Filtreaza ofertele
Transport
Plecare
Tip de vacanta

Interval de pret:
De ce sa alegi Agentia
Cardinal Travel Bucuresti?
  • Experienta de 20 ani in turism
  • Pachete fara costuri ascunse
  • Gama foarte variata de oferte, pentru toate bugetele
  • Peste 40 de destinatii vizitate de noi pana in prezent
  • 95% dintre clientii care au calatorit cu noi si ne-au trimis feedback s-au declarat multumiti de calitatea serviciilor
Curs valutar

Vacante in Corfu - Stiati ca?

Vacante Corfu

 

O vacanta in Corfu (Kerkya), a saptea insula din Grecia ca marime, inseamna nu doar relaxare la malul Marii Ionice, ci si prilejul de a descoperi capitala, un oras cu o bogatie arhitectonica fascinanta, ce reuneste fortificatii, palate, biserici si conace din diverse perioade de timp. Din acest motiv partea veche a Corfu Town a fost inclusa in patrimoniul cultural UNESCO inca din 2007. Mostenirea istorica si artistica impresionanta, vegetatia bogata, clima temperata si plajele frumoase sunt motivele principale pentru care va recomandam Corfu ca destinatie pentru urmatorul concediu estival. Iata insa si alte lucruri interesante despre Kerkyra:

  • Insula Corfu a fost mentionata pentru intaia oara de catre Homer in Odiseea drept ultimul port in care a poposit Ulisse inainte de intoarcerea in Ithaca. Ea se bucura de o prosperitate deosebita in anul 734 i.Hr, data la care a fost fondat orasul Corfu de catre colonistii corintieni. Asemenea celorlalte insule ionice, Corfu a cunoscut o mare inflorire culturala in timpul ocupatiei venetiene si franceze, mandrindu-se cu o bogata colectie de carti si manuscrise rare, cu o scoala de arte frumoase si un teatru liric.
  • Corfu Town si-a pastrat foarte bine influenta venetiana si nenumaratele monumente care dateaza din secolele XV - XVIII. Palatul Regal, originar din  vremea britanicilor, este construit din piatra de Malta in stil neoclasic si a fost, pe rand, resedinta guvernatorilor britanici, a familiei regale grecesti si sediul trezoreriei. In 1994 a trecut printr-un amplu proces de renovare si a gazduit Summitul European. In prezent in palat sunt amenajate Galeria Municipala de Arta si Muzeul de Arta Asiatica cu exponate din China, Japonia, India, Tibet si Asia Centrala. De remarcat colectia de sculpturi originare din Gandara si Pakistan (secolele 1 - 5 i. Chr), care arata influenta greceasca in arta regiunilor respective dupa cucerirea lor de catre Alexandru cel Mare. Palatul se ridica la nord de Plateia Spianada, una dintre cele mai mari piete publice din Grecia, marginita in partea estica de case inalte cu arcade, ridicate in timpul ocupatiei franceze. Puteti petrece cateva clipe de rasfat savurand o cafea sub arcadele de la Liston, construit dupa modelul edificiilor marete de pe Rue de Rivoli din Paris. Odinioara vizitate doar de aristocratia insulei, terasele sunt acum ocupate de cafenele chic frecventate de localnici si de turisti. In fata Listonului se afla terenul de crichet, joc practicat initial pe insula de ofiterii britanici, apoi adoptat de catre artistocratii corfioti. De altfel, prima competitie oficiala a fost organizata in 1905, intre echipa Clubului de Gimnastica din Corfu si membrii reuniti ai echipajelor de pe vasele britanice. In prezent, campionatul grecesc de crichet incepe si se sfarseste in Corfu, pe terenurile de la Spianada si Gouvia Marina.
  • Biserica ridicata in cinstea Sfantului Spiridon, patronul insulei, a fost construita de catre venetieni in 1589, iar turnul ei, ridicat in 1620, este cel mai inalt din Corfu Town. In zilele de sarbatoare, o racla de argint cu moastele sfantului este scoasa in procesiune pe strazile orasului, iar Sf Spiridon este venerat printr-o serie de litanii cu acompaniament orchestral.
  • Muzeul Bancnotelor este unic in Grecia si a fost deschis in 1981, in cladirea Bancii Ionice din orasul Corfu. Printre exponate se numara primele bancnote puse in circulatie in Grecia eliberata in 1831, dar si o bancnota din China datand din anul 1300 i. Hr, una din cele mai vechi piese de acest fel din lume.
  • O alta atractie importanta din Corfu Town o constituie Portul vechi, aflat intre cele doua fortarete venetiene: Palaio Frourio si si Neo Frourio.  Desi vasele de croaziera acosteaza acum in portul nou, pe vremuri portul vechi era un adevarat furnicar plin de barci si de pescari.
  • Foarte multi dintre noi asociaza Corfu cu Palatul Achillion, aflat la 10 km sud de capitala si construit pentru Imparateasa Elisabeta Austriei in anul 1891. Sissi si-a gasit un refugiu pe insula dupa ce fiul ei adorat, Rudolph, si iubita acestuia, Maria Vetsera, si-au pierdut viata in circumstante neelucidate pe deplin la Mayerling, in 1889. Cu doar un an inainte, in 1888, imparateasa vizitase Corfu si fusese gazduita in vila politicianului Petros Vrailas - Armenis (1812-1884). Incantata de conacul situat intr-un peisaj idilic, Sissi a cumparat proprietatea si in 1889 a inceput lucrarile la Achillion, mai intai sub conducerea consulului austriac de pe insula, apoi cu ajutorul arhitectului italian Raffaele Caritto. Imparateasa s-a ocupat ea insasi de decorarea interioarelor, iar elementele folosite au ca motiv central viata si faptele eroului mitologic Ahile, care a dat si numele palatului.
  • O alta resedinta faimoasa de pe insula este Mon Repos, construita in 1820 de catre al doilea guvernator britanic al insulelor Ionice, sir Frederick Adam, ca un cadou pentru sotia sa grecoaica, Nina Palatianou. Vila Mon Repos este situata pe culmea dealului Analipsis din zona Kanoni (la sud de Kerkyra) si este inconjurata de un parc superb.
  • La 35 km de Corfu Town se afla Sidari, cu spectaculoasele formatiuni stancoase care alcatuiesc celebrul Canal d'Amour. Asadar, daca va aflati in Corfu impreuna cu iubitul sau iubita, ganditi-va la vechea legenda care spune ca, daca veti traversa canalul impreuna, veti ramane impreuna pana la sfarsitul vietii. Tot in zona Sidari se afla si muntele Pantokrator, cel mai inalt de pe insula (900 m), de unde va puteti bucura de o panorama superba, pana la coasta Albaniei.
  • O alta localitate binecunoscuta este Paleokastritsa, cu doua promontorii mari si unul mai mic, care alcatuiesc impreuna o coasta dantelata cu plaje superbe scaldate in ape de culoarea turcoazului. In varful promontoriului aflat in partea de vest se inalta Manastirea Panayia Paleokastritsa, fondata in 1225. Corpurile de cladire pe care le putem vizita in prezent sunt insa mai recente, din secolele 18 si 19. Merita sa vizitati manastirea atat pentru interiorul bogat decorat, cat si pentru privelistea de vis care poate fi admirata de sus, mai ales la momentul magic al apusului de soare.

