Ce am vizitat in 6 zile la Lyon si Annecy

Lyon este o destinatie la care visam de mult, cam din vremea in care citeam in manualul de franceza despre vechea asezare romana Lungdunum, in care, de altfel, s-au nascut importanti doi conducatori ai Imperiului: Claudius (Germanicus) si Caracalla. In plus, am mai aflat intre timp ca Lyon este o foarte buna destinatie pentru weekend (in 2016 a fost chiar desemnat drept cea mai buna destinatie europeana pentru calatorii de weekend la World Travel Awards).

Asa ca, intr-o zi insorita de februarie, cand Blue Air anunta o reducere de 20% la toate zborurile, am rezervat doua bilete pentru o vacanta in Franta, la Lyon, pentru perioada de Rusalii. Initial avem in minte o formula de city break, cu trei nopti de cazare, dar in final am ajuns la cinci nopti si nu am regretat deloc. Ba din contra, ne-a parut rau ca zilele au trecut asa de repede.

In privinta cazarii, am cautat un hotel situat central, pentru ca ne place sa mergem mult pe jos si voiam sa nu depindem de mijloacele de transport. Am ales hotelul Ibis Centre Perrache, situat la doar 50 m de gara Perrache – un important nod de legatura, cu statie de tramvai, metrou, autocar si evident de tren.

Hotelul este modern, camerele (ca la toate hotelurile Ibis) sunt micute, dar foarte curate. Baile sunt, la fel, destul de inghesuite, dar impecabile. Ne-a deranjat putin faptul ca am avut vedere in partea din spate, chiar spre gara, iar zgomotul facut de trenuri ne-a impiedicat sa stam prea mult cu geamul deschis. Camere erau climatizate, desigur, dar, cu toate acestea, simteam nevoia de un pic de aer proaspat.

Micul dejun a fost bun, cu  2-3 tipuri de branzeturi (inclusiv cu mucegai), sunca, unt, oua (pe care ti le puteai fierbe singur, cu ajutorul unui dispozitiv haios), diverse sortimente de paine proaspata si produse de patiserie delicioase (ca doar eram in Franta, nu-i asa ?). Daca legumele lipseau cu desavarsire (nu aveam nici macar rosii sau castraveti), puteai totusi sa te vitaminizezi cu ceva fructe (mere, portocale). Ce ne-a placut este ca, in zilele calduroase, gaseai la lobby bar si o carafa de apa cu lamaie si frunze de menta, o alternativa mai sanatoasa decat sucurile de la dozator de la micul dejun. Cafeaua era ok, la fel si ciocolata calda.

O problema la care am cautat solutii ceva mai mult timp a fost transferul de la aeroport la hotel. Citisem pe net despre Rhone Express, dar adunand costul unui bilet (15.9 euro) cu cel al biletului de tramvai care ne ducea pana la Perrache (2 euro/sens) si inmultind totul cu 2,  am ajuns la concluzia ca mai bine ne luam un transfer privat. Nu mai stiu cum am dat peste site-ul www.findtransfers.com, dar am trimis o cerere si am primit pe mail cotatii de la mai multe companii care ofereau servicii de transfer. Preturile variau intre 90 si 125 euro pentru doua persoane dus intors, iar noi, desi am ales varianta cea mai ieftina, am fost super multumiti. Soferul care ne-a intampinat era un tanar domn foarte cool, cu un Mercedes sclipitor, iar pe parcursul drumului s-a dovedit o companie extrem de agreabila (poate si datorita faptului ca am vorbit in franceza) si ne-a oferit o multime de informatii despre oras, puncte de interes, restaurante etc.

Procedura de check in la hotel s-a desfasurat extrem de repede, iar receptionera a fost foarte amabila si ne-a dat si o harta a orasului, pe care ne-a insemnat obiectivele principale. Insa, pentru ca eram extrem de obositi dupa zborul matinal, nu ne-am simtit in stare sa iesim imediat si sa exploram imprejurimile, ci am preferat sa ne odihnim pentru cateva ore.

Abia pe dupa amiaza, am facut o prima plimbare de acomodare pe jos, pe traseul Perrache – Place Carnot (unde ne-am si oprit pentru un frappe si un ceai cu gheata) – Place Bellecour (piata centrala, a treia piata publica din Franta, unde am facut si primele fotografii) – Place des Celestins – Place des Jacobins – Place de la Republique – Rue de la Republique – Hotel de Ville/Opera. Am admirat fantanile arteziene, ne-am bucurat sa vedem ca orasul are destul de multe spatii verzi, unde te poti adaposti de canicula, am scanat vitrinele magazinelor intalnite in cale (dar am amanat cuminti shoppingul pe zilele urmatoare) si, in final, am traversat unul dintre poduri si am ajuns in Vieux Lyon, unde ne-am oprit la restaurantul Les Traboules, pentru o cina acceptabila, dar nu memorabila, pentru care am platit cam 25 euro de persoana.

Apoi am luat-o agale, tot pe jos, de-a lungul raului Saone, catre hotel.

De fapt, ar fi trebuit sa spun din capul locului ca particularitatea Lyonului este ca se afla la confluenta  fluviului Rhone cu raul Saone, care formeaza o peninsula – numita presqu’ile in franceza. Pe aceasta peninsula se afla si hotelul nostru. Orasul medieval (Viex Lyon) este situat in partea vestica a peninsulei, pe malul raului Saone, la poalele colinei Fourviere. Intrat in patrimoniul mondial UNESCO, Vechiul Lyon este impartit in trei, dupa cele trei mari biserici aflate aici : la nord – Saint Paul (cartier financiar si comercial), in centru – Saint Jean (partea religioasa) si la sud – Saint Georges (cartierul mestesugarilor).

Fata de alte orase pe care le-am mai vizitat in Franta (Paris, Nice), la Lyon ne-a placut atmosfera mai linistita, tihnita si gentiletea majoritatii oamenilor cu care am venit in contact. Asa cum ne povestea si domnul care ne-a facut transferul, este un oras cu o calitate a vietii buna, un oras in iti face placere sa traiesti.

In dimineata celei de a doua zile, pentru ca unul dintre noi este mare pasionat de acvaristica,  am mers la Aquarium de Lyon, unde am ajuns simplu, cu autobuzul 63 (costul unui bilet este de 2 euro/persoana/sens, cumparat direct de la sofer). Biletul de intrare costa 15 euro, dar puteti beneficia de o mica reducere daca il achizitionati online. Acvariul este mic, comparativ cu cele pe care le-am mai vizitat la Lisabona si Valencia, dar puteti petrece linistiti vreo doua ore placute, privind pestii proveniti din ape dulci temperate, tropicale si desigur din mari si oceane. Nu ratati fosa cu rechini !

Ne-am intors din nou la hotel cu autobuzul, ne-am tras sufletul pentru o jumatate de ora si am pornit din nou, pe jos, pana la Place Bellecour, sa ne cumparam niste gustari pentru pranz de la Pignol Traiteur, despre care citisem lucruri bune pe net. Ne-am racorit apoi cu o inghetata si am plecat mai departe, catre Catedrala Saint Jean din Vieux Lyon (construita intre 1180 si 1480, in stil romanic si gotic), unde am intrat pentru o scurta vizita. Exteriorul (cele 280 de medalioane care decoreaza fatada) ne-a placut mult mai mult decat interiorul, poate si pentru ca faimosul orologiu astronomic era in reparatii si nu se putea vedea. De-a lungul istoriei, in catedrala s-au oficiat ceremonii importante, precum nunta dintre Henric al IV-lea cu Maria de Medicis, in 1600, sau investitura lui Richelieu cu titlul de cardinal, in 1622.

