De ce sa alegi Agentia
Cardinal Travel Bucuresti?
  • Experienta de 25 ani in turism
  • Pachete fara costuri ascunse
  • Gama foarte variata de oferte, pentru toate bugetele
  • Peste 40 de destinatii vizitate de noi pana in prezent
  • 95% dintre clientii care au calatorit cu noi si ne-au trimis feedback s-au declarat multumiti de calitatea serviciilor

Vacante in Mykonos - Stiati ca?

Vacante Mykonos

O vacanta in Mykonos inseamna in primul rand plaja si distractie, insula fiind celebra in toata lumea pentru petrecerile nebune care dureaza zi si noapte. Mykonos face parte din arhipelagul Cicladelor, alaturi de Santorini, Andros, Naxos, Ios, Paros, Tinos, Syros si alte insule mai putin cunoscute (sunt 140 in total, din care 24 nelocuite). Dintre ele, vulcanica Santorini, vesela Mykonos si Naxos - cea mai mare ca dimensiuni - au devenit destinatii populare de vacanta, in timp ce Andros, Tinos, Syros si Milos pastreaza mai bine spiritul traditional grecesc. Iata cateva lucruri interesante despre Ciclade si Mykonos:

  • Insulele Ciclade se intind intre coasta Greciei si Asia Mica, iar denumirea arhipelagului evoca de fapt forma sa de cerc, in centrul caruia se gaseste Delos, cea mai mica insula din punct de vedere al suprafetei, dar cea mai importanta prin prisma rolului pe care l-a jucat in istorie. In Ciclade a aparut, in mileniul 3 i. Chr, mestesugul confectionarii unor idoli de marmura cu forma omeneasca, care se puneau in morminte, avand, probabil, o functie protectoare. Mai tarziu, pe masura ce bronzul s-a raspandit si a inlocuit piatra ( prezenta din abundenta in Paros si Naxos), iar Creta a devenit o mare putere maritima, Cicladele s-au transformat intr-un fel de sateliti ai insulei lui Minos. Totusi, incepand cu epoca miceniana, Delos devine un important centru religios, serbarile organizate aici in onoarea zeului Apollo (panegiriile) atragand pelerini din intreg arhipelagul si chiar de pe coasta asiatica.
  • Cicladele se disting prin peisajul unic, plajele cu ape limpezi, satele si oraselele mici cu case alb - albastre, precum si prin vestigiile ramase din diferitele epoci ale istoriei lor seculare (preistorice, clasice, elenistice si romane, bizantine, france, turcesti si moderne). Daca in centrele turistice atmosfera este zgomotoasa si cosmopolita, in micile asezari izolate gasim un calm aproape idilic, de inceput de lume.
  • Mykonos, cu casele sale albite de caldura, nenumaratele biserici, morile de vant devenite simbol si stradutele inguste in scari, se bucura de o mare faima internationala si atrage un numar mare de turisti, inclusiv din randul vedetelor. Renumele insulei se datoreaza plajelor superbe, printre care Psarou si Elia. Paradise si Super Paradise sunt mai populare printre nudisti.
  • Potrivit legendei, stancile pe care s-a format Mykonos sunt de fapt trupurile pietrificate ale gigantilor ucisi de Hercule. Asa se explica si numele insulei, care poate fi tradus ca "teren stancos". Altii spun ca Mykonos era numele purtat de nepotul zeului Apollo.
  • In Mykonos toata actiunea se concentreaza in jurul capitalei Chora, un orasel placut, cu alei pavate si case din piatra, multe dintre acestea transformate in restaurante sau baruri. Spre deosebire de alte capitale cicladice, Chora nu este construit in trepte, ci se intinde de-a lungul unui golf larg. Mergeti sa vizitati cartierul Alefkandra, cunoscut drept Mica Venetie, unde veti admira case ale piratilor ce dateaza din secolele 16-17. Simbolul sau este catedrala Panagia Pigadiotissa. O alta biserica faimoasa este Panagia Paraportiani, din secolul al XV-lea, cu patru capele deasupra carora se inalta o a cincea, pe acoperis. Nu ratati nici Muzeul de Arheologie, cu o colectie remarcabila de bijuterii si statuete funerare, Muzeul de Etnografie, unde sunt expuse tesaturi rare, ceramica, vechi fotografii si piese de mobilier, si Muzeul Marii Egee, unde gasiti machete de nave si instrumente de navigatie. In port puteti sa va intalniti cu pelicanul Petros, mascota oficiala a insulei, cu care toti turistii se inghesuie sa isi faca fotografii. Tot in aceasta zona se afla si morile albe de vant din secolul 16, cu acoperis de stuf.
  • A doua localitate ca marime dupa capitala este Ano Mera, situata in centrul insulei, care va va incanta cu casele de piatra acoperite de bougainvillea. Manastirea Panagia Tourliani, fondata in sec. al XVI-lea si restaurata in 1767, domina linia orizontului cu fatada alba, domul rosu si turnul din marmura, creatie a maestrilor din Tiniot.
  • Pentru amatorii de turism cultural, cea mai atractiva excursie de o zi din Mykonos este catre Delos, locul de nastere al lui Apollo, zeul soarelui, si al surorii sale Artemis, zeita lunii si a vanatorii.  Din 1990 insula a fost inclusa in Patrimoniul Cultural UNESCO. Traversarea cu ferry boatul dureaza cca 30 minute si, odata ajunsi in Delos, veti putea vedea agora, tezaurele diferitelor cetati, porticul lui Antigoni, teatrul, terasa leilor, sanctuarul taurilor, templul lui Apollo si mai multe case decorate cu mozaicuri. La intoarcerea in Mykonos, va puteti opri la una din tavernele din port pentru o cina delicioasa cu peste sau fructe de mare, acompaniate de un pahar de vin din productia locala. Iar pentru o noapte memorabila, mergeti la Scandinavian Bar, renumit pentru DJ-ii faimosi, muzica buna si selectia de cocktailuri. Ringul de dans este la etaj, iar afara exista o curte mare, perfecta pentru a va racori.

Excursii in Mykonos - De incercat, de vazut, de gustat

  • croaziera de o zi cu plecare de la plaja Agios Ioannis catre insula Tragonisi cu faimoasele pesteri. Pe drum se fac opriri la plajele Fragia si Super Paradise. Soare, baie si distractie cat cuprinde!
  • in sejurul dvs in Mykonos nu uitati sa incercati  louza – gustare traditionala pregatita din carne de porc, sare, piper si alte condimente si kopanisti - un fel de branza picanta servita alaturi de un pahar de ouzo. Ca desert rasfatati-va cu amygdalota – prajiturele cu migdale si renumita soumada, o bautura racoritoare traditionala fara alcool.
  • jeep safari prin locuri mai greu accesibile, pentru a va bucura de peisajele rurale, dar si de plaja Kalo Livadi, unde se spune ca nu bate vantul.
  • vizita la una din podgoriile de pe insula, urmata de degustare intr-un cadru deosebit - o resedinta din secolul al XIX-lea, pastrata aproape intacta. Cei care doresc pot cumpara o sticla de vin cu semnatura producatorului.
  • Mykonos mai este numita si "insula vanturilor", asa ca nu ratati ocazia de a lua lectii de windsurfing pe plajele de la Korfos, Ftelia, Meyali Ámmos si Kalafatis.
Vacanta placuta in Mykonos!