraş și Monumentul Reformei. Tema gândirii liberale și a valorilor umaniste ne va purta pașii spre monumentele ducelui de Brunswick, al lui Rousseau și Henry Dunant (fondatorul Crucii Roșii). Tema eleganței aristocratice ne va îndreapta pașii spre malul lacului, pentru a admira hoteluri-palate și vapoare de epocă sau tema modernității și globalizării ne va propune, pe parcursul turului panoramic, Palatul Națiunilor și sediile organizațiilor internaționale. Cazare în Lausanne.

 

Ziua 2 / 14.08.2018:  Lausanne – Vevey – Montreux – Lausanne

Mic dejun. Suntem în Cantonul Vaud, chintesența Elveției de limbă franceză, o panoramă completă culturală, gastronomică și pitorească a regiunii lacului Leman. Romantismul acestui loc, e dat de castelele medievale și stațiunile rafinate, de ambarcațiunile cu zbaturi care navighează pe lac, de grădinile cu flori multicolore, dar și de zona viticolă din regiunea Lavaux. Dimineața vom vizita centrul vechi, complet restaurat, al orașului Lausanne. Vom face un tur pietonal pe un traseu care va include Catedrala Notre-Dame, cea mai mare din ţară, construită în stil gotic în sec. al XIII-lea pe dealul vechiului oraş, pasajul scărilor de lemn, Palatul Rumine, clădirea Primăriei devenită celebră începând cu anul 1864 când aici a intrat în legalitate Crucea Roşie, Fântâna Justiției, Piața St.Francois și zona falezei Quay d'Ouchy, cu grădini și muzee. În continuarea zilei vom pleca spre malul nordic al lacului, pe Corniche de la Vaud, către Lavaux care este renumit pentru terasele pe care se cultivă viţa de vie, incluse din anul 2007 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO şi protejate de dezvoltarea urbană. Traseul va continua către Vevey, oraşul în care Charlie Chaplin a trăit ultimii 24 de ani ai vieţii sale, una dintre cele mai frumoase staţiuni de pe riviera elveţiană, oraş vechi cunoscut încă de pe vremea romanilor sub numele de Viviscus. În această staţiune se găseşte una dintre puţinele statui ale lui Mihai Eminescu aflate în afara României şi tot aici Dostoievski a scris “Jucătorul”. După o scurtă vizită în centrul vechi al oraşului ne vom îndrepta spre Montreaux, una dintre cele mai selecte staţiuni elveţiene de pe coasta Lacului Geneva, unde ne vom opri pe promenadă, prilej de a admira aspectul "Belle Epoque" al clădirilor cu grădinile luxuriante aferente și hotelurile în stil Art Nouveau. La întoarcerea spre Lausanne ne vom opri la Castelul Chillon (exterior), una dintre cele mai frumoase clădiri istorice din Elveţia construită în sec. al XIII-lea, devenită simbol naţional datorită atât frumuseţii sale definite prin armonia formelor arhitecturale, cât și stabilităţii sale pe care o emană peste timp, fiind situat la confluenţa milenară a drumurilor care leagă Elveţia de Italia. Cazare în Lausanne.

Ziua 3 / 15.08.2018:  Lausanne – Tasch – Zermatt – Lausanne

Mic dejun. Astăzi vom pătrunde în Cantonul Valais, pe un traseu ce va urma larga vale superioară a mărețului Ron, un fluviu născut pe înălțimile de deasupra ghețarului Gletsch, cuprins în albia dintre Alpii Bernezi și Alpii Valaisani, pierdut în adâncurile lacului Leman și apoi deviat în Franța. Regiunea care continuă să fie sălbatică, îndepărtată și extrem de spectaculoasă, a fost declarată de UNESCO, în anul 2001, "Patrimoniu Mondial". Vom ajunge în Tasch de unde vom urca cu trenul electric în Zermatt, stațiune de renume mondial, situată la o altitudine de 1616 m, unde nu circulă nici un autovehicul, cu excepția celor electrice ce deservesc hotelurile, locul unde toți împătimiții de munte se închină idolului suprem, Matterhorn (4478 m). Acest vârf din Alpi este cel mai temut și admirat pentru aspectul său ireal și pentru aparenta inaccesibilitate, fiind privit drept cea mai mare provocare pentru profesioniștii escaladei alpine, inabordabil până în anul 1865, când a fost cucerit de alpinistul englez Whimper. Vom putea urca opțional, cu transportul pe cablu, pe vârful vecin, la 3883 m sau, la alegere, cu trenul alpin Gornergrat, pe un traseu feeric, pentru priveliști panoramice, cu văi create de ghețari și cu multe piscuri de peste 4000 m. Întoarcere cu trenul în Tasch, de unde ne vom îndrepta pentru cazare la hotelul din Lausanne.