Mai impresionanta ni s-a parut Bazilica Notre Dame de Fourviere, situata pe colina omonima, la care am ajuns cu funicularul (pentru care am platit 2.6 euro/persoana). Inca din vremea cuceririi romane, zona Fourviere a adapostit mai multe sanctuare, catedrala fiind cel mai recent exemplu si atragand turistii cu turnurile maiestuoase, mozaicurile si  vitraliile superbe. In stanga catedralei se afla un cunoscut punct de belvedere, de unde ne-am bucurat de o splendida panorama asupra orasului si de cateva clipe de ragaz. Apoi am decis sa o luam pe jos catre teatrul galo roman – vestigiu impresionant din vremea cand pe locul actualului Lyon se afla colonia Lungdunum, asa cum scriam la inceput. Din pacate, nu am avut timp sa intram si la Muzeul Civilizatiei Galo Romane, in schimb, am parcurs un drum foarte frumos, pentru ca din Rue Roger Radisson am patruns in Jardin du Rosaire si am fost de-a dreptul fermecati de frumusetea si parfumul trandafirilor. Cred ca acest drum si popasurile facute pentru a admira florile raman amintirea cea mai pregnanta cu care am ramas din Lyon. Am ajuns din nou in Place Saint Jean prin Montee Des Chazeaux –am coborat un lung sir de trepte pe care ne-am oprit din cand in cand pentru fotografii.

Ziua a treia a fost in intregime dedicata excursiei la Annecy, o localitate foarte pitoreasca din Haute Savoie, supranumita adesea Venetia Frantei, datorita numeroaselor canale si poduri.

Am ajuns usor la Annecy, cu un autocar foarte confortabil apartinand firmei OUIBUS, pe care l-am luat chiar din Gara Perrache. Desi pretul pe care l-am vazut pe net era 24 euro de persoana, noi am mers la agentia din gara sa cumparam biletele si am platit in final 28 euro de persoana (aller retour). Drumul dureaza cam 2 ore, iar statia de debarcare in Annecy este Place de la Gare, de unde am pornit si noi in explorarea oraselului. Bineinteles ca, o data ajunsi la primele poduri ne-am oprit sa facem fotografii, apoi am vrut sa ne racorim cu o bautura rece la una din terase, asa ca am ajuns la lac cam dupa 45-50 minute. Ne-a placut mult parcul amenajat pe malul lacului – numit Jardins d’Europe, unde lumea se odihnea la umbra sau lua o gustare. Undeva in stanga lacului am reperat celebrul Pont des Amours, de unde plecau si mici salupe de 6-8 persoane (numite navettes), care faceau plimbari de 35 min pe lac, contra a 12 euro/persoana. Din pacate, nu ne-am hotarat pe loc sa luam si noi o navette (una pleca chiar atunci), asa ca am ratat turul de lac (spre marele meu regret, tardiv insa). Croaziera  de o ora cu vaporasul (14 euro) ni s-a parut prea lunga (aveam la dispozitie cu totul vreo patru ore de stat in Annecy), asa ca ne-am consolat cu un picnic incropit pe loc – cu baguettes cumparate de la una din nenumaratele tonete din jur. Am stat asadar pe iarba, ne-am bucurat de racoare si am admirat peisajul. Annecy e o optiune foarte buna daca va doriti un sejur relaxant, in mijlocul naturii, pentru ca puteti sta la plaja pe malul lacului, puteti inchiria o hidrobicicleta sau o ambarcatiune, puteti face jogging si – evident – va puteti delecta cu apetisantele specialitati savoiarde precum raclette sau fondue. Trebuie spus ca scaldatul in lac este interzis, dar unii localnici ignora acest avertisment….

Ziua la Annecy s-a incheiat cu o ploaie torentiala, care ne-a mai alungat parerile de rau ca nu am petrecut mai mult timp aici…

In ziua a patra, care a debutat cu vreme mai rece, vant si cer innorat, ne-am propus o vizita in cartierul Croix Rousse – fieful traditional al lucratorilor matasii (canuts), care au contribuit la prosperitatea si inflorirea orasului la inceputul secolului al XIX-lea. Casele lucratorilor trebuiau sa fie suficient de inalte pentru a adaposti uriasele razboaie de tesut Jacquard, acesta fiind si motivul pentru care acestia si-au abandonat atelierele cu tavane joase din cartierul Saint Georges si s-au mutat in Croix Rousse – zona cunoscuta pana la acel moment pentru multimea lacaselor de cult pe care le adapostea. De altfel, numele districtului vine de la crucea de piatra rosiatica ridicata aici in secolul al XVI – lea.  In prezent, partea superioara a multor case a fost transformata in mansarde moderne, insa zona pastreaza multe traboules – pasaje acoperite care faceau legatura intre case, din lipsa de spatiu in exterior.

Noi ne-am urcat in metrou la statia Bellecour (biletul costa 1.8 euro), am schimbat la statia Hotel de Ville si am continuat pana la statia Croix Rousse. In piata cu acelasi nume am avut bucuria sa asistam la un concert stradal cu cantece de fanfara, care ne-au transmis imediat o energie buna, in ciuda vremii mohorate. Apoi ne-am plimbat pe strazi, am admirat din exterior Masion des Canuts, Theatre de la Croix Rousse si principala atractie a zonei – Le Grand Mur Peint des Canuts, cea mai mare fresca din Europa (1200 mp), care prezinta scene din viata cotidiana a locuitorilor cartierului.

Am coborat apoi prin partea numita Pentes de la Croix Rousse, ne-am oprit la o cafea si am ajuns in final la Opera, unde am descoperit ca se afla si punctul de plecare pentru Lyon City Tram – cu care se poate face un tur de o ora prin La Croix Rousse (9 euro biletul, in prêt intra si audio ghid). Si pentru ca nu ne era prea foame, iar afara ploua marunt, am decis sa ne urcam in trenulet, cu gandul ca sigur vom afla lucruri interesante si vom descoperi macar doua – trei locuri noi, in care nu ajunseseram in plimbarea noastra pietonala. Si nu am regretat decizia noastra, pentru ca turul a atins obiective precum L’Amphitheatre Des Trois Gaules, Le Jardin des Plantes sau La Fresque des Lyonnais (un alt perete pictat). Am aflat si ca unul din simbolurile cartierului este « Le Gros Caillou », un bloc de piatra dur, de culoare alb gri. Legenda spune ca piatra simbolizeaza inima unui executor judecatoresc nemilos, care a incercat sa evacueze pe nedrept din casa o familie de lucratori ai matasii. Drept pedeapsa, Dumnezeu i-a transformat inima intr-un  bloc masiv de piatra si l-a obligat sa-si petreaca zilele impingand acest pietroi pana cand va intalni un om mai hain decat el – numai atunci pedeapsa ii va fi fost ridicata….

Nu am aflat deznodamantul povestii, insa dupa tur ne-am grabit la pranz (caci trecuse bine de ora 15). Ne-am oprit la Cafe 203, un local destul de aglomerat,  pentru un burger si un demi poulet roti, cu cartofi si salata.

