Circuit America de Sud: Brazilia - Argentina - Uruguay

Plecare 2024: 09.11

Pret: de la 3199 €


Program detaliat

CIRCUIT AMERICA DE SUD: Brazilia-Argentina-Uruguay

Transport AVION | 13 zile, 11 nopti | 3.199 Euro/persoana


Descriere circuit
Principalele atractii incluse:

Rio de Janeiro: Statuia lui Iisus Hristos (Cristo Redentor) de pe Muntele Corcovado, Sugarloaf
Cascada Iguaçu: partea braziliana si argentiniana
Buenos Aires – „Parisul din America de Sud”
Excursie in Pampasul Argentinian cu pranz, bauturi si activitati incluse
Montevideo si Colonia del Sacramento in Uruguay
Itinerariu: Rio De Janeiro – Statuia Cristo Redentor de pe Muntele Corcovado – Urcare Cu Telecabina Pe Sugarloaf - Foz do Iguaçu – Cascada Iguaçu: partea braziliana - Cascada Iguaçu: partea argentiniana – Buenos Aires – Pampasul Argentinian – Montevideo – Colonia del Sacramento – Buenos Aires

DATA DE PLECARE: 09 Noiembrie

PROGRAM:

09 noiembrie Bucuresti – Amsterdam – Rio de Janeiro
Intalnire cu insotitorul de grup la Aeroportul International Henri Coanda Otopeni la ora 04:00 pentru imbarcare pe zborul companiei KLM KL1372 cu destinatia Amsterdam. Decolare la ora 06:00 si aterizare la Amsterdam la ora 08:00. Escala pana la ora 10:40, cand vom decola cu zborul KL705, care va ateriza in Rio de Janeiro la ora 18:40. „Bem vindo ao Rio!”. Bine ati venit in Rio de Janeiro, capitala distractiei! Situat pe coasta de sud-est a Braziliei, pe tarmul Golfului Guanabara, la poalele muntilor acoperiti de o vegetatie luxurianta, orasul brazilian, a carui denumire inseamna „Rau de Ianuarie” este binecunoscut pentru sarbatorile sale anuale de carnaval, viata de noapte pe ritmuri de samba, plajele aurii, muntii luxurianti si meciurile de fotbal spectaculoase. Transfer la hotel. Cazare Hotel Rio Othon Palace 4* (camere superior) sau similar.

10 noiembrie Tur de oras Rio de Janeiro: Corcovado si Sugarloaf
Mic dejun. Intreaga zi este dedicata vizitarii cu ghid local al Cidade Maravilhosa (Orasul minunat), cum este denumit Rio de Janeiro de localnici. Vom face un tur panoramic prin Laguna Rodrigo de Freitas, inainte de a ajunge la punctul de imbarcare in trenul care ne va duce pe celebrul Muntele Corcovado. Dupa o calatorie de circa 20 de minute cu trenul, el insusi este o atractie turistica, prin Padurea Tijuca, vom ajunge in varful „cocoasei”. Corcovado, care inseamna "cocosat" in portugheza, nu este remarcabil doar prin frumusetea sa evidenta si situarea intr-un cadrul natural deosebit dar si pentru ca este piedestalul unui monument recunoscut in intreaga lume - statuia lui IIsus din Rio de Janeiro - Cristo Redentor, una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne. Cu o inaltime de aproape 40 de metri aceasta statuie il infatiseaza pe IIsus Hristos cu bratele deschise spre orasul ce se intinde la picioarele sale si este vizibila din orice punct al orasului, ca si cum i-ar asigura pe locuitori ca sunt ocrotiti si vegheati intotdeauna. De la baza sa, ne vom bucura de vederi spectaculoase la 360 de grade ale Padurii Tijuca, Muntelui Sugarloaf, Golfului Guanabara si ale celor mai uimitoare plaje ale orasului, cum ar fi Copacabana si Ipanema. Turul de astazi include si vizita panoramica a Stadionului Maracanã si Sambadrom. Apoi ne vom indrepta catre Muntele Sugarloaf, care se ridica pana la 396 de metri deasupra apelor linistite ale Golfului Guanabara. Aceasta bucata uriasa de piatra monolitica, asemanatoare cu forma traditionala a zaharului rafinat, este una dintre cele mai remarcabile formatiuni stancoase care se ridica intre apa si pamant. Panorama catre Muntele Sugarloaf este cu adevarat incredibila, iar privelistile din varful muntelui sunt uluitoare si promit sa va ramana intiparite in minte pentru totdeauna. O plimbare scurta, dar pitoreasca, cu cea de-a treia cea mai veche telecabina din lume, ne va duce pana in varf, de unde ne vom putea bucura de o vedere panoramica asupra orasului Rio, a golfului cu nenumarate barci, precum si a maretei statui a lui Hristos Mantuitorul. Intoarcere la hotel. Cazare Hotel Rio Othon Palace 4* (camere superior) sau similar.