Ziua 4 / 16.08.2018:  Lausanne – Neuchâtel – Berna – Interlaken

Mic dejun. Plecare spre Neuchâtel, oraş fondat în sec. al XI-lea de către conţii de Neuenburg, situat în vestul ţării, pe malul lacului cu acelaşi nume. Descris de Alexandre Dumas ca "un oraş cu aspectul unei imense jucării unse cu unt", Neuchâtel pare desprins dintr-o poveste. Aici a fost prezentat pentru prima dată, în anul 1948, ceasul elveţian cu cuarţ, iar în anul 1967 tot aici s-a trecut la timpul atomic internaţional. Vom face un tur panoramic de oraş, prilej cu care vom admira câteva obiective impresionante precum Biserica Colegială construită în stil romanic şi gotic burgund, impunătorul Hotel DuPeyrou, Turnul Închisorii, Fântâna Banneret, cea mai veche fântâna instalată în afara primelor graniţe ale oraşului, Wasserkirche (Biserica apei), Canalul Limatt, Opera, Biserica Fecioarei, Banca Naţională și Muzeul Naţional. După-amiază vom pleca spre Berna, capitala ţării fondată în anul 1911 de către Ducele Bertold al V-lea de Zahringen. Situat pe o peninsulă, având în apropiere Râul Aare, Berna este un oraş liniştit, cu străduţe pietruite, cu clădiri în stil vechi ce par să nu se fi schimbat deloc în ultimele cinci secole. Vom face un tur pietonal în cadrul căruia vom admira Catedrala gotică Münster, cea mai înaltă din Țara Cantoanelor, Turnul Ceasului, situat în centrul oraşului vechi, Casa Memoriala Einstein, Palatul Parlamentului şi Orologiul astronomic. Ne vom plimba prin oraşul vechi care evocă gloria seculară a cetății, bazată pe forța ei militară, un exemplu tipic al arhitecturii urbanistice medievale, care a fost înscris pe lista Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 1983. Ne vom deplasa apoi spre Interlaken unde ne vom caza.

Ziua 5 / 17.08.2018:  Interlaken – Jungfraujoch – Interlaken

Mic dejun. Pentru că suntem în stațiunea dintre lacurile Thunersee și Brienzersee, vom putea dedica întreaga zi unei excursii opționale, considerată a fi "Nașul tuturor excursiilor la mare altitudine", celebrul traseu cu trenul spre Jungfraujoch, până la gara situată la cea mai mare altitudine din lume. Pe "Acoperișul Europei", la Jungfraujoch Terminus se află un pavilion strălucitor din oțel și sticlă, de unde întinderile de stâncă și gheață se developează în fața ochilor uimiți ai turiștilor care regândesc condiția umană efemeră în raport cu sublima și eterna măreție a muntelui. O completare la această experiență va fi ascensiunea cu liftul (încă 110 m), până la Terasa Sfinxului, unde panorama este completă: în sud se întinde vastul ghețar Aletsch, în nord-est se înalță culmile Monch și Eiger, iar la sud-vest, atât de aproape încât vrei să-l atingi, se află Vârful Jungfrau. La întoarcerea în Interlaken, veți putea petrece o seară relaxantă la plimbare și cumpărături. Cazare în Interlaken.