Si pentru ca ne mai recapataseram puterile, am hotarat sa incheiem ziua cu o vizita fulger (caci se apropia ora inchiderii) la Muzeul Marionetelor. Denumirea sa exacta este Musee des Arts de la Marionette si, impreuna cu Musee d’histoire de Lyon, se afla intr-o cladire monument din Vieux Lyon, emblematica pentru stilul renascentist – l’hotel de Gadagne. Muzeul se afla intr-o continua prefacere, nu toate salile sunt deschise (unele vor fi gata abia in aprilie 2019), insa ce se poate vedea ofera o imagine asupra principalelor personaje intalnite in spectacolele de marionete (Guignol, Pulcinella, Bunraku), dar si asupra tehnicilor folosite (artistul trebuie sa cunoasca in profunzime corpul uman si miscarile sale). Showul de marionete s-a nascut la confluenta mai multor arte: teatru, dans, cinema si circ si poti aprecia cu adevarat complexitatea sa numai vazand de aproape cum reusesc artistii sa insufle viata unor papusi inerte.

Este interesanta povestea marionetei Guignol, care ii reprezenta de fapt pe lucratorii matasii. Creatorul Laurent Mourguet, nascut el insusi intr-o familie de tesatori in 1769, obisnuia sa-si castige existenta ca vanzator ambulant si mai tarziu ca dentist. Pentru a-i ajuta pe pacienti sa-si invinga teama, el avea obiceiul sa-i amuze jucandu-se in fata lor cu papusi, de unde i-a si venit ideea sa puna in scene spectacole pentru publicul larg. Daca in primele spectacole il prezenta pe Polchinelle, personaj italian imprumutat din commedia de l’arte, ulterior s-a gandit sa creeze personaje mai apropiate de spiritul francez si asa au aparut Gnafron, Guignol si sotia lui Madelon si jandarmul Flageolet. Guignol intruchipeaza omul simplu, din popor, istet, curajos, generos, in lupta permanenta cu fortele raului, devenind in timp o parte esentiala a identitatii lyoneze.

Incet incet am ajuns cu povestea la ultima zi a sederii noastre in Lyon, cea de a cincea, pe care ne-am propus sa o incepem cu o sesiune de cumparaturi. Din pacate, nu am luat in calcul ca lunea de Rusalii este si in Franta zi de sarbatoare, asa ca majoritatea magazinelor erau inchise. In final am gasit cateva deschise in zona Rue de la Republique, insa practic ne-am pierdut cam toata dimineata. Miezul zilei ne-a prins aproape de cheiul din fata Palatului de Justitie, asa ca ne-am decis sa facem o plimbare pe Saone, cu Lyon City Boat. Compania propune mai multe tururi (au inclusiv croaziere cu cina sau croaziere private) – din care noi am ales varianta Decouverte, cu durata de o ora, pe traseul Vieux Lyon – Basilique de Fourvière – Subsistances – L’Homme de la roche – Fort Saint-Jean – Ile Barbe, pentru care am platit 12.9 euro de persoana. A fost o experienta placuta, am stat in interior (deoarece afara soarele era foarte puternic) si am ascultat explicatiile oferite in mai multe limbi. Am admirat de pe vapor edificiile Conservatorului, Facultatii de Finante si Facultatii de Arte Frumoase, (Lyonul este, de altfel, un important centru universitar), una din cele patru braserii care ii apartin faimosului chef Paul Bocuse – lyonez de frunte, insula Barbe – pe care s-a construit o abatie in Evul Mediu. Trebuie sa mai adaug ca in Lyon exista 31 de poduri, din care 13 sunt peste Rhone si 18 peste Saone. Cel mai vechi este podul la Guillotiere, care odinioara constituia singura calea de acces catre oras dinspre Est.

Pentru ca in nici una dintre zile nu am reusit sa luam masa intr-un bouchon tipic (nu vorbesc aici de cele turistice), din simplul fapt ca ele sunt inchise la ora la care doream noi sa luam pranzul (majoritatea se inchid la ora 13 sau cel mai tarziu 14 si se redeschid in jur de 19, pentru cina), am dorit ca macar in ultima seara sa incercam aceasta experienta. Am mers asadar la Le Garet, insa, pentru ca nu ne-am mobilizat sa facem rezervare, nu ne-au primit. Asa ca am sfarsit la Le Summertime, cotat nu foarte bine pe tripadvisor, poate si din cauza serviciului extrem de lent (am asteptat cam o ora pana sa ne aduca felul principal, noroc ca unul din noi comandase si entree, altfel muream de foame). Mancarea in final a fost buna (am optat pentru un meniu Tradition, compus din cassolette de ravioles, entrecote a la sauce au St Marcellin, si ca desert creme brulee, respectiv un gratin de sole a la sauce homardine si une tarte au citron).

Ne-am intors la hotel tarziu dupa caderea serii, am mai inspirat o data parfumul teilor de langa Place Bellecour si ne-am facut in gand lista cu locuri in care nu am reusit sa ajungem: Musee Des Beaux Arts, Parc de la Tete d’Or (cel mai mare parc urban din Franta), Les Halles Paul Bocuse, Musee des Confluence, Institut Lumiere… Asadar, avem serioase motive pentru a reveni, poate de 8 decembrie, cand are loc La Fete des Lumieres – atunci lyonezii isi aprind luminite la ferestre in semn de veneratie pentru Fecioara Maria. Se povesteste ca in dimineata zilei de 8 decembrie 1852 (ziua Imaculatei Conceptii), locuitorii orasului s-au vazut obligati sa suspende festivitatile de dezvelire a unei noi statui inchinate Fecioarei, din cauza unei furtuni puternice. Totusi, spre dupa amiaza, cerul s-a inseninat in mod miraculos, asa ca lyonezii au aprins luminite la ferestre si au iesit apoi pe strazi, pentru a merge sa lumineze si Bazilica Notre Dame de Fourviere. Iata asadar cum s-a nascut aceasta sarbatoare !

Cum a fost la Lighthouse Golf Resort & Spa – Plusuri si Minusuri

Pentru vacanta la mare de anul acesta ne gandeam initial la o escapada intr-una din insulele grecesti sau in Spania, pe Costa del Sol, candva prin septembrie. Incepusem deja sa ma uit peste oferte si sa fac calcule cand, brusc si total neasteptat, a aparut posibilitatea unei saptamani libere la inceputul lunii iulie. Asa ca intr-o sambata seara am inceput din nou sa caut oferte, insa am constatat foarte repede ca ce mai ramasese disponibil nu ne atragea foarte tare, in timp ce variantele cu adevarat bune erau deja epuizate (aviz amatorilor de last minute!).

Duminica dimineata ne era deja clar ca Spania si Grecia ies din discutie,  litoralul romanesc nu prea ne suradea, asa ca am recurs tot la varianta vacanta in Bulgaria, ca si in 2016. Doar ca eram prea obositi pentru un drum lung, cum fusese cel pana la Nessebar, asa ca am optat pentru o destinatie mai apropiata – Balcic, si am ales un hotel de care tot auzisem si pe care voiam sa il testez – Lighthouse Golf Resort and Spa, aflat la 6 km de orasul Balcic. Dupa cum ii spune si numele, hotelul este frecventat de pasionatii de golf (fiind listat pe locul 64 in top 100 European Golf Resorts). 

Am rezervat 5 nopti intr-o camera dubla cu vedere la mare si am decis sa luam doar mic dejun, desi hotelul ofera si regim de demipensiune sau all inclusive.