11 noiembrie Rio de Janeiro – Excursie optionala in Insulele Tropicale cu pranz inclus

Mic dejun. Timp liber la dispozitie in Rio de Janeiro pentru vizite individuale sau plaja. Optional, Excursie in Insulele Tropicale cu pranz inclus, una dintre cele mai frumoase atractii din proximitatea orasului. Vom merge de-a lungul tarmului, pana la un sat pescaresc local, traversand plantatii de bananieri, campuri si sate locale. Este un loc unde natura a creat peste 300 de insulite de o frumusete aparte. Din loc in loc vom putea admira mici „jungle plutitoare” de o vegetatie luxurianta deasa care se oglindesc in apele de smarald. Apoi ne vom imbarca pe un vaporas numit „saveiro” de catre localnici pentru o croaziera in Golful Sapetiba. In timpul calatoriei veti avea posibilitatea de face plaja si baie. Dupa aceasta croaziera, ne vom indrepta catre Insulele Martin pentru a servi pranzul cu o selectie de preparate calde, salate si barbeque specific zonei (bauturile nu sunt incluse). Pe drumul de intoarcere, navigand printre multitudinea de insulite, veti avea ocazia sa va odihniti si sa admirati peisajul incantator. Transfer la hotel. Cazare Hotel Rio Othon Palace 4* (camere superior) sau similar.

12 noiembrie Rio de Janeiro – Excursie optionala la Petropolis cu pranz inclus.
Mic dejun. Timp liber la dispozitie in Rio de Janeiro pentru vizite individuale sau plaja. Optional, Excursie la Petropolis cu pranz inclus. Descoperiti orasul imperial Petrópolis, unul dintre cele mai importante orase istorice din Brazilia. In acest tur de o zi, veti vedea palate, vile, bijuterii imperiale si veti afla despre viata familiilor imperiale braziliene! In trecut, Petrópolis a fost locul in care familia imperiala braziliana, precum si multi alti oameni importanti din inalta societate, obisnuiau sa-si petreaca vacantele de vara. In zilele noastre, oamenii vin din intreaga lume pentru a vedea vilele si palatele bine conservate in care au stat. Odata ajunsi in oras, vom admira Palatul Quitandinha, care a fost cel mai mare hotel cazinou din America Latina. Faceti cateva fotografii la palat si apoi vom vizita Muzeului Imperial, candva casa de vara a imparatului Pedro al II-lea. Acolo, vom putea vedea multe artefacte importante din familia imperiala, cum ar fi bijuterii si coroana de diamante a imparatului. Dupa o pauza pentru servirea pranzului, vom vizita Catedrala São Pedro de Alcantara, o cladire gotica minunata, care este mausoleul familiei imperiale. Vom face o oprire la Palatul de Cristal, un loc folosit si in ziua de astazi pentru evenimente, concerte, teatru. Intoarcere la Rio de Janeiro. Cazare Hotel Rio Othon Palace 4* (camere superior) sau similar.

