Continuam astazi cu povestile din vacanta in Portugalia petrecuta de Alexandru Donciu. Daca in prima parte a jurnalului sau de calatorie, Alex ne-a purtat prin locurile importante din Lisabona, in partea a doua a relatarii el ne vorbeste despre palatele si gradinile din Sintra, despre cel mai vestic punct al Europei – Cabo da Roca si despre Obidos, un orasel incantator, cu fortificatii si stradute inguste, tipic medievale.
Va propunem asadar sa-l insotim pe Alex in excursia prin Lisabona si imprejurimile sale pline de farmec….
Sintra si Cabo da Roca, cel mai vestic punct de pe continentul european
Ziua 5 – Aceasta zi a fost cea dintai dedicata vizitelor din afara Lisabonei, in cazul de fata Sintra si Cabo da Roca. Dupa o trezire matinala, deja la 8:50 eram in gara Rossio (se ajunge aici luand metroul pana la statia Restauradores), de unde am cumparat bilete de tren. Ni s-a propus un card cu valabilitate de o zi, la pretul de 15 euro/persoana, pe care l-am utilizat pentru curse de tren si autobuz pe itinerariul Lisabona – Sintra – Cabo da Roca – Cascais – Lisabona. Totodata, prin intermediul aceluiasi card puteti utiliza nelimitat autobuzele locale din Sintra. Trenurile in aceasta directie circula foarte des (noi l-am luat pe cel de la ora 09:11), iar calatoria dureaza doar 41 de minute. Imediat cum ajungeti in gara din Sintra mergeti cateva minute si luati autobuzul local cu numarul 434. Nu va recomand sa o luati pe jos inca de acum avand in vedere ca oricum va fi o zi lunga in care va veti deplasa foarte mult in acest mod. Orasul este aflat in patrimoniul UNESCO inca din anul 1995, iar toate obiectivele sale turistice sunt imposibil de vizitat intr-o singura zi. Recomandarea este sa optati pentru una sau chiar doua nopti de cazare aici pentru a le putea vizita in tihna si nu in ultimul rand sa va bucurati de spectaculosul cadru natural. Ca ordine de vizitare a obiectivelor principale as indica Palatul National Pena (Palácio Nacional da Pena), Castelul maurilor (Castelo dos mouros), Palatul National Sintra (Palácio Nacional da Sintra) si Quinta da Regaleira, argumentul fiind amplasamentul, altitudinea la care se afla fiecare obiectiv turistic. Este mult mai usor sa urcam pana la Palatul National Pena si de acolo sa coboram treptat, in loc sa abordam o ordine haotica si mult mai obositoare a vizitelor noastre. Obiectivele se deschid incepand cu ora 10, iar reducerile cresc cu cat optam pentru vizitarea unui numar mai mare de obiective turistice sub forma de pachet. Noi am platit 21,8 euro de persoana pentru Palatul National Pena impreuna cu Castelul maurilor, respectiv 6 euro de persoana pentru Quinta da Regaleira. Nu exista posibilitatea includerii acestuia din urma intr-un pachet intrucat este administrat de catre alta companie. Ne-am inceput vizitele cu Palatul National Pena, a carui exterior nu m-a incantat catusi de putin din cauza culorilor de multe ori tipatoare si a combinatiei de stiluri arhitecturale eclectice incluzand gotic, islamic, maur, renascentist sau manuelin care de multe ori da senzatia de opulenta si kitsch. Castelul din prezent a fost construit in perioada 1842-1854 la cererea regelui Ferdinand al II-lea pe locul unei foste manastiri distruse aproape in intregime de cutremurul din 1755, cu exceptia unei capele. De mentionat ca in anul 1838 regele a achizitionat atat locul pe care se aflau ruinele manastirii cat si Castelul maurilor, despre care vom vorbi putin mai tarziu. Ferdinand al II-lea a solicitat restaurarea intregului complex si construirea unui castel romantic, utilizat drept resedinta de vara pentru familia regala, sarcina de care s-a ocupat in cea mai mare parte generalul locotenent german Wilhelm Ludwig von Eschwege, un arhitect amator si totodata inginer de mine, cu precizarea ca regele a avut anumite solicitari ferme privind decoratiuni si elemente ale constructiei. Structural Palatul Pena se divide in patru parti: fundatia cu zidurile inconjuratoare, vechea capela impreuna cu turnul cu ceas, curtea interioara din fata capelei si zona interioara a palatului impreuna cu bastionul cilindric. Daca