Ziua 6 / 18.08.2018:  Interlaken – Lucerna – Zurich

Mic dejun. Ne vom îndrepta către zona din Elveția Centrală, din jurul lacului Lucerna, una dintre cele mai plăcute surprize a circuitului nostru, datorită peisajului unic cu sate bucolice înșirate ordonat în jurul centrelor medievale, cu case vopsite în culori pastelate, cu flori la ferestre și cu capitala Lucerna, un oraș fermecător situat într-un golf adânc, flancat de munți înalți. Vom ajunge în Lucerna, oraşul dintre cele patru cantoane, unde vom vizita partea veche a cetății care străjuiește, de-o parte și de alta, albia îngustă a râului Reuss, după ce acesta se desparte de Lacul Lucerna. Vom descoperi un centru istoric calm, la fel ca apele care clipocesc printre pilonii străvechilor sale poduri de lemn, precum Podul Capelei construit în anul 1365, cel mai vechi pod de lemn din Europa, care împreună cu turnul de apă al orașului este cea mai fotografiată construcţie din Lucerna. Orașul se mândrește și cu Primăria veche, Piața de vin, Spreuerbrucke, podul acoperit, ornat cu picturi de secol XVII și cu multe case cu pereții exteriori pictați în manieră barocă, dispuse în piețe romantice, decorate cu fântâni. Itinerariul zilei va continua către Zurich, liderul mondial în ce privește calitatea vieții, capitala culturală a Elveţiei şi capitala bancară a lumii, oraşul în care a apărut curentul dadaist şi în care James Joyce a scris capodopera Ulise. Vom face un tur pietonal în Altstadt, cartierul grandios și luxos din centrul medieval, de unde, traversând de mai multe ori Canalul Limat, vom avansa spre Lacul Zurizhsee, cu mai multe popasuri la casele breslelor, primăria barocă, bisericile gotice Fraumunster, Wasserkirche și Grossmunster, până la clădirea neoclasică a operei. Opțional, vom putea face o croazieră cu o durată de o oră și jumătate în zona reședințelor selecte de pe malul lacului. Cazare în Zurich. 

Ziua 7 / 19.08.2018:  Zurich – St. Gallen – Schaffhausen

Mic dejun. Plecare spre cel mai mare oraș din nord-estul Elveției, St. Gallen, căruia îi vom acorda o atenție deosebită, pe măsura renumelui său de centru intelectual. Vom face un tur pietonal în oraşul vechi, prilej de a admira Universitatea fondată în anul 1898, una dintre cele mai prestigioase din lume și Mănăstirea Benedictină St. Gallen, înscrisă în anul 1983 pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO. Terenurile mânăstirii și catedralei, acoperite cu un gazon perfect, mărginesc orașul vechi, unde vom întâlni la fiecare pas, cele mai frumoase case pe jumătate din lemn, cu bovindou și fresce colorate. Monumentele principale ale complexului monahal sunt Katedrale, cu un interior baroc neobișnuit de luminos și biblioteca mănăstirii, o culme a stilului rococo și totodată o uriașă colecție erudită. Ne vom îndrepta în continuare spre Lacul Konstanz, pe un traseu care va urma malurile lacului, denumit de populația germanică Bodensee, până la Schaffhausen, oraș situat pe cursul Rinului. Vom vizita acest oraș al cărui farmec rezidă în modul remarcabil în care a fost conservat, cu străzi mărginite de clădiri cu arhitectură gotică târzie, barocă și rococo. Schaffhausen, denumit și Erkerstadt, orașul ferestrelor cu balconașe, are multe străzi pietonale, unde vom găsi o mulțime de magazine și restaurante. Cazare în Schaffhausen.

Ziua 8 / 20.08.2018:  Schaffhausen – Rheinfall – Basel

Mic dejun. Dimineața vom vizita atracția principală din regiune, Rheinfall - Cascada Rinului, cea mai lată cascadă formată din mai multe căderi succesive de apă. Situată la 4 km distanță fața de orașul Schaffhausen, Cascada Rinului este a doua cascadă ca mărime din Europa, fiind atât de spectaculoasă, încât oraşul din apropiere este cunoscut și sub numele de Rheinfallstadt, în traducere, "Oraşul Cascadei Rinului". Căderea de apă măsoară doar 25 m, dar debitul și forța sa sunt copleșitoare. Cascada dispusă în trei trepte impresionante, este despărțită în două de un colț de stâncă, accesibil cu barca, acolo unde efectul datorat perdelei de stropi fini și mugetului apei este wagnerian. Vom parcurge apoi ultima etapă a circuitului nostru îndreptându-ne spre Basel, cel mai vechi oraş universitar al ţării, al treilea oraş ca număr de locuitori din Elveţia situat pe Râul Rhin, foarte aproape de Munţii Jura, la graniţa cu Franţa şi Germania, unde se află și sediul Federaţiei Internaţionale de Fotbal – FIFA. Basel-ul a înflorit, trăgându-și seva din cele două culturi, devenind un centru al gândirii umaniste și al artelor. Orașul vechi este plin de maiestoase turle gotice și străduțe care au rămas neschimbate din sec. al XVII-lea. Vom face un tur pietonal, prilej cu care vom admira Catedrala construită în sec. al XIII-lea, care adăposteşte mormântul scriitorului Erasmus, Primăria, cu fațada ornată cu fresce în culori vii, zidurile Porţii Spalen, construită la mijlocul sec. al XIX-lea şi Fântâna Tinguely, cu cele zece sculpturi mecanice mobile care exprimă jocurile de apă. Cazare în Basel.