13 noiembrie Rio de Janeiro – Foz do Iguaçu
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru imbarcare pe zborul companiei LATAM LA3684 cu destinatia Foz do Iguaçu. Decolare la ora 11:50 si aterizare la Iguaçu la ora 14:05. Transfer la hotel si cazare. Cu atractii naturale si artificiale spectaculoase, Foz do Iguaçu ofera multe de vazut. Situat in sudul Braziliei, pe malurile raurilor Paraná si Iguaçu, orasul se afla la granita dintre Brazilia, Argentina si Paraguay si este „casa” faimoasei Cascade Iguaçu. Cazare Hotel WYNDHAM GOLDEN FOZ SUITES 4* Iguaçu sau similar.

14 noiembrie Cascada Iguaçu – partea braziliana

Mic dejun. Astazi vom descoperi partea braziliana a Cascadei Iguaçu. „Biata mea Niagara..." a spus Eleanor Roosevelt fosta Prima Doamna a SUA, cand a vazut Cascada Iguaçu, facand referire la faimoasele cascade care servesc drept granita internationala intre SUA si Canada. Una dintre cele mai mari minuni naturale ale lumii, Cascada Iguaçu este formata dintr-un numar de aproximativ 300 de cascade mai mici, care dreneaza aproximativ 1.500 de metri cubi de apa pe secunda, iar apele sale cad de la inaltimi cuprinse intre 60 si 82 de metri. Indiferent de clima si de perioada anului, aceasta minune a naturii trezeste impresii profunde privitorului. Turul de astazi va va face cunostinta cu flora si fauna zonei si ofera o vedere panoramica uimitoare a cascadei. Intoarcere la hotel. Dupa amiaza, timp liber la dispozitie pentru programe optionale locale: Macuco Safari, Parcul de Pasari (Bird Park), Cina cu spectacol local. Cazare Hotel WYNDHAM GOLDEN FOZ SUITES 4* Iguaçu sau similar.

15 noiembrie Cascada Iguaçu – partea argentiniana– Buenos Aires
Mic dejun. Astazi vom continua incursiunea noastra in Parcul National Cascadele Iguaçu, dar pe partea argentiniana. Deoarece majoritatea Cascadei Iguaçu se afla in Argentina, aceasta reprezinta o oportunitate unica de a vedea una dintre cele sapte minuni ale naturii dintr-un punct de vedere diferit. Pozitia privilegiata a parcului argentinian permite turistilor sa se apropie mult mai mult de sutele de cascade, cum ar fi celebra Garganta del Diablo (Gatlejul Diavolului), cea mai mare cascada din parc. Ne vom bucura de un tur uimitor cu trenul pentru a parcurge cele 3 trasee: (Superior, Inferior si Gatlejul Diavolului). Prima oprire va fi la Garganta del Diablo, inalta de 80 metri. Vom parcurge pasarela lunga de 2080 de metri, pentru a ajunge la platforma de observatie, cocotata chiar deasupra acestui torent de apa uimitor de puternic, care ofera acces la unul dintre cele mai frumoase spectacole naturale de pe Pamant. Dupa o oprire pentru a privi uimitorul peisaj, vom incepe a doua parte a turului, numita Circuito Superior. Odata ajunsi in varf, vom putea vedea toate punctele inalte ale parcului. Daca este o zi insorita, vom putea admira un superb curcubeu. Dupa aceea vom incepe Circuito Inferior; de data aceasta vom vedea totul de la baza, din cele opt puncte de observatie, situate foarte aproape de cascade. Dupa vizita transfer la aeroport si imbarcare pe zborul companiei locale Aerolineas Argentina AR1792 cu destinatia Buenos Aires. Decolare la ora 21:25 si aterizare la Buenos Aires la ora 23:25. Transfer la hotel. Cazare Hotel Dazzler Maipu 4* Buenos Aires sau similar.