ar fi sa spun totusi si ce mi-a placut aici as incepe cu Arcul lui Triton, realizat in stil manuelin, cu inspiratie din mitologia greaca (Triton a fost fiului lui Poseidon si al lui Amphitrite, fiind infatisat aici iesind din apa oceanului, deasupra scoicilor si coralilor, tinand pe umerii sai lumea terestra), aflat deasupra portii maure care se deschide catre curtea interioara, as continua cu mobilierul din sala indiana a castelului si as incheia cu interiorul de alabastru si marmura al vechii capele. In afara palatului propriu zis mai puteti vizita Parcul Pena, care se intinde pe o suprafata de aproximativ 200 
hectare. Pe noi ne-a incantat mult mai mult decat castelul propriu zis, in special gradina cu camelii si valea lacurilor, care ne-au transpus pe data intr-o lume de basm. Puteti petrece doua ore incantatoare in aceste locuri unde valurile deranjante de turisti galagiosi sunt mai putin frecvente. A urmat Castelul maurilor, aflat in varful unei coline pietroase, construit intre secolele VIII-IX, in timpul ocupatiei maure a Peninsulei Iberice. Am facut turul complet al meterezelor si zidurilor, care ne-a placut mult, iar panoramele din Torre Real ni s-au parut spectaculoase. De precizat ca daca sunteti persoane comode, cu conditie fizica precara este foarte probabil ca turul sa vi se para prea obositor. Cu toata simplitatea sa, din punctul meu de vedere Castelul Maurilor emana o istorie mult mai autentica in comparatie cu Palatul National Pena. Am luat apoi autobuzul pana in centrul Sintrei, vis-a-vis de Palatul National Sintra. Am fi zabovit putin in zona centrala pentru a ne pierde printre stradute, insa mai aveam de vizitat un obiectiv important – Quinta da Regaleira, asa ca am pornit intr-acolo. Este o fosta resedinta de vara a familiei lui António Augusto Carvalho Monteiro, un bogatas excentric de origine braziliana care la sfarsitul secolului al XIV-lea i-a comandat arhitectului italian Luigi Manini un proiect inedit al casei si gradinii, care isi incanta in prezent vizitatorii. Mi-a placut in special fascinanta Fantana Initiatica (Poço Iniciático), pe care in trecut o admirasem de multe ori in fotografii si ma intrebam daca voi avea vreodata sansa de a ajunge aici. Reprezinta un turn care se afunda in pamant la adancimea de 27 m, in care se urca sau se coboara pe o scara in spirala cu noua niveluri, reprezentand cele noua cercuri ale Iadului, cele noua sectiuni ale Purgatoriului si cele noua ceruri ale Paradisului, consacrate de Dante in Divina Comedie. Mi-a mai placut capela, grotele labirintice si plimbarea prin gradinile domeniului care a fost placuta, cu precizarea ca hartile de la intrare nu sunt foarte bine puse la punct. Am luat apoi autocarul catre Cabo da Roca, cel mai vestic punct continental european. Pe drum am remarcat cum coborau din autocar multi copii din satele alaturate, care se intorceau acasa de la scolile din Sintra. In Cabo da Roca veti gasi doua magazine de suveniruri, o cafenea, un punct de informare turistica, un far si o cruce de piatra care desemneaza notorietatea acestui loc. Insa nu pentru acest lucru se vine aici, ci pentru privelistea spectaculoasa de pe stanci catre ocean, de la 140 m altitudine, eventual si un apus romantic. Imaginea dinspre amurg a valurilor Atlanticului care se sparg cu putere de stancile de la Cabo da Roca este una dintre cele mai placute amintiri 
ale noastre din aceasta vacanta. Din fericire, vantul puternic si temperaturile scazute de care se plang multi turisti pe internet in acea zi lipseau cu desavarsire. Autobuzele catre Sintra sau Cascais circula la interval de aproximativ 30 de minute. Odata ajungi in statiunea Cascais, am mers deindata catre gara fara a mai zabovi pe drum. Chiar cand intram in ea am citit pe unul dintre panouri ca un tren care mergea catre Lisabona – gara Cais do Sodré pleca din statie peste un minut, asa ca am fugit dupa el si l-am prins, iar in jurul orei 19 eram deja in Lisabona. Cina dintr-un local ales aleatoriu din apropiere de hotel a fost de aceasta data mediocra si fara gust, in ciuda preturilor standard practicate.