Ziua 9 / 21.08.2018:  Basel – București

Mic dejun. Dimineaţa vom avea timp liber pentru ultimele cumpărături sau alte activităţi individuale. Transfer la aeroport pentru plecarea spre București cu compania Wizz Air, zbor W6 3090 (14:45 / 18:10).

 

TARIF:  820 EURO / loc în cameră dublă;

Supliment single: 310 EURO

                      (tarif valabil pt. un grup minim de 25 turiști; pt. un grup mai mic, tariful se va recalcula)

Servicii incluse
- transport continental cu avionul pe ruta București – Geneva și Basel – București cu compania Wizz Air
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiționat, adaptat la nr. de turiști
- 8 nopți cazare cu mic dejun în hoteluri de 4* și 3*
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- tururi panoramice și pietonale în Geneva, Lausanne, Neuchâtel, Berna, Zurich, St.Gallen, Basel
- vizită la Rheinfall – Cascada Rinului
- taxe parcare, taxe de autostradă, poduri, tunele etc.
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenției de turism
Servicii neincluse
- taxele de aeroport, combustibil, securitate și serviciu pentru zborurile continentale: aprox. 150 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxele de oraș (unde se percep) se achită individual la recepția hotelurilor
- taxele de intrare la obiectivele turistice menționate în program
- alte servicii suplimentare decât cele menționate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- bacșișuri: 30 euro/pers. pentru ghizi și șoferi, mai puțin pt. bagajiști (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire)
- excursiile opționale care se pot realiza cu un număr minim de 20 participanți, tarifele acestora fiind informative; în funcție de timpul disponibil, la fața locului, se mai pot organiza și alte excursii opționale propuse de partenerul local
• Excursie la Jungfraujoch
• Excursie cu trenul Gornergrat
• Croazieră de 1 ½ oră pe Lacul Zurichsee
- asigurarea medicală
- asigurarea storno (agenția recomandă încheierea unei asigurări storno)
Transferuri
NOU Începând cu anul 2018, agenţia tour-operatoare oferă turiştilor care se înscriu pe circuitele proprii transferuri gratuite la şi de la Aeroportul Henri Coandă – Otopeni, din următoarele localităţi:
• Sibiu, Rm. Vâlcea, Piteşti
• Braşov, Predeal, Sinaia, Câmpina, Ploieşti
• Iaşi, Târgu Frumos, Roman, Bacău, Oneşti, Adjud, Focşani, Buzău, Urziceni
• Constanţa, Medgidia, Cernavodă, Feteşti, Slobozia
- transferurile gratuite se vor rezerva la înscriere, rezervările ulterioare fiind posibile doar în limita locurilor disponibile şi cu minim 21 zile înainte de plecare
- dacă turistul renunţă la transferul de dus, transferul de retur se anulează automat; acesta va putea fi asigurat doar dacă vor mai fi locuri disponibile la acel moment în mijlocul de transport
- prezentarea la transfer se va face cu minim 15 minute înainte de ora de plecare comunicată
- turiştii care beneficiază de acest serviciu, sunt obligaţi să furnizeze un număr de telefon mobil la care să poată fi contactaţi în eventualitatea modificării orei de îmbarcare
- agenţia tour-operatoare nu-şi asumă răspunderea pentru neprezentări, întârzierile la transfer ale turiştilor sau apariţia unor evenimente neprevăzute (blocarea traficului rutier, condiţii meteo nefavorabile, accidente rutiere etc.) care pot duce la întârzierea transferului şi pierderea zborului; în această situaţie, costurile suplimentare generate de un nou bilet de avion sau modificarea celui existent vor fi suportate de către turist
- transferurile sunt asigurate de agenţia tour-operatoare cu mijloace auto din flota proprie (autoturisme pentru 1-4 pasageri) şi/sau cu mijloace auto ale companiilor de transport partenere pe rute regulate de transport pasageri
- dacă agenţia tour-operatoare trebuie să asigure transferuri gratuite pe aceeaşi rută şi din aceleaşi oraşe pentru 2 sau mai multe circuite cu plecare sau sosire în aceeaşi zi, se va organiza un singur transfer pentru toţi pasagerii din circuitele respective, cazuri în care pot apărea timpi de aşteptare mai mari, de până la 3 ore; în astfel de situaţii, turiştii vor fi anunţaţi şi vor trebui să confirme dacă doresc să beneficieze de transfer în condiţiile date, sau nu
- turiştii au obligaţia de a menţine curăţenia în mijlocul de transport pe tot parcursul transferului şi să ţină cont că în mijlocul de transport nu sunt permise fumatul, consumul de băuturi alcoolice şi produse alimentare
- transferurile se asigura în conformitate cu reglementările legale în vigoare cu privire la transportul de persoane şi cu respectarea timpilor de condus ai şoferilor, aceştia făcând pauzele de odihnă impuse de lege în vederea asigurării transportului în condiţii de siguranţă
Observatii
ACTE NECESARE:
- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei sau carte de identitate valabilă, a căror copie va fi depusă la agenţie în momentul înscrierii