16 noiembrie Buenos Aires – Tur de oras cu pranz inclus
Mic dejun. Tur de oras Buenos Aires cu pranz inclus. Alaturi de ghidul local vom avea ocazia sa vedem principalele atractii ale orasului. Incepeti de la Plaza de Mayo sau Piata Mai, locul unde conchistadorul spaniol Juan de Garay a fondat orasul in 1580. Piata este inconjurata de unele dintre cele mai importante institutii politice si religioase din oras: Casa Guvernului cunoscuta sub numele de Casa Rosada, cu nuanta sa speciala roz; vizavi, Cabildo (vechea cladire a Primariei), cladirea neo-coloniala varuita in alb, si impunatoarea Catedrala Metropolitana, biserica mama a Arhiepiscopiei din Buenos Aires, cu porticul sau clasic si amestecul unic de stiluri arhitecturale. Avenida de Mayo, cea mai mare si importanta artera din Buenos Aires care incepe in aceasta piata, este un set interesant de cladiri de stiluri variate care reflecta diversitatea locuitorilor sai. Bulevarde largi si zone verzi apar in mod constant incercand sa incetineasca ritmul acestui oras vertiginos. O mostra a acestui lucru este Bulevardul 9 de Julio, cu cele opt benzi ale sale segmentate de mici spatii verzi cu copaci batrani, imbogatite cu sculpturi si fantani. In mijlocul acestui bulevard, in Plaza de la República, Obeliscul apare ca un simbol al orasului. Spre sud, ajungem in pitorescul si coloratul cartier portuar La Boca, locul nasterii tangoului argentinian, cu faimoasa sa strada, "Caminito", ale carei caracteristici arhitectonice reflecta cultura cetatenilor europeni care au sosit pe aceste tarmuri la sfarsitul secolului al 19-lea, in special marinarii genovezi. In calatoria noastra prin cartier, vom putea admira casele colorate „Conventillos” si vom intalni probabil spectacole live ale dansatorilor de tango pe strazi. Vizita continua spre San Telmo, unul dintre cele mai vechi cartiere rezidentiale din Buenos Aires. Ne vom plimba de-a lungul strazilor sale pietruite, admirand cladirile sale pitoresti. Mai tarziu, la ultima oprire, vom vizita unul dintre cele mai frumoase cartiere din Buenos Aires: el Barrio de Recoleta, care isi datoreaza numele faptului ca acolo a existat Manastirea Calugarilor Recoletos, unde se afla cimitirul renumit pentru numeroasele si impunatoarele sale mausolee, apartinand multora dintre principalii protagonisti ai istoriei argentiniene, cum ar fi cel al Evei Perón (Evita), unul dintre cele mai populare morminte. Servirea pranzului la un restaurant local (meniu standard 3 feluri, 1 bautura racoritoare inclusa). Seara, optional, Spectacol live de tango cu cina inclusa La Ventana. Veti calatori inapoi in timp, in zilele in care imigrantii care s-au stabilit in oras au dat nastere acestei forme de dans senzual. Experimenteaza vibratia si cultura tangoului, intr-un spectacol care combina trecutul si prezentul, pe care nu il veti uita niciodata! Cazare Hotel Dazzler Maipu 4* sau similar.