De data aceasta, drumul a fost chiar placut (ne-a ajutat si vremea, am prins o zi mai racoroasa si un cer innorat pe alocuri). Am oprit pentru pranz la faimoasa ferma de midii de la Dalboka (cu rezervare pe mail facuta cu o zi inainte, altfel riscam sa asteptam la o coada destul de lunga) si am ajuns la hotel dupa amiaza (oricum, check inul se facea incepand cu ora 14). Receptionera ne-a dat cardurile de la camera destul de repede, impreuna cu un plic care continea tot felul de informatii utile despre restaurant, orele de masa, transferul la plaja, serviciile de spa etc. Pentru transportul bagajelor de la masina in camera am beneficiat de ajutorul unui angajat al hotelului, pe care, evident, l-am rasplatit cu cativa euro.

Daca spatiile publice ale hotelului nu m-au impresionat in mod deosebit (am vazut hoteluri de 5* mult mai frumoase), camera mi-a placut pentru ca era foarte spatioasa (33 mp) si oferea o priveliste incantatoare catre piscina si mare (de precizat ca exista si camere cu vedere la terenul de golf, putin mai ieftine). Plus ca hotelul se afla intr-o zona inverzita, ceea ce face ca si temperatura din interior sa fie placuta (de multe ori inchideam aerul conditionat pentru ca se facea chiar prea frig in camera). Mobilierul este modern, patul urias, pernele foarte confortabile, balconul este mare, cu doua scaune si o masuta, iar minibarul bine aprovizionat cu apa, bere, sucuri, ciocolata, migdale etc.

Ce nu mi-a placut a fost amenajarea baii – cada nu avea dus, ci doar robinet, iar dusul nu avea cabina, nici cadita – astfel ca in permanenta pe podeaua baii era umezeala, chiar daca lasam ventilatorul pornit ore in sir. Mai mult, cred ca aveau ceva probleme cu canalizarea, pentru ca dupa fiecare ploaie (si am prins vreo doua – trei), in baie era un miros greu si foarte neplacut. In rest, baia avea dotarile standard pentru un hotel de 5* – halate, papuci, cosmeticale etc.

Desi citisem pe net diverse comentarii cum ca la capitolul curatenie hotelul ar lasa de dorit, experienta noastra a infirmat aceste pareri negative: in fiecare ne-au facut curatenie in camera, au fost schimbat prosoapele, au facut patul, au aspirat mocheta si au inlocuit produsele consumate de la baie.

Inca din prima zi (de fapt dupa-amiaza) am fost curiosi sa vedem cum arata plaja, despre care citisem ca se afla destul de departe de hotel. Asa ca ne-am urcat in masina, am trecut de bariera cu ajutorul cardului de la camera si apoi am urmarit indicatoarele catre Heros Beach. Plaja in adevar este departe (cred ca sunt cam 7 km pana acolo), insa drumul este spectaculos, se coboara in serpentine catre mare, printr-un cadru natural deosebit de frumos, cu multa vegetatie. De o parte a drumului se zareste marea, iar de cealalta vezi muntele calcaros, alb, specific coastei Balcicului.

Masina se poate parca fara probleme putin mai sus de plaja, nu a fost nici o zi in care sa nu gasim loc de parcare, cu toate ca nu ajungeam foarte devreme. Plaja este impartita in mai multe portiuni, la inceput exista o zona “free”, unde erau oameni veniti cu cearsaful si umbrela lor, apoi urmau doua sectiuni de plaja a hotelului, amenajate cu sezlonguri si umbrele, unde gaseai si un bar care servea bauturi si gustari pentru pranz, apoi inca o sectiune cu plata (10 euro/zi pentru 2 sezlonguri si o umbrela). Pentru plaja in sectiunea hotelului era afisat un tarif de 15 euro/zi pentru 2 sezlonguri si o umbrela. In foaia cu informatii utile pe care ne-a dat-o receptionera la check in li se recomanda oaspetilor sa isi faca rezervare cu cel putin o zi in avans pentru shuttle beach si pentru plaja. Lucru pe care l-am facut si noi inca din prima seara pentru a doua zi, dar, spre dezamagirea noastra, cand am ajuns la plaja, nu am gasit nici un sezlong liber in prima portiune, motiv pentru care am mers la urmatoarea bucata de plaja si am fost taxati cu 15 euro. In urmatoarele zile ne-am decis asadar sa nu mai facem rezervare (nu am mai vazut rostul, mai ales ca am preferat sa mergem cu masina noastra la plaja, nu cu shuttle-ul) si am platit de fiecare data.

Abia in ultima zi am fost intrebati de un angajat daca avem voucher. I-am spus ca nu, dar mi-am amintit de voucherul nefolosit din a doua zi, I l-am aratat si i-am spus ca, desi facusem rezervare, nu am gasit nici un sezlong liber, asa ca am renuntat sa mai facem. Nici de data aceasta nu erau sezlonguri libere in prima portiune (trebuie sa spun ca aici era intrarea cea mai lina in apa, pe celelalte portiuni erau pietre si chiar bolovani). Angajatul ne-a condus tot spre a doua bucata de plaja, dar, spre marea noastra surpriza, de aceasta data nu ne-a mai taxat. Concluzia este ca trebuie sa faceti rezervare si sa prezentati voucherul de fiecare data, altfel riscati sa platiti niste bani in plus.

Asa cum spuneam, intrarea in apa este cu nisip doar in prima parte a plajei, insa apa nu este foarte adanca aproape de mal, asa ca pot intra si copiii fara probleme. Plaja este ceva mai salbatica, se afla la poalele muntelui si este destul de ingusta. Nu seamana cu plaja lata de la Nisipurile de Aur sau de la Sunny Beach, insa are farmecul ei, mai ales ca, fiind de  dimensiuni reduse, nu am avut niciodata impresia ca ar fi sufocata de lume.

Din ce am observat, multi turisti preferau sa ramana la piscina exterioara a hotelului. Tot pe site-urile de review-uri citisem ca apa din piscina este foarte rece, dar, judecand dupa numarul mare de adulti si de copii care se balaceau pana seara tarziu, tind sa nu cred aceste pareri (desi, personal, nu am incercat piscina).

Hotelul dispune si de o zona de spa generoasa, cu piscina interioara, sauna, jacuzzi si masaj. Desi as fi vrut sa incerc macar un masaj, pana la urma timpul scurt pe care l-am avut la dispozitie nu mi-a permis sa imi acord acest rasfat. Preturile insa erau destul de ridicate (cel mai ieftin masaj costa 55 leva- cca 130 lei).

La capitolul masa, asa cum spuneam, am avut doar mic dejun, care era unul bogat (cu branzeturi, legume, oua preparate in toate felurile, mezeluri, gemuri, produse de patiserie, iaurt, cereale, fructe proaspete, clatite, ba chiar si inghetata!). Am remarcat ca, pe langa ceai, cafea, cacao, lapte, sucuri, hotelul oferea si sampanie la micul dejun.

Totusi, am vrut neaparat sa incercam restaurantul a la carte “Le Fouquet”- care nu ne-a dezamagit deloc. Incepand de la serviciul foarte atent si prompt, pana la meniul nu foarte extins, dar cu preparate sofisticate si bine gandite, totul creeaza o experienta foarte placuta, pe care ne-am dori sa o repetam. Pentru pranzul pe care l-am luat intr-o dupa amiaza cu briza racoroasa, la o masa aproape de piscina, am ales o supa de peste si o supa duo de broccoli si conopida, cu branza si fulgi de migdale, la felul principal file de biban de mare invelit in spirale de zucchini organic, cu garnitura de spanac si cartofi gratinati, respective confit de pulpa de rata, iar la desert – chef’s choice – o delicioasa prajitura de ciocolata. Preturile nu sunt mici – cam 25 euro de persoana – dar pot spune cu convingere ca merita fiecare banut.