OBSERVAȚII:
- conducătorul de grup poate modifica programul acțiunii în anumite condiții obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenția nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenția nu răspunde în cazul refuzului autorităților de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenția nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiștilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfășoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situații de urgență, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informații referitoare la excursiile opționale și la itinerar cu observația că nu are calificarea și atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiștilor, precum și eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei țări
- clasificarea pe stele a unităților de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din țările vizitate și ca atare respectă standardele locale
- distribuția camerelor la hoteluri se face de către recepțiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepție, asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu țin de agenție, va fi înlocuit cu un altul de aceeași categorie, așa cum este precizat în program
- agenția își rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenția poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunțurilor promoțiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunțate, agenția va opri promoția fără un anunț prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situații de forță majoră precum întârzieri în traficul aerian, schimbări de aeroporturi din rațiuni politice, greve, condiții meteo nefavorabile, etc.; în aceste cazuri agenția se obligă să depună eforturi pentru depășirea situațiilor ivite. Totodată, agenția nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- așezarea turiștilor în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenția nu-și asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaționale, doar ghizii locali au dreptul să ofere servicii în interiorul muzeelor, monumentelor etc. Altfel, ghizii români vor oferi explicații turiștilor doar în afara obiectivelor turistice. Ghizii locali pot fi angajați contra cost doar cu acordul turiștilor interesați de ghidajul acestora
- excursiile opționale se efectuează la fața locului cu agenții locale. Tarifele excursiilor opționale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziționate de la recepția hotelurilor, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziție un mijloc de transport care îi va duce și îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei și după caz un ghid local. În tariful excursiilor opționale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenția nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauză)
- în cazul în care turistul întârzie sau renunță la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenție privind eventuale despăgubiri
- agenția nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă și evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoțiți de ambii părinți; b) însoțiți de unul dintre părinți care să dețină acordul notarial al părintelui care nu călătorește (sau încredințare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoțiți de un adult cu certificat de cazier judiciar în original și acordul notarial al ambilor părinți
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de pașaport individual
- vă rugăm să vă asigurați că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAȘAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranță și sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- c/v excursiei poate fi achitată și în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »
Conditii de inscriere, retragere, penalizari
CONDIȚII DE ÎNSCRIERE:
- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif și se încheie la epuizarea locurilor
- diferență de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenția « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul își asumă plată diferenței stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turiști

Disclaimer: Continutul ofertelor este valabil la data introducerii acestora. Avand in vedere caracterul foarte dinamic al industriei de turism, ofertele pot suferi modificari si uneori nu pot fi actualizate in timp util, in ciuda eforturilor noastre. De aceea, disponibilitatea, tarifele, datele de plecare, orele de zbor si alte informatii esentiale trebuie intotdeauna reverificate cu agentul de turism. Va multumim!
Descrierile si pozele unitatilor de cazare au un caracter strict informativ si sunt preluate in mod automat din sistemele de rezervari ale furnizorilor nostri. In ciuda eforturilor noastre de a va oferi informatii complete si corecte, pozele si descrierile hotelurilor pot sa nu fie intotdeauna actualizate si pot contine erori, de aceea ele nu sunt considerate contractuale. Va sugeram ca de fiecare data sa consultati site-urile oficiale ale hotelurilor si vilelor sau sa cereti detalii agentului de turism.
Oferte similare