17 noiembrie Buenos Aires – Excursie in Pampasul Argentinian cu pranz, bauturi si activitati incluse
Mic dejun. Vom pleca catre San Antonio de Areco, pentru a ne bucura de o zi autentica in pampasul argentinian. Dupa o calatorie de 2 ore cu autocarul catre nord, printre pasuni cu ferme traditionale, vom ajunge la destinatie si ne vom indrepta catre Estancia El Ombú, unde vom fi intampinati cu bauturi de bun venit (vin, bere, sucuri, apa) si snack cu „empanadas”. Apoi ne vom bucura fie de o plimbare calare, fie de o plimbare cu trasura in jurul celor 300 de hectare ale proprietatii, unde vom putea vedea o estancia tipic argentiniana „in actiune”. Dupa aceasta activitate, vom servi pranzul: “Asado criollo” (friptura la gratar) cu o varietate de salate, bauturi, desert si cafea. Dupa pranz, ne vom bucura de „Fiesta Gaucho”: un frumos spectacol de dansuri folclorice, urmat de o demonstratie ecvestra ale abilitatilor uimitorilor gaucho, simbolul argentinian al masculinitatii. Gaucho erau cowboyii din Pampasul Argentinian: calareti priceputi, curajosi si indisciplinati. Ei traiau de pe urma pamantului – vanau, cautau hrana si beau cantitati mari de yerba mate. Singuratici misteriosi, rataceau pe campii cu un tovaras ecvin. Armele lor erau lassoul, cutitul si boleadoras (sau bolele), un dispozitiv facut din corzi de piele si trei bile de fier sau pietre care erau aruncate la picioarele unui animal pentru a-l lega si imobiliza. Timp liber la dispozitie, pentru a va putea bucura de toate facilitatile oferite: piscine, biciclete, terenuri de fotbal si volei, masa de biliard, tenis de masa, fotbal de masa, sezlonguri si multe altele. Inainte de plecare veti servi „snack-ul de la ora 5” cu briose, varietate de prajituri de casa, budinci, cafea, ceai sucuri. Intoarcere la hotel in Buenos Aires. Cazare Hotel Dazzler Maipu 4* sau similar.

18 noiembrie Buenos Aires – Montevideo – Uruguay
Mic dejun la pachet. Transfer in port si imbarcare pe ferry boat-ul cu care vom traversa Rio de la Plata, pentru a ajunge la Montevideo in Uruguay. Plecare la ora 07:30 si sosire in Montevideo la ora 10:15. Vom descoperi farmecul orasului Montevideo, capitala Uruguayului, intr-un tur de oras cu ghid local. Vom vizita Piata Independentei unde vom gasi Poarta Cetatii, Teatrul Solis, Turnul Executiv, Palatul Estevez, Palatul Salvo si monumentul eroului uruguayan José Gervasio Artigas. Vom traversa bulevardul principal (18 de Julio), pentru a merge la Palatul Legislativ (Parlamentul), apoi vom merge catre Piata Agricola din Montevideo, care functioneaza in interiorul unei cladiri istorice si ofera o mare varietate de produse locale. Parcul José Batlle y Ordoñez va fi urmatoarea oprire a turului, de unde vom putea admira Stadionul Centenario si Monumentul a la Carreta – un car tras de boi, sculptura simbolizeaza viata din secolul al 19-lea in Uruguay si este un tribut adus fermierilor locali. Apoi vom continua spre Rambla de Montevideo, promenada care se desfasoara de-a lungul coastei. Transfer la hotel si cazare. Seara, timp liber la dispozitie in Montevideo unde aveti posibilitatea de a opta pentru o cina cu spectacol. Cazare Hotel Dazzler Montevideo 4* sau similar.

19 noiembrie Montevideo – Colonia del Sacramento – Buenos Aires
Mic dejun. Astazi continuam vizitele in Uruguai si vom descoperi uimitorul oras Colonia del Sacramento, inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO. Odata ajunsi, impreuna cu ghidul local, ne vom indrepta catre Cartierul Istoric, unde vom face un tur pietonal. Fondat in 1680 de portughezul Manuel Lobo, orasul a trecut de la domeniul portughez la cel spaniol de mai multe ori, pana la Declaratia de Independenta din 1825. Aceste evenimente au transformat orasul intr-un creuzet de stiluri arhitecturale in care coexista cladiri in stil colonial cu cladiri cu arhitectura spaniola si portugheza. Plimbarea pe strazile sale pitoresti ne va duce inapoi in istorie si ne va permite sa ne bucuram de un peisaj unic, cu vederi privilegiate la Rio de la Plata. Vom descoperi Portón de Campo, precum si Poarta Orasului, faimoasa Strada Los Suspiros (Strada Suspinelor), Farul, Piata Principala si Catedrala Sfintei Impartasanii (Basilica del Santisimo Sacramento). Timp liber la dispozitie pentru cumparaturi. Dupa-amiaza, transfer in port pentru imbarcarea pe ferry boat-ul catre Buenos Aires. Seara, timp liber la dispozitie in Buenos Aires. Cazare Hotel Dazzler Maipu 4* sau similar.