In restul zilelor am mers pentru pranz in Balcic – o data la restaurantul Old Boat (in ciuda reviewurilor excelente de pe Trip Advisor, pe mine nu m-a impresionat prea tare: lufarul la gratar era uscat, salata bulgareasca ok, in schimb ciolanul afumat era gustos), alta data la Salt and Pepper (unde am platit la fel ca la Le Fouquet pentru o supa de peste mult prea fierbinte, o portie de calcan la gratar cu legume si o portie de “sac cu carne si legume” – un fel de ghiveci cu carne, vinete, dovlecei, ardei gras si ceapa, toate servite intr-un vas enorm), iar spre sfarsitul sejurului am revenit la Dalboka.

La capitolul vizite, nu ne-am propus sa facem prea multe, scopul principal al sejurului a fost relaxarea. Dat fiind ca intr-una din zile vremea a fost rece, cu ploaie si vant puternic, am decis sa petrecem cateva ore la Varna, in Grand Mall. Apoi, dupa amaiaza, am poposit la Balcic, unde, dupa masa la Old Boat, am pornit intr-o plimbare agale pe faleza, pana la Castelul Reginei Maria. Desi plaja din Balcic e destul de ingusta, mi-a placut mult atmosfera linistita si lipsa aglomeratiei atat de caracteristica litoralului nostru. La Balcic e o placere sa stai pe una din bancile de pe faleza si sa privesti pur si simplu marea si cerul.

In penultima seara, destul de aproape de ora de inchidere, am (re)vizitat Castelul si gradinile si ne-am aprovizionat cu bunatati de la crama din incinta (am luat vin de smochine, vin de gheata, merlot cu zmeura, rahat de smochine si dulceata de nuci). Lumina aurie ne-a ajutat sa facem poze reusite in gradini, desi le-am parcurs destul de in fuga.

Pe drumul catre casa, am oprit la Capul Kaliakra si am facut o plimbare pe platou pana dincolo de restaurantul Castello di Kaliakra, pana la micuta capela sapata in stanca unde se celebra chiar atunci o nunta…Ne-a placut mult imaginea valurilor izbindu-se de stanci, iar vantul puternic ne-a adus aminte de atmosfera de la Cabo da Roca, din Portugalia.

Ultima oprire in Bulgaria a fost la restaurantul cu terasa din Tyulenovo, unde am savurat o inghetata de ciocolata sub o umbrela, urmarind inotatorii care se aventurau printre stanci.

In loc de concluzie, iata plusurile si minusurile pe care le-am constatat noi in sejurul petrecut la Lighthouse Resort & Spa:

Plusuri

-dimensiunile generoase ale camerei, mobilierul modern

-privelistea foarte frumoasa din camerele cu vedere la mare, balconul spatios

-serviciile si mancarea de la restaurantul a la carte

-micul dejun bogat

-drumul catre plaja, foarte pitoresc

Minusuri

-faptul ca hotelul e izolat, depinzi de masina pentru a merge la un supermarket (in Kavarna sau Balcic) ori pentru a merge la masa, daca ai doar mic dejun inclus si nu vrei sa mananci la restaurantul a la carte

-mirosul din baie din zilele cu ploaie

-faptul ca nu aveai cabina de dus

-organizarea cam proasta la plaja – nu am gasit sezlong liber, desi aveam rezervare facuta in prealabil.

Florenta in luna martie

Primele trei luni ale lui 2017 au trecut ca in zbor si, din pacate, nu am gasit ragazul necesar pentru a scrie pe blog. Dar vremea frumoasa de la inceput de aprilie ne-a reactivat parca inspiratia si dorul de duca, asa ca ne-am gandit sa povestim putin despre un oras foarte drag noua – Florenta, pe care l-am vizitat pe indelete in primavara lui 2016, la mijlocul lui martie.

Mai fusesem la Florenta cu multi ani in urma, in 1999, intr-un circuit turistic cu un program foarte aglomerat, in care am intrat in Italia prin Grecia si am urcat de la Bari la Venetia, punctand orasele principale din peninsula. La Florenta am stat atunci timp de trei zile, in care am incercat sa vedem cat se poate de multe. Am facut un adevarat tur de forta prin Galeriile Ufizzi, Palatul Pitti, Capelele Medici si Santa Croce, am privit fascinati superbele bijuterii din vitrinele magazinelor de pe Ponte Vecchio, dantelaria din piatra a Domului Santa Maria del Fiore si am colindat stradutele despre care citisem in romanul « Agonie si extaz » – o lectura captivanta despre viata si opera lui Michelangelo Buonarotti.  Am parasit orasul cu sentimentul ca trei zile au fost mult prea putin pentru tot ce are de oferit si ne-am promis ca vom reveni intr-o zi, macar pentru o saptamana, pentru a ne bucura cu adevarat de splendorile sale. Caci Florenta este, fara indoiala, capitala artistica a Europei, iar muzeele, bisericile si galeriile sale adapostesc cele mai valoroase opere de arta din Renastere.

Iar promisiunea s-a indeplinit…17 ani mai tarziu, pentru ca intre timp au aparut alte destinatii, alte calatorii, iar Florenta a fost mereu amanata. Nu ne-am dorit neaparat sa mergem in martie, initial programasem sejurul pentru octombrie, dar nu am mai putut pleca atunci. Asa ca am platit o taxa de modificare a biletelor de avion si am ales in final mijlocul lui martie, sperand ca vremea va fi prietenoasa si ca orasul nu va fi atat de aglomerat ca in plin sezon. Si am avut dreptate… pe jumatate : vremea a fost in majoritatea timpului insorita, dar rece (14-15 grade la pranz), iar la principalele obiective turistice am intalnit destul de multi turisti (desi, in mod sigur, nu la fel de multi ca in iulie sau august).

Pentru ca in 1999 am fost cazati la Montecatini si am pierdut destul de mult timp cu transportul zilnic pana in oras, de aceasta data am tinut sa stam cat mai central. Si am gasit un hotel de 4* pozitionat ideal, la 2 minute de celebrul Ponte Vecchio. Hotelul se numeste Pitti Palace si, dat fiind ca am facut rezervarea in sistem cu 6 luni inainte de plecare, am gasit un tarif foarte bun, sub 500 euro/camera dubla/7 nopti.

Iar alegerea s-a dovedit foarte buna. Hotelul este amplasat intr-un turn ce dateaza din secolul al XIII-lea, camerele sunt foarte confortabile (desi cele standard au o suprafata destul de mica), baile moderne, iar in lounge-ul elegant de la etajul I am petrecut cateva momente de relaxare in compania celor doua pisici mascote ale hotelului, botezate foarte simpatic Tequila si Gin.  Nu pot sa nu mentionez  masa de dimineata absolut delicioasa (cu produse locale gen ricotta, fontina, prosciuto, ruccola), ciocolata calda minunata si vederea superba de pe terasa salonului de mic dejun catre Dom. In concluzie, pentru a treia vizita la Florenta ne-am intoarce fara sa stam pe ganduri tot la Pitti Palace.

Avand in vedere ca zborul de dus a fost destul de matinal, in prima zi (si seara) am facut doar o scurta plimbare de acomodare pe strazile orasului. De a doua zi insa, programul a fost ceva mai riguros, mai ales ca ne facusem rezervare din tara pentru vizitele la Galeria Academiei, la Ufizzi si la Capela Brancacci (pe site-ul  http://www.firenzemusei.it  pentru primele doua si pe mail la  info@muse.comune.fi.it pentru Brancacci).