Vizita la Muzeul Calouste Gulbenkian si cina in Cacilhas
Ziua 6 – Sa nu va mirati daca dupa o zi de vizite in Sintra si Cabo da Roca veti simti subit nevoia unui somn extins si a unui mic dejun la o ora semidubioasa, asa cum ni s-a intamplat noua in cea de-a sasea zi a vacantei, in debutul careia totul s-a desfasurat intr-un ritm cat se poate de molcom. Ne-am luat intr-un final inima in dinti si am plecat cu metroul pana la statia Praça de Espanha de unde se ajunge in aproximativ 5 minute la Muzeul Calouste Gulbenkian. Acesta este unul dintre cele mai importante si vaste muzee din Portugalia, aici putandu-se vizita o colectie de arte frumoase si decorative care i-a apartinut unui miliardar armean ce activa in industria petroliera. Este cat se poate de fascinant sa iti incepi vizita culturala cu sectiunea de antichitate egipteana si sa ajungi pana in Europa secolului XX. Mai exact, operele de arta sunt structurate in sectiunile egipteana, greco-romana, mesopotamiana, islamica-orientala, armeana, asiatica (Orientul indepartat) si europeana, fara ca vreuna dintre acestea sa nu merite alocarea unei parti din timpul vostru. Multe dintre operele din sectiunea europeana au fost achizitionate de la Muzeul Hermitage, Sankt Petersburg. Dintre tablouri mi-au atras atentia in mod special Ghirlandaio (Portret al unei femei tinere), Giuliano Bugiardini (Portret al unei femei tinere), Antony van Dyck (Portret al unui barbat), Rembrandt (Portret al unui batran), Rubens (Dragostea centaurilor, Portretul Elenei Fourment), Jacob van Ruisdael (Biserică într-un peisaj cu râu), Jan Weenix (Paun si trofee de vanatoare), Jean Honoré Fragonard (Insula iubirii), Francesco Guardi (Marele Canal langa Podul Rialto, Regata pe Marele Canal, Podul Rialto dupa designul lui Palladio, Priveliste catre Molo cu Palatul Dogilor), Turner (Naufragiul unui barci de transport, Quillebeuf – Gura Senei), Manet (Baiat sufland baloane de sapun), John Singer Sargent (Doamna si copil adormiti intr-o punte sub salcii). ,,Vedeta” muzeului este sculptura Diana, realizata de Jean Antoine Houdon. Biletele costa 10 euro de persoana pentru expozitiile permanente respectiv 12,5 euro daca doriti sa vizitati si expozitia temporara. Detinatorii cardului Lisabona primesc reducere 20% din preturile precizate. Dupa un pranz nesanatos la Burger King am mers pe Avenida da Liberdade pana la funicularul Glória, care functioneaza din anul 1885 si precum precizam anterior leaga Piata Restauradores de 
cartierul Bairro Alto. Posesorii de abonamente pentru mijloacele de transport in comun nu platesc aditional pentru funiculare, iar ceilalti vor achita 3,6 euro pentru o calatorie dus intors. Ca si in cazul tramvaielor galbene materialul predominant din interiorul funicularelor este lemnul, iar singurul vagon existent se umple deindata cu turisti. Calatoria nu dureaza decat cateva minute, insa este binevenita avand in vedere ca se desfasoara de-a lungul unei strazi foarte inclinate, la finalul careia veti ajunge intr-un prim punct panoramic al zonei, Miradouro de São Pedro de Alcântara, de care se bucura multi turisti dar si localnici. De aici puteti admira din departare printre altele Castelul Sf. Gheorghe, cartierul