Filtreaza ofertele
Transport
Plecare
Tip de vacanta

Interval de pret:
  • Experienta de 19 ani pe piata turistica din Romania
  • Pachete fara costuri ascunse
  • Gama foarte variata de oferte, pentru toate bugetele
  • Parteneriate de lunga durata cu furnizori de incredere
  • 40 destinatii vizitate de noi pana in prezent
  • 98% dintre clientii care au calatorit cu noi si ne-au trimis feedback s-au declarat multumiti
Curs valutar

 

Capitala si cel mai mare oras:  Moscova
Limba oficiala: rusa
Moneda: Rubla
Fus orar: UTC de la  + 3 la  + 12
- Ora de vară (ODV):  Incepand cu data de 27 martie 2011, Rusia nu mai are ora de vara.
Prefix telefonic: 7
Populatie: 145.433.700 locuitori (estimare 2014)
Suprafata: 17.101.081 km²
Ziua nationala: 12 iunie

 

Daca aveti in plan o excursie in Rusia, am intocmit o lista de 15 lucruri interesante despre Moscova si Sankt Petersburg:

 

  • Pentru o buna orientare in spatiu in perioada excursiei in Rusia, este bine sa retineti cativa termeni uzuali, precum plosciad (piata), ulita (strada), bulvar (bulevard), naberejnaia (chei), pereulok (stradela), prospekt (avenue), proiezd (pasaj), stroienie (bloc).
  • Daca va aflati in Moscova si doriti sa mancati ceva, puteti sa va opriti la un chiosc cu gustari la minut calde sau reci, la o cantina (stolovaia) sau la un restaurant. Foarte populare sunt clatitele dulci sau sarate numite blini, umplute cu jambon, branza, dulceata etc. Alte feluri de mancare obisnuite sunt pirojki (pateuri cu umplutura), borsul cu sfecla rosie, pelmeni (coltunasi cu carne), vareniki (coltunasi cu branza sau cu visine), kasa (terci de cereale), saslic (frigarui de porc).
  • Pentru cumparaturi in zona Pietei Rosii, mergeti la GUM, prestigiosul "magazin universal de stat", care va va incanta cu pasajul sau acoperit si cele trei etaje de galerii, totul in stuc, poduri si fier forjat, scaldat in lumina vitraliilor. GUM gazduieste magazine de firma, cafenele si restaurante.
  • La Moscova este un lucru obisnuit sa mergi la un concert, la opera sau la balet. Cu siguranta ati auzit de Bolsoi, cel mai renumit teatru din Rusia. Inaugurat in 1825, imobilul initial a ars si a fost reconstruit in 1856, in stilul unui templu neoclasic. In partea de sus a frontonului vedem un Apolo de bronz care isi conduce carul, in timp ce muzele invadeaza Sala Mare, decorata in rosu si auriu, cu 2500 locuri si 121 de loje.
  • Foarte cunoscut este si Circul din Moscova. Daca in perioada celui de-al doilea Razboi Mondial, vechiul circ distra spectatorii cu scenete cu fascisti spanzurati, astazi acrobatii si animalele evolueaza sub o cupola cladita in 1989. Intrarea este strajuita de statuia din bronz a unui regretat clovn, Iuri Nikulin.
  • Va mai amintiti cantecul "Natalie" a lui Gilbert Becaud, dedicat ghidei care l-a insotit in timpul excursiei sale la Moscova? In versurile melodiei este pomenita Cafe Pushkin, o cafenea care insa nu exista in acea vreme. Abia in 1999, inspirat de fantezia lui Becaud, artistul si restauratorul Andrei Dellos deschide pe bulevardul Tsverskoy Cafeneaua Puskin. Iar pentru a se potrivi cu cladirile invecinate, cafeneaua a fost construita in stil vechi, cu mai multe etaje, imitandu-se pana si fisurile! In timp, ea a devenit unul din cele mai faimoase restaurante din Moscova, unde puteti merge sa gustati galantine, salau in foitaj, pateuri sau sa sorbiti cea mai buna ciocolata fierbinte din oras.
  • Baile Sandunov din Moscova merita o vizita daca va doriti cateva ore de relaxare. Intr-un decor eclectic, care amesteca goticul, barocul si stilul maur, va veti bucura de bai cu abur si de piscina de marmura in stil roman. Nu ezitati sa va loviti usor cu maturicile din crengi de mesteacan pentru a va activa circulatia!
  • Daca vreti sa admirati comori iesite din atelierele tarilor, datand din secolul al XVI-lea si pana la mutarea Curtii la Sankt Petersburg, in 1711, vizitati Palatul Armurilor. In cele noua sali veti vedea sei, harnasamente, tunici cu pietre semipretioase si trasuri de lux, insa piesele de rezistenta ale colectiei sunt cusma de samur cu aur a suveranului Monomah si rochia de incoronare a imparatesei Ecaterina cea Mare. In Fondul de Diamante se pastreaza bijuterii imperiale, giuvaiere sovietice si cel mai mare safir din lume (258,8 carate).
  • Daca timpul va permite o scurta escapada in afara Moscovei, mergeti la manastirea Spasso - Andronikovskii, care dateaza din 1360 si adaposteste minunate icoane si fresce de Rubliov.
  • Un superb iconostas decorat de T. Grecul si de A. Rubliov gasiti la Catedrala Bunei Vestiri, fosta capela a printilor si tarilor, care se remarca si prin podeaua de jad si cele 9 cupole.
  • Daca Teatrul Bolsoi este emblematic pentru Moscova, in Sankt Petersburg gasim o alta institutie culturala celebra, Teatrul Baletului Imperial Mariinski. Din trupa sa au facut parte cei mai mari dansatori rusi, precum Pavlova, Nijinski, Nureev, Barisnikov. De cealalta parte a Pietei Teatrelor se afla prestigiosul conservator din Sankt Petersburg, fondat in 1862, unde a predat Rimski Korsakov si au studiat compozitori ilustri precum Ceaikovski, Stravinski, Prokofiev si Sostakovici.
  • Pentru a admira cele mai frumoase palate din Sankt Petersburg, luati unul din vasele de promenada care circula pe canalul Moika. Pe langa resedintele impunatoare de pe cheiuri, veti vedea si alte lucrari superbe - de la podul Sarutului (la vest), pana la podul Albastru (la est), cel mai lat din oras - 97 m.
  • Strada Malaia Morskaia din Sankt Petersburg este faimoasa pentru ca aici au locuit cativa dintre cei mai mari artisti rusi. Dostoievski a trait la nr 23 din 1838 si pana la arestarea sa, in 1848. La nr 17 a stat Turgheniev, in timp ce Gogol si-a scris aici "Jurnalul unui nebun". In 1893, in casa de la nr 13, s-a stins din viata Ceaikovski.
  • Iubitorii de literatura rusa vor fi incantati de Casa Puskin, un muzeu care expune portrete, manuscrise si obiecte care au apartinut celor mai mari autori din secolele XVIII - XX: Gogol, Krilov, Dostoievski, Turgheniev. De asemenea, exista doua sali dedicate lui Lermontov si Tolstoi.
  • Cea mai veche cladire civila din Sankt Petersburg este o casuta de lemn, cu trei odai, in care (desi pare greu de crezut) Petru I a locuit, asteptand ridicarea primului sau palat. Vizitatorii pot vedea aici cateva din obiectele personale ale fondatorului orasului: luleaua, scaunele si o barcuta mesterita chiar de el.