Iata pe scurt cum au aratat cele sase zile pline petrecute la Florenta :

Ziua a 2-a (sambata) : Intrarea la Galeria Academiei era prevazuta pentru ora 11 si, pentru ca vazusem pe net ca aveam de mers vreo 40 minute de la hotel, am preferat sa luam un taxi. A fost de altfel, singura deplasare cu taxiul pe parcursul sejurului (exceptand transferul de la/la aeroport), in rest am mers pe jos (si in ultima zi cu autobuzul), distantele fiind absolut rezonabile. Am petrecut cam doua ore in incinta galeriei, admirand faimosul David, Sf Matei si prizonierii lui Michelangelo, apoi am dat o fuga pana la Palatul Medici Riccardi, pentru a vedea splendida Capela a Magilor, cu frescele lui Benozzo Gozzoli. Frescele prezinta procesiunea anuala a uneia dintre cele mai prestigioase congregatii medievale din Florenta – Compagnia dei Magi, iar printre personajele infatisate ii putem distinge pe Piero de Medici (care se presupune ca a comandat lucrarea), pe Cosimo de Medici si chiar pe Lorenzo Magnificul. Vizita capelei nu dureaza mult, astfel incat la sfarsit am facut o pauza in curtea interioara a palatului, bucurandu-ne de soare.

In continuare am vrut sa intram in Dom, dar vantul rece care incepuse ne-a descurajat sa ramanem la coada formata la intrare, asa ca am mers mai mult intr-o doara pana la Capelele Medici. Consultand  afisul cu programul de functionare, am calculat rapid ca mai erau cam 15 minute pana la ora de inchidere, timp suficient ca sa intram si sa revedem Capela Printilor, care adaposteste mormintele celor sase mari duci ale familiei Medici, dar mai ales Sacrestia Nouva cu splendidele sculpturi ale lui Michelangelo – Aurora, Amurgul, Ziua si Noaptea.

Am incheiat vizitele din prima zi revenind la Dom, unde intre timp coada se scurtase, asa ca am reusit sa intram repede si sa admiram interiorul, dominat de impozanta cupola realizata de Brunelleschi, considerata pana astazi o minune a ingineriei medievale.

Ziua a 3-a (duminica) a fost in intregime dedicata vizitei la Ufizzi, dar, inainte de aceasta, am dat un tur prin Piata Signoriei, unde, in ciuda palelor inghetate de vant, am ramas sa privim minute in sir la statuile din Loggia – printre care « Perseul » de bronz al lui Benvenuto Cellini si « Rapirea Sabinelor » sl lui Giambologna, sculptata intr-un singur bloc de marmura.

Chiar daca aveam rezervare, tot am asteptat 10-15 minute pana sa intram la Ufizzi. Am petrecut inauntru peste 2 ore, desi unele sali erau inchise. Am reusit totusi sa (re)vedem cele trei picturi Maesta ale lui Giotto, Cimabue si Duccio, “Bunavestirea” lui Simone Martini, “Incoronarea Fecioarei” a lui Lorenzo Monaco, renumitele portrete facute de Piero della Francesca ducilor de Urbino, capodoperele lui Boticelli “Nasterea lui Venus” si “Primavara”, “Bunavestirea” atribuita lui Leonardo da Vinci si “Doni Tondo” al lui Michelangelo. De asemenea, “Medici Venus” – pretioasa achizitie a familiei Medici, o statuie romana in marime naturala din secolul I i.Hr, considerata drept cea mai erotica statuie a Europei, in fata careia insusi Byron a ramas “impietrit si imbatat de frumusetea ei”.  Spre finalul vizitei, am ajuns la cel mai explicit nud al picturii occidentale – « Venus din Urbino” al lui Tizian, la “Fecioara cu gatul lung” al lui Parmigianino si la “Madona cu sticletele” pictata de Rafael.

Trecand prin fata atator lucrari celebre, ma gandeam la minunatul curs « Civilizatia europeana in 50 de capodopere », la care am avut bucuria sa asist, timp de o saptamana din vara lui 2015, la Fundatia Calea Victoriei. Daca va intereseaza arta si vreti sa ascultati un lector deosebit de pasionat si plin de entuziasm – pe Monica Neatu, va recomand cu caldura acest curs plin de informatii interesante, la finalul caruia veti privi cu alti ochi operele de arta.

In ziua a 4-a am decis sa luam o scurta pauza de la Florenta si sa mergem intr-o excursie de o zi la Siena, San Giminiagno si Chianti. Am cumparat excursia de la hotel si am platit 55 euro/persoana, iar pentru pranzul pe care l-am luat intr-un restaurant in Siena am mai achitat in plus 22 euro/persoana.

Grupul de excursionisti era international (am avut turisti din diverse colturi ale lumii, chiar si din America de Sud !), iar ghida care ne insotea oferea explicatii in engleza, franceza, italiana si spaniola (impresionant, nu-i asa ?).

Prima oprire a fost la Monteriggioni, un satuc medieval fotificat din provincia Siena. In piata principala (Piazza Roma) am admirat casele care au apartinut odinioara nobililor si negustorilor locali si am intrat pentru cateva clipe in biserica cu fata simpla, in stil romanic. Daca va aflati prin zona in primul sau al doilea weekend din iulie, trebuie sa stiti ca aici are loc unul din cele mai cunoscute festivaluri medievale din Italia, unde puteti vedea atat localnici costumati in fermieri, comercianti, soldati, calugari, dar si magicieni, acrobati, astrologi si cantareti si puteti cumpara produse locale de artizanat.

Dupa Monteriggioni am plecat direct la Siena. Autocarul a ramas intr-o parcare in afara centrului istoric, de unde am mers pe jos pana la Piazza del Campo, unde ne astepta ghida de oras. Daca Florenta este un superb oras renascentist, Siena este unul din cele mai repezentative burguri medievale. Cele doua s-au aflat de multe ori in conflict de-a lungul istoriei, pana in 1554, cand, in sfarsit, Republica Sieneza s-a predat. De atunci, Florenta si-a oprimat constant fostul rival, declinul sau fiind unul din motivele pentru care Siena si-a conservat perfect aspectul de citadela medievala.

Piazza del Campo este cea mai vestita piata din Italia, locul unde se organizeaza anual celebra cursa de cai Palio. Piata are forma de scoica si este situata la convergenta a trei coline (numite « terzi »), fiind si locul unde se intalneau reprezentantii aprigelor « contrade ». In secolul al XIII-lea, au aparut « contradele «   din Siena – 42 la numar, fiecare cu propria biserica, propriul blazon, muzeu, drapel si animal simbolic. In prezent, au ramas 17 contrade si numai 10 dintre ele pot lua parte la Festivalul Palio, al carui premiu este dintotdeauna acelasi – un banner de matase vopsit manual (pallium). Cursa este una fulger, dureaza doar 90 de secunde, fiind si foarte periculoasa, atat pentru calareti, cat si pentru cai. Ceremoniile premergatoare si banchetele de dupa pot dura insa saptamani in sir…

De-a lungul anilor, in piata Campo au fost ridicate o serie de palate, printre care Palazzo Publico, sediul primariei, unde se afla si Muzeul Civic, care gazduieste lucrari faimoase precum Maesta de Simone Martini si ciclul de fresce « Efectele bunei si proastei guvernari » de Ambrogio Lorenzetti.