Alfama, Catedrala Sé si fluviul Tagus. Ne-am continuat traseul cu o plimbare prin Bairro Alto, unde majoritatea localurilor se deschid dupa ora 22-22.30, cand zona devine cea mai dinamica din capitala. Am ajuns pana in Praça de Luís de Camões, dominata de statuia cunoscutului poet portughez care a trait in secolul al XVI-lea. Puteti lua de aici tramvaiul galben cu numarul 28E sau sa va puteti relaxa intr-una dintre cele mai cunoscute cafenele – A Brasileira, decorata in stil art nouveau, care functioneaza inca din 1905 si a fost loc de intalnire pentru multe generatii de intelectuali si artisti, cel mai cunoscut fiind poetul Fernando Pessoa, a carui statuie de bronz se afla chiar in fata localului. Am luat metroul de la statia Baixa-Chiado pana la Cais do Sodré, de unde am luat ferry boat pana la Cacilhas, pe partea sudica a fluviului Tagus. O turista cazata in acelasi hotel cu noi ne recomandase sa venim aici intr-o seara pentru a admira apusul si a savura fructe de mare la preturi mult mai avantajoase fata de Lisabona. Calatoria cu bacul dureaza in medie 10 minute, de precizat ca abonamentul de transport in comun nu a fost valid aici, asa ca ne-am cumparat cartele separate pe care le-am incarcat cu cate doua calatorii. Momentul admirarii apusului a fost curmat spre final de prezenta unor nori uriasi chiar deasupra fluviului Tagus. Din acest motiv am promis ca vom reveni aici pana la finalul vacantei pentru o experienta peisagistica mai spectaculoasa. Pana atunci insa ne ramasese de incercat o experienta culinara pentru cina, asa ca ne-am indreptat catre strada cea mai circulata din Cacilhas, aflata foarte aproape de port, unde se gasesc o sumedenie de localuri care servesc in principal peste si fructe de mare. Preturile sunt intr-adevar mai avantajoase fata de Lisabona, am remarcat peste sabie 9-9,5 euro (atentie, pestele sabie NU este acelasi lucru cu pestele spada!), creveti 10 euro, cod gatit in diverse feluri 7,5-9 euro, crab urias (crab, nu homar!) 14 euro, frigarui uriase cu creveti si calamar 9,5 euro etc. Personal mi-a placut in mod special crabul, chiar daca in prima faza mi-au dat putin de furca ustensilele utilizate (exista clesti speciali si un ciocanel J). Cei care ajung in Cacilhas probabil deja au aflat ca aici se afla statuia Cristo Rei (Hristos Regele), inspirata dupa 
mult mai faimoasa Cristo Redentor (Hristos Mantuitorul) din Rio de Janeiro, Brazilia – una din cele sapte minuni ale lumii contemporane. Statuia a fost finalizata in anul 1959, are 28 metri inaltime si se afla pe un piedestal de 75 metri. Pentru a ajunge la Cristo Rei luati autobuzul 101 din apropierea portului Cacilhas. Exista un lift panoramic care urca pana in varful piedestalului, de unde se poate admira o panorama a Lisabonei, a carei spectaculozitate imi este necunoscuta intrucat nu am dorit sa merg la Cristo Rei. In schimb, in vecinatatea terminalului de ferry boat am admirat un impunator vas de razboi, fregata de lemn Dom Fernando II e Glória, cu 50 de tunuri. A apartinut armatei navale portugheze, ultimul vas de razboi portughez care a navigat, fiind ulterior restaurat in anul 1990 pentru a rememora momentele de glorie din apropierea anului 1850.