20 noiembrie Buenos Aires – Amsterdam
Mic dejun. Timp liber la dispozitie in Buenos Aires pentru cumparaturi, vizite individuale sau plimbare impreuna cu insotitorul de grup. Transfer la Aeroportul din Buenos Aires pentru imbarcare pe zborul companiei KLM KL702 cu destinatia Amsterdam. Decolare la ora 16:25.

21 noiembrie Amsterdam – Bucuresti
Aterizare la Amsterdam la ora 09:40. Escala pana la ora 18:45, timp in care impreuna cu insotitorul de grup veti face o plimbare in Amsterdam, centrul acestuia fiind accesibil facil cu trenul din aeroport. La ora 20:45 vom decola cu zborul KL1377 catre Bucuresti. Sosire pe Aeroportul Henri Coanda Otopeni la ora 00:30.

 

TARIFE: calculate pentru minim 25 de platitori
•3.199 Euro adult loc in camera dubla

•3.199 Euro adult a 3-a persoana pat suplimentar in camera dubla
•3.869 Euro adult loc in camera single


Nota valutara: In situatia in care dolarul american (USD) se apreciaza major fata de moneda in care au fost calculate tarifele (EUR), la un curs mai mic de 1EUR=1.05USD, tariful excursiei va fi recalculat, cu minim 21 de zile inainte de plecare, in conditiile stipulate de lege.

Servicii incluse
Bilet de avion Bucuresti – Rio de Janeiro, via Amsterdam, compania KLM
Bilet de avion Buenos Aires – Bucuresti, via Amsterdam, compania KLM
Bilete de avion companii locale pe urmatoarele rute:
Rio de Janeiro – Foz do Iguaçu, compania LATAM
Iguazu – Buenos Aires, compania Aerolineas Argentina
Bilete de ferry boat pe rutele:
Buenos Aires – Montevideo
Colonia del Sacramento – Buenos Aires
Taxele de aeroport si combustibil (pot suferi modificari pana la emiterea biletelor)
Transport cu autocar local conform programului
11 nopti de cazare cu mic dejun astfel:
4 nopti in Rio de Janeiro la Hotel Rio Othon Palace 4* sau similar
2 nopti in Foz do Iguaçu la Hotel Windham Golden Foz Suites 4* sau similar
4 nopti in Buenos Aires la Hotel Dazzler Maipu 4* sau similar
1 noapte in Montevideo la Hotel Dazzler Montevideo 4* sau similar
Mese incluse: mic dejun si 2 pranzuri
Excursiile, tururile si vizitele prevazute in program:
Rio de Janeiro: Muntele Corcovado cu statuia Hristo Redentor, urcare cu telecabina pe Muntele Sugarloaf
Cascada Iguaçu – partea braziliana si argentiniana
Buenos Aires – Tur de oras cu pranz inclus
Excursie in Pampasul Argentinian cu pranz, snack-uri, bauturi, spectacol si activitati incluse
Montevideo – tur de oras cu ghid local
Colonia del Sacramento – tur de oras cu ghid local
Bilete de intrare la obiectivele turistice: Corcovado, Sugarloaf, bilet telecabina, biletele de intrare in parcul brazilian si argentinian al cascadei Iguaçu
Ghid local in zilele de circuit
Insotitor de grup
Servicii neincluse
Asigurarea storno si medicala (asigurarea medicala de calatorie este obligatorie)
Taxa de oras Buenos Aires: cca 1.5 USD/persoana (se achita direct la hotel)
Bacsisul recomandat pentru sofer si ghizii locali: 5 euro/persoana/zi
Excursiile optionale
Biletele de intrare la alte obiective turistice decat cele mentionate la servicii incluse
Conditii de inscriere, retragere, penalizari
INFORMATII UTILE