Palatul este flancat de Torre de Mangia, construit de Lippo Memmi intre 1338 si 1348 si inalt de 102 m. Numele turnului vine de la primul clopotar, Giovanni di Balduccio, recunoscut ca mare cheltuitor sau « mangiaguadagni » (mancator de profituri). Privelistea din turn este superba, putandu-se distinge de sus cele noua segmente ale pietei del Campo (dupa membrii Consiliului celor noua, institutie administrativa din perioada medievala) si mantia Fecioarei Maria, care acopera protectoare orasul.

Dupa vizita pietei am mers direct la Dom, o constructie senzationala, cu o fatada gotico – romanica cu decoratiuni complicate, realizata de arhitectul Giovanni Pisano. Si interiorul este foarte bogat – de la pavimentul superb de marmura la piesa de altar Piccolomini, cu patru statui din creatia timpurie a lui Michelangelo. Libreria Piccolominia gazduieste un ciclu de fresce semnate de Pinturicchio, cu scene din viata Papei Pius al II-lea, originar din Siena. Atractia principala a catedralei este amvonul lui Nicola Pisano, ale carui basoreliefuri sculptate prezinta scene din Viata lui Isus.

Dupa catedrala am mers sa luam pranzul, apoi am mai ratacit putin pe stradute, bucurandu-ne de farmecul orasului. Dupa care ne-am imbarcat in autocar si am pornit spre urmatoarea destinatie, San Giminiagno, cel mai renumit sat din Toscana, descris drept un « Manhattan » medieval, gratie turnurilor de piatra care dateaza de prin 1150. Ele serveau unui dublu scop – pentru retragerea in vremuri de restriste dar si ca simbol al statutului social (turnul propriu trebuia sa depaseasca in inaltime pe cel a vecinului).

Explorarea catunului se poate face in doar cateva minute, timp in care ajungi de la un capat la altul. Te poti opri in una din cele doua piete principale, Piazza della Cisterna si Piazza del Duomo, poti savura o inghetata, o cafea sau un pahar din vinul alb Vernaccia sau poti intra sa vezi Collegiata (fosta catedrala, cu peretii acoperiti de fresce). Noi am intrat in curtea Muzeului Civic, presarata cu ruine arheologice si decorata cu trei fresce din 1513 realizate de Sodoma.

Excursia s-a incheiat cu o degustare de vinuri la o crama din regiunea Chianti. Nefiind cunoscatoare in materie de vinuri, nu as putea sa spun decat ca mie personal cele trei soiuri oferite mi s-a parut cam acre (de altfel, nici restul grupului nu a parut foarte incantat). Dar faptul ca am prins asfintitul intr-un cadru natural superb, in mijlocul dealurilor Toscanei, a compensat experienta gustativa nu foarte reusita.

Ziua a 5-a a debutat cu o vizita matinala la Muzeul Bargello. Ne-a placut foarte mult la acest muzeu, mai mult chiar decat la Ufizzi si Accademia, pentru ca am gasit putini vizitatori inauntru si ne-am putut plimba in voie prin toate salile. Cele mai cunoscute scuplturi sunt expuse in sala imensa de la parter si cea de la primul etaj. Printre ele, trei opere de Michelangelo : « Bachus », « Fecioara cu pruncul » si bustul lui Brutus, « Mercurul » inaripat al lui Giambologna, androginul « David » al lui Donatello si doua basoreliefuri reprezentand « Jertifirea lui Isaac » de Ghiberti si Brunelleschi. Ne-au incantat privirea si teracotele smaltuite realizate de Andrea, Luca si Giovanni della Robbia.

Iar dupa atatea opere de arta, am simtit nevoia sa ne petrecem restul zilei afara, in aer liber, mai ales ca vremea se incalzise si soarele era imbietor. Asa ca am mers direct la Palatul Pitti si am cumparat bilete de intrare pentru Gradinile Boboli, principalul parc al Florentei, fondat de Cosimo I in 1549 si deschis marelui public in 1766. Gradinile sunt o veritabila oaza de liniste si de verdeata, departe de tumultul orasului. Ne-am plimbat pe alei, am zabovit pe o banca admirand fantanile, am urcat pana la micutul Muzeu al Portelanurilor si am continuat cu Gradinile Bardini, de unde am surprins cu aparatul de fotografiat o superba imagine panoramica asupra Florentei.

Ziua a 6-a a inceput cu vizita la Capela Brancacci (unde se recomanda rezervarea in prealabil, pentru ca in interior sunt admisi maxim 30 de vizitatori pentru 15 minute). Capela este faimoasa pentru frescele incepute in 1424 de Masolino si asistentul sau Masaccio si terminate, multi ani mai tarziu, de Filippino Lippi.  Scena reprezentand « Izgonirea lui Adam si a Evei din Rai » uimeste si astazi prin realism si incarcatura dramatica, ea exercitand de altfel o influenta majora asupra generatiilor urmatoare de artisti.

Intorcandu-ne in centru, pe Via Calzaiuoli, am intrat pentru cateva clipe la Orsanmichele, curiosi sa vedem tabernaculul realizat de Andrea Orcagna, cu pictura « Fecioara cu Pruncul » a lui Bernardo Daddi, despre care se spune ca ar avea puteri miraculoase.

Dupa un pranz la restaurantul Il Teatro de pe Via Ghibellina, am mers la Santa Croce, locul unde sunt inmormantati cei mai de seama locuitori ai Florentei, printre care Galileo Galilei, Michelangelo, Machiavelli si Rossini. Nu ne-am limitat doar la contemplarea monumentelor funerare, ci am mers si la Capela Bardi si la faimoasa Capela Pazzi, construita de acelasi Filippo Bruneleschi si decorata de Lucca della Robbia, Giuliano Maiano si Desiderio da Settignano.

Pentru ziua a 7-a ne propuseseram sa luam autobuzul 13 pana la Piazzale Michelangelo, pentru a admira din nou Florenta de la inaltime. Dar, pentru ca autobuzul s-a lasat indelung asteptat, ne-am aventurat la o plimbare pe jos, care nu s-a dovedit atat de dificila precum citiseram pe diverse forumuri…Am ales drumul in panta (nu urcatul treptelor) si am ajuns sus cam dupa 15-20 de minute (cronometrate de la statia de autobuz aflata pe malul raului). Privelistea de sus merita efortul, fara indoiala, dar si mai mult ne-a placut vizita la San Miniato al Monte, una din cele mai frumoase biserici din intreaga Toscana, a carei fata colorata este vizibila din capatul opus al orasului. Inceputa in 1013, constructia a fost ridicata pe ruinele unei capele inchinate Sfantului Miniato, inmormantat aici in anul 250 i.Hr. In interior am gasit multa liniste, racoare, un paviment superb si Capella del Crocefisso, creata in 1448 de Michelangelo. Crucifixul nu se mai afla aici insa, a fost mutat la biserica Santa Trinita, dar au ramas panelele pictate de Agnolo Gaddi. De asemenea, in stanga navei centrale se afla unul dintre cele mai grandioase monumente funerare din Italia renascentista – Capella del Cardinale del Portogallo (unde a fost inhumat Cardinalul James de Lusitania, care a murit la Florenta la varsta de doar 26 de ani).

Am parasit San Miniato cu regretul ca nu am avut ocazia sa asistam si la una din slujbele care se oficiaza aici, imi pot doar imagina cum cantecele gregoriene creeaza o atmosfera cu adevarat inaltatoare.

Pentru intoarcerea in oras, am luat de aceasta data autobuzul 13, care ne-a purtat intr-o plimbare de cca 15 minute prin partea inalta si verde a Florentei, unde am admirat vile si resedinte luxoase, precum eleganta Villa Cora 5*, situata in mijlocul unui superb parc. Autobuzul ne-a lasat la gara Santa Maria Novella, de unde am pornit agale spre strazi, in drum spre hotelul nostru, cu gandul la saptamana extraordinara petrecuta in acest oras bijuterie.