Excursii in Corfu - De incercat, de vazut, de gustat

  • turul insulei, care include, printre altele, Mouse Island (Insula Soricelului), aflata la 4 km de capitala, vizita Palatului Achillion si o oprire la distileria familiei Mavrokordatis, unde se produc bauturi spirtoase pe baza de Koum Quat - un fruct exotic. Originar din China, acest fruct din familia citricelor a fost adus in Corfu de un englez in 1924 si s-a acomodat excelent la climatul temperat al insulei. Actualmente, se cultiva in zona campiei Nymfes si din el se produc lichior, marmelada si alte delicatese.
  • croaziera in insulele Paxos si Antipaxos cu vizita la Grotele Albastre, unde frumusetea peisajului si claritatea apei va vor taia rasuflarea.
  • o zi de distractie la Aqualand, unul din cele mai mari parcuri acvatice din Europa, cu tobogane, piscina cu valuri si un râu de relaxare.
  • croaziera de o zi in Albania, ocazie cu care veti vizita orasul vechi Agia Saranda si localitatea
    Vouthrota, aflata pe malul unui lac, cu numeroase monumente si un castel din vremea Imperiului Otoman.
  • plaja la Benitses, o statiune animata, unde veti gasi taverne, zone de distractie pentru copii si multe posibilitati de practicare a sporturilor nautice.
Vacanta placuta in Corfu!