Documente de calatorie:


Pasaport romanesc valabil minim 6 luni de la returul in tara, cu cel putin 3 pagini libere


Cazarea si programul excursiei:
Clasificarea hotelurilor din program este in conformitate cu standardele existente in tara respectiva si poate sa nu coincida cu normele de clasificare din Romania.
Hotelurile nominalizate in program pot suferi modificari pana la data plecarii, insa intotdeauna se vor oferi hoteluri similare ca locatie si confort.
Majoritatea hotelurilor nu detin camere triple. Pentru ocuparea de 3 adulti, se vor confirma camere duble cu pat suplimentar, in functie de disponibilitate. Patul suplimentar pote fi un pat pliant, un fotoliu pat, o canapea extensibila.
Distributia camerelor se face de catre receptia hotelurilor; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre calator la receptie, asistat de insotitorul de grup. Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif, etc.); in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor.
Persoanele care calatoresc singure, dar nu doresc sa achite suplimentul de camera single, pot opta pentru partaj in camera dubla, situatie in care vor imparti camera cu un alt calator din grup, de acelasi sex, aflat in aceeasi situatie. Daca pana la plecare nu gaseste partaj, calatorul se poate retrage din contract fara penalizari sau va achita suplimentul de camera single.
Insotitorul de grup poate efectua modificari programului (schimbari de ore, modificarea ordinii desfasurarii acestuia), fara a afecta insa structura serviciilor, efectuandu-l astfel in totalitate.


Informatii referitoare la zborile incluse in pachet:
Compania/companiile aeriene care opereaza zborurile din pachetul de servicii pot aduce modificari zborurilor contractate pana la momentul plecarii pentru zborul/zborurile de dus sau dupa momentul plecarii pentru zborul/zborurile de retur. Agentia organizatoare va informa calatorii asupra eventualelor modificari survenite independent de vointa sa si nu va fi raspunzatoare de eventualele inconveniente aparute.
Alocarea locurilor in avion se face de catre ghiseul de check-in din aeroport in functie de ordinea sosirii pasagerilor. Recomandam efecturea check-in-ului on-line inainte de prezentarea la aeroport.
Femeile care sunt insarcinate in peste 6 luni, au nevoie de un certificat medical cu acordul medicului de a calatori cu avionul. Compania de zbor si echipajul de bord isi rezerva insa dreptul de a decide daca permit sau nu imbarcarea persoanelor cu sarcina avansata (ultimele 2-3 luni).
Pasagerii care sufera de boli contagioase nu pot calatori cu avionul. Personalul aeroportuar si de bord isi rezerva dreptul de nu permite imbarcarea respectiv de a dispune debarcarea persoanelor in cauza.

Disclaimer: Continutul ofertelor este valabil la data introducerii acestora. Avand in vedere caracterul foarte dinamic al industriei de turism, ofertele pot suferi modificari si uneori nu pot fi actualizate in timp util, in ciuda eforturilor noastre. De aceea, disponibilitatea, tarifele, datele de plecare, orele de zbor si alte informatii esentiale trebuie intotdeauna reverificate cu agentul de turism. Va multumim!
Descrierile si pozele unitatilor de cazare au un caracter strict informativ si sunt preluate in mod automat din sistemele de rezervari ale furnizorilor nostri. In ciuda eforturilor noastre de a va oferi informatii complete si corecte, pozele si descrierile hotelurilor pot sa nu fie intotdeauna actualizate si pot contine erori, de aceea ele nu sunt considerate contractuale. Va sugeram ca de fiecare data sa consultati site-urile oficiale ale hotelurilor si vilelor sau sa cereti detalii agentului de turism.
Oferte similare