Asadar, va recomandam din tot sufletul sa mergeti la Florenta sau chiar sa petreceti o vacanta in Toscana. Va garantez ca ne veti multumi la intoarcere, mai ales daca iubiti arta, frumosul si mancarea buna !

Circuite turistice de iarna – Craciun si Revelion in Tarile Nordice

Sarbatorile de iarna in Tarile Scandinave

Tarile scandinave atrag turistii mai ales in perioada verii, dar v-ati gandit vreodata ca puteti vizita aceste tari si in perioada sarbatorilor de iarna ?

Daca veti rasfoi cataloagele cu oferte de circuite organizate vara de agentiile de turism din Romania, veti gasi cu siguranta tururi in Norvegia, Suedia sau Finlanda, destinatii din ce in ce mai populare in ultimii ani. Insa va asiguram ca, chiar daca veti opta pentru o excursie in Scandinavia in sezonul rece, nu veti avea motive sa regretati aceasta alegere.

Da, este frig, dar nu atat de frig pe cat v-ati imagina. Puteti avea chiar noroc de o iarna cu temperatura moderata. In Suedia de regula ninge dupa Craciun si se spune ca iarna se instaleaza la Stockholm atunci cand apa care inconjoara Gamla Stan ingheata. Desi soarele se duce la culcare devreme (in jurul orei 14.30 in zilele cele mai scurte din an), va puteti bucura de cele mai spectaculoase apusuri in aceasta perioada din an. Iar pe inserate orasul este invaluit de o atmosfera magica, la care contribuie lumanarelele puse de localnici la ferestre si vitrinele magazinelor iluminate feeric.

Indiferent de anotimp, in Scandinavia veti vedea partea cea mai civilizata a Europei si veti simti, cu adevarat, ce inseamna un nivel de trai ridicat. Sa nu uitam ca Stockholm, capitala Suediei, se afla in topul mondial al oraselor in care cei mai multi oameni si-ar dori sa traiasca. Locuitorii sai sunt calmi, politicosi si senini, astfel incat pe tot parcursul calatoriei veti trai un sentiment placut de liniste si siguranta. Alaturi de Copenhaga, Stockholm este si o « metropola verde », care pune un deosebit accent pe ecologie, pe un stil de viata sanatos, dar si pe educatie. Stockholm va va cuceri si cu designul sau modern, curat, cu muzeele sale, dar si cu nenumaratele posibilitati de shopping.

Stockholm, capitala Suediei si cel mai cunoscut oras al Scandinaviei

Capitala Suediei, care in zona metropolitana numara o populatie similara cu cea a Bucurestiului, este sediul Legislativului si Executivului din aceasta tara, precum si resedinta familiei regale. Oras medieval, atestat documentar inca din anul 1252 drept o importanta piata in comertul cu fierul provenit din minele de la Bergslagen, Stockholm a constituit in perioada Evului Mediu o adevarata fortareata impotriva invaziilor maritime  ale strainilor. A fost proiectat sa apere cetati ca Sigtuna, situata pe malul lacului Malaren, iar in zilele noastre reprezinta cel mai important centru cultural, artistic si economic al Suediei.

Principale atractii turistice sunt Parlamentul, Teatrul Regal, Catedrala, Primaria si Palatul Regal. Sa nu uitam nici de Muzeul Vasa, care poarta numele singurei nave de razboi din secolul XVII care s-a pastrat pana in prezent.

wild_free_santa_clausDirect acasa la Mos Craciun in Laponia

Chiar daca avem sau nu copii, cred ca fiecare dintre noi a visat sa se intalneasca cu Mos Craciun macar o data in viata. Iar ocazia perfecta pentru a ne implini acest vis (daca, desigur, dispunem si de un buget pe masura) este sa petrecem un Craciun de poveste chiar in tara Mosului, adica in Laponia.

Drumul pana acolo este foarte facil daca alegem un pachet cu zbor charter : in cca 4 ore ajungem de la Bucuresti la Rovaniemi, unde ne asteapta  ajutoarele mosului, care ne vor transfera la Clubul de Safari si ne vor oferi imbracaminte adecvata pentru temperaturile extrem de scazute specifice zonei. Dar nu va temeti, caci frigul caracteristic al Cercului Polar va fi cu certitudine uitat atunci cand veti ajunge la hotel, va veti rasfata cu o cina delicioasa si va veti relaxa la sauna.

In plus, ce ati zice de o excursie la casa lui Mos Craciun, acolo unde toti copiii vor avea parte de o intalnire speciala cu acesta, urmata de o plimbare prin padure, prilej cu care vor vedea diverse animalute si vor putea impodobi impunatorul brad de Craciun?

Despre Rovaniemi

Locul de unde vine in fiecare an Mos Craciun, cu sacul incarcat de daruri, se afla in partea de nord a Finlandei, are o populatie putin peste 60000 de locuitori si este capitala Laponiei.

Fiind pozitionat foarte aproape de Polul Nord, orasul este un paradis al iernii, cu paduri acoperite de zapada si lacuri inghetate. Ciudatenia locului o constituie faptul ca in luna iunie, soarele poate fi observat de-a lungul intregii nopti, pe cand iarna abia daca il vezi rasarind.

Rovaniemi este o oaza urbana din tinutul nordic unde cultura, activitatile in salbaticie si povestile de basm se intrepatrund. Tot aici puteti vedea aurora boreala.

Revelion de lux in Scandinavia si Tarile Baltice

Daca totusi Craciunul in Laponia nu va surade, de ce nu ati merge intr-un Revelion in Scandinavia si Tarile Baltice?

Iata un circuit turistic de iarna inedit , in care veti descoperi atractiile principale din Stockholm , Riga, Tallin si veti petrece noaptea dintre ani la bordul unui vas de croaziera, unde va veti bucura de o cina eleganta si de o petrecere pe cinste, pana tarziu dupa miezul noptii.

Iar daca despre Stockholm am vorbit mai sus, e timpul sa povestim putin si despre Riga…

Riga –capitala culturala a Europei                                                                    

Riga, capitala Letoniei, este situata pe malul Marii Baltice, la gura de varsare a raului Daugava. Centrul sau istoric a fost inclus, incepand cu anul 1997, in patrimoniul international al UNESCO, gratie arhitecturii in stilul Art Nouveau. Este cel mai mare si cel mai frumos oras din zona Marii Baltice si cel mai important centru cultural, financiar, economic si politic din zona. In plimbare prin Riga, veti putea admira  stradutele inguste, pietruite si pitoresti, Domul, Catedrala Sfantul Petru, Poarta Suedeza, Palatul Parlamentului, Vechiul Castel si Biserica Sfantul Iacob. Nu degeaba Riga a fost aleasa capitala culturala a Europei in 2014.

Pachetul de Revelion include si o excursie optionala la Palatul Tarului Rundale, denumit “Versailles-ul Letoniei”, datorita asemanarii cu celebrul palat francez. O bijuterie baroca si rococo, Rundale a fost proiectat de catre acelasi arhitect care a gandit si Palatul de iarna din Sankt Petersburg, iar astazi atrage numerosi vizitatori, curiosi sa il exploreze.

Speram asadar ca v-am convins sa includeti Tarile Baltice si Tarile Nordice pe lista destinatiilor posibile de circuite turistice de iarna.