Excursie la Óbidos cu autocarul
Ziua 7 – Ne doream mult sa vizitam oraselul medieval Óbidos si nu ne-am lasat batuti in ciuda numeroaselor dificultati pe care le-am intampinat pentru obtinerea informatiilor despre variantele transportului in comun. Seara anterioara mersesem pe rand la garile Cais do Sodré, Rossio, Oriente si Sete Rios pentru a ne interesa despre cursele de tren. Pe rand, toti angajatii de ghiseele de informatii ridicau din umeri si ne trimiteau la alta gara. Dupa cea de-a patra gara ne-am cam iesit din pepeni si ne-am intors la hotel. Salvarea a venit din partea receptionerei, care s-a declarat incantata de ideea noastra de a vizita oraselul ei preferat din Portugalia si ne-a indrumat deindata cum sa ajungem acolo. Am aflat ca exista o companie de autocare ce organizeaza curse catre Óbidos, cu plecare din autogara Campo Grande in directia Caldas da Rinha, receptionera s-a oferit sa ne tipareasca si programul curselor. Astfel, dupa micul dejun ne-am indreptat catre Campo Grande. Aici se afla stadionul de fotbal al echipei Sporting Lisabona, iar in apropiere autogara mult cautata. Dificultatea de la fata locului consta in faptul ca nu exista un punct de informatii si nici un panou electronic unde sa poti consulta programul curselor sau macar linia de la care pleaca. Cand am intrebat pe cineva din zona mi s-a sugerat sa intreb soferii de la autocare de unde pleaca acea cursa. Si cum soferii nu stiau o boaba de engleza, a fost distractiv. In cele din urma l-am gasit pe unul care desi nu vorbea engleza ne-a indrumat prin limbajul universal al miscarilor de maini J. Cursa catre Óbidos dureaza o ora, autocarele sunt foarte civilizate, iar pretul biletului este 7,6 euro de persoana pe sens de calatorie, asadar aproximativ 15 euro dus intors de persoana. Am remarcat ca ruta aceasta era folosita cu predilectie de localnici si navetisti. Óbidos a fost infiintat de catre celti in anul 308 d.Hr. fiind ulterior sub dominatie romana, vizigota si maura. In anul 1148 este cucerit de Afonso Henriques, cel dintai rege al Portugaliei si la scurt timp orasul a inceput sa prospere. In anul 1282 regina Isabela de Aragon primeste Óbidos drept cadou de nunta de la sotul ei, regele Dinis, iar incepand din acest an si pana in 1834 multe regine s-au bucurat de acelasi cadou regal. Cetatea medievala se afla in stare foarte buna, ultima restaurare datand din anul 1950, iar vizitarea acesteia este gratuita. Turul complet al zidurilor dureaza aproximativ o ora si jumatate in 
contextul in care discutam de o plimbare lenta asa cum se cuvine in Óbidos, cu urcari in turnuri si opriri firesti pentru fotografii, privelistile fiind cat se poate de placute. Intotdeauna am avut o slabiciune pentru orasele medievale, le-am indragit pe toate fara a putea plasa vreunul mai presus de celelalte, caci fiecare dintre aceste incantatoare locuri atemporale isi are farmecul sau unic. In afara de Sighisoara noastra am mai vizitat Èze (Franta), Praga (Cehia), San Gimignano (Italia), Rhodos town (Grecia), Salzburg (Austria), Dubrovnik (Croatia), Kotor (Muntenegru), Brugge (Belgia), Ghent (Belgia), Trogir (Croatia), in acest an urmeaza sa ajung in Cesky Krumlov (Cehia) si sper ca intr-un viitor apropiat in Toledo (Spania), Carcassonne (Franta) si Edinburgh (Scotia) J. Revenind la Óbidos, in afara turului complet al zidurilor cetatii este minunat sa te pierzi pe strazile laturalnice, asadar nu faceti greseala sa va rezumati la Rua Direita (strada principala), unde se afla cea mai mare parte a turistilor. E placut si pe Rua Direita ce-i drept, sunt multe magazine si localuri cochete, iar daca nu aveti timp si chef sa intrati puteti lua din mers un shot de ginja de Óbidos (lichior local facut din cirese amare, un shot costa 1 euro) servit intr-o cescuta din ciocolata, pe care o mancati ulterior. Imi este dor si acum de casele simple din cetate, vopsite in alb si pe alocuri cu note pitoresti de galben si albastru deschis. Dupa plimbare ne-am oprit intr-un local fain pentru a savura un platou cu presunto (echivalentul portughez pentru prosciutto crudo sau jamón) si branza, alaturi de cateva pahare de vin. Spre seara, ne-am intors in Lisabona cu autocarul, de aceasta data intalnind in statie numai turisti.
Miradouro da Nossa Senhora do Monte, cel mai inalt punct al Lisabonei
Ziua 8 – Dupa micul dejun am dorit sa vizitam Muzeul Orientului (Museu do Oriente), plan care ne-a fost dat peste cap de maratonul din aceeasi zi ce a cauzat devierea traseelor tuturor autobuzelor din zona respectiva. Am mers la plimbare in parque Eduardo VII, aflat vis-a-vis de hotelul nostru, ocazie cu care am ajuns si la modestul Miradouro do Parque Eduardo VII, care dupa parerea noastra nu ar trebui inclus in lista punctelor panoramice importante ale orasului. Am luat metroul pana la Martim Moniz, unde in cele din urma am decis abandonarea asteptarii tramvaiului galben 12E si am luat-o pe jos pana la Miradouro da Nossa Senhora do Monte, cel mai inalt punct al Lisabonei, cu unele dintre cele mai spectaculoase panorame ale orasului. Am continuat traseul pe jos, revenind la pana la punctul nostru panoramic preferat – Miradouro da Graça, unde nu am irosit oportunitatea unei pauze la terasa Esplanada Igreja da Graça, cu pastéis de nata si vin de Porto. Ne-am intors la Martim Moniz cu tramvaiul 28E, iar dupa un pranz nesanatos ne-am retras la 
hotel, oboseala din ultimele zile spunandu-si cuvantul. Seara am luat metroul pana la Restauradores, apoi funicularul Glória pana la Miradouro de São Pedro de Alcântara. Aici am savurat panoramele orasului la un pahar de vin fiert, care se gaseste la toate chioscurile din zona alaturi de diverse branzeturi si dulciuri. A urmat o plimbare prin cartierul Bairro Alto, la finalul careia ne-am oprit pentru cina pe Rua de la Rosa, in cochetul local Tasca Mastai, detinut de niste italieni faini, unde ne-am simtit foarte bine din toate punctele de vedere: decor, atmosfera, personal, servicii, mancare, bauturi. Ne-ar face mare placere sa revenim aici la urmatoarea vacanta in Lisabona. Ne-am intors la hotel pe acelasi traseu, cu aceleasi mijloace de transport in comun.
Ultima zi in capitala Portugaliei
Ziua 9 – Dimineata am facut cateva cumparaturi de la Centro Colombo, unde se ajunge usor cu metroul, statia Colégio Militar/Luz. Microbistii ar putea fi interesati si de un tur al stationului echipei Benfica Lisabona – Estádio da Luz, aflat in imediata vecinatate. Dupa masa am luat o gustare frugala intr-un local de langa hotel, apoi am luat metroul pana la Cais do Sodré. Pentru ca in cea de-a sasea zi nu reusisem sa ne bucuram de un apus reusit din Cacilhas am mers din nou intr-acolo prin intermediul unui ferry boat. Parea ca vom avea din nou ghinion intrucat in scurt timp a inceput ploaia la pachet cu vantul care ne-a tot chinuit, fiind de multe ori pe punctul de a ramane fara umbrele. La final insa am avut parte de un incantator apus, care a venit impreuna cu un urias curcubeu, moment pe care l-am savurat din plin. Ne-am intors la Cais do Sodré, apoi am luat metroul pana la Restauradores, apoi din nou 
funicularul Glória pana la Miradouro de São Pedro de Alcântara, unde am gustat un shot de ginja in cupa de ciocolata (1,5 euro/shot). In Bairro Alto ne-am indreptat catre Rua de la Rosa, unde aveam o rezervare in restaurantul cu specific marocan Flor da Laranja, despre care citisem lucruri foarte bune pe internet. In acest micut restaurant boem am avut parte de o experienta cu totul inedita, iar proprietara care se ocupa singura atat de gatit cat si servitul clientilor ne-a impartasit cateva dintre fascinantele ei secrete culinare. Nu exista un numar foarte mare de preparate in meniu, insa acestea sunt realmente exceptionale. Am coborat cu funicularul Glória din Bairo Alto si am facut ultima plimbare din aceasta vacanta in Lisabona, pe un traseu similar celui din prima seara: Praça Dom Pedro IV – Arco da Rua Augusta – Praça do Comércio, apoi ne-am intors la hotel cu metroul, unde ne-am pregatit bagajele pentru intoarcere.
Ziua 10 – Avand zborul de intoarcere de dimineata, nu a fost timp decat de un mic dejun urmat de drumul pana la aeroport cu metroul. Adeus Lisboa !!!
